IERTAREA ESTE BINECUVÂNTATĂ

Psalmul 32

Păcate iertate, acoperite, şterse — Nelegiuirea neimputată — Spiritul sincer — Cine se poate ruga pentru iertare — Sub Legământul Legii — Sub Noul Legământ — Unele păcate nu se pot iarta, dar se pot ispăşi — „Să se roage pentru el” — Păcat de moarte sau păcat spre moarte.

„Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!” Versetul 1

R5690 W. T. 15 mai 1915 (pag. 152-154)

Scripturile ne aduc în atenţie ideea că păcatele pot fi iertate în sensul că Dumnezeu nu va continua să ne trateze ca păcătoşi, păcatele însă — rămânând să fie rezolvate — au fost doar acoperite. Ele arată de asemenea că timpul pentru ştergerea în realitate a păcatelor este viitorul, nu viaţa prezentă. Pentru a ilustra: creştinul care a încălcat Legea Divină într-un mod cu totul neintenţionat şi în întregime din cauza slăbiciunilor moştenite poate merge prompt la Dumnezeu pentru iertare prin Răscumpărătorul şi este asigurat că păcatul lui este acoperit, că Dumnezeu nu-l va aminti împotriva lui, nici nu-l va trata ca păcătos, pentru că Isus Cristos cel drept a făcut ispăşire deplină pentru un astfel de păcat.

Există o altă categorie de păcate, parţial din slăbiciune şi moştenire, şi parţial încuviinţate de minte. Pe acesta l-am putea numi păcat mixt. Domnul, iertând acest păcat, va reda copilului Său bucuriile feţei Sale şi va acoperi în întregime sau va trece cu vederea încălcarea în măsura în care a fost fără voie, neintenţionată, din ignoranţă; dar El va pedepsi acea parte care a fost din cunoştinţă, complicitate sau consimţire a minţii.

Mai există încă un fel de păcat, pe care Biblia îl descrie ca un păcat cu voia — împotriva luminii, împotriva cunoştinţei. Despre acesta se vorbeşte uneori ca despre un păcat împotriva Spiritului sfânt, pentru că lumina cunoştinţei şi a Adevărului este lumina Spiritului Adevărului lui Dumnezeu; şi oricine o încalcă în mod voit încalcă Spiritul Adevărului. Isus a spus că un astfel de păcat nu are niciodată iertare, nici în acest veac, nici în veacul viitor (Matei 12:32). Dar aceasta nu înseamnă că persoana va fi pedepsită pentru el pentru totdeauna. Înseamnă pur şi simplu ceea ce zice — că acest fel de păcat nu poate fi iertat şi ar putea fi numai ispăşit. Dacă însă ar fi un păcat împotriva luminii depline, ispăşirea ar însemna Moartea a Doua. Avem motiv să credem că datorită slăbiciunilor noastre moştenite şi a mediului nesfânt, aproape toate păcatele comise de poporul lui Dumnezeu pot fi clasate ca păcate mixte — numai parţial voite.

În orice caz, un om care îşi dă seama că încălcarea este iertată şi că păcatul este acoperit trebuie să aibă multă pace şi bucurie faţă de Domnul, şi binecuvântare care nu poate fi descrisă. El poate totuşi, în acelaşi timp, purta semnele acelor păcate iertate în trupul său până în ziua morţii sale; şi poate fi probabil deranjat de dureri şi suferinţe şi de diferite boli ca rezultat al păcatelor care sunt iertate — până în clipa morţii sale. De aceea, păcatele nu sunt şterse în tot acel timp, cu toate că ele sunt iertate. Semnele lor se văd în carnea lui sau în mintea lui, sau în oricare fel în care ele l-au pătat.

Sf. Petru ne spune că păcatele noastre vor fi cu totul şterse la a Doua Venire a lui Cristos. Putem înţelege uşor cum va fi aceasta; pentru că promisiunea pentru Biserică este că la înviere li se vor da corpuri perfecte; ceea ce este în parte şi imperfect se va sfârşi, iar ceea ce este perfect le va aparţine pentru totdeauna în trupul învierii — „semănat în necinste şi înviază în slavă; este semănat în slăbiciune şi înviază în putere; este semănat trup natural şi înviază trup duhovnicesc”. 1 Cor. 15:43, 44.

