FIERBINŢI ÎN SPIRIT — SERVIND DOMNULUI
R 4929 W. T. 1 decembrie 1911 (pag. 442-443)
Tatăl Ceresc, prin diferiţii Săi agenţi care lucrează de mai bine de cele 18 secole ale veacului Evanghelic, caută pentru Fiul Său un asociat, o Mireasă formată din mulţi membri, chiar dacă în comparaţie cu lumea este o „turmă mică”. Sunt dorite diferite însuşiri bune şi toţi aceştia vor forma clasa Miresei în asemănarea de caracter a Răscumpărătorului lor, Mirele logodnic. Ei sunt deficitari în toate aceste însuşiri bune după carne, dar din fericire nu carnea va fi baza deciziei în privinţa vredniciei sau a nevredniciei lor de premiul glorios. Totul va depinde de minte, de voinţă, de inimă. Aceasta trebuie să fie nu numai bună, ci şi absolut perfectă. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” Ei vor fi copii ai lui Dumnezeu. Vor fi moştenitori împreună cu Răscumpărătorul.
Această puritate a inimii pe care Domnul o aprobă şi o doreşte ar putea fi rezumată în expresia, loialitate a inimii — loialitate faţă de principiile Adevărului şi dreptăţii, de principiile Guvernării divine — loialitate faţă de Dumnezeu Tatăl, faţă de Domnul nostru Isus Cristos şi faţă de toţi membrii Corpului Său. Această loialitate perfectă a inimii include, prin urmare, iubire pentru Dumnezeu, pentru Răscumpărătorul, pentru fraţi, precum şi iubire compătimitoare pentru neamul omenesc, în armonie cu scopul divin şi cu Revelaţia divină. Apostolul spune: „Dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ceea ce priveşte deplina cunoaştere a Domnului nostru” şi „în felul acesta vi se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos”. 2 Petru 1:8, 11.
Există o forţă specială legată de acest cuvânt „belşug”. Toţi din poporul Domnului, toţi cei concepuţi de Spirit sfânt, sunt inspiraţi de Spiritul Tatălui, Spiritul iubirii, Spiritul dreptăţii şi loialităţii. Dar ce se poate spune despre gradul, îmbelşugarea, felul în care posesia acestei iubiri pătrunde toate afacerile vieţii? Dacă acest Spirit al Domnului este din belşug în noi, el va influenţa activitatea noastră, plăcerea noastră, căminele noastre, atelierele noastre, bucătăriile noastre, sufrageriile noastre, dormitoarele noastre, chiar şi gândurile noastre.
Se poate să avem o măsură din Spiritul Domnului cu foarte puţin belşug, şi ca atare să avem numai o bucurie de unele lucruri spirituale, în ocazii speciale, la adunare etc.? Ceea ce se cere este iubirea îmbelşugată, influenţa atotpătrunzătoare a Domnului nostru în viaţa şi în toate activităţile vieţii acelora care vor avea intrare din belşug în Împărăţia lui Mesia ca membri ai clasei Miresei. Dacă au această loialitate şi iubire din belşug, ei vor fi asemănări ale dragului Fiu al lui Dumnezeu, Răscumpărătorul; altfel nu vor fi. Şi Dumnezeu a predestinat ca numai aceştia care sunt asemănări ale Fiului Său să aibă o parte în Împărăţia lui Mesia. Alţii pot ajunge, de fapt, la un loc secundar, în clasa „mulţimii mari”, dar nu vor ajunge niciodată pe tron şi nu vor fi niciodată membri ai clasei Miresei.
Cât de important este deci să discernem clar necesitatea acestei iubiri îmbelşugate, acestui zel pentru Dumnezeu şi pentru dreptate care va însemna a urî nelegiuirea, chiar în timp ce am iubi, am ajuta şi am sprijini pe făcătorii de rele să ajungă pe căi drepte.
