COMORI DEPUSE ÎN CER

 “Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde hoţii le sapă şi le fură; ci stângeţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, şi unde hoţii nu le sapă şi nici nu le fură; căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” ­— Mat. 6:19-21

Comorile sunt lucruri de valoare mare, păstrate pentru a se folosi mai târziu. Ele sunt de două feluri şi anume, pământeşti şi cereşti. Omul firesc caută numai comori pământeşti. Comorile cereşti pentru el sunt necunoscute, şi a-i vorbi despre ele i se pare nebunie. Dar copilul lui Dumnezeu, conceput de Spiritul sfânt, caută comori cereşti. Străduinţa lui în căutarea şi câştigarea acestor comori se măsoară cu adâncimea consacrării sale, cu aprecierea lucrurilor cereşti şi zelul său pentru cauza care îl îndeamnă să caute moştenirea cerească.

Totuşi, Creaţia Nouă se află încă într-un vas de lut şi înconjurată din toate părţile cu lucruri atrăgătoare pământeşti. Noua Creaţie este ispitită, cum sunt ispitite toate creaturile pământeşti. Dar Scriptura spune: “Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită naturii omeneşti. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, va pregăti şi ieşirea din ea, ca s-o puteţi suporta.” (1 Corinteni 10:13). Cu alte cuvinte, ispitele care vin asupra oamenilor, în general, vin şi asupra creştinului, dar atâta vreme cât creştinul rămâne în Cristos, Dumnezeu pregăteşte întotdeauna o cale de scăpare pentru el.

Cuvintele Domnului, cuprinse în acest text, au fost scrise cu scopul de a încuraja pe cei ce trec prin proba credinţei. Este adevărat că ispitele şi încercările ce vin asupra creştinului, în timpul de acum, sunt mai multe şi mai aspre decât în timpurile trecute. Dar aceasta este tocmai ceea ce trebuie să aşteptăm. — Vezi Maleahi 3:1-3; 1 Corinteni 3:13-15.

Unele din aceste ispite ne-au îndemnat să strângem comori pământeşti pentru zile rele. Dar n-ar fi mai bine, ca în acest timp, să punem în comparaţie comorile ce le-am putea strânge pe pământ cu acelea care, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-am putea strânge în cer? Aceste cuvinte ale Mântuitorului nu vor avea nici o valoare pentru noi acum, dacă nu vom putea preţui câştigul ce rezultă din strângerea comorilor cereşti.

 

Comori pamânteşti

Comorile pământeşti sunt: avere, faimă, influenţă, familii şi prieteni, bucuriile vieţii şi plăcerile omeneşti (să se observe, că nici una dintre acestea nu sunt lucruri păcătoase). Întrebarea este: care este rezultatul celor pământeşti şi care este rezultatul celor cereşti în ce priveşte viaţa veşnică? Experienţa omenească a dovedit că toate comorile pământeşti sunt trecătoare şi nu pot aduce pacea şi fericirea veşnică, celui ce le are. Averea strânsă prin multă muncă se poate topi ca zăpada vara, sub razele fierbinţi ale soarelui. Dacă cineva se ridică la treapta cea mai înaltă a gloriei pământeşti, în ziua următoare poate fi aruncat în mijlocul reproşurilor şi dispreţului general. Din cauza bogăţiei şi gloriei, puterea şi influenţa cuiva, pentru un timp, pot să pară aproape fără margini, dar când vânturile adversităţii se ridică pe neaşteptate în contra lui, atunci influenţa şi puterea sa dispar. Munca stăruitoare şi economia pot să facă pe cineva stăpânul multor case şi pământuri, dar acestea în timp de dezastru se risipesc şi lasă în urmă numai amintirea lor tristă. Câţi tineri, băieţi şi fete, au pornit pe calea vieţii de familie cu un soţ în care şi-au pus cea mai mare încredere, numai ca la urmă să-l afle necredincios. Înţelepciune, muncă îndelungată şi străduinţe cinstite pot să ducă la a avea o casă frumoasă şi luxoasă, condusă de o femeie şi mamă iubită, însufleţită şi înveselită de copiii săi drăgălaşi şi ascultători; dar în scurtă vreme această fericire şi bucurie trebuie să înceteze. Membrii familiei trebue să se despartă, sau poate boala îşi pune amprenta ei asupra lor, şi apoi urmează necaz şi moarte; şi unde odinioară domnea bucuria şi fericirea acum locuieşte suferinţa şi nefericirea.

Pentru ziua cea rea nimeni nu este în stare să depună comori pământeşti, care să fie sigure şi trainice. Nici un pământean nu poate ridica un astfel de zid pe care adversarii omeneşti să nu-l poată dărâma.