CONDIŢII PENTRU IERTARE

Multă confuzie de gândire există cu privire la condiţiile în care poate fi aşteptată iertarea păcatelor. Aceasta nu este din vina Bibliei, care prezintă chestiunea foarte clar şi foarte limpede. Este din vina teologiilor noastre încurcate, care au amestecat totul pentru noi. Pentru a înţelege problema trebuie să ne amintim că întreaga lume, ca şi copii ai lui Adam, sunt sub sentinţa divină a morţii, fără vreo ofertă de speranţă făcută lor în mod direct. Poporul Domnului are o Descoperire de la El, care-i înştiinţează că Dumnezeu intenţionează lucruri mari pentru omenire în curând prin Împărăţia lui Mesia, dar că acestea nu li se aplică lor în prezent. Îndurările şi favorurile lui Dumnezeu, inclusiv iertarea păcatelor, sunt limitate în prezent la cei care intră în relaţie de legământ cu Dumnezeu.

Ce înseamnă expresia relaţie de legământ? ar putea întreba unii. Răspundem că Dumnezeu a intrat într-un Legământ cu naţiunea evreiască, prin Moise ca mijlocitor al Legământului Legii lor. O parte a acelui aranjament a fost că, pe baza anumitor jertfe pentru păcate — jertfe de viţei şi ţapi— Dumnezeu a intrat într-un Legământ sau înţelegere cu acea naţiune. Aceste jertfe de viţei şi ţapi în fiecare an în Ziua Ispăşirii atribuiau naţiunii iertarea păcatelor pentru anul respectiv; pentru ca tot poporul să poată fi în relaţie cu Dumnezeu. Astfel ei aveau dreptul să meargă la Dumnezeu în rugăciune cu privire la orice chestiune din făgăduinţa lui Dumnezeu sau cu privire la iertarea păcatelor lor, ca şi în cazul lui David.

Dar acest privilegiu nu a fost extins la neamuri — a fost doar un aranjament făcut cu evreii. Şi chiar cu evreii era numai un aranjament tipic. El preumbrea aranjamentul permanent al acestui Veac Evanghelic, bazat pe „jertfele mai bune” ale lui Moise cel antitipic — Isus.

Din timpul lui Isus încoace a fost deschis un alt Legământ, în timp ce despre Legământul Legii se poate spune că este neoperativ în prezent. Legământul aplicabil acum creştinilor este numit scriptural un Legământ de Jertfă (Ps. 50:5), sau un Legământ de Har. Este un Legământ de Jertfă pentru că toţi care intră în acest Legământ cu Dumnezeu jertfesc drepturile şi interesele lor pământeşti, primind în loc binecuvântări spirituale, pe care Dumnezeu le-a promis şi pe care ei le pot vedea cu ochii credinţei.

((571))

Isus a fost primul care a făcut Legământul de Jertfă. Sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, El Şi-a prezentat trupul ca o jertfă vie lui Dumnezeu, spunând: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Ps. 40:7, 8; Evr. 10:7). Astfel El Şi-a predat voinţa şi împreună cu ea totul, şi orice putere pe care o avea. În timpul celor trei ani şi jumătate ai serviciului Său, El a dus la îndeplinire cu zel acest Legământ până la moarte, chiar moarte de cruce. Pentru această cauză Dumnezeu L-a înălţat foarte sus, dându-I perfecţiunea naturii spirituale, la care El a ajuns la învierea Sa — glorie, onoare şi nemurire pentru veşnicie. Filip. 2:8-11.

