CĂLĂTORIA SPRE ROMA

Fapte 27:13-26

Sf. Pavel trimis spre capitala imperială — O călătorie furtunoasă — Zile de probă şi încercare — Apostolul încurajat de o viziune — „Dumnezeu umblă pe căi ascunse” — Marinarii încurajaţi de spiritul de ajutor al apostolului — Lecţii din experienţele lui.

„Încredinţează-ţi Domnului calea, încrede-te în El şi El va lucra”. Ps. 37:5

W.T. 15 Sept 1916 (pag. 284-285)

Nu mult după cuvântarea Sf. Pavel în faţa lui Festus şi a regelui Agripa, s-a oferit posibilitatea de a trimite pe apostol şi pe alţi prizonieri la Roma sub pază întărită. Totuşi nu era formulată nici o pretenţie defavorabilă împotriva Sf. Pavel. Nu exista nici o legătură directă între Roma şi micul port al Cezareii, deci pe o distanţă de şase sute de mile (960 km.), călătoria s-a făcut într-un mic vas comercial.

Această călătorie a durat cam de la mijlocul lui August până pe la întâi Septembrie, viteză bună pentru un vas cu pânze în zilele acelea, însă vremea a fost bună. La Mira, Sf. Pavel şi doi dintre fraţii care-l însoţeau — Sf. Luca şi Aristarh — au fost transferaţi împreună cu ceilalţi prizonieri şi cu paza, pe un vas egiptean încărcat cu grâu care era în drum spre Roma. Pe lângă echipaj, acest vas ducea un număr considerabil de pasageri, cu totul două sute şaptezeci şi şase de persoane.

Vremea frumoasă a continuat câteva zile, iar apoi a devenit furtunoasă. Vasul şi-a abandonat ruta intenţionată pentru a ajunge sub adăpostul insulei Creta şi a zăbovit pentru vreme mai bună în portul Limanurile Bune. Astfel au întârziat până pe la 1 Octombrie, vremea furtunilor echinocţiale. Sf. Pavel a atras atenţia asupra pericolelor continuării călătoriei şi a sfătuit să ierneze acolo. Opinia lui poate să fi fost rezultatul vreunei inspiraţii, dar foarte probabil a fost doar propriul raţionament despre vreme, etc. El avusese deja experienţă mare văzând dezastre, după cum suntem informaţi într-una din Epistolele scrise înainte de acest timp (2 Cor. 11:25). În afară de aceasta, îndeletnicirea lui de confecţioner de pânze de corabie în mod natural îl aducea în legătură cu marinarii şi îi stârnea interesul în toate chestiunile privitoare la meşteşug.

Dar cei în autoritate au hotărât să meargă spre Fenix, un port mai mare. Înainte să fi mers departe totuşi, un uragan din nord-est a izbit brusc vasul şi au fost obligaţi să meargă cu vântul spre sud intrând la adăpostul micii insule numite Clauda. Aici au încins corabia, punând lanţuri şi frânghii pe sub chilă, deoarece greutatea încărcăturii şi severitatea furtunii o slăbiseră. Apoi au coborât pânzele şi au continuat mânaţi de vânt, păzindu-se de bancurile de nisip. Corabia a trudit din greu prin furtună. O parte din încărcătură a fost aruncată peste bord, iar mai târziu a fost mai mult uşurată prin aruncarea peste bord a mobilierului mai greu, a echipamentului, etc.

Zile de Încercare şi pericol

Furtuna a continuat câteva zile. Nu s-a văzut nici soarele nici stelele şi căpitanul nu putea spune unde se află, pentru că busola nu fusese încă inventată. De aceea, toţi cei de la bord au abandonat treptat orice speranţă. Încetaseră să mănânce şi erau aproape în disperare.

În timpul acelor patrusprezece zile, apostolul a avut din abundenţă ocazii să se teamă, să se îndoiască şi să pună sub semnul întrebării providenţele Domnului. După cât se pare, numai în noaptea celei de a treisprezecea zi de furtună a trimis Domnul la Sf. Pavel un înger cu mesajul încurajator: „Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine” (versetul 24). Putem în siguranţă presupune că în timpul acelor zile de încercare apostolul a rămas din toată inima loial în credinţă către Dumnezeu şi că acest mesaj la sfârşit a fost de natura unei încurajări şi o expresie a aprobării.

Din această întâmplare noi putem extrage o lecţie bună, nu numai în ce priveşte propriile afaceri în viaţă, dar şi într-un mod general, în toate probele şi încercările spirituale. Domnul poate conduce pe căi ascunse în privinţa problemelor noastre pământeşti şi a serviciului nostru pentru El şi pentru cauza Lui. În timp ce ne asigură de iubirea şi grija Lui şi de rezultatul final al căii înguste, pe toţi aceia care cu credincioşie urmează în urmele lui Isus, totuşi între timp poate permite să vină peste noi, ca furtunile, încercări şi dificultăţi de diferite feluri, ameninţându-ne chiar cu nimicirea, ameninţându-ne cu distrugerea vieţii spirituale, întunecând cerul speranţelor noastre cu norii de furtună ai ameninţărilor vrăjmaşilor noştri şi cu urletele lui Satan. Datoria noastră este să nu lăsăm ochiul credinţei să se întunece de aceste diferite condiţii îngrozitoare, să ne lăsăm inimile să se fixeze strâns de Cel care a promis şi care va face.