Amininteşte-ţi necazul şi jalea ce domneşte pe pământ; pierderea şi dezastrul mare pe care l-a făcut războiul în casele odată paşnice şi fericite.

 

Fericită parte

În timpul acesta, când cearta şi neînţelegera domneşte peste tot, în timpul acesta când toate lucrurile pământeşti sunt zguduite din temelie, cât este de fericită partea acelora care au strâns şi strâng încă comori în cer! Totuşi, dacă din anumite motive am fost şi suntem ispitiţi să ne întoarcem, pentru un timp, să strângem comori pământeşti, în dauna sau pierderea celor cereşti, dacă ne este frică să nu ajungem în mizerie pământească din cauză că nu am strâns comori pământeşti pentru zile mai rele, să ne aducem aminte de îndemnul apostolului: “Purtarea voastră să fie fără iubire de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi acum, căci El Însuşi a zis: “Nici decum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”” ­— Evrei 13:5.

Dacă eşti descurajat pentru că ai pierdut comorile pământeşti şi dacă faima şi cinstea între oameni, precum şi numele bun, le-ai pierdut şi toţi prietenii pământeşti te-au părăsit, atunci adu-ţi aminte de bucuria care a umplut inima ta când pentru întâia oară ai cunoscut pe Domnul. Apostolul zice: “Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe: pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul insultelor şi necazurilor, şi pe de alta, v-aţi făcut una cu aceia care treceau prin aceleaşi suferinţe. Căci aţi avut milă de cei din închisoare şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună şi care rămâne.” — Evrei 10:32-34.

Nu este neobişnuit, ca unii să-şi numere printre comorile pământeşti şi pe prietenii lor care le sunt credincioşi, dar mai târziu când vin la cunoştinţa adevărului şi se consacrează cu totul să facă voia lui Dumnezeu, prietenii lor îi părăsesc. Pentru un timp ei pot să se simtă mâhniţi de pierderea avută, dar când pe de altă parte se gândesc că ei sunt acum în Cristos şi pe toţi care sunt în Cristos îi găsesc de o minte şi un spirit cu ei, încep să înţeleagă că au găsit cu mult mai mulţi prieteni decât au avut înainte şi pe aceştia toţi într-unul, în Isus Cristos.

 

Comorile cereşti

Pentru a fi întăriţi în credinţă şi pentru a dobândi o mai mare bucurie să ne amintim, din nou şi din nou, de comorile cereşti care sunt veşnice şi pe care Domnul le-a pregătit pentru cei care Îl iubesc şi Îl servesc cu credincioşie.

Născuţi în păcat şi concepuţi în fărădelege, toate comorile pe care cineva le-ar putea strânge, fie acestea oricât de mari şi preţioase, nu pot aduce celui ce le are viaţă şi fericire veşnică. Dar urmaşul lui Isus este invitat să vină şi să înveţe despre Dumnezeu şi despre Cristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi cunoştinţei şi pe care a-L cunoaşte înseamnă viaţă veşnică şi desfătări fără de sfârşit. (Ioan 17:3; Psalmul 16:11). Fiind cu mintea luminată de Spiritul sfânt, creştinului îi este permis să vadă unele din lucrurile minunate pregătite pentru el. El învaţă că Cristos “măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2 Corinteni 8:9); că Isus prin harul lui Dumnezeu a lăsat bogăţia, onoarea şi gloria pe care le-a avut în cer şi a venit jos şi a suferit moartea cea mai ruşinoasă pentru ca noi să putem fi aduşi iar la Dumnezeu. El a deschis o cale la cer şi a făcut posibil ca creştinul să poată strânge comori în cer, iar Părintele ceresc îl invită să vină şi să le depună acolo, asigurându-l că nu se vor pierde niciodată. Viaţa, care este cea mai scumpă şi mai plăcută comoară oricărei fiinţe inteligente, este acum pusă înaintea lui şi cu bucurie el priveşte înainte la timpul când izvorul vieţii îi va fi descoperit pe deplin.

O comparaţie sau asemănare

Deşi este adevărat că la sfârşitul domniei milenare a lui Cristos toţi oamenii de pe pământ vor fi pe deplin mulţumiţi cu partea lor, care va fi mult mai mult decât au aşteptat sau au putut să-şi închipuie, totuşi pentru Mireasa lui Cristos este prevăzută o binecuvântare cu mult mai mare decât cea pământească. Ea va moşteni comorile nesfârşite ale cerului! Părintele ceresc are plăcere şi voieşte ca noi întotdeauna să avem înaintea minţii noastre aceste comori cereşti, pentru ca iubirea noastră să fie înrădăcinată în ele.

