CUVÂNTUL ŞI CALEA

„Urechile tale vor auzi după tine glasul care zice: «Iată drumul, mergeţi pe el!» când veţi voi să vă mai întoarceţi la dreapta sau la stânga.” Isaia 30:21.

R 4882a W. T. 15 septembrie 1911 (pag. 359-360)

În zilele noastre, când spiritele rele par să încerce foarte mult să intre în strânsă comunicare cu omenirea, aflăm despre ceea ce se cheamă „putere de clarauzire”. Persoanei care are această putere i se sugerează că are o mare favoare de la Dumnezeu să poată auzi ceea ce alţii nu pot să audă. De obicei persoana devine îngâmfată, gândindu-se că este în favoarea specială a lui Dumnezeu şi a îngerilor. Atunci îngerii căzuţi sunt foarte predispuşi să profite de gândul acesta greşit şi să caute să pună stăpânire pe el. Noi am încercat să-i ferim pe oameni chiar de această stare de lucruri; şi din când în când auzim despre unii care sunt ajutaţi. Numai cu câteva zile în urmă am primit o scrisoare de la o doamnă care gândea că o influenţă sfântă era exercitată asupra ei, în timp ce mai târziu a aflat că era o influenţă răuvoitoare, ca să-i ducă mintea în robie. Dar glasul la care se referă textul nostru înţelegem a fi glasul lui Dumnezeu. Scripturile, scrise în trecut pentru învăţătura noastră, constituie acest glas. Acest glas este după noi în sensul că istoria de secole este în urma noastră. Astfel noi trebuie să ascultăm glasul care vine prin apostoli şi prin profeţi; şi ascultând, recunoaştem că este glasul Domnului, arătând calea pe care să mergem.

Dar ascultând în trecut auzim şi glasuri de profeţi falşi; ca, de exemplu, glasul lui Satan, marele adversar din trecut. Glasul lui Dumnezeu a spus: „Veţi muri negreşit”. Glasul adversarului a spus: „Hotărât că nu veţi muri”. Odată toţi am fost morţi. Unii dintre noi însă am fost binecuvântaţi deoarece am obţinut informaţia adevărată şi am urmat calea pe care ne-a îndrumat Dumnezeu. Mulţi dintre aşa-zişii „părinţi” din trecut, găsim că n-au dat acelaşi glas pe care Isus, apostolii şi profeţii l-au dat. Noi trebuie să ne păzim împotriva tuturor acestor glasuri şi să ascultăm glasul Păstorului; să căutăm aranjamentele drepte făcute pentru noi. Nu trebuie să cercetăm nimic ce n-ar părea a fi glasul lui Dumnezeu, dar care tinde să înşele, să înstrăineze oile de Păstor.

Copilul Domnului a învăţat unde să caute sfat; şi sfatul de înţelepciune este totdeauna gata să vină în ajutorul său. Profetul îl descrie ca un cuvânt, un glas, un „glas înapoia ta”. Nu este un glas înaintea ta, a vreunei teologii noi — Evoluţia, sau Spiritismul, sau Ştiinţa Creştină, sau altă folosofie umană — ci este vechea teologie, cu binecuvântata ei doctrină a speranţei prin Cristos, Răscumpărătorul şi Domnul nostru, Învăţătorul, Exemplul şi Conducătorul nostru. Este glasul Domnului prin apostolii şi profeţii Săi inspiraţi, din urmă cu două mii până la patru mii de ani. Asupra acestui Cuvânt al inspiraţiei Divine deci, le va îndruma profetul atenţia tuturor celor care doresc sfat înţelept; şi în acel Cuvânt auzim glasul lui Dumnezeu zicând: „Iată drumul, mergeţi pe el”.

