CUM ÎMPLINEŞTE NOUA CREATURĂ LEGEA

R 4868 W. T. 1 septembrie 1911 (pag. 339-341)

În scrisoarea sa către Romani, sf. Pavel merge foarte mult înapoi cu raţionamentul său şi aduce în întregime subiectul Ispăşirii Păcatului într-o ordine logică din punctul de vedere al creştinului. În primul şi în al doilea capitol el arată cum a intrat păcatul în lume şi de ce unii sunt mai contaminaţi decât alţii. Totuşi degradarea mai mare a unora nu dovedeşte că omul şi-a avut originea în maimuţă, ci că unii din rasă au mers în jos mai rapid pe căile lor rele decât alţii. Apoi apostolul continuă: „Eşti evreu şi te lauzi cu Legea?” Dumnezeu a dat această Lege evreilor şi nu neamurilor; prin urmare, numai evreii puteau să primească binecuvântarea ori blestemul ei. Dar evreul gândea că Legea era lucrul prin care el putea fi îndreptăţit. Astfel el s-a poticnit. Apostolul dorea ca evreul să ştie că prin faptele Legii nimeni nu putea fi îndreptăţit în ochii lui Dumnezeu. Evreii căutau viaţa veşnică. Legământul Legii le oferea acea viaţă veşnică dacă ascultau de el. Dar au aflat că nu erau în stare să asculte de Legea divină, şi că, de aceea, Legământul Legii le era nefolositor; căci le aducea moarte în loc de viaţă. Niciun om imperfect nu poate ţine Legea lui Dumnezeu.

În capitolul al cincilea sf. Pavel merge mai departe şi arată cum a fost prevăzută răscumpărarea. Apoi el continuă, spunând: Înaintea Legii a fost păcatul în lume. Dar unde nu exista nicio Lege nu putea fi nicio încălcare a Legii. Înainte de a fi dată Legea, evreul şi-a avut partea cu restul lumii în speranţa eliberării şi binecuvântării; dar de îndată ce a venit Legea, pe care n-a fost în stare s-o ţină, el a fost oprit complet în ceea ce priveşte speranţa îndreptăţirii; în consecinţă evreii aveau două condamnări asupra lor – condamnarea adamică şi cea a Legii — „Blestemat de lege şi zdrobit de cădere”. Vedem că Legământul Legii nu putea acorda evreului binecuvântarea divină a vieţii deoarece el nu era în stare să trăiască la înălţimea cerinţelor lui.

EVREII SUB A DOUA CONDAMNARE

În legătură cu acest argument, care arată deosebirea dintre atitudinea poporului evreu faţă de Dumnezeu şi cea a celorlalte neamuri, sf. Pavel spune: „Păcatul nu este ţinut în seamă când nu este lege”. Dumnezeu a făcut un Legământ special cu evreii, al cărui Mijlocitor a fost Moise. Prin ascultare de acest Legământ ei urmau să aibă viaţă veşnică. Apostolul dorea ca ei să vadă că n-au primit viaţă veşnică şi dificultatea era că n-au ţinut Legea. El dorea ca ei să vadă că tocmai prin această Lege evreul era condamnat. El dorea ca ei să vadă că erau în dizgraţie. El dorea ca ei să vadă că prin învoirea de a ţine Legea şi prin neţinerea ei au adus asupra lor o condamnare în plus. Asupra tatălui Adam se dăduse sentinţa. El a murit; şi toţi copiii lui s-au născut într-o stare de moarte, şi legal morţi. Astfel evreii erau dublu condamnaţi comparativ cu restul lumii, care erau cu toţii condamnaţi prin ereditate datorită unui singur păcat. Apostolul le arăta evreilor că exista doar o singură uşă de speranţă şi că, în timp ce toată omenirea avea nevoie de un Mântuitor, evreii aveau nevoie mai mult decât oricare alt popor din lume. Evreul s-a bucurat de mare avantaj şi, prin urmare, a avut mai mare condamnare.