În cuvintele textului nostru, Domnul face o asemănare între comorile de acum şi comorile din cer, şi ne invită să strângem comori care nu pot fi distruse de rugină şi molie, pe care hoţii nu pot să le dezgroape şi să le fure. Oamenii de pe pământ, prin averea lor mare, încearcă să stăpânească guvernămintele şi pentru un timp reuşesc, dar după aceea se prăbuşesc, atât ei cât şi sistemele lor. Celor chemaţi, probaţi şi credincioşi, Isus le-a zis: “… vă pregătesc o împărăţie, după cum Tatăl Meu, Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, în împărăţia Mea, şi să staţi pe scaune de domnie judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” (Luca 22:29, 30).

Ştiind însă, că din pricina imperfecţiunilor şi slăbiciunilor lor se vor ivi, din când în când, temeri şi îndoieli în mintea credincioşilor, pentru a-i încuraja şi îmbărbăta, Domnul Isus le-a zis: “Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia.” — Luca 12:32.

Cât va fi de mare averea celor ce vor moşteni această Împărăţie? Sfântul Pavel, vorbind despre Isus Cristos ca şi Capul acestei Împărăţii spune: “… pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor” (Evrei 1:2). Iar celor care se vor dovedi credincioşi până la sfârşit El le-a zis: “… suntem … moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos” (Rom. 8:17); voi vă veţi împărtăşi cu El la toată slava şi bogăţia Lui cea fără de margini. Tot acest apostol, după ce descrie unele aranjamente minunate ale lui Dumnezeu, exclamă: “O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu!” — Romani 11:33.

Credincioşii vor fi bogaţi şi în aceea că ei vor fi de o valoare rară şi specială. Domnul se referă la membrele Corpului Său astfel: ““Ei vor fi ai Mei” zice Domnul oştirilor, “Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte.”” — Maleahi 3:17.

 

Faimă şi nume bun

Acela care ajunge cu faimă între contemporanii săi, trebuie să aibă şi un nume bun. În toate veacurile următoare, Cel cu faima cea mai mare dintre toţi (afară de Iehova) va fi Domnul nostru Isus Cristos. Numele Său este mai presus de orice nume, şi “în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn.” — Filipeni 2:10, 11.

Mireasa lui Cristos va fi asemenea Mirelui său şi se va împărtăşi de toată faima şi slava numelui Său bun. Apostolul Ioan spune: “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-s arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pebtru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2). Apostolul Pavel spune: “Şi după cum am purtat chipul celui făcut din ţărână, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.” — 1 Corinteni 15:49.

Faima şi onoarea Capului va fi împreună cu a membrilor, de nedespărţit. Faima miresei şi numele ei bun, vor fi cele mai mari printre toate oştile cereşti, pentru că Dumnezeu o va arăta ca un monument al puterii şi iubirii Sale nemărginite. Vorbind despre aceasta, profetul lui Dumnezeu a zis: “De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi sta liniştit, până nu se va arăta dreptatea lui ca lumina şi mântuirea lui ca o făclie care arde. Atunci popoarele vor vedea dreptatea ta şi toţi împăraţii slava ta; şi-ţi vor pune un nume nou, pe care-l ca hotărî gura Domnului. Vei fi o cunună a frumuseţii în mâna Domnului, o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău.” — Isaia 62:1-3.

Faima celor ce au adunat comori cereşti va fi răspândită în tot pământul, căci toţi vor şti despre gloria lor şi vor cânta de mărirea lor. “Iar despre Sion este zis: “Acesta şi acela în el s-au născut” … Domnul numără popoarele scriindu-le: “Acesta s-a născut acolo. “” (Psalm 87:5, 6). “Voi face ca numele tău să fie amintit în toate generaţiile; de aceea te vor lăuda popoarele, în veci de veci.” — Psalmul 45:17.

 

Putere şi influenţă

Puterea şi influenţa nemărginită puse în mâinile unuia care este sfânt şi apoi folosite în cauza sfântă a dreptăţii trebuie să dea un rezultat binefăcător pentru toţi care doresc să se folosească de această binefacere. În starea nedreaptă şi imperfectă de acum, omul foloseşte toată puterea şi influenţa de care dispune în scopuri egoiste. Printr-o aşteptare plină de bucurie credincioşii pot privi înainte, ca la una din comorile lor cereşti, la puterea şi influenţa lor mare din viitor, care va fi fără margini şi care va fi folosită în mod neegoist şi pentru cauza dreptăţii. Ei vor avea această comoară pentru că ei vor fi o parte din Cristos, al cărui Cap, după învierea Sa, a declarat: “Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” — Matei 28:18.

