„Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei”, zice Iehova; „nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi”. — 2 Cor. 6:17

Acei care în mod conştiincios trăiesc deosebiţi de lume în cele spirituale şi care recunosc ca fraţi numai pe cei care mărturisesc circumcizia inimii şi primirea în familia lui Dumnezeu se vor afla în opoziţie cu moraliştii, cu liberalii, cu adepţii criticii înalte, politicienii, precum şi cu masele populare, care urăsc lumina, căci ea osândeşte întunericul lor — doctrinal şi de orice fel. Adevărații creștini trebuie să se separe de lume, „să iasă din Babilon, pentru a nu primi din plăgile ei” – Apoc. 18:4. A ieși din Babilon înseamnă a ieși din încurcătura în care se află acei care se pretind a fi creștini, a ieși din cei ce defăimează numele și caracterul lui Dumnezeu prin diferite doctrine greșite, a te separa de cei ce „săvârșesc fărădelegea” și acceptă o viață de creștin moderată și a veni la sursa adevărului – la Cristos.