Evreii gândeau că neamurile erau într-o situaţie mai rea în ochii lui Dumnezeu decât erau ei. Ei au spus: Acum gândiţi-vă la restul lumii, care mănâncă scrumbii, porci şi iepuri, şi care fac lucruri pe care noi nu le-am face! Ei bine, spune apostolul, „Păcatul nu este ţinut în seamă când nu este lege”. Dumnezeu n-a învinuit de încălcare a acestei Legi pe niciun neam. Voi aţi încălcat Legea lui Dumnezeu de multe ori, căci dacă aţi încălcat chiar şi numai o poruncă, aţi încălcat Legea întreagă. Aranjamentul n-a fost că veţi avea viaţă veşnică pentru ţinerea anumitor porunci, ci pentru ţinerea tuturor.

Apostolul continuă şi spune că Moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar şi asupra celor care n-au cunoscut Legea şi care n-au păcătuit conform încălcării lui Adam. În Adam toţi au murit. Lumea este sub condamnarea generală la moarte, nu pentru păcatele ei proprii, ci pentru păcatul lui Adam. Dumnezeu ne-a transferat pe noi evreii din această stare în aranjamentul Legământului Legii. Dar noi am eşuat în această a doua încercare şi suntem în mai mare condamnare decât neamurile.

Astfel apostolul le-a dovedit că nu numai neamurile aveau nevoie de un Mântuitor, ci şi evreii; nu numai lumea din afara Israelului, ci şi Israel; şi că deoarece Israel a fost sub un aranjament special cu Dumnezeu era nevoie să se facă o lucrare specială pentru recuperarea lui.

Apoi apostolul merge mai departe şi arată că Cristos, care n-a cunoscut păcatul, a fost făcut blestem pentru evreu; şi că astfel Dumnezeu a făcut o prevedere specială pentru a-l elibera pe evreu de sub condamnare. Apostolul a specificat sensul special în care Cristos a fost făcut blestem pentru evreu (Gal. 3:13, 14). Acesta era să fie atârnat pe lemn – pedeapsa extremă a Legii (Deut. 21:23). Cristos a fost făcut blestem prin aceea că a murit pe cruce (1 Petru 2:24). O astfel de moarte n-ar fi fost necesară pentru mântuirea restului omenirii, ci a fost necesară pentru cea a evreului.

„CINE MĂ VA SCĂPA?”

Luând punctul de vedere al evreului sub Lege, sf. Pavel, în capitolul 7, descrie starea lui Israel, spunând că evreul s-a angajat să ţină Legea, dar a intrat sub robia acelei Legi; din cauza slăbiciunii corpului său n-a putut ajunge la viaţă. Apoi sf. Pavel strigă: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa din acest trup de moarte?” El era sub Legea care spune: Serveşte pe Dumnezeu, nu numai cu mintea, ci în mod perfect. Aceasta el n-o putea face din cauza slăbiciunii cărnii. Cine îl va elibera de acest corp mort care a produs necazul? Mintea sa era în armonie cu dreptatea, dar el era imperfect. Apoi ne spune cum a scăpat de condamnarea corpului mort, că eliberarea a venit prin Isus Cristos.

Cum avem noi această eliberare? Toţi cei care au făcut o consacrare şi prin credinţă au venit la Cristos sunt socotiţi morţi faţă de carne şi vii ca Noi Creaturi. Astfel sf. Pavel se lăuda, nu în carne, nici în Lege, ci în Cristos, care l-a eliberat din această condamnare a cărnii care era asupra evreului sau a oricui din urmaşii lui Adam.