Privind din depărtare la puterea şi influenţa lui Cristos, pe care o va folosi spre binele tuturor, profetul lui Dumnezeu a scris: “I s-a dat stăpânire, slavă şi împărăţie, pentru ca toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile să-I slujească. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi distrusă.” (Daniel 7:14). Din cauza iubirii şi a atitudinii Sale binevoitoare, putem fi siguri că Cristos va întrebuinţa această putere întotdeauna spre bine; şi despre aceasta noi suntem asiguraţi când citim, că El “va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra celor întristaţi ai ţării; va lovi pământul cu toiagul gurii Lui şi va omorî pe cel rău cu suflarea buzelor Lui. Dreptatea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia brâul mijlocului Său.” — Isaia 11:4, 5.

Că Domnul va împărtăşi această putere şi influenţă cu mireasa Sa, şi că acestea sunt o parte din comorile cereşti pe care urmaşii Lui au privilegiul să le strângă în cer, în timpul de luptă, luptând lupta bună a credinţei, suntem asiguraţi chiar de Domnul nostru când zice: “Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi M-am aşezat cu Tatăl Meu pe scaunul Său de domnie.” (Apocalipsa 3:21). “Celui care va birui şi celui care va păzi până la sfârţit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri.” — Apocalipsa 2:26.

De multe veacuri omenirea sufere şi geme aşteptând până ce stăpânitorii acestor comori cereşti vor arăta puterea şi influenţa dumnezeească pentru eliberarea ei. Mare va fi comoara avută de Cristos, Cap şi corp, să împartă creaţiei gemânde binecuvântările dumnezeeşti, pentru care scop a fost şi chemat, după cum citim: “Eu, Domnul, Te-am chemat în dreptate şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legămâmt al poporului, ca să fii Lumină popoarelor, să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi şi din închisoare pe cei care locuiesc în întuneric.” — Isaia 42:6, 7.

 

Case

Oamenii care au multe case sunt mândri şi le numesc după numele lor (vezi Ps. 49:11, 12). Ei le socotesc acestea ca şi comori, şi sufletul lor se desfătează în ele; dar într-un singur ceas ele pot fi ruinate printr-o bombă sau prin cutremur sau prin foc. Printre comorile veşnice, adunate în cer, de către cei biruitori va fi locuinţa lor cerească, care va întrece orice aşteptare. “În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus, căci Eu mă duc să vă pregătesc un loc.” — Ioan 14:2.

Nu poate fi nici o îndoială, că Cristos şi Mireasa Lui, în slavă, vor avea o locuinţă separată în cer. S-ar părea neînţelept a crede că Cristos va locui într-o stare în care să poată fi văzut oricând de toate celelalte fiinţe. Dar demnitatea şi rudenia dulce ce există între Mire şi Mireasă, este arătată clar prin ceea ce spune Scriptura, că ei vor avea o locuinţă separată. (Acest gând este deplin susţinut şi de templul lui Ezechiel.) Această locuinţă măreaţă va fi condusă de Domnul Isus. El este Capul casei “fieşti”. Această casă a fost plănuită de Părintele ceresc înainte de întemeierea lumii şi este locaşul după care credincioşii au dorit şi suspinat de-alungul căii lor obositoare (vezi 2 Corinteni 5:1). Psalmistul a descris frumos dorinţa credincioşilor: “Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez în templul Său.” — Psalmul 27:4.

 

Familie

Dumnezeu a întocmit familia pe pământ, a făcut-o sfântă şi iubită inimii omului. Omului de treabă, femeii cinstite, copilului bun cel mai dulce şi mai plăcut loc pe pământ le este familia, fie ea oricât de simplă. Cu toate acestea, creştinul care se lipeşte de această casă sau familie pământească, ca de o comoară a sa, adică care-şi pune dragostea în ele spre a neglija comorile cereşti, se va afla la urmă înşelat şi va plânge cu amar deoarece, ca şi toate altele, şi acestea sunt trecătoare. Dar acela care adună comori în familia şi casa cerească va fi fericit veşnic. Această familie dumnezeiească va avea ca şi Cap pe Isus Cristos cel glorificat şi 144.000 de membri glorioşi, care vor fi asemenea Domnului lor. În locuinţa regală, ea va avea o măreţie deplină şi va fi servită de alte fiinţe spirituale, care au fost spălate, curăţate şi albite în sângele (meritul) Mielului (vezi Psalmul 45:13-15; Apocalipsa 7:14, 15). În fruntea acestei măreţe familii va fi Părintele ceresc, “plinătatea Celui care umple totul în toţi” şi care va avea o deosebită plăcere în membrii acestei familii fericite. Ce familie minunată va fi aceasta! Dumnezeu a hotărât această familie încă înainte de întemeierea lumii spre însăşi lauda şi mărirea numelui Său.

