CREDINCIOS PÂNĂ LA MOARTE
„Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” Apoc. 2:10.
R 5068 W. T. 15 iulie 1912 (pag. 233-234)
Studiul de astăzi cuprinde tragedia legată de moartea lui Ioan Botezătorul. Regele Irod îşi îndepărtase soţia şi trăia nelegitim cu Irodiada, soţia fratelui său Filip, o femeie vizibil înfumurată şi fără conştiinţă, care din ambiţie îndrăznise totul pentru a putea ocupa locul unei regine. Ioan Botezătorul, un învăţător neînfricat în predicarea sa, se referise la faptul că regele Irod trăia încălcând Legea Divină, şi că aceasta era posibil să aducă asupra poporului un război, căci soţia lui de care se despărţise era fiica Regelui Aretas.
Irodiada auzise învăţăturile lui Ioan şi era furioasă şi temătoare — furioasă fiindcă el îndrăznise să vorbească astfel despre relaţia ei cu regele — temătoare ca nu cumva cuvintele acestui om elocvent, care mişcau mult masele de oameni, s-o înstrăineze de rege, sau poate regele însuşi să intre sub influenţa cuvintelor cercetătoare ale lui Ioan. Dacă Irod ar fi îndepărtat-o, cum i-ar fi fost datoria, ea ar fi fost o femeie făcută de ruşine şi de ocară în ochii lumii, căci Irod şi afacerile lui erau bine cunoscute în Roma şi în altă parte. Astfel, un atare deznodământ ar fi făcut-o un spectacol jalnic, şi în mândria ei era gata să facă o crimă, sau orice ar fi înlăturat o astfel de calamitate.
Irod se temea de Ioan şi de poporul care credea că Ioan este profet, dar Irodiada nu se temea nici de Dumnezeu nici de oameni. Totuşi, pentru a respecta dorinţa Irodiadei, Irod l-a arestat pe Ioan pentru îndrăzneala lui. Chiar şi aşa, lui Irod îi plăcea să-l audă pe Ioan vorbind, deşi îl ţinea încă prizonier. Irodiada se temea cu atât mai mult de influenţa lui Ioan. Ea a meditat şi a plănuit. A sosit ziua de naştere a regelui şi ea l-a încurajat să facă din ea o zi mare, o sărbătoare, şi să-i invite la banchet pe prietenii lui principali. În mijlocul chefului, ea a îmbrăcat-o pe fiica sa într-o haină transparentă, ca a dansatoarelor din Orient, şi a trimis-o să danseze înaintea regelui şi a prietenilor lui.
O înjosire atât de mare sugera ca regele să facă ceva în schimb. El a întrebat-o pe fată ce să-i dea, promiţându-i orice i-ar putea ea cere, chiar până la jumătate din împărăţia sa. Aceasta era exact ceea ce plănuise mama cea rea; şi potrivit cu înţelegerea lor, copila s-a întors la ea pentru instrucţiuni. Irodiada îl prinsese pe Irod în plasă. El refuzase să-l ucidă pe Ioan în ciuda tuturor străduinţelor ei. Acum, în prezenţa prietenilor săi, la ziua sa de naştere, la sugestia sa, el se obligase să facă orice i se cerea. Dacă fiica a ezitat să ceară capul lui Ioan Botezătorul, mama probabil i-a spus că dacă Ioan trăia, amândouă vor fi mai devreme sau mai târziu proscrise; că moartea lui era necesară.
OBLIGAT PRINTR-UN JURĂMÂNT NESFÂNT
Când tânăra s-a întors şi şi-a făcut cererea, regele s-a mâhnit, dar, nefiind un om umilit, nici un om temător de Dumnezeu, ci numai un om mândru cu un spirit al fricii de om, s-a simţit obligat să respecte jurământul făcut în prezenţa acelor oameni mari. Nu era el rege? Nu era ziua lui? Nu promisese el de bunăvoie, chiar dacă sub influenţa băuturilor ameţitoare, şi acum să se retragă şi să se dovedească laş, şi numai fiindcă avea ceva încredere în acest profet deosebit? Nu! Execuţia a fost îndeplinită; capul i-a fost predat Irodiadei; onoarea (?) regelui era menţinută.
Vai, sărmana lume! Câţi sunt în capcana mândriei în lucrurile rele şi în frică de persoana greşită! Câte sunt încercările ei de a-şi păstra şi a-şi înmulţi plăcerile şi onorurile!
Într-un studiu anterior am auzit cuvintele lui Isus, că nu se ridicase un profet mai mare decât Ioan. Suntem cu totul de acord că el a fost un om mare, un sfânt; a fost un profet al Domnului. Suntem cu totul de acord că el va avea o mare răsplată în viitor — şi împreună cu toţi sfinţii profeţi, Avraam, Isaac şi Iacov, va ieşi din starea morţii ca om perfect, pentru că a fost găsit credincios chiar până la moarte. El va fi unul din clasa menţionată de Domnul prin profetul David: „Copiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îMesiaş îi vei pune prinţi în toată ţara (Psa. 45:16). Ioan va fi unul dintre acei Prinţi glorioşi pe plan pământesc, unul dintre reprezentanţii lui Mesia şi ai Bisericii, care vor fi pe planul ceresc şi invizibili, asemenea îngerilor, părtaşi naturii divine.
