BISERICA CREŞTINĂ ŞI MISIUNEA EI

R 5057 W. T. 1 iulie 1912 (pag. 213-215)

Nu este nici o îndoială că Biserica lui Cristos este o Ecclesie, un Corp, şi că Isus Cristos este Capul „bisericii care este trupul Său” (Efes. 1:22, 23). Nu poate fi nicio îndoială că diferiţii membri ai Bisericii sunt chemaţi — atraşi printr-un proces de alegere — din omenire. Mărturia Scripturilor în privinţa obiectivului chemării pare să fie de asemenea clar. Apostolul Petru spune că Biserica este un popor pentru un scop; adică, Dumnezeu are un obiectiv sau scop special în alegerea Bisericii. Ei trebuie „să vestească virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”, ca oamenii „să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri”. 1 Pet. 2:9; Mat. 5:16.

Întrebăm cu privire la obiectivul acestei străluciri a luminii, şi Scripturile răspund că aceasta va avea un efect asupra lumii, mustrând omenirea şi punând în faţa ei un exemplu de viaţă mai bună, de gândire mai bună. Întrebăm dacă acesta este obiectivul final al chemării. Scripturile răspund că nu este; că Biserica este chemată să fie un popor privilegiat şi să devină moştenitori împreună cu Domnul lor în Împărăţia Sa. Întrebăm mai departe dacă El într-adevăr va avea o Împărăţie. Scripturile răspund, da; la sfârşitul acestui Veac Evanghelic, El va veni, nu ca o Jertfă pentru Păcat, ci ca un mare Împărat, Profet, Judecător, ca să împartă binecuvântările asigurate prin moartea Sa. Întrebăm cu privire la partea Bisericii în acest timp de acum. Răspunsul vine că acei care Îl urmează cu credincioşie pe Miel, prin vorbire de rău şi prin vorbire de bine, care îşi iau crucea şi Îl urmează pe Isus, vor fi socotiţi vrednici să fie asociaţii Lui în Împărăţie.

MISIUNEA BISERICII

Întrebăm dacă Biserica va fi în stare să combată influenţele rele ale lumii. Răspunsul este, da; Satan va fi legat pentru o mie de ani, ca să nu mai înşele neamurile până când se va fi împlinit mia de ani. În timpul acelor ani, misiunea Mântuitorului, ca „Soarele Dreptăţii”, va fi să binecuvânteze omenirea cu „vindecare” în razele Sale; şi Biserica va avea o parte cu El în binecuvântarea lumii. Întrebăm dacă aceasta este o propunere nouă pe care a făcut-o Dumnezeu; şi răspunsul vine, nu; acesta a fost planul şi scopul lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Aceasta este Evanghelia sau veştile bune, prima dată anunţată lui Avraam: „toate familile pământului vor fi binecuvânte în tine şi în sămânţa ta”. Gen. 28:14 etc.

Dumnezeu a intenţionat să binecuvânteze pe toţi membrii familiei umane, pe toate popoarele, neamurile şi limbile, şi a plănuit ca binecuvântarea să vină prin Sămânţa lui Avraam. Poporul iudeu a fost numai sămânţa tipică; sămânţa antitipică este Cristosul (Isus Capul şi Biserica Trupul Său), care va „binecuvânta toate familiile pământului”. Dar lumea trebuie să aştepte binecuvântarea ei până când Biserica va fi fost completă, va fi fost trecută dincolo de văl şi va sta cu Cristos pe Tronul Său.

Întrebate în privinţa succesului binecuvântării care va însoţi lucrarea Bisericii, Scripturile răspund că „Orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va mărturisi”; şi cunoştinţa lui Dumnezeu va umple întregul pământ. Dacă aceasta înseamnă o mântuire universală — că toţi vor fi mântuiţi — răspunsul este că Dumnezeu a prevăzut ca, după cum toţi au murit în Adam, tot aşa, toţi trebuie să fie reînsufleţiţi, aduşi înapoi la privilegiul obţinerii vieţii veşnice, prin meritul sacrificiului lui Cristos; dar că obţinerea vieţii veşnice va depinde de modul în care va fi folosit privilegiul. Nimeni nu va fi constrâns sau silit.

Majoritatea oamenilor au un astfel de respect faţă de dreptate, încât dacă răsplăţile ei ar fi la fel de sigure şi la fel de dorite ca şi cele ale păcatului, fără îndoială că ei ar prefera să facă ce este drept. Mulţi ne spun că au fost aproape forţaţi să facă răul. Numai foarte puţini sunt cei care doresc să renunţe la păcat şi să meargă pe calea îngustă a ascultării şi a sacrificiului de sine. În timp ce acei care fac astfel în acest Veac vor avea o răsplată foarte specială, alţii care iubesc dreptatea şi urăsc nelegiuirea, sub regula Împărăţiei lui Cristos vor avea tot ajutorul fără constrângere. Ei vor avea cooperare în străduinţele lor pentru dreptate. Scripturile însă declară cu aceeaşi forţă că, aşa cum moartea a fost pedeapsa originară pentru păcat în cazul lui Adam, tot aşa, aceasta va fi întotdeauna pedeapsa pentru păcat; şi că în timpul Veacului viitor oricine va păcătui cu voia, va muri în Moartea a Doua, din care nu va mai fi nicio înviere, nicio răscumpărare, nicio speranţă de recuperare.

