CONVERTIREA LUMII — RAPORTUL COMITETULUI ASOCIAŢIEI INTERNAŢIONALE A STUDENŢILOR BIBLIEI PENTRU INVESTIGAREA MISIUNILOR

R 5007b W. T. 15 aprilie 1912 (pag. 123-138)

La convenţia Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor Bibliei ţinută în 1-10 septembrie 1911, a fost numit un Comitet care să înconjure lumea şi să dea un raport real al adevăratei stări de lucruri din ţările orientale, printre popoarele de obicei numite „păgâne”.

Propunerea unei anumite Mişcări Misionare Laice de a colecta prompt 30.000.000 de dolari şi de a converti imediat lumea, a ridicat în mod natural întrebări cu privire la posibilitatea de a obţine astfel de rezultate dorite. Fără îndoială că au existat oameni atât de binevoitori care ar fi dorit să cheltuie treizeci de milioane de dolari, şi mult mai mult, dacă rezultatele scontate puteau fi obţinute. Pe de altă parte, multe zvonuri au ajuns în Europa şi în America, privitoare la ineficienţa Misiunilor şi a misionarilor care sunt deja în ţările orientale. Aceste poveşti poate că au avut ceva de-a face cu scăderea contribuţiilor către Societăţile Misionare. Gândul multora este totuşi că secretul micşorării donaţiilor către diferite activităţi de propagandă este acelaşi cu cel care se aplică la lucrarea internă a tuturor denominaţiilor creştine. Secretul este că masele poporului, ca dealtfel şi cei bogaţi, îşi pierd rapid credinţa în religia revelată — în Biblie.

Criticii Radicali din toate colegiile şi seminariile noastre, şi de la principalele amvoane ale creştinătăţii, de cincizeci de ani duc o luptă subtilă împotriva Bibliei. Nu începem noi acum să vedem roadele trudei lor într-un agnosticism general? Mulţi îşi manifestă pierderea credinţei numai prin a nu frecventa serviciile religioase şi prin a nu contribui ca odinioară la binefacerile religioase. Alţii îşi arată agnosticismul prin unirea cu Socialismul, despre care mulţi cred că îi conduce treptat la ateism şi anarhie.

Studenţii Bibliei de la A.I.S.B. sunt la modul foarte general de părere că Biblia învaţă că nimic altceva decât Împărăţia lui Mesia în putere şi mare glorie nu poate risipi întunericul dens religios din lume — că nimic altceva decât Împărăţia, ca „Soarele Dreptăţii”, nu poate risipi întunericul care acoperă pământul şi negura mare care întunecă păgânii. Aceşti Studenţi ai Bibliei susţin în mod foarte general că Biblia învaţă că Mireasa lui Cristos (puţinii evlavioşi din Veacul Evanghelic) trebuie să fie completată, şi prin Întâia Înviere trebuie să fie glorificată cu Răscumpărătorul şi să stea cu El pe tronul Său, înainte de a veni timpul când Isus va lumina lumea.

Cu alte cuvinte, Isus este „Adevărata Lumină … care, venind în lume, luminează pe orice om”. Dar, în providenţa divină, lumea se separă în două clase distincte. Prima şi cea mai mică clasă este compusă din cei „Aleşi” care au ureche de auzit, înţelegerea şi aprecierea inimii, şi mintea dispusă să fie urmaşi în urmele lui Isus, şi astfel să câştige marele premiu al comoştenirii cu El în Împărăţia Sa. Pentru aceştia, lumina Adevărului vine acum. Pentru alţii, cei nealeşi, va veni curând, când conform promisiunii divine, „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor”.

FIECARE GENUNCHI SE VA PLECA

Aceşti Studenţi ai Bibliei sunt în mod foarte general de acord că mult promisa „Vârstă de Aur” a Împărăţiei lui Mesia este aproape. Foarte general ei citează şi se bucură în astfel de promisiuni ale Scripturii cum este aceasta: „Când Se va arăta Hristos, viaţa noastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă” (Coloseni 3:4). Această arătare sau descoperire va fi făcută lumii, în privinţa căreia sf. Pavel scrie: „Până în ziua de azi, toată creaţia suspină şi suferă durerile naşterii” … „aşteaptă … descoperirea fiilor lui Dumnezeu”. Ei citează şi se bucură în promisiunea care declară: „Dacă suferim împreună cu El vom şi domni împreună cu El”. Ei deci, se bucură în necazuri şi denaturări şi în orice permite providenţa divină, ştiind că toate acestea lucrează pentru ei o măsură mult mai mare şi veşnică de slavă — în Împărăţie.

Aceşti Studenţi ai Bibliei au ajuns la înţelegerea foarte generală că Scripturile învaţă că Împărăţia lui Mesia trebuie să lumineze lumea înainte ca „în numele Lui Isus să se plece orice genunchi … şi orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu”. Prin urmare, deşi sunt în acord cu toate lucrările bune, aceşti studenţi nu aşteaptă convertirea lumii ca rezultat al efortului misionar şi nu sunt dezamăgiţi că aceşti o mie opt sute de ani de predicare a Evangheliei n-au adus un astfel de rezultat.

UN MESAJ PENTRU TOATE NAŢIUNILE

Interesul acestor Studenţi ai Bibliei în privinţa stării prezente a lucrării misionare este motivat de faptul că după înţelegerea lor Biblia învaţă că predicarea Evangheliei în toată lumea a fost deosebit de potrivită, nu cu aşteptarea de a converti lumea, ci, aşa cum a spus Învăţătorul, să dea o mărturie în toată lumea şi să adune pe puţinii aleşi dintre toate naţiunile, popoarele, neamurile şi limbile, pentru a fi membri în clasa Miresei Sale — să stea cu El pe tronul Său în timpul miei de ani, cooperând la lucrarea de ridicare a rasei în ansamblu.

Într-adevăr, noi înţelegem că unul din motivele principale asociate cu trimiterea Comitetului de Investigare a fost să constate dacă ar părea să fie sau nu sfinţi în acele ţări îndepărtate, care încă nu au cunoştinţă despre „Evanghelia Împărăţiei” şi de faptul că acum suntem în timpul secerişului acestui Veac, şi probabil foarte aproape de zorile Noii Dispensaţii a slavei Mesianice. Cu aceasta în vedere, Asociaţia l-a autorizat în particular pe Pastorul Russell, preşedintele ei, să cheltuie şapte mii de dolari pentru predicarea Evangheliei Împărăţiei în ţările orientale, dacă în judecata lui şi în judecata Comitetului ar fi inimi şi minţi evlavioase în ţările acelea, care să aprecieze mesajul şi să fie coapte prin el pentru „grânarul” ceresc.

Comitetul n-a avut suficient timp la dispoziţie pentru a-i permite să viziteze Burma, Africa şi Australasia. Se recomandă ca un alt Comitet să fie numit pentru acea lucrare, şi această chestiune să se ia în analiză la următoarea Convenţie Generală a AISB. S-a anunţat că această convenţie se va ţine la facilităţile de la Pertle Springs, Chautauqua, lângă Warrensburg, la 1-8 iunie, 1912.

Domnii care au servit în acest comitet sunt toţi Studenţi ai Bibliei serioşi. Zelul lor în chestiunea acestei investigaţii poate fi judecat din faptul că nu numai că şi-au plătit cheltuielile personale, dar în plus, le-au acoperit şi pe ale Pastorului Russell şi toate cheltuielile de secretariat. Aceşti domni au fost de mult timp foarte interesaţi în răspândirea Evangheliei, atât acasă cât şi peste hotare. De la început am considerat că acest comitet este remarcabil de corect şi credem că raportul justifică pe deplin această părere. În timp ce spune unele adevăruri clare şi dezvăluie unele fapte importante, nu este în niciun sens aspru şi răutăcios, ci dimpotrivă, compătimitor.