În versetul 18 apostolul spune: „În adevăr, … nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea” — adică, nicio perfecţiune. Ea are imperfecţiune de la talpa piciorului până în vârful capului. Deşi israeliţii au căutat să ţină Legea, motivul pentru care n-au făcut-o a fost că era slabă carnea. Astfel trebuie să admitem că este imperfectă carnea, în timp ce Noua Creatură se străduieşte să ţină corpul supus. Trebuie să ne dăm seama că din punctul de vedere al Dreptăţii divine umblăm potrivit dreptăţii — nu mai umblăm potrivit păcatului. Expresia „a umbla potrivit” înseamnă că nu ajungem, că nu trăim la nivelul dreptăţii perfecte, ci ne străduim spre aceasta. Noua Creatură este împiedicată de carne. Şi ceea ce a fost adevărat despre apostol trebuie să fie adevărat despre tot poporul Domnului. Dacă la un anumit timp ne-am gândit că trăim la înălţimea standardului dreptăţii lui Dumnezeu, n-am avut concepţia potrivită. Dacă privim ce a spus Domnul în cele Zece Porunci, aceasta este: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău (nu numai cu o parte a gândirii, ci) cu toată gândirea ta, cu toată puterea ta; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Acesta este spiritul adevărat al Legii şi cerinţele ei; şi aceasta ar fi posibil numai pentru o fiinţă care este perfectă. Din cauza imperfecţiunilor sale omul nu poate ţine Legea; de aceea Dumnezeu a prevăzut răscumpărarea şi iertarea păcatelor prin Fiul Său. Lumea în general va avea ocazia restabilirii, de a li se restaura mintea treptat. Dar pentru Biserică există o prevedere diferită. Noi ne prezentăm corpurile ca jertfă vie, după ce recunoaştem „chemarea de sus”. Apoi Marele nostru Preot ne sacrifică şi Dumnezeu acceptă aceasta ca o parte a sacrificiului Domnului nostru. Şi în cele din urmă ne vom asigura un corp spiritual, şi nu un corp uman, aşa cum a avut Adam şi aşa cum îi este promis lumii.

ELIBERAREA PRIN CRISTOS

În capitolul 8 apostolul arată că a fost prevăzută o cale de scăpare de condamnarea Legământului Legii pentru acei evrei care vin la Cristos. Despre clasa Bisericii el spune: „Voi însă nu sunteţi în firea păcătoasă, ci în Duhul, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi”. Despre Biserică se spune că sunt Noi Creaturi în Cristos Isus. Pentru aceştia „cele vechi s-au dus; iată toate s-au făcut noi” (2 Cor. 5:17). Pentru ca „…cerinţa dreaptă a legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu potrivit firii păcătoase, ci potrivit duhului”.

Apostolul ne dă de înţeles că dacă suntem în Cristos ţinem Legea lui Dumnezeu într-un mod care este imposibil pentru alţii. Dar Noua Creatură trebuie să-şi amintească faptul că ea încă n-a primit noul corp, care va fi perfect şi pe care îl va primi la Întâia Înviere. Între timp ea are numai corpul de carne în care operează. La moarte „este semănat trup natural şi înviază trup duhovnicesc” (1 Cor. 15:44). Corpul vechi n-a fost destul de puternic pentru a ţine Legea lui Dumnezeu; chiar şi cu ajutorul Noii Creaturi, corpul este totuşi slab. De ce? Deoarece suntem născuţi în păcat şi concepuţi în nelegiuire. Păcatul domneşte de peste şase mii de ani. Slăbiciunea şi altele sunt tot mai intense din cauza lungilor secole de păcat.

În afirmaţia, „ceea ce n-a putut face legea întrucât firea păcătoasă o făcea fără putere” (vs. 3, 4), apostolul nu vrea să înţelegem că Legea a fost slabă, căci ea a fost perfectă. Legea a fost capabilă, dar Legământul Legii a fost slab. S-a găsit o oarecare greşeală la Legământul Legii, care a fost slab prin aceea că a avut un mijlocitor nesatisfăcător care n-a putut da o răscumpărare lui Dumnezeu pentru omenire. Acelaşi Legământ al Legii, sub un Mijlocitor mai bun, Isus Cristos, va fi puternic în acest detaliu în care odinioară a fost slab.