Gânduri în legătură cu cele spuse

Expresia „Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine” este foarte semnificativă. În aceste cuvinte nu există nici o sugestie la „paternitatea lui Dumnezeu şi la fraternitatea oamenilor”, aşa cum acea învăţătură falsă este acum susţinută de mulţi, care sunt împinşi de un impuls nobil. Dimpotrivă, gândul este că la bordul acelei corăbii exista numai un om în relaţie personală cu Dumnezeu. Ceilalţi, oricare erau trăsăturile lor naturale de caracter, niciodată nu veniseră în relaţie cu Dumnezeu.

Există un alt gând care poate fi dedus din cuvintele îngerului: grija divină care-i însoţeşte pe sfinţi se poate dovedi a fi o mare binecuvântare pentru tovarăşii lor, chiar dacă aceştia, ca şi în acest caz, sunt lumeşti şi ((75)) neregeneraţi. Acest gând este în special aplicabil la familiile pământeşti ale poporului lui Dumnezeu. Părintele consacrat este obiectivul direct al grijii Divine, deoarece este scris despre îngeri: „Nu sunt ei oare toţi duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mântuirea?” (Evrei 1:14). Şi în slujirea îngerească a acestora, foarte frecvent — de fapt putem presupune foarte în general — aceia din familiile lor care n-au venit în relaţie deplină cu Domnul sunt într-o anumită măsură incluşi sub grija protectoare.

În altă parte apostolul arată că în unele privinţe soţia credincioasă are o influenţă binecuvântată mai presus de soţ, ori soţul credincios o influenţă favorabilă mai presus de soţie în privinţa copiilor, altfel copiii ar fi socotiţi nesfinţi (1 Cor. 7:14). Aceasta este o altă ilustraţie a aceleiaşi lecţii generale, că grija Divină deşi este în special pentru sfinţi, ea include toate interesele lor, de orice fel. Aceasta nu implică în mod necesar prosperitate pământească, bogăţie, protecţie de accident, naufragiu, etc., ca şi în cazul Sf. Pavel; şi totuşi ea întotdeauna înseamnă un avantaj în vreun sens şi în vreun grad. Să luăm din acest gând toată încurajarea pe care o putem. Toate lucrurile vor lucra împreună spre bine pentru sfinţii Domnului (Rom. 8:28); iar cei care le sunt cei mai apropiaţi şi cei mai dragi, cu siguranţă vor fi participanţi într-o anumită măsură la avantajul lor şi la grija Divină.

Mesajul de încurajare al Sf. Pavel

Imediat după ce a primit încredinţările de siguranţă la bord a tuturor, apostolul a făcut cunoscută chestiunea echipajului corăbiei. Apoi şi-a manifestat propria credinţă în mesaj prin bună dispoziţie, prin încetarea postului şi prin sfătuirea tuturor celorlalţi să facă la fel. Spiritul lui era contagios. Toţi s-au încurajat şi fără îndoială toţi au fost impresionaţi nu numai de faptul asupra căruia le-a atras atenţia apostolul — că acest dezastru rezultase din neurmarea de către ei a sfatului său — dar şi de dovezile favorii speciale a lui Dumnezeu faţă de el, în privinţa cunoştinţei salvării lor finale.

Aşa trebuie să fie cu poporul Domnului. Orice ştim că este bun, mângâietor sau încurajator pentru noi, să dăm altora. Dacă apostolul păstra vestea bună pentru sine, ar fi însemnat fie că nu avea credinţă în împlinirea ei, fie că era egoist. Dar având spiritul Domnului de generozitate, ca şi mare încredere în Domnul, el n-a ezitat să facă cunoscută eliberarea viitoare şi a mărit pe Dumnezeu prin aceea că n-a pretins a avea această cunoştinţă de la sine, ci a pus-o pe seama unei descoperiri.

Evident prizonierul produsese o adâncă impresie asupra multora dintre soldaţi şi marinari. Cine poate spune că purtarea bravă, nobilă a apostolului poate să fi influenţat pe unii din cei două sute şaptezeci şi şase de tovarăşi ai săi odată, în viitor, posibil în cele din urmă atrăgând pe unii din ei spre Domnul? Aşa trebuie să fie cu fiecare din noi. Trebuie să fim prompţi în a spune altora cele mai bune veşti pe care le avem. Compătimirea cu creaţia care geme în variatele încercări ale vieţii să ne conducă spre a arăta către făgăduinţele Domnului cu privire la Împărăţia viitoare a lui Mesia şi la binecuvântările care vor veni atunci pentru toate familiile pământului. Oricine nu vesteşte astfel zilnic, cu orice ocazie potrivită, dă dovadă fie de lipsă de cunoştinţă sau de credinţă în descoperire, fie, altfel, de egoism, ceea ce Domnul nu poate aproba şi în care dacă se persistă, îl va exclude în cele din urmă de la o parte în Împărăţie.