Atât de interesant este raportul Comitetului şi atât de instructiv, încât am dedicat practic un întreg număr al TURNULUI DE VEGHERE prezentării lui. Sperăm că cititorii noştri vor înţelege şi vor aprecia străduinţele noastre. Tipărim o ediţie foarte largă a acestui număr, crezând că îi va interesa pe mulţi dinafara listei noastre actuale de abonaţi. Toţi aceştia sunt invitaţi cordial să devină abonaţi şi să ni se alăture în studierea Cuvântului Tatălui nostru Ceresc în propria lui lumină — fără „ochelarii” vreunui crez denominaţional. Putem furniza la cerere o mare cantitate de exemplare în plus din acest număr, la preţul de 5 cenţi bucata, cu cheltuielile poştale incluse, în orice parte a lumii. Spuneţi prietenilor voştri care le doresc să se adreseze la TURNUL DE VEGHERE, Brooklyn, N.Y. Urmează raportul Comitetului:

VIZITA ÎN INSULELE HAWAI

Prima noastră oprire a fost în Insulele Hawai. Investigaţiile noastre au fost practic limitate la Honolulu, oraşul principal, dar acolo am fost în legătură cu situaţia generală a întregului grup de 13 insule. Am fost uimiţi să observăm gradul de civilizaţie manifestat de întreaga populaţie, compusă din hawaieni, chinezi, japonezi, filipinezi, coreeni, portughezi şi americani. Dintr-o populaţie de două sute de mii, aproximativ şapte mii sunt americani sau de amestec caucazian.

Mulţi dintre băştinaşi trăiesc în cartiere foarte înghesuite, în ceea ce se cheamă „districte sărăcăcioase”. Acestea, totuşi, nu sunt atât de mult inferioare cartierelor sărăcăcioase americane, cum ar putea presupune cineva.

Am vizitat o „Colonie”, un aranjament filantropic de un caracter foarte simplu, în mijlocul săracilor şi pentru ajutorul lor. Are un teren de joacă pentru copii, bazine de înot, un gimnaziu şi o sală pentru diferite activităţi, un dispensar pentru remedii simple, o sală de grădiniţă, şi alăturea un apartament pentru folosul tuberculoşilor, cărora li se dau sfaturi cu privire la grija pentru sănătatea lor şi evitarea răspândirii infecţiei în familie. Domnul care era responsabil ne-a explicat că oraşul de 30 de mii de locuitori este împărţit în opt districte, şi că opt doamne vizitează aceste districte regulat la fiecare zece zile, şi salariul lor este de 90-100 de dolari pe lună. Plantatorii de sfeclă de zahăr şi comercianţii principali o consideră o bună întreprindere de afaceri pentru a proteja astfel oraşul de holeră, febra galbenă şi ciuma bubonică, şi nu le pasă că este sub controlul bisericii şi astfel acreditată.

Am vizitat Şcoala Kakemhame, fondată de d-na Bishop, o prinţesă hawaiană, care a devenit soţia unui bancher american. Proprietatea ei menţine şcoala la o cheltuială de 70.000 de dolari pe an. Numai băieţii şi fetele cu sânge hawaian se pot bucura de beneficii. Este condusă la o scară luxoasă, dar pare a fi de un caracter foarte practic şi angajată să exercite o influenţă civilizatoare. Şcoala are cam 250 de elevi, o capelă mică, îngrijită, şi utilităţile necesare pentru instruirea literară şi manuală. Elevii par inteligenţi şi sănătoşi.

Am vizitat de asemenea şi Institutul Mid-Pacific. Clădirile pentru băieţi sunt separate de cele pentru fete. Numărul total de elevi este de aproximativ 220 şi aproape egal împărţit între sexe. Ei primesc mese, cazare şi şcolarizare. Este un cost nominal de 1 dolar pe săptămână, dar ni s-a spus că aproape toţi sunt elevi prin caritate. Par sănătoşi şi fericiţi. Clasele erau mult mai mici decât în America. Notarea este foarte asemănătoare cu cea din şcolile noastre publice, cu un adaos de excelente influenţe casnice şi de instruire pentru fete în cusut, gătit etc., calculate să le facă soţii folositoare şi de ajutor. Dorinţa noastră cea mai bună pentru copiii americani şi europeni este să poată avea o pornire la fel de bună în viaţă cum au elevii din şcolile pe care le-am vizitat aici. Aproape toţi profesorii, bărbaţi şi femei, sunt americani, străluciţi şi inteligenţi şi deasupra mediei americane. N-am aflat rata lor de plată.

„VEGHEAZĂ-MI SOMNUL” CEA MAI MARE

APROPIERE DE RELIGIE

Ne-am bucurat la gândul că astfel de aranjamente practice au fost făcute pe linie umanitară, şi a fost o mare surpriză să aflăm după aceea că aproape toată această lucrare este inclusă în rapoartele Asociaţiei Misionare Americane şi ale Comitetului American pentru Misiuni Creştine Externe. Nimic legat de şcoli nu ne-a dat vreun indiciu al legăturii lor cu instituţiile religioase sau misionare. Singura declaraţie în privinţa unui serviciu religios care a venit în atenţia noastră a fost că copiii mai mici îngenunchează lângă paturile lor când se retrag seara şi cântă, „VEGHEAZĂ-MI SOMNUL” [o rugăciune ca o poezie pentru copii — n. t.]. De fapt, am întrebat cu privire la instruirea creştină şi am fost informaţi că încercarea de-a o face i-ar înstrăina pe elevi şi astfel ar cauza deranjarea şcolilor. Am fost informaţi că la capelă se ţin servicii duminica, şi de asemenea exerciţii de Şcoală Duminicală, dar relativ puţini copii participă. Singura speranţă pare să fie că civilizarea şi educarea acestor copii îi va face mai târziu dispuşi pentru instruirea creştină.

La plecare am fost invitaţi să le spunem câteva cuvinte de încurajare elevelor şcolii de fete. Am căutat să le întipărim avantajele mediului lor plăcut şi confortabil, şi am legat aceste conforturi ale creaţiei de Mântuitorul şi de influenţa pe care doctrina Lui o exercită asupra inimilor oamenilor care o primesc în mod potrivit. Le-am îndemnat să-I acorde lui Isus un loc larg în aprecierea şi afecţiunea lor. Dacă a fost imaginaţie sau nu, dar nouă ni s-a părut că aproximativ jumătate din feţele lor s-au întunecat şi s-au încruntat în timp ce vorbeam, şi am asociat această impresie cu ceea ce ne spuseseră profesorii cu privire la împotrivirea la tot ce este creştin. Cu toate acestea, ele ne-au cântat cântecul lor hawaian de rămas-bun în limba lor maternă, care ne-a surprins prin calităţile ei bogate şi muzicale.

Am vizitat Y. M. C. A. (Asociaţia Creştină a Tinerilor, n. t.) în noua ei clădire. Am aflat că la costul ei de 140.000 de dolari s-a contribuit în şase zile. Este aranjată convenabil pentru scopurile ei. La subsol sunt piste pentru jocul de popice; la parter principalele birouri, o cafenea, o cameră pentru citit, scaune confortabile de odihnă, o cameră pentru jocurile de dame, şah şi domino, şi o cameră foarte largă pentru biliard. La etajul următor, deasupra, este gimnaziul, care este evident unul din aspectele proeminente. De asemenea la acest etaj se află o cameră largă pentru învăţământul şcolar de noapte. Deasupra gimnaziului, la etajul al treilea, înţelegem că este o sală de conferinţe, şi de asemenea o cameră mică la primul etaj pentru predare. Clădirea este în sarcina unor domni foarte agreabili, care ne-au tratat cordial.

Părerea noastră este că lucrarea din Hawai este una bună, văzută din punct de vedere umanitar, dar o totală nereuşită văzută din punctul de vedere al creştinării. Din câte ne-am putut da seama, credinţa în sângele răscumpărător al lui Isus, în învierea Sa şi în Împărăţia Sa viitoare n-au fost învăţate niciodată. Dar, vai! Aceasta devine prea adevărat în Europa şi în America şi printre poporul creştin din toate denominaţiile. Numai comparativ puţini mai cântă cu înţeles, „În Crucea lui Cristos mă laud”.

Un domn care locuia în oraş de 42 de ani a remarcat că după părerea sa havaienii regresează, sunt mai puţin demni de încredere, mai puţin temperaţi şi mai puţin morali decât erau cu 25 de ani în urmă.

