BIRUINŢE ASUPRA URIAŞILOR MODERNI

1 Samuel 17:1-54

Uriaşii din vechime — David şi Goliat — Nu prin putere omenească, ci prin Spiritul şi puterea lui Dumnezeu — Luptând lupta cea bună — Nu cu arme trupeşti — Puterea pietricelei adevărului

R5662 W. T. 1 aprilie 1915 (pag. 104-105)

Primii uriaşi menţionaţi în Biblie au fost aceia care aveau mame umane, dar ai căror taţi erau îngerii căzuţi materializaţi, aşa cum este consemnat în Geneza 6. Toţi aceştia însă au pierit în potopul din ziua lui Noe. De atunci încoace din când în când s-au găsit uriaşi umani în Asia. Og, împăratul Basanului, avea un pat de fier lung de aproape patru metri. În darea lor de seamă despre Canaan, iscoadele au spus că acolo au văzut uriaşi — fiii lui Anac. Goliat, uriaşul din Gat, pe care l-a ucis David, era probabil un descendent din această familie.

Am avut uriaşi şi în vremurile recente; Byrne, un irlandez, 2,54 metri; Middleton, un englez, 2, 82 metri; Luşkin, un rus, 2,56 metri; Chang, un chinez, 2,33 metri. Pliniu a declarat că Gabbaras era de 2,97 metri înălţime. Nu există, prin urmare, loc pentru discreditarea istoriei lui David şi a lui Goliat.

David, un tânăr de probabil douăzeci de ani, a vizitat armata lui Israel, în care trei dintre fraţii lui erau soldaţi, luând hrană şi delicatese pentru întărirea lor. Spre uimirea lui, a găsit armata lui Israel faţă în faţă cu armata filistenilor care invadaseră din vest. Ei nu se luptau, în aparenţă fiecare temându-se de celălalt. Un luptător de la filisteni ieşea în faţă în fiecare dimineaţă, un uriaş în mărime şi putere, purtând o armură de bronz care cântărea 100 kilograme şi învârtindu-şi suliţa al cărei vârf cântărea 11 kilograme, şi al cărei fus avea un diametru de aproape 8 centimetri. El sfida pe israeliţi, spunând că o luptă între indivizi ar decide războiul. El sfida nu numai pe naţiunea lui Israel, dar şi pe Dumnezeul ei.

Tânărul David a fost uimit că acest lucru progresase atât de mult şi că nimeni nu acceptase provocarea. Credincios în adevăratul Dumnezeu, el a înţeles Legământul dintre Dumnezeu şi naţiunea lui. Credinţa lui în Cel Atotputernic era atât de mare încât a acceptat fără rezerve făgăduinţele divine. El s-a mirat de lipsa de credinţă manifestată de fraţii săi şi de compatrioţii săi. El a sugerat că, susţinut de făgăduinţa lui Dumnezeu, el însuşi îndrăznea să se confrunte cu acest Goliat.

Împăratul Saul al Israelului înştiinţase că acela care va accepta provocarea vrăjmaşului va avea mare onoare. Tânărul David a fost adus înaintea lui; dar doritor cum era să aibă un luptător deosebit, împăratul şi-a dat seama că tânărul viguros din faţa lui nu era pereche potrivită pentru puterea uriaşă a lui Goliat, care dintr-o lovitură de suliţă îl nimicea. Atunci tânărul şi-a pledat cauza. El a spus că, în calitate de păzitor al oilor tatălui său, tot mereu le salvase din gura şi din gheara leului şi a ursului. El avea curaj, şi mai presus de toate avea credinţă în Dumnezeu. Aşa cum Dumnezeu îl binecuvântase în datoriile zilnice din trecut, El îi va da putere pentru biruinţă şi în datoria acelui ceas, să facă faţă sfidării uriaşului şi insultei lui împotriva lui Iehova.

Împăratul a fost impresionat. El i-a împrumutat lui David armura sa — cea mai bună din Israel. Dar după ce a încercat-o, tânărul David a refuzat-o mulţumind. El nu era obişnuit cu o asemenea armură şi putea fi mai bine fără ea. El a luat doar toiagul de păstor, cu care era obişnuit, şi praştia. Trecând dincolo spre partea filistenilor pentru luptă, el a ales cinci pietricele netede din pârâu. Acest armament uşor cu binecuvântarea lui Dumnezeu a fost mai mult decât suficient; pentru că el nu a avut nevoie să folosească decât una dintre pietricele.