Această casă şi familie va fi eternă. Nu va fi acolo despărţire, nici inimi frânte, nici chiar cugete de aceast fel. Ea va fi bucuria şi plăcerea lui Iehova. “Căci Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuinţă a Sa.” (Psalmul 132:13). Perfecţiunea şi frumuseţea ei vor fi observate   printre lucrurile minunate ale lui Iehova, şi prin ea Iehova va străluci spre binecuvântarea tuturor celorlalte creaturi ale Sale. “Din Sion, perfecţiunea frumu-seţii, de acolo străluceşte Dumnezeu.” (Ps. 50:2; traducerea Cornilescu — n. t.) “Domnul iubeşte porţile Sionului, mai mult decât toate locaşurile lui Iacov.” — Psalmul 87:2.

Cu toate că fiinţele pământeşti nu vor putea vedea niciodată cu ochiul natural slava, frumuseţea şi dulceaţa acelei familii, totuşi ei vor avea cunoştinţă despre aceasta şi se vor bucura. “Măreţ este Domnul şi foarte vrednic de laudă, în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele sfinţeniei Lui. Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ este Muntele Sionului” — Psalmul 48:1, 2.

Creştinul poate să întâmpine oarecare greutăţi, în a lăsa toate la o parte şi a sacrifica comorile pământeşti şi numele său bun. El va da de multe piedici şi va trece prin multe probe şi suferinţe adunând comori cereşti, dar “uitând ce este în urmă” şi ţinând privirea la comorile viitoare, din cer, şi cu credinţă şi zel înaintând spre ele poate fi vesel ştiind că în curând va intra în casa lui cerescă, nefăcută de om şi eternă în cer la Dumnezeu, ca acolo să fie pe vecie un membru din acea familie fericită a Tatălui său. Şi în timp ce îşi adună, cu credincioşie şi zel, comorile cereşti prin credinţă poate gusta aceste prospecte şi poate înţelege rostul cuvintelor psalmistului: “… înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta Ta.” — Psalmul 16:11.

Profetul Ezechiel descrie, în viziune profetică, gloria acelei locuinţe cereşti care este o parte din comorile sau averile strânse de creştin în cer. El descrie pe membrii ce vor fi preoţii acelei locuinţe, turma mică, ca pe cântăreţii cei mai iscusiţi din Israel care vor cânta laudă şi glorie lui Iehova, slăvind numele şi îndurările Lui înaintea miliardelor de oşti cereşti, şi vor da binecuvântările la miliardele de pe pământ. În camerele sfinte ale acestei locuinţe cereşti, preoţii vor petrece în ospeţele lor de iubire şi se vor bucura văzând cum miliardele de răscumpăraţi ai pământului se prezintă în consacrare şi înaintează pe calea înaltă a sfinţeniei către desăvârşirea avută de părintele Adam, spre slava Creatorului lor. Vezi Ezechiel 40:44-46; 44:15, 16.

 

Prieteni

Cuvântul prieten are o semnificaţie adâncă, care numai în puţine alte cuvinte se află. Isus îl foloseşte în înţelesul cuvântului iubire. De fapt prietenia este o reprezentare a iubirii în acţiune (în fapte sau comportament). Ionatan şi David au fost exemple de o prietenie adevărată (1 Samuel 18:1-4; 2 Samuel 1:25, 26), dar o prietenie ca aceasta este un lucru rar între oameni. De multe ori se întâmplă, că unul îşi pune absolută încredere în cineva ca prieten, numai ca la urmă să se afle înşelat. Acela care arată prietenie şi credincioşie faţă de tine când îţi merge bine, dar te părăseşte când ajungi în valurile adversităţii nu este prieten adevărat; de fapt nu este prieten deloc. Acela care îţi mărturiseşte prietenie când eşti onorat de alţii şi te trădează sau tăgăduieşte când suferi persecuţie şi ruşine pentru cauza dreptăţii, în nici un înţeles nu poate fi considerat prieten. (Prietenia este demonstrarea devotamentului adevărat). De aceea, prieten nu este acela care te iubeşte în anumite timpuri, ci acela care te iubeşte neîncetat, prin toate împrejurările. “Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbe 17:17).

