DUMNEZEU FOLOSEŞTE LUCRURILE DIN

MÂNA NOASTRĂ

„Şi Domnul i-a zis: Ce ai în mână?” Exodul 4:2.

R 5418a W. T. 1 martie 1914 (pag. 78-79)

Moise fusese chemat de Domnul la marea şi onorabila lucrare de a elibera poporul Său din robia Egiptului. Atunci avea 80 de ani. Lunga sa experienţă la curtea egipteană îi dăduse o înţelegere a afacerilor guvernului. Ştefan ne spune (Fapt. 7:22): „Moise a fost instruit în toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi în fapte”. Tradiţia spune că el era şi un general capabil în armata egipteană.

Totuşi el a renunţat la toate aceste avantaje pământeşti pentru a-şi arunca sorţii cu dispreţuitul popor al lui Dumnezeu (Evrei 11:24-26). „Moise … a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon şi a ales mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea batjocorirea pentru Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că privea la răsplătire” — a preferat să aibă parte de necaz cu Israelul, poporul ales al lui Dumnezeu, şi să aibă parte cu ei de Făgăduinţa făcută părinţilor lor.

Ce potrivit a fost ca omul pe care l-a chemat Dumnezeu să conducă pe Israel afară din robie să fie un om învăţat, şi unul bine echipat să fie în fruntea unui asemenea popor şi în asemenea împrejurări! Nu ne putem îndoi că rătăcirile lui ca păstor în pustie timp de patruzeci de ani, îngrijind oile lui Ietro, socrul său, l-au familiarizat bine cu fiecare drum, fiecare deal, fiecare pârâu; şi aceasta a fost mai apoi un mare avantaj pentru el, când, sub îndrumarea Domnului, a devenit conducătorul Israelului prin această pustie în drum spre Canaan.

Blândeţea învăţată prin experienţă

Dar această experienţă de 40 de ani în Madian îl învăţase pe Moise o altă lecţie importantă — o lecţie de blândeţe. Şi îndelunga lui izolare îl făcuse rezervat. Mai mult, curând după ruperea legăturii sale cu casa regală a Egiptului, el făcuse o încercare de a elibera pe poporul său; dar ei nu i-au vrut serviciile şi mai degrabă au fost nemulţumiţi de amestecul lui. Aşa că acum, când Domnul a vrut să-l trimită să facă această mare lucrare, el era neîncrezător în capacitatea sa de a conduce poporul lui Israel afară din robie în ţara Canaan, şi era temător şi şovăitor.

Domnul i Se arătase lui Moise în rugul aprins care nu se consuma, îi dăduse însărcinarea Sa şi îl asigurase că El, Iehova, va fi în mod sigur cu el. Moise însă în mod foarte potrivit simţea măreţia acestui lucru şi propria sa insuficienţă. El a insistat că era incompetent, că se cerea unul mai puternic decât el ca să influenţeze inima împăratului Egiptului. El ştia că era cu totul contrar scopului şi politicii egiptene să-i lase pe israeliţi să plece de la slujirea lor. El I-a spus Domnului: „Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe fiii lui Israel?” Dar Domnul l-a asigurat că El Însuşi va fi răspunzător; că El va îndruma în această chestiune.

Lecţiile pentru noi

Din aceasta putem învăţa lecţia că dacă Domnul ne trimite într-o misiune, noi să nu avem sentimentul că putem cuceri lumea, ci să ne dăm seama de micimea noastră şi să ne simţim în mod cuvenit insuficienţa totală. Să ne dăm seama că fără harul Său de ajutor n-am putea realiza nimic. Să ne asigurăm bine că El ne-a însărcinat şi că misiunea noastră nu este vreun gând nechibzuit de-al nostru. Să fim siguri că Domnul este în spatele întregului aranjament. Apoi să avem deplină încredere în El.

Să simţim ca şi când am spune împreună cu Moise: „Nu pot face nimic”. Dar dacă dorim să servim pe Domnul, trebuie să vedem ce avem în mâinile noastre, fie că este un talant, fie că este altul. Dumnezeu este atât de înţelept încât El poate folosi chiar şi cel mai umil talant al nostru spre lauda Sa. Ceea ce doreşte El să folosească poate fi chiar în mâinile noastre şi noi poate nam observat. Nu contează cât de obişnuită este viaţa noastră, Dumnezeu poate să ne folosească şi să ne dea şi lecţiile necesare în legătură cu experienţele noastre.

Altă lecţie pe care am putea-o învăţa din procedurile Domnului cu Moise este că lucrurile pe care le avem în mână, lucrurile care sunt cele mai aproape de noi, pot deveni dăunătoare pentru noi, dacă n-ar fi ca puterea lui Dumnezeu să poată face ca toate să lucreze împreună spre binele nostru. Dacă avem spiritul de serviciu, Domnul poate folosi şi va folosi lucrurile chiar din mâna noastră — nu în mod necesar lucrurile depărtate de noi; şi puterea divină asupra răului poate face ca toate lucrurile să lucreze spre binele celor care-L iubesc. Învăţăm aceste lecţii tot mai mult. Dacă deci noi vrem să servim, să vedem ce avem în posesie, ce lucruri putem folosi.