DISTRUGEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

Ieremia 36

„Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna.” Isa. 40:8.

R 4857 W. T. 15 iulie 1911 (pag. 221-222)

Profetul Ieremia a fost pus în închisoare. Dezastrul asupra împărăţiei a trezit într-o oarecare măsură poporul la o uşoară căinţă, la care s-a alăturat şi împăratul, dar a fost o căinţă de frică mai degrabă decât o căinţă din inimă. Împăratul avea duşmănie faţă de Ieremia din cauza Mesajului divin care a venit prin el. Pare să fi sperat ca prin frică să-l oprească pe profet de a vesti în continuare necazul care venea. Totuşi, Domnul l-a îndrumat pe profet să scrie toate profeţiile Sale pe un sul, după stilul antic, în coloane. Ieremia a dictat şi Baruc i-a servit ca secretar.

Prin îndrumarea Domnului această carte a lui Ieremia trebuia să fie citită întregului popor în templu cu ocazia adunării generale pentru închinare şi căinţă. Deoarece profetul însuşi nu putea merge, el l-a îndrumat pe Baruc, care a luat sulul şi l-a citit în auzul poporului. Profeţiile lui despre dezastrul cumplit au făcut o adâncă impresie. Unul dintre prinţii poporului care era prezent a auzit citirea şi a raportat altor consilieri ai împăratului. Ei au trimis după Baruc şi i-au cerut să-l citească înaintea tuturor. Şi ei au fost profund impresionaţi şi au ajuns la concluzia că trebuia dus înaintea împăratului. Dar între timp Baruc şi Ieremia au fost ascunşi, probabilitatea neplăcerii împăratului fiind mare.

Auzind de manuscris, împăratul a fost nerăbdător să se citească înaintea lui de către un cărturar. În timpul citirii, după ce două sau trei coloane ale manuscrisului au fost citite, împăratul le-a tăiat cu un briceag şi le-a aruncat în foc, până când tot manuscrisul a fost citit dar şi distrus. Prin îndrumarea Domnului, Ieremia a dictat profeţiile din nou, Baruc fiind iarăşi secretarul, şi această ediţie a fost făcută încă mai completă decât cea dinainte. Printre alte lucruri a inclus şi decretul divin că niciunul din urmaşii lui Ioiachim nu va sta vreodată pe scaunul de domnie al lui David.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU INDESTRUCTIBIL

Thomas Paine, Voltaire şi Ingersoll şi-au imaginat că ei au făcut Cuvântul lui Dumnezeu să apară atât de ridicol încât să nu mai aibă niciodată influenţă printre oameni. Robert Ingersoll a spus, cităm: „În zece ani Biblia nu va mai fi citită”. Cât de puţin a cunoscut bietul om despre acest subiect!

Pagina-titlu a unei bine-cunoscute Biblii Wycliffe îl ilustrează pe Satan şi pe alţii, religioşi şi nereligioşi, suflând cu toată puterea să stingă o lumină. Pe măsură ce ei îşi epuizează energia, lumina arde mai strălucitor.

Se spune o poveste despre Biblia Tyndale care ilustrează punctul la care ne referim, şi anume, imposibilitatea stingerii Cuvântului lui Dumnezeu. Tyndale, în timp ce era la Universitatea din Cambridge, Anglia, şi-a dedicat mult din energia vieţii pentru traducerea Bibliei. El i-a replicat unui împotrivitor: „Dacă Dumnezeu îmi va cruţa viaţa, nu peste mulţi ani voi face ca un băiat care conduce plugul să cunoască mai mult din Scripturi decât tine”.

Proiectul lui Tyndale de a publica Biblia în limba engleză a avut împotriviri atât de serioase în Anglia, încât el s-a mutat în oraşele germane, şi în anul 1525 d. Cr. s-a publicat traducerea sa a Noului Testament. Exemplare din el s-au răspândit în Anglia. Episcopul Londrei s-a împotrivit atât de tare încât a adunat şi a ars cât de multe exemplare a putut, la Crucea sf. Pavel din Londra. Totuşi au venit mai multe exemplare. El nu le-a putut distruge. Episcopul a colectat bani cu care să cumpere întreaga ediţie. Cumpărarea a fost încredinţată unui comerciant pe nume Parkington, care a mers în Germania şi a cumpărat cărţile.

Adresându-i-se lui Tyndale, el a spus: „William, ştiu că eşti sărac şi ai o grămadă din Noul Testament şi cărţi scrise de tine, şi s-a găsit acum un comerciant cu banii gata să le cumpere pe toate câte le ai”. Tyndale a întrebat: „Cine este acest comerciant?” D-nul Parkington a răspuns: „Episcopul din Londra”. „O!” a spus Tyndale, „asta este pentru că le va arde”. „Da, vrea”, a spus Parkington. Tyndale a fost bucuros, deoarece prin aceasta putea să iasă din datorie, şi a spus: „Lumea va striga împotriva arderii Cuvântului lui Dumnezeu”. Banii i-au permis lui Tyndale să scoată o nouă ediţie cu erorile corectate şi mult mai bună decât cea care a fost arsă.

ÎMPOTRIVIRE FAŢĂ DE INTERPRETĂRILE MAI BUNE

Deşi am trecut de zilele când cineva ar încerca să distrugă Biblia, nu am trecut de zilele împotrivirii faţă de Adevăr. Lui Satan i-ar plăcea ca poporul lui Dumnezeu să se închine la Carte mai degrabă decât să studieze şi să aprecieze conţinutul ei. În consecinţă, nu puţini se împotrivesc luminii care străluceşte acum din Cuvântul lui Dumnezeu, dezvăluindu-ne faptul că mult din ceea ce am primit din Veacurile Întunecate este la fel de contrar Bibliei cât şi raţiunii. Mulţi din învăţătorii pretinşi ai bisericii se împotrivesc zelos studiului Bibliei, chiar dacă împotrivirea lor este prezentată cât se poate de prudent „de frica poporului” — „de frica iudeilor”.

Scripturile, de la început până la sfârşit, ne dau de înţeles că Cuvântul lui Dumnezeu va străluci tot mai tare, chiar până la sfârşitul acestui Veac Evanghelic. Sf. Petru îl declară a fi „cuvântul prorociei şi mai sigur, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă”. 2 Petru 1:19.

Episcopul Londrei s-a împotrivit traducerii lui Tyndale, deoarece practicile timpului nu erau în armonie cu Scripturile. În mod asemănător, astăzi există doctrine, tradiţii, crezuri din Veacurile Întunecate care sunt respectate, şi pe care o înţelegere mai bună a Bibliei le-ar corecta şi le-ar face de ruşine. De aceea este împotrivire la înţelegerea mai bună a Cuvântului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu va rămâne în picioare pentru totdeauna şi spiritul Adevărului va face liberi cu adevărat pe toţi copiii Adevărului.

„Adevărul, zdrobit la pământ, iarăşi se va ridica;

Veşnicia lui Dumnezeu este a sa.”