Până am fost în lume, având de-a face cu lucruri nestatornice, noi n-am putut afla fericirea adevărată. Rătăcind prin pustiul societăţii omeneşti pe căi deşarte, flămânzind şi însetând după dreptate şi adevăr, pe care nu le puteam afla, sufletul nostru s-a obosit. Atunci am strigat către Dumnezeu şi Tatăl ceresc ne-a atras la Fiul Său iubit. Apoi am învăţat că Isus, din cauza iubirii Sale, a murit pentru noi ca să avem viaţă şi să o avem din belşug, şi să ne bucurăm de binecuvântările care sunt asociate cu viaţa. Noi am auzit cuvintele Lui spunându-ne: “Nimeni nu are o iubire mai mare decât acel care îşi dă viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc Eu.” (Ioan 15:13, 14). Când ne-am predat inimile noastre Domnului şi El ne-a primit în mod binevoitor, şi când am fost îndreptăţiţi şi concepuţi la o viaţă nouă, atunci am primit pacea lui Dumnezeu care întrece orice ştiinţă. Iar inimile noastre erau pline de bucurie şi limba noastră nu a putut să nu cânte:

“Am găsit un bun bun amic,

Pân nu-l ştiam m-a iubit;

Cu iubirea Lui m-a atras,

De El sunt eu legat strâns”.

Atunci, pentru prima dată, am început să cunoaştem însemnătatea comorii cereşti, şi răspunzând invitaţiei Domnului să adunăm comori în cer, am început prin harul Său să lucrăm. După cum am progresat pe calea îngustă, prin strâmtorări, piedici şi încercări grele, am învăţat că astfel de situaţii neplăcute şi experienţe sunt foarte necesare înainte de a intra în posesia comorilor adunate în cer, întocmai cum a avut de luptat David înainte de a ajunge pe tron. Am aflat că scumpul nostru prieten, Isus Cristos, a călătorit singur pe această cale înainte de noi şi acum, ca fratele nostru mai mare, El simpatizează cu noi, susţinându-i zilnic şi în fiecare moment pe cei care sunt adevăraţii Săi prieteni şi astfel noi continuăm cântarea:

“Îmi strânge lanţul inima,

Şi nimic nu-l va frânge,

Căci eu-s al Lui şi El al meu,

Şi-n veci n-a fi schimbare”.

Prietenia lui Isus nu se poate aprecia la justa valoare. Cine nu s-ar bucura să aibă un astfel de prieten? “Cine iubeşte curăţenia inimii şi are bunăvoinţa pe buze este prieten cu împăratul.” (Proverbe 22:11).

Dulceaţa prieteniei între copiii lui Dumnezeu, adeseori se strică prin neînţelegeri sau mai bine zis, prin înţelegeri greşite. De fapt, cea mai multă suferinţă pe care o îndură fraţii între ei este din cauză că se înţeleg greşit unii pe alţii. Aceasta este datorită imperfecţiunii şi slăbiciunii fiecăruia. Şi când noi încercăm să arătăm şi să descoperim slăbiciunile fraţilor noştri, comuniunea şi rudenia noastră nu va fi atât de dulce cum ar fi când noi am asculta de cuvintele sfinte (vezi Proverbe 17:9). Dar creştinul cu inima curată şi care păstrează prietenia adevărată va căuta să ascundă asemenea lipsuri, supunându-se îndemnului apostolului: “Mai înainte de toate, să aveţi o dragoste ferbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o mulţime de păcate.” (1 Petru 4:8). Când vor fi trecut toate nedesăvârşirile şi noi vom fi îmbrăcaţi cu acel corp glorios, după care ne luptăm şi ne este promis, atunci nu vor mai fi nici un fel de înţelegeri greşite sau neînţelegeri între noi, ci iubirea perfectă şi bucuria prieteniei desăvârşite şi adevărate va fi neîntreruptă şi veşnică.

Unii dintre credincioşii Domnului, călătorind împreună pe calea îngustă, au învăţat a se înţelege mai pe deplin, şi nimic nu le-a atras inimile aşa aproape una de alta şi nu i-a făcut în stare să-şi cunoască atât de bine calităţile, ca trecerea prin acelaşi foc al strâmtorării. Aceasta se arată în mod minunat în epistola lui Pavel către Filipeni, unde fraţii au trecut prin acelaşi fel de încercări grele şi au văzut arătându-se în fiecare aceeaşi dispoziţie adevărată care se cuvine să o aibă creştinul; inimile lor au fost legate printr-o prietenie statornică şi adevărată. Nimic altceva nu putea întări această prietenie. Ne putem închipui, cum această prietenie spirituală începută aici pe pământ, va fi în mod deosebit dulce când va fi desăvârşită în frumuseţe şi în sfinţenie şi plină de bucurie în casa noastră din cer. Ea va da un miros dulce spre lauda şi gloria Regelui şi Părintelui nostru ceresc.