RAPORT AL LUCRĂRII MISIONARE

ÎN JAPONIA

I-am găsit pe japonezi ca un popor foarte interesant. Am călătorit aproape şapte sute de mile prin Japonia şi am vizitat diferite oraşe, acumulând o populaţie de patru milioane şi jumătate, care este aproape o zecime din întreaga populaţie a Japoniei. Am găsit că oamenii sunt harnici, iubitori de pace, politicoşi şi buni unii cu alţii şi faţă de străini. Deşi vizita noastră a fost într-un sezon de vacanţă, când, conform obiceiului lor, îngăduinţa în consumarea băuturilor alcoolice ar fi scuzabilă, cu toate acestea, întregul nostru grup, împrăştiat cu scopul unei observaţii mai largi, a văzut numai 12 persoane îmbătate, şi trei dintre aceştia erau europeni. Iubirea şi grija părintească erau evidente pretutindeni. N-am auzit expresii dure de la un părinte adresate copilului, nici altcuiva, şi am fost martori numai la o ceartă şi aceasta neînsemnată. Toată lumea părea harnică, văzându-şi de treaba lui, şi fericită. Comentariul nostru unit a fost: De-ar da Dumnezeu ca aceste condiţii favorabile să predomine în Europa şi în America! N-am observat nimic asemănător unui caracter de hulă, şi la întrebarea noastră ni s-a spus că ei nu folosesc cuvinte de hulă şi că expresia lor cea mai tare este „beka” — prost.

N-am conchis însă că agitaţia, nefericirea, spiritul de ceartă, duritatea şi lipsa de stăpânire de sine văzute frecvent în Europa şi în America sunt de atribuit creştinismului. Dimpotrivă, am presupus că providenţa divină a trimis mesajul Evangheliei în direcţia rasei mai dure şi mai combative, care a primit litera şi forma creştinismului într-o măsură, fără să intre în general în spiritul lui de blândeţe, gentileţe, răbdare, îndelungă răbdare, bunătate frăţească şi iubire. Comentariul nostru mai departe a fost că, dacă japonezii ar primi litera Evangheliei şi spiritul ei, ar avea mai puţină dificultate decât europenii şi americanii în dezvoltarea roadelor Spiritului, deoarece în mod natural sunt mai dispuşi la gentileţe, răbdare şi bunătate frăţească.

CE SE POATE SPUNE DESPRE

EFORTURILE MISIONARE?

Aceste observaţii despre japonezi ne-au stârnit un interes mai profund în investigarea noastră în privinţa a cât de mult are creştinismul, de cumva are, de-a face cu aceste condiţii, în ce măsură Japonia este creştinată etc. Descoperirile noastre în această chestiune în Tokio vor servi să ilustreze. Comitetul nostru a participat la nouă servicii religioase, pe lângă cele două prezentate de către Pastorul Russell. Participarea medie la cele nouă adunări a fost de 59, cea mai mică fiind de 9 şi cea mai mare de 250, incluzând slujitorii. Două din aceste servicii au fost în limba engleză; celelalte au fost în japoneză şi prezentate de către slujitori japonezi. Una dintre predicile în limba engleză a fost pe linia Evoluţiei. Chiar dacă mulţi japonezi înţeleg engleza, ei rareori participă la predicarea în această limbă. Am văzut doar un japonez la cele două servicii în engleză şi se pare că acesta era un servitor care-şi aştepta rândul la serviciu. Am fost foarte plăcut surprinşi să observăm atitudinea adânc reverenţioasă a majorităţii celor care au fost prezenţi la serviciile japoneze şi că două treimi au fost bărbaţi. Îi felicităm pe lucrătorii din acest câmp misionar pentru aspectul exterior evlavios al celor 431 de închinători japonezi observaţi de noi la cele şapte adunări la care ne-am referit. Bineînţeles, este imposibil să se ştie cu exactitate atitudinea inimii după comportarea exterioară, dar atitudinea şi atenţia reverenţioasă contează considerabil.

ÎNCURAJĂRI ŞI DESCURAJĂRI

În mod clar a fost evident că misionarii simt un grad considerabil de descurajare, şi nu-i putem învinui. După câte am putut noi afla, lucrarea lor a făcut progres considerabil până acum douăzeci de ani, de la care timp un val de necredinţă a trecut peste Japonia, întocmai ca în Europa şi în America. Astăzi minţile japoneze, asemenea minţilor verilor lor europeni şi americani, sunt pline de semne de întrebare. Cu alte cuvinte, spiritul agnosticismului este tot mai predominant. Aceasta afectează misiunile şi lucrarea lor, şi de asemenea afectează budismul şi şintoismul. Deşi templele budiste construite recent sunt foarte frumoase, şi deşi tocmai a fost adunat un milion de dolari pentru a construi un nou templu budist lângă Yokohama, cu toate acestea, se admite că budismul este în declin — că numărul celor care frecventează templul pentru a se ruga şi a se închina este mai mic decât odinioară, şi este în general din clasele mai ignorante.

Tendinţa actuală a sentimentului religios japonez este spre necredinţă, îndoială şi ateism. O anchetă în privinţa sentimentului religios în trei şcoli japoneze (Universitatea din Tokio) a arătat recent următorul recensământ religios:

Creştini, 4; budişti-confucianişti şi şintoişti-17; neutri-46; atei-60; agnostici-282; total 409. Aceasta este o imagine îngrozitoare şi adevărată, ne temem, despre multe colegii din America şi Europa.

Creştinismul în Japonia este în aceeaşi stare ca în America şi în Europa, în două privinţe. (1) Un anumit număr sunt închinători adevăraţi, credincioşi devotaţi, dar sunt puţini. (2) Un număr mai mare este asociat pentru avantajele pe care le câştigă într-un mod sau altul — ca de exemplu, privilegiul şcolilor serale, gimnaziile Y.M.C.A. etc., etc. Există o simpatie considerabilă pentru creştinism printre cei care în inimă sunt agnostici şi care Îl clasează pe Isus ca un mare învăţător împreună cu Confucius şi Buda, dar care nu văd nimic şi nu ştiu nimic cu privire la lucrarea Lui răscumpărătoare. Aceştia îşi dau seama că creştinătatea a ajutat în lucrarea de civilizare japoneză, şi le-ar părea rău să ştie despre ceva calculat să împiedice lucrarea misionarilor. Creştinismul şi toate celelalte religii din Japonia sunt în defensivă.

JAPONEZII CER DOVEZI ÎNAINTE

DE A ACCEPTA DOCTRINELE

Minţile active ale japonezilor ştiu că budismul nu poate răspunde la întrebările lor cu privire la Dumnezeu şi la viitor, şi ei vin la misionari şi la creştinii băştinaşi cu întrebări, de la care n-au primit până acum niciun răspuns satisfăcător. În consecinţă, ei se ţin la distanţă şi spun: Există ceva bun în toate religiile, poate, dar se pare că toate au mai multă sau mai puţină eroare şi superstiţie. Noi vom profita de interesul binevoitor al acestor străini pentru binele nostru. Apreciem faptul că au investit milioane de dolari în biserici şi colegii în ţara noastră. Suntem încrezători că ne-au făcut bine şi ne-au ajutat într-o oarecare măsură să rupem cătuşele superstiţiei religioase. Vom frecventa şcolile lor şi ne vom folosi de bunătatea lor, şi ne vom strădui să arătăm o dispoziţiei binevoitoare faţă de ei; dar noi nu credem în Isus ca Mântuitor; Îl recunoaştem numai ca un mare învăţător. Credem, prin urmare, că nu este necesar să fim botezaţi. Nu vedem cum ar avea aceasta de-a face cu caracterul nostru. Faptul este că noi credem că primim tot aşa de bună învăţătură morală de la budism ca şi de la creştinism. Ne vom ţine la distanţă, îndoindu-ne că există vreun adevăr clar asupra acestor subiecte. Astfel se va vedea că atitudinea japonezilor faţă de creştinism este foarte mult asemenea celei generale a publicului din toată creştinătatea.

Trebuie să observăm că o lucrare educaţională considerabilă este îndeplinită la Tokio de către fraţii metodişti. Dr. Spencer ne informează că ei au o participare de aproximativ 350 de fete şi 550 de băieţi tineri în colegiul lor. Ei par să fie bine echipaţi. Am dori ca tinerii din clasele de mijloc şi de jos din Europa şi din America să primească tot atâta grijă.

