Când Maria a mers în ziua dintâi a săptămânii la mormântul Domnului, mormântul era gol. Stând lângă mormântul gol şi plângând, ea s-a aplecat şi s-a uitat în mormânt, şi a văzut doi îngeri stând pe locul unde fusese trupul Domnului. Ei au întrebat-o: „Femeie, pentru ce plângi?” Ea a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus”. Apoi „s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu ştia că era Isus”. Ea gândea că este grădinarul. Prin urmare, El i S-a arătat în alt trup, nu în cel în care murise, altfel îl recunoştea. L-a recunoscut numai după felul cum i-a pronunţat numele: „Maria!” La fel s-a întâmplat de fiecare dată când li S-a arătat ucenicilor, cu excepţia lui Toma, când Şi-a luat un trup asemănător, cu semnele cuielor, aşa cum ceruse Toma. Ucenicii L-au recunoscut numai după felul familar în care li se adresa, după inflexiunile vocii, după frângerea pâinii.
Da, Maria n-a ştiut unde a fost pus trupul Lui şi nici noi şi nimeni până în ziua de astăzi nu ştie. Ea, evident, gândea că evreii sau soldaţii au luat trupul Domnului. Pentru noi este potrivit să spunem „nu ştim unde L-a pus”, la singular, fiindcă desigur Dumnezeu a fost acela care L-a luat, sau mai bine zis a făcut să dispară din mormânt. Nu ne putem gândi că un corp uman, fizic, putea să meargă în cer, fiindcă avem cuvintele inspirate ale apostolului Petru, că El a fost „omorât în trup, dar făcut viu în duh”, apoi ale apostolului Pavel, „nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor. 15:50). Numai Tatăl ştie unde este şi ce s-a făcut cu el. O sugestie este că, aşa cum a fost ascuns trupul lui Moise (Deuter. 34:6, s-ar putea să fie păstrat undeva, ca o dovadă pentru viitor, după învierea morţilor, a marii iubiri a lui Dumnezeu faţă de noi şi a spunerii Lui desăvârşite la voinţa Tatălui, precum şi în împlinirea vizibilă a unor profeţii (Zah. 12:10; Ioan 19:37), că „vor privi la Cel pe care L-au străpuns şi-L vor plânge”. Altă sugesie este că se poate să fi fost descompus în elementele componente. În orice caz, era necesar să dispară fiindcă altfel ucenicii n-ar fi crezut că înviase.