Toţi aceia care-L iubesc pe Domnul şi creaţia Sa, iubesc şi frumuseţea florilor. Este clar că în Împărăţia cerului nimic nu va fi ce ar putea reprezenta atât de bine mirosul plăcut al florilor ca şi prietenia ce va exista între membrii acelei familii regale. În adevăr, dulce va fi prietenia care a fost începută şi dezvoltată aici între fraţi, iar când aceasta va fi transplantată în grădina cerească şi în atmosfera curată de acolo, ea va avea o frumuseţe rară şi un miros nespus de minunat.

Ce comoară minunată va fi aceasta, în cer! Această prietenie dulce şi adevărată, dintre membrii familiei dumnezeeşti, va fi o reprezentare a caracterului nobil, care îşi va atrage zâmbetul şi plăcerea Părintelui ceresc, asigurându-l pe fiecare membru de prietenia Sa şi a Domnului nostru Isus. Aceasta va fi una din răsplăţile ce se va da acestora pentru credincioşia de acum. O, ce răsplată! Prin ei Dumnezeu va arăta bogăţia darului Său în Veacurile ce vor urma, tuturor fiinţelor ce vor fi create în miliardele de lumi în veci vecilor.

Având în minte această comoară mare, pe care o putem strânge în cer acum, să depunem toată silinţa în strângerea ei; şi făcând aceasta, mergând pe calea ce o avem înaintea noastră, vom învăţa să avem o prietenie frăţească şi adevărată, care este cunoscută numai acelora a căror moştenire este Împărăţia cerească.

 

Bucuria sau plăcerile vieţii

Cea mai mare dorinţă a tuturor fiinţelor cu mintea sănătoasă este viaţa veşnică într-o stare de fericire perfectă. Sunt oameni pe pământ care cu bucurie ar sacrifica orice comori pământeşti numai să-şi poată câştiga viaţa veşnică, însoţită de bucurie nesfârşită! Întorcându-ne ochii spre cer să privim altă comoară mare şi scumpă, pe care Dumnezeu o păstrează acolo pentru cei care-L iubesc pe El mai presus de toate. Aceasta este viaţa inerentă, izvorul de viaţă sau natura divină, o viaţă fără sfârşit care nu se poate distruge. Şi aceia care vor avea această comoară vor fi asemenea Domnului Isus şi vor locui împreună cu El pentru totdeauna. Acesta se pare un lucru prea mare, prea minunat pentru noi, dar cu toate acestea noi ştim că este adevărat, deoarece Tatăl nostru ceresc ne-a spus-o în Cuvântul Său: că “Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui care ne-a chemat prin slava şi virtutea Sa, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:3, 4). Aceste promisiuni dumnezeieşti sunt hrana şi băutura noastră zilnică, susţinându-ne în străduinţele noastre de a strânge comori cereşti. Scumpul şi adevăratul nostru prieten ne spune: “… oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu, se va face în el un izvor de apă, ţâşnind în viaţă veşnică.” (Ioan 4:14).

 

Însăşi amăgiţi şi amăgind pe alţii

Unii predicatori au spus şi spun oamenilor că toţi aceia care aparţin formei lor de religie şi bisericii lor şi trăiesc o oarecare viaţă cinstită, prin aceasta strâng comori în cer şi cu siguranţă le vor moşteni la moarte. Mulţi dintre ei au mers atât de departe, încât spun că dacă cineva moare pe câmpul de luptă, fie că el a avut sau nu vreo credinţă în Cristos, merge direct în cer. Bineînţeles, teoria lor nu este susţinută de Cuvântul lui Dumnezeu. Credinţa lor în acest punct este tot atât de neînţeleaptă ca şi învăţătura lor, care spune că cei răi vor fi chinuiţi de diavoli într-un iad (în foc), în vecii vecilor. Dumnezeu prin îndurarea Sa a pregătit pentru fiecare om, fie că a fost membru la vreo biserică nominală sau nu, o ocazie de a-şi dobândi viaţa veşnică. Toţi oamenii care mor şi au murit, fără să cunoască pe Cristos şi planul lui Dumnezeu, vor fi sculaţi din groapă şi vor primi o cunoştinţă clară despre aranjamentele darului lui Dumnezeu şi o ocazie să primească binecuvântările restatornicirii.