Misionarii înşişi par să fie un grup serios, dar foarte descurajaţi. Şi nu-i de mirare! Cei dinafară raportează că ei au conflicte denominaţionale considerabile şi competiţie din gelozie, dar acuma se fac paşi pentru o Federaţie religioasă generală. Misionarii admit deschis că în şcolile lor şi în altă lucrare este necesar să se pună accent în principal pe conduita morală, şi să se spună puţin sau nimic despre lucrarea răscumpărătoare a lui Isus şi despre alte doctrine — altfel ei şi-ar pierde controlul asupra elevilor, care evident frecventează şcolile în principal pentru avantajele educaţionale pe care ele le oferă. Repetăm că misionarii din Japonia au felicitările noastre pentru lucrarea făcută cu ani în urmă şi simpatia noastră în ceea ce priveşte descurajarea din prezent şi perspectiva nefavorabilă. De ceea ce au nevoie japonezii este „Evanghelia Împărăţiei”, care anunţă venirea a doua a lui Isus ca Mesia în glorie, să guverneze, să vindece şi să instruiască toate familiile pământului. Predicile Pastorului Russell le-au dat mai multă hrană pentru gândire decât au avut vreodată înainte.

CONDIŢIILE ŞI PERSPECTIVA DIN CHINA

În nici un loc n-am reuşit să pătrundem peste 125 de mile de uscat în marele Imperiu al Chinei, cu 320.000.000 de locuitori. Dar direct şi indirect am vizitat şi am inspectat condiţiile de viaţă din cam 15 oraşe şi sate, a căror populaţie combinată era de aproximativ 4.000.000. Am văzut multe privelişti triste şi am ascultat multe istorii triste, dar am văzut şi auzit şi alte lucruri care ne-au mângâiat şi ne-au încurajat.

Am fost în special impresionaţi de capacităţile pentru afaceri ale chinezilor, cu energia şi mulţumirea lor generală, şi vai, am fost de asemenea impresionaţi de murdăria şi condiţiile insalubre în care i-am găsit în marile lor oraşe. Atât tinerii cât şi bătrânii, bărbaţi şi femei, lucrează, şi se pare de bunăvoie.

Despre China întreagă se poate spune că este transformată; puţini se pare că simpatizează cu Dinastia Manchu, care tocmai a abdicat. Lucrul remarcabil este că revoluţionarii, împiedicaţi de lipsa de bani, au fost în stare să îndeplinească atât de mult şi să păstreze ordinea atât de bine. Este adevărat, nelegiuirea în câteva cazuri a stăpânit; şi, desigur, este încă posibil ca întreaga structură socială să fie destrămată. Există un motiv, totuşi, de ce aceasta pare improbabil. De multe secole diferitele provincii ale Chinei şi-au menţinut un fel de autonomie locală, nu diferită de cea a Canadei şi a Australiei în raport cu cea britanică. Aceste provincii sau state au avut multă vreme drepturi de state, puţin după modelul Uniunii Americane.

MISIONARII ÎN CHINA

Fără îndoială misionarii au realizat multe în China. Este dificil însă pentru chinezi să facă deosebire între misionarii creştini şi turiştii creştini, soldaţii creştini şi marinarii creştini, comercianţii creştini şi preoţii creştini care le predică acestora când participă la serviciul divin. Credem însă că treptat ei obţin ideea corectă asupra acestei chestiuni. Trebuie să compătimim cu ei în aceasta; dacă ne-am pune pe noi în locul lor, cât de ciudat ni s-ar părea totul! Răceala străinilor şi dispreţul cu care ei îi tratează de obicei pe băştinaşi sunt de asemenea total nefavorabile pentru adevăratul progres creştin aici. Mai mult, deşi chinezii sunt conştienţi că unii oameni buni trimit sume mari de bani în interesul lor, construind colegii, spitale, biserici, şcoli şi clădiri Y. M. C. A., cu gimnazii, săli de biliard, piste pentru jocul de popice etc., ei găsesc greu de armonizat această bunăvoinţă cu faptul că străinii conspiră cu toţii pentru menţinerea salariilor la cel mai jos punct — împiedicând pe cât de mult posibil vreo avansare la preţuri sau la acele îmbunătăţiri ale condiţiilor care ar creşte preţurile.

Cu toate aceste condiţii, ni se pare de remarcat că efortul misionar creştin a realizat atât cât vedem. Pare cu atât mai uimitor când reflectăm asupra mesajului Evangheliei pe care creştinătatea l-a avut de oferit, şi anume, că numai puţinii evlavioşi au cea mai mică perspectivă a cerului, şi că toată vasta rămăşiţă a sutelor de milioane ale Chinei şi ale strămoşilor lor sunt sortiţi unei eternităţi de tortură.

Dar cu tot acest handicap, am găsit unii creştini chinezi care au dat fiecare dovadă de adâncă sinceritate. Unii străini însă ne-au spus că ei erau numai „creştini pentru orez”. Aceasta poate fi adevărat despre unii, dar suntem siguri că nu este adevărat despre toţi — nici chiar despre o majoritate. Comparând congregaţiile băştinaşe cu adunările creştine din Europa şi din America, avem toate motivele să credem că această comparaţie îi favorizează pe chinezi. Ei ascultă cu mai mult respect, reverenţă şi seriozitate decât majoritatea congregaţiilor din ţările creştine.

PERSPECTIVA

Perspectiva este atât favorabilă cât şi nefavorabilă. Este nefavorabilă în aceea că acum China vine sub influenţa Criticii Radicale, a Evoluţiei etc. — nu de la misionari, totuşi, care par să fie mai loiali faţă de Biblie decât sunt slujitorii din creştinătate. Acest potop de necredinţă vine din Japonia.

Încetineala din ultima vreme a progresului creştin în China poate fi judecat după raportul unui secretar Y. M. C. A. din America. El a spus că în zece ani Asociaţia a reuşit să aducă numai 25 de persoane ca membri, cu diferitele biserici creştine din toate denominaţiile. Şi Y. M. C. A., să nu fie uitat, este în principal un club moral dominat de influenţă creştină — mult asemănător cu acela din Europa şi America — şi se pare terenul principal de recrutare pentru biserici.

În măsura în care am fost în stare să simţim, situaţia din punct de vedere misionar este aceasta: Influenţa creştinismului a adus o măsură de iluminare la chinezi, care a dus la revoluţia recentă. Revoluţia însăşi este dominată de chinezii creştini, în parte deoarece ei sunt cei mai inteligenţi. Frontul solid pe care religiile chineze l-au menţinut până acum se rupe. Budismul, Taoismul şi Confucianismul încă domină masele, dar mulţi spun: Noi nu suntem sectari; luăm ce este mai bun din aceste religii şi admitem că există lucruri bune de spus şi în privinţa creştinismului. Chinezul progresist din partidul revoluţionar proclamă că de acum încolo China va fi cunoscută ca una din naţiunile creştine. Prin aceasta nu vor să spună însă că chinezii vor fi convertiţi la credinţa în Isus ca Răscumpărătorul lumii şi Mântuitorul lor personal, ci numai că China recunoaşte că naţiunile care se numesc creştine sunt mai înţelepte, mai inteligente, mai puţin superstiţioase, mai educate şi mai buni războinici decât naţiunile care recunosc Budismul, Brahmanismul, Taoismul, Mohamedanismul etc. Prin urmare, declaraţia pur şi simplu înseamnă că chinezii îşi propun să adopte maniere şi obiceiuri occidentale, şi, pe cât este posibil, linii de gândire occidentale.

DIFICULTĂŢILE AR TREBUI

PROMPT ÎNDEPĂRTATE

Dar deşi momentul psihologic pentru răspândirea creştinismului ar părea să fi sosit, există o dificultate. Chinezul este nedumerit de cele 600 denominaţii creştine diferite, şi de cele 600 teorii de mântuire diferite pe care ele le reprezintă. Odată trezit să gândească, el este mai critic, dacă nu mai logic, decât masele creştinătăţii, în privinţa a ceea ce va accepta în locul doctrinelor pe care îşi propune să le abandoneze. El pune misionarilor tot felul de întrebări, la majoritatea cărora nu primeşte niciun răspuns mulţumitor. Una dintre dificultăţile principale este asupra subiectului Treimii — cum poate exista un singur Dumnezeu şi El compus din trei persoane, sau cum ar putea exista trei Dumnezei şi totuşi aceştia trei să fie numai o persoană; şi cum acel singur Dumnezeu a putut fi mort trei zile şi să Se învie El însuşi din morţi. Mintea chinezului pare neînstare să înţeleagă această problemă matematică.