PĂMÂNTUL VA FI CĂMINUL

VIITOR AL OMULUI

Înainte de a intra păcatul în lume, prevederea divină pentru primii noştri părinţi a fost Grădina Edenului. Când ne gândim la aceasta, să mergem cu mintea în viitor, îndrumaţi de Cuvântul lui Dumnezeu; şi în viziune mintală să vedem Paradisul restaurat — nu doar o grădină, ci întregul pământ făcut frumos, roditor, fără păcat, fericit. Atunci ne amintim promisiunea inspirată, atât de familiară nouă — „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere”, pentru că lucrurile dintâi ale păcatului şi ale morţii vor fi trecut şi toate lucrurile vor fi fost făcute noi! Apoc. 21:4, 5.

Amintindu-ne cuvintele de asigurare ale sf. Petru în privinţa acestor glorioase „timpuri de restabilire a tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime”, vedem că la „timpul potrivit” al lui Dumnezeu pământul va fi adus la perfecţiunea intenţionată de la început şi exemplificată în Eden. Credem că timpul acela este aproape. Vedem venind binecuvântările promise. Ce sunt vastele sisteme de irigaţii prin fântâni arteziene şi prin apeducte, decât împlinirea profeţiilor cu privire la domnia lui Cristos şi la binecuvântarea pământului! „În pustie vor tâşni ape şi în deşert torenţi” … „pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul.” 35:6, 1.

Scripturile ne spun că după ce Dumnezeu a creat diferite ordine de fiinţe spirituale, a făcut pe om, „cu puţin mai prejos decât îngerii” ( 8:5). Rasa umană a început cu Adam şi Eva, care au avut capacitatea de a înţelege şi aprecia aranjamentul divin, ceea ce creaţia animală inferioară n-a avut. Dumnezeu l-a făcut pe om în asemănarea Sa. Faptul că a intrat păcatul şi l-a dus pe Tatăl Adam sub sentinţa morţii nu înseamnă că Tatăl Ceresc Şi-a schimbat aranjamentul. Scopul pe care l-a avut „de la început” nu s-a schimbat niciodată.

Putem vedea un motiv de ce nu întreaga lume a fost făcută un Eden; şi anume, Dumnezeu a intenţionat să dea rasei o încercare. Potrivit relatării Scripturilor, dacă prima pereche şi-ar fi menţinut dreptatea, sfinţenia, ei ar fi continuat să fie perfecţi şi ar fi propagat o rasă perfectă; şi dacă păcatul n-ar fi intrat, Dumnezeu ar fi fost responsabil pentru întreţinerea lor. Dar Dumnezeu, prevăzând că va intra păcatul, a făcut numai Edenul perfect şi a permis ca restul pământului să continue într-o stare neterminată. În consecinţă, Dumnezeu i-a spus lui Adam: „Blestemat este acum pământul din cauza ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci plantele de pe câmp. În sudoarea feţei să-ţi mănânci pâinea.” Gen. 3:17-19.

IMPERFECŢIUNEA PĂMÂNTULUI ESTE BINECUVÂNTAREA OMULUI CĂZUT

Dumnezeu putea să facă tot pământul perfect la fel de uşor cum „a sădit” mica grădină în Eden. Dar El a prevăzut că dacă pământul era perfect, lupta morţii ar fi fost mai lungă şi degradarea omului mai mare. Sărăcia lumii a ajutat la reţinerea omenirii de la adâncimi de nelegiuire mai mari. Sentinţa „în sudoarea feţei să-ţi mănânci pâinea” a fost evident intenţionată ca o binecuvântare, pentru ca omul să poată învăţa lecţii de experienţă prin bătălia sa cu pământul pentru existenţă. Aşa cum Creatorul i-a spus omului cu privire la blestemul pământului, acesta a fost „din cauza ta” (a omului). Astfel omul a învăţat că „plata păcatului este moartea”. Tatăl Ceresc însă nu Şi-a schimbat Planul. Când va fi stabilită Împărăţia, pământul îşi va da rodul; şi Dumnezeu ne asigură: „Eu voi preamări locul unde se odihnesc picioarele Mele.” 60:13.