Cei care au ales textul lecţiei noastre, evident au omis faptul că Ioan Botezătorul nu este unul din clasa Bisericii la care se referă cuvintele Domnului: „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2:10). Ioan va primi într-adevăr viaţă eternă, ca o parte glorioasă, dar nu va fi membru al clasei Miresei, după cum am arătat. Această onoare ne aparţine nouă, celor care L-am primit pe Isus şi am devenit ucenicii Lui şi am fost concepuţi de Spirit sfânt, de la Cincizecime. Cităm din nou cuvintele sf. Pavel cu privire la Vrednicii din Vechime: „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi primit lucrurile făgăduite”… „ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi” (Evr. 11:13, 38-40). Noi, Biserica, clasa miresei, Turma Mică, chemaţi să fie moştenitori împreună cu Isus în Împărăţia Sa, trebuie să primim partea noastră de binecuvântare mai întâi. Mireasa şi Mirele trebuie să fie desăvârşiţi la Prima Înviere înainte ca Împărăţia să poată fi stabilită; şi aceasta trebuie să fie stabilită înainte ca binecuvântarea să poată merge şi la alţii — chiar şi la vrednicii din vechime.
UNDE ESTE DEOSEBIREA?
Dacă Ioan Botezătorul a fost credincios până la moarte, la fel de credincios ca acei care au trăit de la Cincizecime încoace, în ce constă deosebirea şi de ce să primească el o răsplată pământească, iar clasa Bisericii să primească răsplată cerească? Există câteva motive pentru aceasta. În chestiunea dreptăţii, Dumnezeu n-ar putea, în mod drept şi potrivit, să arăte vreo preferinţă faţă de o persoană sau faţă de o clasă; dar în chestiunea harului, favoarei, după cum declară Scripturile, El poate face ceea ce voieşte cu ceea ce este al Său. Dacă persoana A ar datora cinci dolari lui B şi lui C, el n-ar putea să dea pe drept întreaga sumă de zece dolari unuia dintre ei, şi să neglijeze datoria celuilalt. Dar dacă ar dori să facă daruri, cadouri, el ar putea să-i dea lui B un dolar, iar lui C nouă dolari, sau să-i dea întreaga sumă de zece dolari lui B şi nimic lui C.
În ceea ce priveşte lumea, Dumnezeu nu avea nicio obligaţie să facă ceva pentru a-l ajuta pe Adam şi rasa lui; prin urmare, întreaga chestiune a răscumpărării este prin har. Dar deoarece Iehova a intrat în legământ cu Fiul Său, ca acesta să plătească preţul de răscumpărare pentru lume şi apoi să devină Restauratorul ei, după ce Isus Şi-a depus viaţa, chestiunea a trecut de punctul harului, şi se leagă de ea o anumită măsură de dreptate între Dumnezeu şi Cristos.
În ceea ce-l priveşte pe om, există o măsură de obligaţie, deoarece Dumnezeu a declarat deja care vor fi rezultatele lucrării de răscumpărare — „toate familiile pământului vor fi binecuvântate”; va fi o „restabilire a tuturor lucrurilor despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci”. Dumnezeu este deci obligat faţă de omenire prin principiile dreptăţii, deoarece El a făcut aceste făgăduinţe. Da, El a făcut jurământul că toate familiile pământului vor fi binecuvântate. Argumentul sf. Pavel asupra acestui subiect este că Dumnezeu S-a obligat astfel prin două lucruri nestrămutate şi care nu se pot schimba — Cuvântul Său şi Jurământul Său.
Dar nimic din promisiunea lui Dumnezeu nu L-a obligat să-i dea lui Ioan Botezătorul un loc în clasa Miresei. Apostolul Petru declară că Dumnezeu a cunoscut mai înainte această clasă, a predestinat-o ca clasă, dar nu ca indivizi, mai înainte de întemeierea lumii; şi El face acum o alegere bazată pe principii, ca să hotărască cine poate face parte din această clasă. El nu i-a dat lui Ioan Botezătorul nicio ocazie să facă parte din această clasă, dar în providenţa Sa i-a permis să moară când a împlinit lucrarea intenţionată în mod special pentru el. Niciunul care a murit înainte de Cincizecime nu putea fi din această clasă a Miresei, pentru că atunci a fost dat prima dată Spiritul sfânt al înfierii şi al conceperii, şi fără acesta nimeni nu putea ocupa planul de fiu; cei care erau sub Moise şi din casa lui erau servitori.