Ap. Pavel pune în faţa noastră un aspect important referitor la cina Domnului. El vrea să ne spună ca aceasta nu este o întrunire obişnuită, nu este o masă de toate zilele, ci este comemorarea morţii Sale, comemorare pe care El însuşi a instituit-o pentru urmaşii Săi: „Faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea” (1 Cor 11:24), şi de fapt este singura sărbătoare pe care El le-a cerut ucenicilor Săi să o ţină. Dar ce înseamnă a mânca şi a bea în chip nevrednic? De fapt nici unul dintre noi nu este vrednic prin el însuşi. Ceea ce ne face vrednici este meritul morţii Sale, pe care l-am acceptat, ni l-am însuşit, prin harul Tatălui. Am mânca şi am bea în chip nevrednic dacă ne-am împărtăşi din pâine şi din pahar numai ca un obicei, fără să fi făcut paşii necesari, cel al pocăinţei şi apoi cel al dedicării complete de a urma în urmele Lui. Iar aceasta trebuie să se reflecte în viaţa noastră, prin hrănirea din El, Pâinea vie, din învăţătura Lui, din exemplul Lui, din felul Lui de viaţă, a nu ne socoti dragă această viaţă cu bunurile ei trecătoare, ci a le folosi mai degrabă spre plăcerea şi onoarea Tatălui. Prin urmare, când ne adunăm să comemorăm moartea Sa, prin împărtăşirea din aceste simboluri, pâinea nedospită şi rodul viţei, ne amintim în mod deosebit, întărim şi menţinem vie în memoria şi în inima noastră, importanţa marii jertfe depuse la Calvar pentru noi şi pentru întregul neam omenesc, precum şi că, potrivit lăgmântului nostru de consacrare, vrem să împlinim zilnic ceea ce ne-am angajat să facem. Dacă n-am trăi în realitate ceea ce sărbătorim ar fi de asemenea a mânca şi a bea în chip nevrednic şi ne-am face vinovaţi de sau cu privire la trupul şi sângele Domnului. Ne-ar condamna conştiinţa.