Lucrarea acestui Veac Evanghelic este de a chema din neamul păcătos pe aceia care au un spirit sau o dispoziţie asemănătoare cu cea pe care a avut-o Isus. Nici unul nu este sfânt, nevinovat, fără pată şi despărţit de păcătoşi ca El; dar ceea ce le lipseşte lor în această privinţă le este compensat prin atribuirea meritului lui Isus, astfel că, după cum spune apostolul, ei sunt acceptaţi de Dumnezeu în Cel Preaiubit. Şi fiind astfel acceptaţi, ei sunt privilegiaţi să intre în acelaşi Legământ de Jertfă în care a intrat Isus. Cu El, ei spun Tatălui: Iată, ne prezentăm pe noi înşine în armonie cu tot ce este scris în Cartea Ta, să facem voia Ta până la moarte. Este acelaşi Legământ! şi descriind aceasta, apostolul spune că noi călcăm pe urmele lui Isus şi împlinim ce lipseşte suferinţelor lui Cristos. 1 Pet. 2:21; Col. 1:24.

Mulţi par să nu-şi dea seama că numai aceia care sunt într-o relaţie de legământ cu Dumnezeu au dreptul şi privilegiul de a merge la Dumnezeu în rugăciune, ca să ceară fie iertarea păcatelor, fie orice altceva. Totuşi, acest lucru trebuie să fie clar pentru oricine se va gândi la acest subiect. Dumnezeu spune că El nu-i ascultă pe păcătoşi şi că a făcut numai o singură pregătire prin care cineva poate veni la El. Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa. „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). El este Avocat pentru cei care-I devin ucenici şi care se angajează să umble pe urmele Lui; dar El nu este Avocat pentru lume — ci numai pentru clasa specială, urmaşii Lui. La timpul cuvenit, la sfârşitul acestui veac şi la începutul Mileniului, El va deveni Mijlocitor pentru întreaga lume, va face ispăşire pentru toate păcatele lor şi va prelua pe fiecare membru din omenire sub supravegherea Sa divină. Împărăţia Lui mijlocitoare este rânduită având acest lucru în vedere. Chiar şi atunci, oamenii nu vor merge la Tatăl cu păcatele lor, nici cu rugăciunile lor, ci vor merge doar la marele Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni — între Dumnezeu şi lume. Ei vor avea atunci binecuvântări şi favoruri din abundenţă, sub aranjamentul pregătit; dar acum ei nu pot avea nimic. Singurii care pot avea favorurile lui Dumnezeu în prezent sunt cei care vin pe Calea stabilită — prin Legământul de Jertfă.

SINGURII TERMENI AI AVOCATULUI

Cu idei false în minţile noastre în privinţa pedepsei pentru păcat — cu ideea că aceasta va fi chin veşnic — mulţi şi-L închipuie pe Domnul şezând înlăcrimat şi profund mâhnit, aşteptând ca păcătoşii să arate cel mai mic semn de pocăinţă, când El să alerge în ajutorul lor şi să-i accepte fără vreun termen sau condiţie deosebită. Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr — nimic n-ar putea fi mai departe de învăţătura Bibliei. Dimpotrivă, dacă păcătosul se gândeşte să se întoarcă de la păcat spre Dumnezeu şi vine la Isus să întrebe dacă vrea să fie Avocatul lui la Tatăl şi să-l facă satisfăcător şi acceptabil, lui i se spune imediat că poate avea acest privilegiu numai în anumite condiţii stabilite.

Condiţiile sunt specificate — el trebuie să devină ucenic al lui Cristos. Şi aceasta înseamnă tot ce a declarat Învăţătorul când a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine (să-Mi fie ucenic), să se lepede de sine (să-şi sacrifice voinţa), să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Mat. 16:24). Nu există o cale mai scurtă. Nu există alţi termeni şi Isus nu sileşte pe nimeni să accepte aceşti termeni.

Evanghelişti greşit informaţi ar putea, în numele Domnului, să îndemne şi să facă termeni diferiţi; dar ei sunt atât de departe de Mesajul autorizat al Cuvântului lui Dumnezeu. Dimpotrivă, Isus a spus unora din timpul Lui: „Staţi jos şi faceţi socoteala cheltuielilor” — să nu fiţi pripiţi; să ştiţi bine ce faceţi, şi să hotărâţi bine chestiunea înainte de a vă asuma responsabilităţile uceniciei. Este mai bine să nu te angajezi decât să calci angajamentul după ce te-ai angajat. Este mai bine să nu pui mâna pe plug ca să devii servitor al Domnului decât, după ce ai făcut aceste voturi şi ai intrat în serviciu, să te întorci sau chiar să te uiţi înapoi, sugerând un serviciu făcut fără tragere de inimă.