În privinţa iadului protestant şi a purgatoriului catolic, chinezul este de asemenea nedumerit. El vrea să ştie unde se află iadul şi purgatoriul, şi cine ştie şi de unde ştie. El pare nedumerit să înţeleagă cum un Dumnezeu drept şi iubitor ar aduce atât de mulţi oameni în existenţă pentru o astfel de soartă. În timp ce creştinismul îi atrage în unele moduri, acesta îi respinge pe aceste linii; sărmanii chinezi sunt într-adevăr în încurcătură. Tendinţa printre cei mai gânditori pare a fi să considere toate religiile ca mai mult sau mai puţin superstiţii, folositoare numai pentru stăpânirea celor mai degradaţi şi mai vicioşi.

În vederea acestor limitări, misionarii găsesc acum fără rost să discute chestiuni doctrinare. În loc de aceasta, se dă atenţie principală şcolilor, colegiilor, spitalelor, privilegiilor Y. M. C. A., sporturilor etc. Speranţa lor este că această influenţă benefică poate să-i atragă treptat tot mai mult pe chinezi, şi că astfel se va ivi o preferinţă pentru metodele şi locurile de închinare creştine mai presus de cele ale altor religii.

CARE ESTE CORABIA POTRIVITĂ?

Un misionar a asemănat biserica creştină şi mântuirea ei cu o corabie mare. Pasagerii urcă la bordul corabiei încrezători, încredinţând totul ofiţerilor, nu studiază hărţile, schiţele şi busola şi nici nu întreabă nimic special cu privire la motoare. Astfel că toţi care doresc să fie mântuiţi, spunea el, să intre în biserică şi să trăiască şi să se odihnească acolo mulţumiţi, fără să întrebe în special despre doctrine, încrezându-se fără rezerve în rezultatul final.

Dar unii dintre ascultători au întrebat: Care corabie — care biserică? Nu sunt multe corăbii, catolice şi protestante? Cu care se va naviga cum se cuvine şi îi va duce pe toţi pasagerii în portul ceresc?

Astfel de întrebări complicate pun desigur în nedumerire pe misionari, nefiind obişnuiţi cu astfel de raţionamente amănunţite în ţările lor. Simpatizăm cu misionarii, dându-ne seama că sunt într-o situaţie foarte dificilă. În conversaţie mulţi dintre ei au manifestat mare seriozitate şi evlavie adevărată şi au deplâns incapacitatea lor de a avea rezultate mai mari pe linie religioasă. Alţii, o minoritate, sperăm, par să aibă un spirit îngust şi prefăcut. Trimişi să convertească păgânii, le-ar plăcea să facă astfel de rapoarte cum le-ar plăcea celor care i-au trimis, şi nu i-ar descuraja, în special în vederea faptului că Secretarii Interni le scriu că donaţiile scad şi că trebuie făcute rapoarte încurajatoare.

Mult s-a spus cu privire la faptul că misionarii trăiesc în palate şi se ţin atât de mai presus de oamenii în care ei ar fi interesaţi, încât aceştia din urmă nu ţin cont de toate declaraţiile lor de iubire şi simpatie. Auzind despre astfel de rapoarte, am căutat să constatăm dacă erau adevărate, şi dacă este aşa, care este cauza. Am găsit palate rezidenţiale de-ale slujitorilor în Hong Kong şi Shanhai, dar aceştia nu erau, strict vorbind, misionari care serveau pe chinezi. Aceşti slujitori servesc şi sunt în special susţinuţi de americani, britanici, germani etc. (comercianţi, consuli, ofiţeri militari etc.). Unul dintre aceştia serveşte Biserica Unirii din Şanhai, la 2.400 de dolari în aur (4.800 de dolari în bani chinezeşti) pe an. Desigur, din această sumă îşi poate foarte bine permite să trăiască foarte luxos în China. Este adevărat că şi misionarii trăiesc în complexuri aproape de clădirile colegiului, cu totul separat de băştinaşi. Aceste construcţii solide, desigur, trebuie să li se pară băştinaşilor palate, în mare contrast cu cocioabele lor.

Dar noi nu avem inima să-i blamăm pe oamenii din vest pentru dorinţa de a trăi conform standardului lor când este posibil. Fără îndoială, unii dintre ei ar servi cu acelaşi zel dacă n-ar avea niciun loc unde să-şi plece capetele, superior caselor plutitoare de pe râu ale băştinaşilor sau cocioabelor de pe mal. După cum unul dintre ei a spus foarte deschis: Zarva şi zumzetul constant de voci de dimineaţa devreme până seara târziu sunt foarte obositoare pentru sistemul nervos mai delicat al caucazienilor şi sunt socotite că aduc epuizare nervoasă, de aceea casele mai bune, aerul mai curat, mâncarea mai bună etc., pot fi considerate aproape în lumina necesităţilor. Nici nu putem presupune că acei care au trimis misionari şi le plătesc cheltuielile doresc ca ei să trăiască la acelaşi nivel cu chinezii, chiar dacă sănătatea le-ar permite. În ansamblu, misionarul mediu pare să fie în această privinţă cam la fel de credincios ca şi majoritatea creştinilor şi slujitorilor creştini din ţările lor natale. În ceea ce priveşte îmbrăcămintea lor, n-am văzut nimic ce ar putea fi considerat extravagant, chiar dacă mult superioară îmbrăcămintei sărace a majorităţii băştinaşilor.

SOCIETATEA CRUCII ROŞII

Am auzit mult, de ani de zile, despre foametea şi ciuma care a urmat în China, şi acestea au fost de obicei raportate practic din aceleaşi districte — valea Râului Yangtze, care este navigabilă pentru vase mari pe 900 de mile. Nu există nicio îndoială cu privire la suferinţă; mulţi dintre oamenii săraci sunt într-o stare foarte jalnică. Acesta este al treilea an succesiv în care au suferit de foame. Chiar şi sămânţa semănată s-a pierdut din cauza marilor inundaţii. Este sigur să spunem că două milioane sunt la limita inaniţiei — mulţi deja au murit de foame. Bani şi orez din America au fost furnizate în acest district tot mereu, aducând în parte uşurare, dar cauza necazului rămâne — starea în care se află râul.

Societatea Crucii Roşii Americane, organizată pentru păstrarea vieţii, şi avându-l ca preşedinte pe onorabilul William H. Taft, a trimis ingineri să cerceteze dificultăţile şi să discute cu Guvernul Chinez în privinţa unui remediu durabil. A necesitat timp să se facă cercetări şi inginerii să decidă ce este necesar. Chestiunea a ajuns la o concluzie satisfăcătoare şi lucrarea era pe cale să înceapă când revoluţia a întrerupt-o. Se aşteaptă ca noul guvern să o preia. Inginerul însărcinat, Dl Jameson, ne informează că el speră să pună repede la muncă pentru îmbunătăţirile necesare 30.000 de nevoiaşi şi astfel să ajute puţin la stăvilirea dificultăţilor foametei. Deşi chestiunea nu este sub auspiciile misionare, cu toate acestea, în minţile chinezilor este asociată cu misionariatul şi are o influenţă ajutătoare. Într-adevăr, numai pe linia unei civilizaţii mai avansate poate fi îndeplinită acum vreo lucrare considerabilă în China. Totuşi, chinezii se trezesc, şi asemenea japonezilor doresc o nouă religie, atât raţională cât şi reverenţioasă. Nu este la fel în Europa şi în America?

Pastorul Russell s-a adresat băştinaşilor cu două ocazii. A fost manifestat un interes considerabil şi rapoartele chineze despre ambele discursuri au fost publicate, editorii propunând să continue aceste publicaţii săptămânal după modelul ziarelor americane şi britanice. Ceva din prezentarea lui se pare că a stârnit în mod special interesul şi i-a convins pe mulţi ascultători. Ca răspuns la o ofertă de materiale gratuite de citit în engleză, multe adrese au fost date.

