Legea, cuprinsă ȋn cele 10 porunci, a fost dată Israelului trupesc pentru a menține un cadru ponderat de armonie între Dumnezeu și oameni și odihnă trupească și mentală. Ținută în mod perfect și fără cea mai mică abatere ea ar fi adus viață celui ce reușea să o țină. Leviticul 18:5 – „Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!” Dar desigur că nimeni nu a reuşit să ţină legea perfect, din moment ce toti suntem păcătoşi,  „…după cum este scris: “Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.’” (Romani 3:10)

Deci, scopul principal al legii era de a ţine naţiunea lui Israel separată şi deosebită de toate naţiunile din jur, şi de a o pregăti pentru venirea lui Messia, cel atât de aşteptat. Biblia ne mai spune că, ȋn acest context, legea a slujit ca şi ȋndrumător către Christos, singurul care a fost fără păcat pe acest pământ. „Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.” (Galateni 3:24).

La venirea Lui, El a deschis o nouă cale, a harului, sau ȋndreptăţirii prin credinţă. „Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.” (Galateni 3:23). Pavel clarifică in continuare: “După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.” (Galateni 3:25,26)

Dar desigur, lucrul acesta nu a fost uşor de ȋnţeles imediat. Aşa cum am văzut până acum, Dumnezeu lucrase doar cu naţiunea lui Israel până la Isus. Dar când favoarea cerească şi invitaţia de a fi urmaşi al lui Isus a fost deschisă neamurilor, acestea au ȋntrebat, ca şi tine, dacă ţinerea legii este o cerinţă a credinţei ȋn Isus. Şi biserica timpurie a fost frământată de această ȋntrebare.

Astfel a avut loc prima conferinţă creştină ȋn Ierusalim, cu scopul de a adresa exact acest subiect. Petru, vorbind cu ȋnţelepciune, a arătat de ce neamurilor nu trebuie să li se ceară să ţină legea: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţat inimile prin credinţă. Acum, dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta? [Jugul fiind legea] Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”

Isus ȋnsuşi declară ȋn Matei 5:17-18 “Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” Pavel ne explică faptul că Isus a fost singurul ȋn stare să ȋmplinească legea, şi prin aceasta la moartea lui, “… a şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.” (Coloseni 2:14)

Dar ce găsim scris ȋn Biblie că face Isus ȋn continuare? El ȋnlocuieşte aceste porunci ale legii evreieşti cu o lege şi mai mare şi mai cuprinzătoare, legea iubirii. „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” (Ioan 13:34)

La fel vedem scris ȋn Marc 12:29,31, când un cărturar se apropie de Isus şi ȋl ȋntreabă care este cea mai mare dintre porunci. “Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‚Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn’; şi: ‚Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta’; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: ‚Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”

Ȋn concluzie, legea iubirii ne arată că nu litera legii este importantă ci spiritul ei. Legea iubirii nu neagă cele 10 porunci ci le ridică la un nivel mult mai ȋnalt si mai nobil, care de la venirea Lui trebuie să motiveze pe orice urmaş al Lui. Acum ele trebuie să fie scrise nu pe table de piatră, ci ȋn inima fiecărui adevărat credincios, fie el evreu sau dintre neamuri.

In cuvântarea de pe munte, Isus subliniază superioritatea acestei legi a iubirii faţă de legea veche: „ Aţi auzit că s-a zis: ‚Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.’ Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri…” (Matei 5:43-45).