Orice evreu care putea ţine Legământul Legii putea avea viaţă eternă, căci aceasta era promisiunea divină: „Omul care va practica lucrurile acestea va trăi prin ele” (Lev. 18:5; Rom. 10:5). Cei care vor fi dispuşi şi capabili să ţină Legea divină, în cele din urmă, vor avea viaţă veşnică. Toţi cei care nu vor face astfel nu vor avea viaţă veşnică.

Apostolul spune că dacă dreptatea ar fi putut să vină prin Lege, ar fi venit astfel — în loc de a veni prin cruce. Tatăl Adam a fost condamnat. Întreaga lui rasă a fost condamnată în el din cauza neascultării lui. Ei n-au fost în stare să ţină Legea, de aceea, prin aranjamentul lui Dumnezeu, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi moartea ca rezultat al păcatului, printr-un singur om vine şi împăcarea, eliberarea de păcat. 1 Cor. 15:21, 22.

DREPTATEA LEGII ESTE ÎMPLINITĂ ÎN NOI

Ce mângâiere şi consolare sunt în această asigurare! Acestea sunt minunate cuvinte ale vieţii, într-adevăr! El ne inspiră speranţă. Dacă Dumnezeu va accepta intenţiile perfecte ale inimii în locul perfecţiunii absolute a cărnii, atunci, într-adevăr, avem speranţă să ajungem la standardul pe care l-a marcat pentru noi — standardul perfecţiunii. Noi putem umbla potrivit sau conform Spiritului. În ceea ce priveşte corpurile noastre muritoare nu putem umbla la înălţimea cerinţelor Spiritului; dar minţile noastre pot umbla potrivit Spiritului; intenţiile noastre pot fi perfecte; şi ceea ce Tatăl nostru Ceresc caută la noi este perfecţiunea intenţiei şi un control atât de perfect al cărnii cât este posibil.

Afirmaţia că Domnul nostru a condamnat păcatul în firea păcătoasă înseamnă că a condamnat păcatul şi a făcut posibilă înfrângerea păcatului. Păcatul în carne fusese deja condamnat pentru ca lumea să poată fi salvată prin Domnul nostru. El a demonstrat că un om perfect nu trebuie să aibă păcat şi astfel a înălţat Legea divină. Se poate ridica întrebarea dacă El a făcut mai mult decât să înalţe Legea. Da. A făcut un aranjament prin care Împărăţia Dreptăţii va înfrânge păcatul şi va aduce dreptatea veşnică.

Spiritul Legii care a fost dat evreului este asupra Noii Creaturi, dar nu Legământul Legii. Noi suntem primiţi de Domnul aparte de Legământul Legii. Legea lui Dumnezeu nu trebuie ignorată. Dreptatea are doar o Lege şi aceasta a fost dată evreului ca bază a Legământului lor. Sf. Pavel continuă şi arată că după cum israeliţii n-au primit viaţă veşnică prin străduinţele lor de a ţine acea Lege, nici altcineva nu putea să primească viaţă în acest mod. Dar Dumnezeu a făcut un aranjament prin Cristos, prin care acest blestem al Legii prin slăbiciune umană va fi pus deoparte prin satisfacerea Dreptăţii (Rom. 8:14). Biserica este de asemenea sub noua poruncă a iubirii jertfitoare.

„Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!” (Ps. 50:5). Cei care au acceptat acest nou aranjament au renunţat la toate interesele pământeşti pentru a deveni Noi Creaturi. Şi spiritul Legii este împlinit prin aceştia, căci ei umblă nu potrivit cărnii, ci potrivit Spiritului Legii, căutând să obţină, prin Cristos, partea binecuvântată la care sunt invitaţi — comoştenire în Împărăţie. Lucrarea lor cu Cristos în timpul prezent este să participe la sacrificiu, al cărui sânge, la sfârşitul acestui Veac, va fi folosit în pecetluirea Noului Legământ cu Israel. Când Noul Legământ va fi deschis pentru Israel şi pentru întreaga lume, va însemna pentru ei o ocazie de viaţă veşnică, prin Mijlocitorul mai bun, Unsul, Cap şi Corp.