MORALITATEA ÎN CHINA

Standardul moral al chinezilor diferă considerabil de al nostru, dar se pare că ei îl respectă pe al lor; nu există nicio manifestare obscenă. Nu am văzut îmbrăcăminte lipsită de pudoare — nimic care să sugereze imoralitate sau trivialitate. Dl Lerrigo, secretar al Cantonului Y. M. C. A., ne-a informat că chinezii din Asociaţie au cumpărat recent un echipament pentru film, dar că au obiectat imediat la necuviinţa unora dintre imagini, care ar fi considerate nomale în Europa şi în America. A fost numit un comitet de cenzură, şi fiecare imagine necuviincioasă în cel mai mic grad este eliminată. În adunările lor creştine, sexele stau separat. Când am căutat vederi fotografice reprezentând chinezi, obiceiurile şi casele lor, le-am găsit pe toate modeste, decente. Erau de vânzare imagini vulgare, prosteşti şi necuviincioase, dar erau de fabricaţie europeană şi se pare vândute europenilor şi americanilor. Un misionar rezident de treizeci de ani ne-a asigurat că starea morală a oamenilor în general este chiar bună, cu excepţia celei a preoţilor budişti.

MISIUNILE STATELOR UNITE

Vizita noastră în Insulele Filipine ne-a adus un respect foarte crescut pentru steagul american. Schimbarea produsă în cei 12 ani de supraveghere americană a Filipinelor este ca un miracol. N-am prea presupus noi că guvernul nostru ducea la îndeplinire o lucrare atât de binevoitoare cum am văzut acolo. Este adevărat, nu este o lucrare misionară în sensul propriu al termenului, prin aceea că nu încearcă să le facă filipinezilor pregătire religioasă de vreun fel. Cu toate acestea, lucrarea este foarte asemănătoare cu aceea pe care toate Misiunile Străine o încearcă acum în ţările orientale — o lucrare de educare şi ridicare morală şi socială etc. Ofiţerii şi soldaţii pe care i-am întâlnit au fost o cinste pentru cea mai mare naţiune a lumii, incluzând Generalul Major care comanda forţele Filipinelor, Guvernatorul Civil şi aceia dintre oficialii serviciului civil cu care am făcut cunoştinţă.

Când Guvernul nostru a preluat controlul acestor insule de le Spania, existau mii de iezuiţi şi călugări în insule care stăpâneau vaste proprietăţi, dar poporul era ignorant. Ni s-a spus că aceşti călugări încă deţin 95 de procente din proprietatea din interiorul zidurilor oraşului Manila. Guvernul închiriază de la ei o proprietate considerabilă, plătind 4.000 de dolari în aur chirie pe an numai pentru o clădire. Guvernul Statelor Unite n-a făcut nimic împotriva catolicismului; nicio denominaţie protestantă n-a fost favorizată în niciun mod. În schimb au fost importaţi o mie de profesori americani din care au mai rămas 800. Aceştia sunt acum suplimentaţi cu 6.000 de profesori băştinaşi. Setea filipineză pentru educaţie creşte rapid. Prin legislaţie s-a hotărât recent să se ridice 400 de şcoli noi şi să se crească numărul profesorilor. Aveţi educaţie obligatorie?, am întrebat. Răspunsul a fost: nu este necesar; nu putem echipa şcolile destul de rapid, aşa cum este acum; suntem obligaţi să funcţionăm în două ture pentru a-i satisface pe cei care sunt doritori să înveţe.

S-a construit un spital modern; probabil este tot atât de complet ca oricare altul din lume, iar dispensarul lui are distincţia de a fi al şaselea în clasamentul lumii după cazurile tratate într-un an — 80.000 de cazuri în anul trecut.

Linii ferate cu abur, linii ferate electrice etc., cu clădiri moderne şi noul port cu dragare, cresc rapid interesele de afaceri şi ridică poporul din iobăgie şi sărăcie la inteligenţă şi bună cetăţenie.

STATELE UNITE ÎI TRATEAZĂ PE

FILIPINEZI CA UN FRATE MAI MARE

Pentru a da o idee a progresului făcut, observăm faptul că la o adunare la care a vorbit Pastorul Russell au fost prezenţi în jur de 1.000 de tineri filipinezi, de vârste între 18 şi 30 de ani, care înţeleg engleza şi care au acordat cea mai mare atenţie. După vorbire cam 300 de cereri pentru literatură i-au fost înmânate Pastorului Russell. Aceasta este în armonie cu manifestarea generală a acestui popor pentru cunoaştere pe orice linie. Un alt indiciu al progresului lor a fost manifestat recent. S-a făcut propunerea să fie instituită o Asociaţie a Tinerilor Creştini pentru Filipine. Comitetul Central American a făcut o ofertă de 140.000 de dolari, cu condiţia ca filipinezii din Manila să contribuie cu 80.000 de dolari. Suma a fost mai mult decât aprobată — s-a contribuit cu 100.000 de dolari.

Spre surpriza noastră, Guvernatorul General şi alţii ne-au asigurat că toate aceste îmbunătăţiri sunt făcute de către filipinezi — pe cheltuiala lor. Guvernul Statelor Unite numai supraveghează chestiunea prin reprezentanţii săi. Judecătorii, medicii, asistentele, profesorii, şcolile, sunt toţi plătiţi din fonduri filipineze sub conducerea înţeleaptă şi economică a guvernului nostru în privinţa afacerilor lor; cum face un frate mai mare pentru unul mai mic. Ne-am simţit mândri într-adevăr de această mărturie. Când am comparat rezultatele manifestate aici şi metodele binevoitoare folosite, cu practicile exploatării egoiste numai prea obişnuite, am mulţumit lui Dumnezeu că oricare ar fi lipsurile guvernului nostru şi oricare ar fi scădinţele lui, este o mărturie pentru justiţie, neîntrecută în toată această istorie a lumii, şi aceasta fără ipocrizie.

Această corectitudine din partea guvernului nostru este grăitoare pentru filipinezi, care la început au înţeles greşit. De asemenea influenţează un mare număr de chinezi care locuiesc acolo. De fapt, întreaga lume observă; dar vai! ne temem că nicio naţiune colonizatoare nu este gata să urmeze exemplul. Popoarele din orient sunt practice şi nimic nu le-ar putea recomanda mai mult principiile creştinismului decât atitudinea guvernului nostru. Chiar dimpotrivă, operaţiunile şi exploatările guvernelor europene le-au dat misionarilor o lucrare foarte dificilă în ceea ce au căutat să facă. Însuşi faptul că aceste guverne exploatatoare au sprijinit şi au protejat pe misionari, a avut, credem noi, o influenţă păgubitoare pentru misiuni.

PENINSULA MALAIEZIANĂ

Comitetul nostru a vizitat Singapore şi Penang şi a avut experienţe interesante şi profitabile. Cel mai mare efort misionar în ambele locuri pare a fi sub control metodist. Lucrarea fiind făcută în aceste două centre malaieziene, ne aminteşte foarte mult de ceea ce deja am menţionat cu privire la lucrarea în desfăşurare în Insulele Filipine. Asemenea aceleia, părea a fi în principal o lucrare de educare laică şi plină de succes, deşi condusă pe linii diferite. Guvernul sponsorizează larg şcolile, pe lângă care se precepe o taxă pentru şcolarizare. În aceste privinţe credem că lucrarea este mai puţin reuşită decât cea din Filipine, unde educaţia este gratuită şi unde Guvernul pune la dispoziţie şcolile şi profesorii, şi încă nu-i poate furniza destul de repede.