BIBLIA VA FI DESCHISĂ CURÂND PENTRU TOATĂ LUMEA

Deşi aceste cuvinte ale profetului au fost adresate Israelului trupesc, aplicarea lor nu are totuşi mai puţină forţă pentru Israelul spiritual. Aplicate la Israelul trupesc, profetul prezice întoarcerea favorii divine la ei când lunga perioadă de pedeapsă şi de orbire a lor se va sfârşi. Atunci, sub Domnia Mijlocitoare a lui Cristos, ochii orbi vor fi deschişi şi urechile surde vor fi deschise, iar glasul întregului Cuvânt inspirat, făcut atunci clar pentru a fi înţeles, îi va îndruma pe căile drepte ale Domnului; deoarece cărţile (Legea şi Profeţii şi Scripturile Noului Testament) vor fi deschise şi ei vor fi judecaţi potrivit învăţăturilor din ele. Apoc. 20:12.

Drumul indicat atunci Israelului trupesc şi întregii lumi va fi o mare cale a sfinţeniei; şi „cei răscumpăraţi ai Domnului” vor merge pe el „cu cântece de biruinţă … şi … o bucurie veşnică le va încununa capul” (Is. 35:10). Şi sfârşitul acelei căi va fi viaţă şi pace, mântuire desăvârşită din păcat şi moarte, şi restabilire completă la perfecţiune umană.

În timp ce calea vieţii va fi făcută foarte clară pentru Israel şi pentru lume în Veacul viitor, totuşi pentru copiii lui Dumnezeu care umblă prin credinţă şi nu prin vedere este clară acum. Este arătată a fi, mai întâi, o cale a credinţei; şi cei care acum umblă prin credinţă sunt Sămânţa adevărată a lui Avraam (Gal. 3:16, 29), cărora le aparţine Legământul şi făgăduinţele nespus de mari şi scumpe, în cea mai largă împlinire a lor. În al doilea rând, este o cale a consacrării în întregime lui Dumnezeu, chiar până la moarte, care implică îngroparea voinţei proprii în voinţa lui Dumnezeu — prezentarea sa ca jertfă vie.

SĂ UMBLĂM POTRIVIT SPIRITULUI

În armonie cu aceste două principii — credinţa şi consacrarea — suntem învăţaţi să umblăm în înnoirea vieţii, nu potrivit cărnii, ci potrivit spiritului; nu cum umblă alte neamuri, în deşertăciunea minţii lor, ci cu băgare de seamă, „nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, răscumpărând timpul”; nu prin vedere, ci prin credinţă. Rom. 6:4; 8:1; Efes. 4:17, 18; 5:15, 16; 2 Cor. 5:7.

Prin credinţă şi consacrare am intrat într-o viaţă nouă, ca fii spirituali ai lui Dumnezeu; şi totuşi avem această comoară în vase de lut şi viaţa nouă este numai în stare embrionară. De aceea este necesară umblarea potrivit instinctelor spirituale ale Noii Creaturi şi ţinerea în supunere a impulsurilor mai puternice ale vechii creaturi. Aceasta înseamnă a umbla în înnoirea vieţii, potrivit Spiritului şi nu potrivit cărnii. A umbla „potrivit cărnii’ înseamnă a urma speranţele, scopurile şi ambiţiile ei; şi deoarece carnea şi spiritul sunt în război unul cu altul, este cu neputinţă să se menţină viaţa ambilor. De aceea este scris: „Dacă trăiţi [cei concepuţi de spirit] potrivit firii păcătoase, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi”. Rom. 8:13.

În timp ce Cuvântul Domnului vorbeşte astfel pe principii generale despre modul în care să umblăm, suntem de asemenea îndrumaţi să mergem cu toate afacerile mici ale vieţii să întrebăm Cuvintele Divine despre ele. În caz că nu ştim dacă să ne întoarcem la dreapta sau la stânga, mergem şi găsim promisiunea, „Încredinţează-ţi Domnului calea”; „El îţi va netezi cărările”. Sau, dacă suntem tare împovăraţi, găsim promisiunea, „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă”. Astfel vocea din urmă aduce mângâiere, pace şi odihnă în mijlocul tuturor grijilor şi încercărilor vieţii, dacă umblăm în ascultare de toate principiile şi preceptele ei. „Şi peste toţi cei care vor umbla după regula aceasta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare.” Ps. 37:5; Prov. 3:6; Mat. 11:28; Gal. 6:16.