Vol. 2 Martie-Aprilie 1995 Nr. 3

SULUL CĂRŢII DIVINE — CINE ESTE VREDNIC SĂ PRIVEASCĂ ÎN EL?

„Cine este vrednic?” Apocalipsa 5:2.

W. T. 15 august 1916 (pag. 252-253)

Cuvintele textului nostru fac parte din vestirea despre care se spune că s-a făcut pretutindeni în cer: „Cine este vrednic să deschidă cartea (sulul) şi să-i rupă peceţile?” Cartea în acest caz nu pare să reprezinte simbolic Biblia, ci planul divin cu timpurile şi perioadele lui. Biblia este într-adevăr o înregistrare, dar Dumnezeu avea planul înainte ca Biblia să fie scrisă. El a avut acest plan chiar de la început. El nu l-a dezvăluit îngerilor — nici chiar Logosului. Nici trăsăturile timpului nu le-a dezvăluit El pe deplin Domnului nostru Isus pe când era în trup. După învierea Sa, Isus a vorbit despre aceste timpuri şi perioade ca fiind lucruri „pe care Tatăl le-a pus sub stăpânirea Sa”. Fapte 1:7.

Faptul că Dumnezeu avea un plan legat de rasa căzută îi fusese sugerat lui Avraam. Dumnezeu îi declarase necondiţionat lui Avraam că El va binecuvânta omenirea. De asemenea El a arătat mai târziu, în tipurile şi umbrele Legii, anumite trăsături ale căii prin care va binecuvânta lumea. A declarat că va fi un Răscumpărător, dar cine va fi Răscumpărătorul a fost ţinut secret. Deşi atât îngerii, cât şi oamenii au dorit să ştie, nu li s-a permis această cunoaştere. Profeţii au vorbit sub inspiraţie despre unele lucruri referitoare la acest Răscumpărător, dar nu le-au cunoscut semnificaţia.

La timpul cuvenit a fost trimis Logosul. Înainte de a fi trimis, El a fost un Fiu loial. A preluat sarcina de a face voia Tatălui, neştiind încă ce-L va costa ca să fie Mesia, deoarece Dumnezeu ţinuse în taină aceste lucruri. El Şi-a manifestat credinţa, încrederea. A fost fericit să facă voia Tatălui, chiar până acolo încât să ia o natură mai joasă. Şi astfel S-a umilit de la starea glorioasă în care era şi a luat pentru Sine natura umană, a devenit om — om perfect, nu om păcătos. Domnul nostru a făcut aceasta pentru a îndeplini marele program pe care Tatăl îl avea în minte şi pe care nu-l revelase nimănui.

Când Isus a ajuns la vârsta de treizeci de ani, sub lege vârsta cea mai timpurie la care se putea prezenta înaintea lui Dumnezeu, a mers la Iordan şi a făcut o consacrare, cu hotărârea de a face tot ce era în planul Tatălui — tot ceea ce tipic şi profetic fusese scris în sfintele Scripturi cu privire la Sine. „Iată-Mă, (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule”; „Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu, şi Legea Ta este înăuntrul inimii mele”, au fost expresiile inimii Lui, după cum este scris. Evrei 10:7, 9;Psalm 40:6-8.