A PROFEŢI LUCRURI PLĂCUTE

Ieremia 26

„Domnul este lumina şi mântuirea mea; de cine să mă tem?” Psa. 27:1.

R 4856b W. T. 15 iulie 1911 (pag. 220-221)

Ultimul nostru studiu a fost în legătură cu timpul Împăratului Iosia şi cu reforma lui. Cam în acel timp profetul Ieremia a început să vorbească în numele Domnului. Iosia a fost urmat de fiul său, care s-a dovedit a fi încă un fiu rău al unui tată bun. Şi, printre altele, remarcăm aici că între vârsta de doisprezece şi optsprezece ani ar părea să fie timpul când majoritatea băieţilor ajung la o oarecare decizie mintală cu privire la viitor, care are mult de-a face cu viaţa de mai târziu. Din ceea ce ne amintim, majoritatea marilor oameni remarcabili au mărturisit că au ajuns la o hotărâre a caracterului în timpul acestei perioade. În mod asemănător, se spune că majoritatea criminalilor încep în facerea răului la această vârstă timpurie.

S-a remarcat de asemenea că tulburarea din Rusia care a ajuns până la Duma a fost în mare parte lucrarea tinerilor, elevi de liceu, băieţi şi fete. Atragem atenţia din nou părinţilor şi tutorilor asupra importanţei acestei perioade din viaţa umană şi a înţelepciunii de a acorda grijă cuvenită şi sfat, ca bărbăţia şi feminitatea care înfloresc să poată fi îndrumate pe căi potrivite, pentru ca ei să poată deveni o binecuvântare pentru ei înşişi şi pentru toţi cei cu care vin în contact.

PROFEŢIE ÎMPOTRIVA IERUSALIMULUI

Sub guvernarea rea a Împăratului Ioiachim, Ieremia, sub îndrumarea Domnului, a prezis distrugerea viitoare a cetăţii şi a templului. Efectul unei astfel de profeţii ar fi trebuit să ducă poporul la o examinare de sine, la rugăciune şi post, şi la o deplină întoarcere la loialitate faţă de Dumnezeu. Dar conform relatării lui Ieremia, a fost un timp de mare nelegiuire morală. El ilustrează o stare îngrozitoare a poporului — o predominare a necinstei, a calomniei, a uciderii, a adulterului, a jurământului fals şi a imoralităţii deschise.

Preoţii au condus poporul într-un atac furios împotriva profetului. El a fost arestat, învinuit de vorbire de rău a cetăţii sale, declarând apropiata ei distrugere. Cât de nechibzuit! Putea numai declaraţia profetului să facă să se întâmple lucrurile? Şi dacă el era profetul Domnului, putea asaltul asupra lui să îndepărteze intenţia divină? Dar spiritul păcatului nu este spiritul minţii sănătoase, cum este Spiritul Domnului.

Este demn de observat că preoţii şi profeţii falşi au fost cei care, cu această ocazie, au cerut moartea adevăratului profet. Şi vai! nu rareori a fost acesta cazul. Aproape toate persecuţiile lui Isus, ale apostolilor şi ale urmaşilor Lui de-a lungul Veacului au venit de la servitorii pretinşi ai lui Dumnezeu. Ce cercetare a inimii ar trebui să aducă fiecăruia dintre noi, ca nu cumva, din întâmplare, să cădem în mod asemănător într-o greşeală şi să „fim găsiţi luptând împotriva lui Dumnezeu”, şi să aducă asupra noastră o condamnare severă. Fără îndoială, aceşti învăţători religioşi şi-au distorsionat facultăţile de gândire în aşa măsură încât au considerat cursul lor ca unul drept — posibil s-au gândit chiar că din partea lor era iubire pentru popor; sau poate s-au convins pe ei înşişi că erau mişcaţi în persecuţia lor, nu de ură, invidie, răutate, ci de iubire pentru Dumnezeu. În tot cazul, cursul lor arată ce uşoară chestiune este propria înşelare, şi greşeala lor ne invită să ne ferim şi să ne analizăm cu atenţie conduita.

După cum Ieremia le spunea despre timpul de necaz care se apropia, tot aşa unii din poporul lui Dumnezeu de astăzi declară că cel mai mare timp de strâmtorare cunoscut vreodată în istoria lumii este probabil doar la câţiva ani depărtare — că acesta va însemna cea mai îngrozitoare anarhie, din care singura eliberare va fi stabilirea Împărăţiei lui Mesia în putere şi glorie mare. Şi există unii astăzi atât de nechibzuiţi încât să creadă că necazul poate fi amânat sau evitat cu totul prin reducerea la tăcere a celor care atrag atenţia asupra Cuvântului Domnului (Daniel 12:1). Să nu fim găsiţi luptând împotriva lui Dumnezeu. El este puternic şi va birui, şi toate scopurile Lui, ne asigură El, se vor realiza în mod sigur.

Ieremia i-a impresionat pe juraţi — prinţii poporului lui. El a reafirmat fiecare cuvânt pe care îl rostise şi s-a declarat gata să moară dacă era nevoie; dar a îndemnat la reformă. Prinţii, mai drepţi decât preoţii şi profeţii falşi, l-au achitat pe Ieremia, chiar dacă cuvintele lui îi condamnau. Aşa a fost în diferite timpuri din istoria adevărului. Dacă n-ar fi fost moderaţia puterii civile, mulţi reformatori ar fi fost daţi la moarte. Observaţi, de exemplu, protejarea lui Martin Luther de către Contele de Hesse.

REFORMATORUL ANTHONY COMSTOCK

Aşa este şi astăzi. D-nul Antony Comstock s-a luptat vitejeşte, aproape fără niciun ajutor, în privinţa purităţii sociale. Dându-şi seama în ce măsură este răspândit viciul prin picturi josnice şi prin literatură josnică, acest om şi-a acordat mult din viaţă suprimării lor. Cât bine a realizat el, nimeni nu poate şti în această viaţă; câţi băieţi şi fete au fost protejaţi, nimeni nu poate şti; dar, cu toate acestea, omul nobil a luptat o luptă nobilă împotriva necurăţiei. Desigur, un astfel de om, sau orice om care ia poziţie pentru adevăr şi dreptate, în mod sigur are duşmani şi calomniatori răutăcioşi care ar fi bucuroşi să-l vadă mort. Se spune că D-nul Comstock a distrus multe sute de kilograme de literatură josnică, otrăvitoare moral, şi multe mii de kilograme de material pentru plăci pregătit pentru a fi tipărită mai multă.

Nu toţi pot fi reformatori şi profeţi ai dreptăţii în aceeaşi măsură ca Ieremia, Luther şi Comstock. Totuşi, fiecare copil al lui Dumnezeu credincios consacrării sale este un servitor al dreptăţii şi, proporţional, trebuie să fie un duşman al păcatului sub orice formă a lui. Aceştia trebuie să fie pregătiţi pentru degetul dispreţului şi pentru buzele sarcasmului şi ale calomniei. Aceştia îşi pot însuşi textul nostru şi se pot bucura, spunând: „Domnul este Lumina şi Mântuirea mea; de cine să mă tem?”