Aceste şcoli metodiste din Singapore şi Penang, din ceea ce am fost în stare să aflăm, au 2.500 şi respectiv 2.000 de elevi care le frecventează, şi, cu subsidiile guvernului, se întreţin singure. Aceşti elevi sunt atraşi din toate părţile Peninsulei, iar unii din Siam şi din Sumatra, dincolo de Strâmtori. În mod natural cheltuielile care se alocă pentru aceste şcolarizări trebuie să reducă numărul celor care le frecventează şi să-l limiteze la clasele relativ mai bine situate. În Filipine, dimpotrivă, şcolile gratuite cu profesorii lor sunt răspândite peste tot, şi toţi oamenii, bogaţi şi săraci, au ocazii educaţionale. În timp ce, prin urmare, apreciem călduros lucrarea care se face aici, credem totuşi că planul american este superior. Este uimitor să observăm cât de nerăbdători par să fie oamenii din aceste părţi să obţină educaţie.

O anchetă cu privire la creştinism printre studenţi a relevat faptul că o anumită cantitate de informaţii religioase este prezentată zilnic, prin aceea că orele sunt deschise cu rugăciune şi unele din istoriile şi pildele mai simple din Biblie sunt aduse în atenţia elevilor. Bineînţeles, numai o mică proporţie din întreaga participare la aceste şcoli urmează cursul întreg de învăţământ, dar suntem informaţi că un sfert din cei care termină şcoala declară să sunt creştini, ca preferinţă faţă de religia lor la naştere, deşi în mod foarte general ei nu se alătură vreunei biserici creştine. Am fost bucuroşi să aflăm că aici, ca şi în China, prejudecata împotriva creştinismului este repede înfrântă şi că chinezii care predomină aici preferă profesori americani şi englezi mai degrabă decât de-ai lor. De fapt, ei sunt foarte dispuşi să plătească salarii bune pentru profesori competenţi, care sunt la căutare.

Nu am avut ocazii favorabile pentru contact cu creştini băştinaşi, care sunt de multe naţionalităţi. Am aflat cu plăcere însă, că deşi sunt puţini la număr, ei dau dovadă de sinceritate. Au fost reprezentate şi alte denominaţii ca fiind active, dar într-un fel mult mai redus şi cu mai puţin succes decât lucrarea observată.

INFLUENŢA CREŞTINĂ ÎN INDIA

Timp de secole India a fost un teren misionar — în special partea de sud şi Insula Ceylon adiacentă. Tradiţia este că sf. Toma, unul din cei doisprezece apostoli, a vizitat Ceylonul şi Madrasul. O catedrală în memoria lui s-a construit în Madras, care acoperă, se pretinde, mormântul lui. Legenda este foarte specifică. Ni s-a arătat grota unde a fost atacat de brahmani, dar de unde a scăpat. Cam la 3 km de aceasta, este ceea ce se numeşte Muntele Sfântul Toma. Acesta este locul unde se presupune că a fost străpuns cu lancea de un brahman. Desigur, aceste întâmplări se poate să fi aparţinut altui om cu numele Toma şi în timpul lung de secole poate să fi fost confundat cu apostolul Toma. Dar că vreun om cu numele de Toma, un misionar creştin, a vizitat acele părţi cu mult timp în urmă, nu prea ar putea fi pus la îndoială.

Altă tradiţie arată că într-o perioadă foarte timpurie creştinii sirieni au făcut o aşezare pe coasta de sud-vest. Ei încă menţin o organizaţie şi o istorie a bisericii care merge în urmă cu 1200-1500 de ani, şi că ei acum numără aproximativ un sfert de milion în Provincia Travancore, a cărei populaţie este de cam trei milioane.

Societatea Misionară Londoneză, o instituţie Congregaţională, a făcut o lucrare în Travancore de la 1806 încoace. Ei au avut ceva succes, aproape exclusiv la castele mai de jos, străbunii unora dintre ei fiind sclavi. Ei declară acum că biserica are zece mii de membri. Deşi Travancore este una din cele mai mici provincii indiene, noi i-am dat importanţă deoarece efortul misionar creştin pare să fi ajuns la o dezvoltare mai bună decât în altă parte, din câte ne-am dat seama. Băştinaşii sunt foarte săraci, dar harnici, şi se pare sinceri la inimă. Castele superioare, care aderă la hinduism, par să nu fie contra creştinismului, dar îl resping, pentru că lor li se pare mai puţin logic decât propriile lor crezuri. Băştinaşii din castele inferioare, la care a ajuns mesajul Evangheliei, au fost cu siguranţă binecuvântaţi mai presus de semenii lor care au rămas sub superstiţiile şi idolatria mare a hinduismului.

La nord de Travancore şi Madras am găsit dovezi de activitate misionară, dar erau mai noi şi succesul lucrării lor în mod corespunzător mai puţin evident. Ne-am bucurat însă să observăm că unii dintre băştinaşii din toate părţile dau dovadă de mare sinceritate şi devotare creştină în măsura cunoştinţei lor a Domnului şi a Cuvântului Său. Aceştia însă, desigur, sunt cazuri foarte izolate, întocmai cum această clasă de creştini este foarte rară în fiecare parte a lumii.

METODE FOLOSITE PENTRU A STÂRNI

INTERESUL BĂŞTINAŞILOR

Diferite sunt metodele folosite de misionari pentru a câştiga interesul oamenilor din India şi a-i ridica din idolatrie şi superstiţie. Colegiul pare să fie cea mai atractivă momeală. Există o sete de cunoştinţă, chiar dacă este mai mică în India decât s-ar dori. Numai într-o localitate am auzit despre copii care erau plătiţi cu o sumă derizorie ca să meargă la şcoală. Ni s-a spus că prin această ademenire părinţii ar obliga participarea copiilor, dar fără ea nu. În diferite părţi ale Indiei există academii şi colegii controlate de misionari. Acestea sunt atractive pentru tineri, datorită facilităţilor educaţionale. Studenţilor nu li se cere să facă vreo declaraţie de creştinism la intrarea în şcoli, ci mai degrabă sunt asiguraţi că nu se va face nicio încercare de a-i îndoctrina. Aceşti studenţi, suntem informaţi, vin în mare parte din casta superioară brahmană, a cărei influenţare este mult râvnită de misionari.

Întrebarea în privinţa modului în care interesul creştin este menţinut printre tineri, a adus răspunsul că majoritatea după absolvire batjocoresc creştinismul şi pretind superioritatea hinduismului. Se pare că în şcoli se molipsesc de spiritul „Criticii Radicale”. Noi nu putem spune în mod sigur care este atitudinea mintală a acestor tineri când intră în şcoli, deoarece ştim că influenţa şcolarizării în colegiile din creştinătate favorizează o necredinţă în Biblie asemănătoare. Întrebarea cu privire la starea misionarilor protestanţi asupra subiectului credinţei în Biblie, a adus raportul că mulţi dintre ei sunt Critici Radicali şi Evoluţionişti, care nu mai cred în Biblie drept Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Pare a fi recunoscut, totuşi, că învăţăturile Criticii Radicale nu sunt transmise elevilor într-un mod public, ci mai degrabă, ca şi în cazul creştinătăţii, pe ascuns.

Am găsit dovada unei străduinţe creştine foarte sincere din partea misionarilor din trecut, cu un oarecare rod la băştinaşii consacraţi. Am găsit misionari din prezent serioşi şi atenţi la lucrarea lor, dar, asemenea slujitorilor din creştinătate, par să li se fi vlăguit, devitalizat spiritualitatea, şi probabil prin aceleaşi influenţe — teoriile „Criticii Radicale-Necredinţei-Evoluţiei”. Numai despre un singur misionar am auzit că predica chinului veşnic şi el era nou-venit în câmp. Contactul cu „păgânismul” pare să stabilească pe deplin în mintea tuturor oamenilor raţionali că Dumnezeu niciodată n-a intenţionat să-i chinuiască veşnic pe toţi, în afară de câţiva, relativ puţini care îşi pun încrederea în lucrarea răscumpărătoare a lui Isus şi care apoi caută să umble în urmele Sale.

SINCERITATEA MULTOR BĂŞTINAŞI

ESTE EVIDENTĂ

Din toate părţile se pot vedea dovezi că bieţii hinduşi sunt la fel de sinceri la inimă în închinarea lor cum ar putea fi orice creştin. Nu există nici cel mai mic semn că rugăciunile majorităţii sunt prefăcute — „ca să fie văzute de oameni”. Deşi rugăciunile lor sunt făcute în public, curajos, ele sunt reverenţioase şi par a fi adresate unui dumnezeu nevăzut, chiar dacă idoli primitivi sunt uneori folosiţi se pare pentru a-l reprezenta, potrivit unei filosofii pe care nu suntem în stare s-o apreciem. Totuşi, când ne amintim îngrozitoarele imagini mintale ale celui Atotputernic desenate de unele dintre crezurile noastre şi le comparăm cu idolii urâţi la care se închină unii din aceşti bieţi oameni, suntem înclinaţi să spunem că din cele două, idolul crezului ar fi cel mai respingător.