O răsplată care se va da membrilor corpului lui Cristos va fi să ridice şi să binecuvânteze neamul omenesc cu viaţă. Totuşi aceia cărora li s-a adresat Domnul şi pe care i-a îndemnat să strângă comori în cer sunt numai aceia care au crezut în El în timpul Veacului Evanghelic, de sacrificiu, şi care au făcut o consacrare deplină cu scopul de a face voia lui Dumnezeu, jertfindu-şi viaţa şi tot ce au pe altarul Său şi care după aceea se străduiesc, prin multă muncă şi trudă, să ducă acel legământ de jertfă la îndeplinire. Aceştia sunt chemaţi cu o chemare cerească să devină membri în corpul lui Cristos, în familia divină, şi în scopul acesta sunt invitaţi să părăsească familia adamică (Psalmul 45:10, 11). Speranţa lor pentru o astfel de poziţie se bazează pe promisiunile mari şi preţioase date de Iehova Dumnezeu. Pentru a putea strânge acele comori acolo, acum, ei trebuie să se conformeze voinţei lui Dumnezeu; şi voia lui Dumnezeu se poate afla prin o studiere, cu îngrijire a planului Său. “Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” (1 Ioan 3:3). Acestora Domul le-a zis: “Voi fiţi deci desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5:48). Aceasta înseamnă perfecţiunea caracterului, cum a fost a Domnului. Un astfel de caracter nu se dezvoltă într-o zi sau o săptămână sau o lună, ci rezultă din o străduinţă cu credincioşie şi răbdare în a ne conforma după rânduielile şi principiile date nouă de Domnul, ca o lege pentru dezvoltarea creaturii noi.

Încă înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a prevăzut alegerea şi dezvoltarea acestei noi creaturi, şi “pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29). De aceea, acei care ar dori să adune comori în cer, mai întâi de toate trebuie să umble în urmele lui Isus, făcând cu bucurie voia Părintelui; ei trebuie să fie acei care au plăcere în lucrurile de sus şi nu în cele pământeşti, şi apoi aleargă cu răbdare după premiul pus înaintea lor. Aceştia sunt acei care prin orice împrejurări caută cu sârguinţă să-şi facă alegerea şi chemarea lor sigură.

 

Probele esenţiale

Pentru a aduna comori cereşti, întocmai ca şi pentru a aduna comori pământeşti, se cere muncă. Dar pentru a aduna comori cereşti se cere, în plus: credinţă, cunoştinţă, înfrânare, răbdare stăruitoare, dragoste frăţească şi iubire pentru toţi oamenii. Să sperăm că aceste roade ale Spiritului sfânt care formează caracterul, se vor înmulţi pe măsură ce creştinul se apropie de casa lui veşnică în cer. Totuşi, mai întâi trebuie să vină timpul de încercare, când fiecare potrivit aranjamentului dumnezeiesc, va fi pus pe probă spre a se vedea dacă el sau ea a fost destul de sârguincios în strângerea comorilor cereşti. Prin urmare, nu trebuie să fim surprinşi când proba vine şi unul cade într-o parte şi altul într-alta, ci trebuie să fim pregătiţi pentru orice probă. “Ferice de cine rabdă ispita! Căci, după ce va fi găsit bun îprobat şi ieşind victorios din probăş, va primi cununa vieţii, pe care El a promis-o celor care Îl iubesc.” (Iacov 1:12) Creştinului învingător, care luptă o luptă bună a credinţei până la sfârşit, arătând devotament pentru Domnul şi fraţii Săi şi pentru cauza dreptăţii, îi este promisă moştenirea acestei comori cereşti. Numai acestora li se adresează Căpitanul mântuirii noastre astfel: “Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” (Apocalipsa 2:10).

Este adevărat că, creştinul adunând aceste comori cereşti trebuie să îndure suferinţe, prigoniri, lipsuri şi batjocuri; dar acestea par neînsemnate faţă de gloria ce va urma. Sfântul Pavel era un om cu talente mai mari decât oamenii de rând, dar el pe toate acestea le-a jertfit. El a fost un creştin care a suferit mai mult decât oricare altul pentru cauza dreptăţii, şi totuşi a zis: “Eu socotesc că suferinţele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi.” (Romani 8:18). “Căci întristările noastre uşoare şi de o clipă lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă.” (2 Corinteni 4:17).

Acum este cu neputinţă a vedea clar aceste comori cereşti şi bucuria nespusă ce va fi partea acelora care le vor avea ca moştenire veşnică. Însă, în măsura în care ochii înţelegerii noastre se deschid mai larg, în aceeaşi măsură ni se lărgeşte şi vederea credinţei şi mărimea şi frumuseţea lor este tot mai clară; dar când vom fi transformaţi în asemănarea Domnului şi Mântuitorului nostru şi vom privi aceste comori cu ochii descoperiţi, aflând că sunt ale noastre pe vecie, atunci nu numai că vom fi răsplătiţi fără margini pentru toate suferinţele şi greutăţile pe care le-am îndurat, dar bucuria noastră nu va avea margini şi plăcerile adevărate vor fi ale noastre pentru eternitate, şi locuind în casa lui Iehova vom continua a cunoaşte caracterul Său minunat şi vom privi frumuseţea Lui în toate eternităţile.