Doua Reprinturi foarte frumoase , din care am evidentia doi timpi ai stapanirii de sine , unul inainte de consacrare si altul dupa consacrare .

Vointa se poate dezvolta , ne spune autorul prin dorinta , iar dorinta va pune la lucru vointa pentru a obtine in cazul nostru asemanarea de caracter cu Domnul , iar vointa va supraveghea ( tot timpul ar fi ideal ) ce informatie intra sau genereaza mintea noastra , comparand-o cu Legile Lui Dumnezeu si astfel se va face o selectie clara a ceea ce este bine sau rau , drept sau nedrept .

Este un exercitiu zilnic si In acest context ne da exemplul cu ridicarea unui vitel de mic zilnic . „Vedem textul din Reprint „.

Toate acestea nu se pot face de uni singuri dacit cu ajutorul Divin .

Adversarul va cauta sa schimbe incet si pe nesimtite ordinea importantei lucrurilor din viata noastra si astfel va reusi sa darame vointa noastra , odata ajunsa la o oarecare dezvoltare ( Trebuie mai întâi să căutăm interesele Domnului şi ale Împărăţiei Sale. Acestea trebuie să fie primele în toate aranjamentele noastre, iar lucrurile pământeşti trebuie să fie secundare ) . Jertfirea de sine daca este compromisa cat de putin ,  va fi inceputul daramarii vointei .

IMPORTANŢA STĂPĂNIRII DE SINE

„Cel care nu este stăpân pe sine (pe spiritul său — King James, n. t.) este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” Prov. 25:28.

R5652 W. T. 15 martie 1915 (pag. 87)

Înţeleptul a asemănat aici o astfel de cetate cu o voinţă omenească surpată. Voinţa trebuie să fie continuu în gardă la minte şi să nu permită să intre nimic acolo decât prin porţile obişnuite — Conştiinţa şi Judecata. Porţile trebuie să fie supravegheate atât de atent, încât ele să admită numai acele gânduri care ar fi nevătămătoare, profitabile, înţelepte — în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare fiinţă umană ar trebui să aibă voinţă şi să şi-o păstreze în stare bună, ar trebui să se îngrijească să nu se surpe; în caz contrar va urma naufragiul caracterului.

Domnul caută oameni cu o voinţă puternică, oameni cu un caracter puternic. De aceea, trebuie să fie o întoarcere hotărâtă către Domnul şi un legământ clar cu El la început, altfel nu suntem acceptabili Tatălui. Apoi, după ce venim în familia Sa, aflăm că anumite lucruri care credeam că sunt bune, sunt cu totul greşite şi trebuie corectate; şi în măsura în care ne-am stăpânit mintea în trecut, ne-am controlat poftele şi impulsurile cărnii, în acea măsură vom face progrese lente sau rapide pe calea cea nouă. Cât din timpul consacrat putem să-l folosim pentru afaceri, plăceri, sau în oricare alt mod? Cât din banii consacraţi vom cheltui pe noi înşine? Toate acestea trebuie reglementate după Legământul nostru cu Dumnezeu. Trebuie mai întâi să căutăm interesele Domnului şi ale Împărăţiei Sale. Acestea trebuie să fie primele în toate aranjamentele noastre, iar lucrurile pământeşti trebuie să fie secundare. Iată importanţa unui caracter hotărât, a unei voinţe prompte şi neclintite pentru Dumnezeu.

NECESITATEA STĂPÂNIRII DE SINE

„Cel care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” Proverbe 25:28

R 5487 W. T. 1 iulie 1914 (pag. 195-197)

Puterea morală mai de dorit decât cea fizică

Nu este loc mai bun unde capacitatea noastră de a ne stăpâni spiritul să fie mai bine arătată decât în casa noastră. Pentru soţ şi soţie, părinte şi copil, frate şi soră, aceasta este o chestiune importantă. Bătălia cu sine este cea mai mare bătălie pe care trebuie s-o ducem; şi Cuvântul lui Dumnezeu declară că „cine se stăpâneşte pe sine este mai mare decât cel care cucereşte o cetate”. Este mai mare pentru că a învăţat să-şi exercite voinţa, hotărârea unui adevărat caracter în direcţia bună, în direcţia stăpânirii de sine.

Puterea morală este infinit mai nobilă şi mai de dorit decât cel mai înalt grad de putere fizică sau decât cea mai iscusită strategie. Şi numai după ce ne-am cucerit pe noi, numai după ce am ((914)) devenit stăpânii cărnii noastre, numai după ce am scos bârna din ochii noştri, am subjugat mânia, răutatea, ura şi cearta din inimile noastre, numai atunci suntem în stare, prin aceste bătălii severe cu slăbiciunile noastre, să ajutăm pe fraţi, să ajutăm pe vecini, să-i ajutăm — prin exemplul nostru — să-şi învingă atacurile şi neputinţele.