Edison a fost instrumentul Providenţei în faptul că ne-a dat minunate dispozitive electrice. Burbank şi alţii, sub îndrumarea divină, au făcut miracole în horticultură. Ce fructe şi flori frumoase au urmat drept rezultat! Este greu de imaginat ceva mai aproape de perfecţiune, fie în Edenul din vechime fie în Edenul mondial care va fi stabilit! Referindu-se la „timpurile restabilirii”, profetul declară că „pământul îşi va da roadele” (Ps. 67:6). Noi vedem pregătiri pentru împlinirea acestei promisiuni.

Cu câţiva ani în urmă un fermier din Virginia a descoperit o tulpină anormală de grâu — o sută patruzeci şi doi de lujeri, fiecare având un spic bine dezvoltat — vlăstarul unui singur bob de grâu! Sub numele de „Grâul Miraculos”, acesta se dezvoltă încet în diferite părţi ale ţării. Producţia medie pare să fie în jur de o mie două sute de grăunţe dintr-un bob. Chiar în acest an, aceeaşi ciudăţenie a fost descoperită la ovăz, o tulpină crescând sălbatică la marginea drumului. Pe lângă aceasta, aceeaşi Providenţă Divină îi îndrumă pe chimiştii noştri în metode economice de extragere a azotului din atmosferă pentru hrănirea solului, şi astfel pentru a creşte binecuvântările pământului, în împlinirea promisiunii lui Dumnezeu că va face locul picioarelor Sale glorios.

De ce n-a fost făcut pământul deja glorios? Răspunsul este că Dumnezeu permite rasei să se înmulţească mai întâi. Dacă omenirea ar fi fost perfectă, oamenii ar fi învăţat lecţia răutăţii păcatului în acelaşi mod cum au învăţat-o îngerii. Dar grăbindu-se să comită păcat, ei au învăţat prima dată răul şi au fost supuşi tuturor vicisitudinilor păcatului şi morţii. Îngerii au învăţat cealaltă lecţie — ce este dreptatea, ce este binele — nu numai în sens abstract, ci în sensul de a le apecia.

OMENIREA VA ÎNVĂŢA ÎNCĂ O LECŢIE

Dumnezeu alege acum Biserica. De îndată ce Biserica va fi completă, omenirea va avea ocazia să înveţe lecţia dreptăţii, cunoştinţa de Dumnezeu, şi va fi ridicată din păcat şi moarte, din slăbiciunea care a venit prin păcat. Acest timp de ridicare este clar marcat în Scripturi ca „timpurile restabilirii” — restabilire la ceea ce a fost pierdut. Deoarece ceea ce a fost pierdut a fost perfecţiunea umană şi fericirea edenică, omenirea nu va primi lucruri cereşti, ci binecuvântări pământeşti. Voinţa lui Dumnezeu va fi îndeplinită. Omenirea va fi adusă la perfecţiune în timpul miei de ani de domnie a lui Mesia. Cea mai importantă parte a lucrării de Restabilire este legată de om. Egoismul tare, împietrit al inimii, care este în toată lumea, nu este nici asemănare cu Dumnezeu, nici spre slava lui Dumnezeu.

„Neomenia omului faţă de om,

Îi face pe nenumăratele mii să jelească.”

Nouăsprezece secole de predicare arată că leacul pentru această maladie nu stă în puterea noastră; şi că numai puţini doresc într-adevăr să caute spiritul de gentileţe şi blândeţe al Domnului. Dar marele Împărat al Slavei este şi Marele Medic. Numai El poate să vindece boala păcatului şi rezultatele ei. Prin el va fi împlinită promisiunea lui Dumnezeu pentru Israel: „Voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne” (Ezec. 36:26). Această lucrare va porni din Israel către toate familiile pământului, ridicându-i pe toţi cei doritori şi ascultători din păcat şi moarte, la tot ceea ce a fost pierdut în Eden şi răscumpărat la Calvar. Mulţumită lui Dumnezeu, cei nedoritori şi neascultători nu vor fi destinaţi unui chin fără sfârşit, ci „Morţii a Doua” — „distrugere veşnică”. Pământul desăvârşit va rămâne pentru totdeauna pentru fiinţa glorioasă, omul.

CONDUCEREA LUI CRISTOS

Dumnezeu Şi-a propus să facă o Nouă Creaţie. În legătură cu aceasta El foloseşte ocazia să cheme Biserica pentru a fi asociată cu Domnul ei în natura divină, cu mult mai presus de domnii, de puteri şi de orice nume care este numit. Astfel, în cele din urmă, când toţi păcătoşii cu voia vor fi fost eliminaţi, găsim, după cum afirmă Scripturile, că „toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ şi pe mare” vor fi auzite spunând: „A Celui care stă pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie binecuvântare, cinste, slavă şi stăpânire în vecii vecilor!” (Apoc. 5:13). Astfel Domnul va aduna împreună pe toţi cei credincioşi, atât din cer cât şi de pe pământ, sub conducerea lui Cristos, al cărui Cap este Iehova. Efes. 1:10.