((624))

Uriaşul a fost indignat spunând: „Ce! sunt câine, de vii la mine cu toiege?” Conform tradiţiei, când flăcăul s-a apropiat, uriaşul a râs, dându-şi capul pe spate. Coiful i-a căzut şi a fost expus ţintirii sigure a împotrivitorului său dispreţuit. În zilele acelea nu existau ziare, nici biblioteci publice; şi el nu ştia ce loc important ocupau prăştiile în război chiar atunci, şi că adesea, în mâini iscusite, ele erau aproape tot atât de eficiente cum sunt astăzi carabinele. Uriaşul a înmărmurit, purtătorul armurii a fugit, iar tânărul David a terminat repede cu el şi i-a luat armura ca trofeu. Filistenii surprinşi, înspăimântaţi, au fugit, Israel urmărindu-i până în cetatea lor întărită.

CUM SĂ ÎNTĂMPINĂM PE URIAŞII MODERNI

După moartea lui Isus, o nouă ordine divină de lucruri a fost introdusă. Cei care au credinţă în Dumnezeu au încă de câştigat bătălii, dar nu cu arme trupeşti. Învingerile lor însă se bazează pe acelaşi principiu care a acţionat favorabil în cazul lui David. Credinţa în Dumnezeu stă la bază — înţelegerea că această cauză în care luptă ei este o cauză aprobată de Dumnezeu. Un curaj potrivit credinţei lor — o credinţă care s-a dezvoltat treptat în victoriile precedente asupra unor duşmani mai mici, ca în cazul lui David — ajută să dea curaj şi putere pentru lupta cu cei mai înspăimântători uriaşi pe care i-am putea întâlni.

Amintindu-ne aceasta, fiecare creştin trebuie să fie zilnic în alertă ca să biruie micile slăbiciuni, micile slăbiciuni morale — ca să devenim învingători în luptele mici cu egoismul, mânia, răutatea, invidia, vorbirea de rău. Biruinţa asupra acestora şi experienţele câştigate cu ajutorul Domnului în biruinţa asupra lor, fac pas cu pas pregătire pentru cele mai mari încercări şi pentru cele mai mari victorii.

Când aflăm de făgăduinţa divină, „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie”, aceasta ne dă gândul că o mare victorie trebuie câştigată pentru a ne dovedi vrednici de marea onoare la care Dumnezeu a chemat Biserica Sa. Şi această victorie, aşa cum suntem fericiţi să aflăm, nu este întotdeauna pentru cei puternici, ci pentru cei pe care Dumnezeu îi va binecuvânta. Şi conflictul pe care Dumnezeu îl aprobă şi-l va răsplăti nu este lupta cu prietenii sau vecinii, oricât de iraţionali ar fi ei, ci lupta împotriva nedreptăţii, împotriva păcatului, împotriva oricărui lucru căruia Legea divină i se împotriveşte. Această luptă şi biruinţă sunt, mai întâi de toate, în inimile şi minţile noastre, şi în al doilea rând se vor extinde, după cum ar putea indica providenţa Domnului, la bătălia împotriva relelor publice şi în sprijinul dreptăţii publice şi civice.

Nu trebuie să uităm însă că marele uriaş al păcatului şi nedreptăţii, care a sfidat poporul lui Dumnezeu de secole, va fi doborât numai la timpul stabilit al lui Dumnezeu şi prin antitipul lui David. Numele David înseamnă Preaiubit. Antitipicul Preaiubit este Cristosul — Isus, Capul, Biserica, trupul Lui. În scurt timp de acum, o piatră de Adevăr urmează să doboare pe marele împotrivitor; iar antitipicul David va începe Domnia milenară care va ridica omenirea şi o va binecuvânta. Ca membri ai acestei clase David, noi trebuie să avem spiritul biruitor şi credinţa şi încrederea lui sprijinitoare în făgăduinţa şi puterea lui Dumnezeu.