Armata Salvării a intrat recent pe listele misionare din India. Metoda ei compătimitoare de a se amesteca printre castele de jos şi a ajuta să obţină idei mai bune în privinţa vieţii de familie şi a curăţeniei este lăudabilă. Numai dacă fluierele şi tobele lor ar chema poporul să audă despre iubirea lui Dumnezeu şi veştile bune ale prevederii Sale pentru toţi în Împărăţia lui Mesia, cât bine ar putea face ei! Ei fac un mare spectacol, de succes, atragând la serviciile lor profesori tineri, „cateheţi”, de la alte misiuni prin alocaţii mai largi pentru cheltuielile lor.

NU NUMAI DE EDUCAŢIE

ESTE NEVOIE PENTRU A-I SCOATE PE

BĂŞTINAŞI DIN SUPERSTIŢIE

La Benares am avut ghid un băştinaş creştin, şi el ne-a informat că mulţi dintre oamenii săraci care făceau baie în Râul Gange şi sperau astfel să se spele de păcate, fuseseră educaţi unii dintre ei în şcolile creştine, aşa că o bună parte dintre ei vorbeau limba engleză. Aceasta desigur a fost o descoperire foarte descurajatoare. Arată că este necesar mai mult decât doar educaţia pentru a-i scoate pe aceşti oameni din superstiţiile lor adânc înrădăcinate.

Misionarii şi creştinismul au fost frecvent blamaţi că aduc prejudiciu poporului. Mulţi spun: „Te poţi încrede într-un băştinaş care n-a declarat că este creştin, dar fii atent ca nu cumva să te încrezi într-unul care a fost creştinat — acesta nu este vrednic de încredere”. Poate că ceva legat de efortul misionar contribuie la necinste în cei care-i primesc beneficiile, dar în opinia noastră misionarii şi metodele lor sunt mai puţin de blamat decât europenii care locuiesc în India şi vizitatorii în trecere. Se pare că oamenii mai consacraţi din creştinătate rămân acasă. Nu poate fi nicio îndoială că influenţa omului alb în mod general asupra oamenilor din India a fost în măsură considerabilă demoralizatoare, şi această influenţă demoralizatoare, exercitată prin reprezentanţii creştinătăţii, pare mai mult decât să contracareze influenţele folositoare ale Bibliei şi ale misionarilor. Băştinaşii din castele de jos privesc în sus la albi, dar constată că este mai uşor de copiat ceea ce este dizgraţios la ei, decât harurile lor.

În Madras am făcut cunoştinţă cu un lucrător băştinaş creştin care conducea o misiune de abstinenţă. Am remarcat că am fost foarte surprinşi să-i găsim pe băştinaşi absolut liberi de influenţa băuturilor alcoolice şi de asemenea că el avea o misiune de abstinenţă. El a întărit înţelegerea noastră că hinduşii şi mahomedanii, care constituie grosul populaţiei, resping băuturile alcoolice. A spus că străduinţa lui era în principal printre băştinaşii tineri care erau influenţaţi de creştinism şi care repede deveneau dependenţi de băuturi alcoolice. Am aflat de asemenea că există o clasă tot mai numeroasă printre mahomedani care, urmând exemplul albilor, devine sceptică în privinţa religiei şi în mod corespunzător neînfrânată în obiceiuri. Cât îi priveşte pe albi, aproape toţi par să folosească băuturi alcolice şi tutun. Lipsa religiozităţii şi nominalismul majorităţii albilor neagă foarte mult toate eforturile misionare.

O PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA TURNEULUI COMITETULUI

Comitetul a călătorit prin India în jur de 6400 km în total — cu trenul, cu care cu boi, cu automobile, cu care cu ponei, cu ricşa, cu trăsura etc.

Din Strâmtorile Malaieziei grupul nostru a mers în Insula Ceylon. Am avut unele experienţe interesante în oraşul lor principal, Colombo. Un număr de studenţi ai Bibliei din acel loc ne-au aşteptat la sosire şi ne-au urat din inimă bun venit. Părtăşia noastră cu ei a fost dulce, şi trei dintre ei ne-au însoţit ulterior pentru câteva zile prin Districtul Travancore din India. Aici în Colombo a fost aranjată o adunare în Sala Publică, pentru a fi prezentată de Pastorul Russell. Deşi ora stabilită era devreme, sala era plină, fiind prezente aproximativ 900 de persoane. A fost acordată o atenţie mare, şi la sfârşitul adunării ne-au fost date multe adrese cu cereri pentru literatură cu subiecte biblice.

Altă experienţă interesantă demnă de relatat a fost vizita Comitetului la Spitalul pentru Leproşi pe o insulă adiacentă oraşului. Spitalul este condus de un indian educat de credinţă parsă, care cu mare cordialitate a aranjat ca Pastorul Russell să ţină o vorbire (cu traducător) leproşilor. Mulţi au ascultat cu interes şi dintre ei unii au cerut literatură.

PROVINCIA TRAVANCORE — INDIA

O săptămână întreagă a fost rezervată pentru sud-vestul Indiei şi a meritat. Prima noastră oprire a fost la Russell-Purim, punctul principal unde fratele Davey a lăsat să strălucească timp de doi ani „Evanghelia Împărăţiei”. Pastorul Russell a predicat acolo de două ori prin traducători, unui public estimat în mod diferit, de la două la cinci mii. La aproape 3 km de locul adunării am fost întâmpinaţi de o mie de băştinaşi care ne-au escortat până la o sală improvizată în grabă. Un corp de fluiere şi tobe ne precedau, în timp ce în urma noastră veneau cimpoaie, tam-tamuri şi diferite instrumente muzicale necunoscute nouă. Mulţi dintre cei care ne-au întâmpinat purtau pancarte cu inscripţii de bun venit şi mergeau în fruntea maşinii noastre, în timp ce de fiecare parte erau aliniaţi alţii care ne salutau, cântând imnuri băştinaşe de bun venit. Comitetul nostru era complet nepregătit pentru astfel de primire, şi în zarva generală ne puteam numai exprima aprecierea prin înclinarea capului către mulţimile care mergeau sau alergau înainte, alături şi în spatele nostru spre locul adunării, în mod constant alăturându-se alte sute pe drum, şi în final mii care ne aşteptau la sală.

Când am păşit pe scenă, fiecărui membru al Comitetului i-a fost prezentată o ghirlandă de flori, făcută după stilul băştinaş. Acestea ne-au fost atârnate de gât. Fiecăruia ne-a fost prezentat de asemenea un buchet de flori, frumos aranjat într-un mod în care, după cum am fost informaţi, pentru băştinaşi înseamnă pace, iubire şi bunăvoinţă. Apoi au venit evantaie şi un pahar de lapte de cocos. După aceste experienţe şi împrospătări, Pastorul Russell şi-a ţinut vorbirea. După prima adresare am fost prezentaţi unor oficiali din vecinătate.

NAGERCOIL — CENTRU DE MISIUNE

Următoarea noastră oprire a fost Nagercoil, unde Societatea Misionară din Londra are un colegiu. Am fost primiţi binevoitor de către Secretarul însărcinat, şi după aranjamentele făcute dinainte, Pastorul Russell a ţinut o vorbire. Sala a fost aglomerată, după cum erau şi uşile şi ferestrele, în timp ce sute n-au putut ajunge nici măcar la o distanţă de unde să poată auzi. Publicul a fost constituit din băştinaşi, cu excepţia profesorilor albi. Printre ei, după cum am fost informaţi, erau hinduşi, precum şi creştini educaţi, şi aproape toţi erau bărbaţi.

TRIVANDIUM — CAPITALA

Următoarea oprire a fost la Trivandium, capitala pentru Travancore. Au fost ţinute două ad