SECERIŞUL UN TIMP SPECIAL DE ÎNCERCARE
Aşa cum recunoaştem că suntem în timpul „secerişului”, tot aşa trebuie să presupunem şi că Domnul duce acum la coacere în mod special „grâul” şi îl separă de „neghină”, şi nu vom spune noi oare că împarte grâul în două clase? Scripturile ne atrag în mod special atenţia asupra încercării speciale din acest timp de seceriş, prevenindu-ne în mod frecvent asupra necesităţii de a îmbrăca toată armătura lui Dumnezeu şi de a nu fi leneşi în afaceri, ci fierbinţi în spirit, servind Domnului.
Din poziţia noastră avantajoasă din Turnul de Veghere, înţelegem că tocmai astfel de încercări cum trebuie să aşteptăm sunt în desfăşurare în tot câmpul de grâu copt al Domnului. Providenţa divină permite încercări ale iubirii şi ale loialităţii, ale credinţei şi ale ascultării, ale bunătăţii frăţeşti şi ale răbdării. Uneori încercările vin în adunări prin bătrânii de adunare, care ar trebui să fie chiar cei care să ajute, să protejeze, să sfătuiască şi să ajute turma. Uneori bătrânii îşi asumă o dispoziţie arogantă, cu totul contrară Cuvântului şi exemplului divin, şi care încearcă răbdarea şi iubirea fraţilor.
Uneori încercarea este din cealaltă parte. Unii membrii ai adunării pot fi foarte exigenţi, gata să strecoare ţânţarul şi să înghită cămila, gata să găsească greşeală în tot ce face un bătrân, oricât de credincios ar fi el. Astfel de experienţe, fie că vin dintr-o parte, fie din alta, sunt probe, şi este de datoria fiecăruia din poporul Domnului să vadă cum primeşte aceste probe şi ce efect au ele asupra inimii şi caracterului său. Dacă experienţele îl amărăsc, îl mânie sau îi rănesc adânc mândria, aceasta dovedeşte că el a avut nevoie exact de aceste experienţe disciplinare pentru a-i arăta propria sa lipsă şi pentru a-i indica Tronul harului ceresc pentru milă şi ajutor.
Încă ceva, unele din iubitele noastre adunări sunt asaltate de adversar prin doctrine false şi au dificultăţi în străduinţa de a apăra Adevărul, Planul Divin al Veacurilor, şi de a-şi menţine poziţia în armonie cu acesta. Sau, pe de altă parte, dificultatea se poate ridica din faptul că unii din dragii prieteni sunt hipercritici şi încearcă să găsească diferenţe unde nu există niciuna — instigând un spirit de ceartă mai degrabă decât un spirit de armonie — de discordie mai degrabă decât de iubire.
Noi susţinem, dragi fraţi şi surori, ceea ce cu toţii putem fi de acord, şi anume, că suntem în timpul încercării şi că aceste diferite lucruri sunt încercarea noastră. Numai prin exercitarea unei mari fierbinţeli a Spiritului, mult zel pentru Domnul, pentru Adevăr şi pentru fraţi, putem spera să stăm credincioşi şi să fim de ajutor altora pentru o poziţie credincioasă. Să nu fim slabi de inimă. Dacă nu suntem slabi de inimă, în curând vom recolta răsplata şi vom auzi glasul Învăţătorului: „Bine, rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului tău”.
Suntem în timp de agitaţie generală, de cârtire etc. Să nu ne gândim nici un moment că astfel de cârteli şi murmurări sunt lupte pentru „credinţa dată o dată pentru totdeauna sfinţilor”. Mai degrabă să cultivăm tot mai mult roadele şi harurile Spiritului sfânt. În special să le exercităm pe acestea în legătură cu fraţii noştri din „casa credinţei”, bineînţeles nu neglijând să „facem bine tuturor oamenilor după cum avem ocazia” şi să fim răbdători şi îngăduitori unul cu altul. Dar binecuvântarea specială a Domnului vine la aceia care în mod special caută să promoveze pacea, fericirea, bunăstarea, prosperitatea şi creşterea în har a Corpului lui Cristos, care este „biserica Dumnezeului Celui Viu”.