CALEA ÎNGUSTĂ — CEI PUŢINI

Cineva ar putea probabil sugera că dacă aceste păreri ar fi general acceptate, ar exista mult mai puţini creştini pretinşi în lume. Noi suntem de acord cu aceasta; dar insistăm că creştinii ar fi la un nivel mai înalt, mai acceptabili pentru Domnul. Domnul spune: „Strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă (în prezent) şi puţini sunt cei care o află”. Aceştia puţini vor forma Clasa Împărăţiei, Clasa Mireasă, şi împreună cu Cristos vor fi agenţia divină pentru binecuvântarea tuturor familiilor pământului în timpul celor o mie de ani ai Domniei lui Cristos.

Un alt punct care ar putea fi demn de remarcat este acela că la început când venim la Domnul nu este necesar să ne rugăm pentru iertarea păcatului originar. El ne informează că toate aranjamentele sunt făcute, complete, pentru cei care doresc să primească termenii Lui şi să devină ucenicii Lui. Prin urmare, tot ceea ce trebuie să facem este să mergem la Domnul în bună cunoştinţă, bine gândit, şi să-I spunem cât de bucuroşi suntem că a făcut aceste aranjamente; că acceptăm cu bucurie termenii uceniciei, cu făgăduinţa că harul Său va fi de ajuns pentru noi şi cu asigurarea Sa că toate lucrurile vor lucra împreună pentru binele celor chemaţi potrivit scopului Său.

((572))

După ce aceştia au intrat în relaţie de legământ cu Dumnezeu, ei au nevoie să se roage pentru iertarea greşelilor lor — a păcatelor lor de omitere sau de comitere care sunt în conflict cu legământul lor de consacrare şi cu cerinţele divine. Astfel această clasă este privilegiată să ofere Domnului Rugăciunea: „Iartă-ne nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor care ne-au greşit”. Aceste greşeli care sunt de iertat astfel nu includ păcatul originar. Acela a fost iertat complet tuturor celor care L-au acceptat pe Cristos şi au intrat sub acest nou aranjament prin legământ. Greşelile sunt nereuşitele noastre de a ne ridica la standardul cerut de Domnul după ce harul Său ne-a eliberat de greşelile care sunt trecute.

SĂ SE ROAGE PENTRU EL

Sf. Iacov ne atrage atenţia asupra unora din poporul Domnului care ar putea deveni bolnavi de păcat într-o aşa măsură încât nu ar avea acces ei înşişi la Tronul Harului. Din cauza neglijenţei în felul de viaţă, a neglijării datoriilor şi privilegiilor, a nesocotirii obligaţiilor legământului lor, un nor gros şi întunecos apare între ei şi Tatăl. Ei sunt incapabili să străbată acest nor. Rugăciunile lor par să nu ajungă la Tatăl. El Îşi ascunde faţa de ei. Cazul lor este un caz extrem. Prin apostol Domnul spune că acel care va întoarce un astfel de păcătos — un creştin care a intrat într-o astfel de stare greşită — din greşeala căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o mulţime de păcate.

Apostolul ne spune procedura. Cel bolnav de păcat trebuie să-şi dea seama că are nevoie, aşa încât să cheme pe bătrânii Bisericii — fraţii creştini cu mai multă experienţă. El trebuie să-şi mărturisească greşeala sau orice crede că are de-a face cu despărţirea lui de favoarea Domnului. Ei, în schimb, ca membri ai Trupului lui Cristos, pot mijloci la Domnul pentru el şi-l pot unge cu untdelemn în numele Domnului; şi dacă a comis păcate, acestea îi vor fi iertate şi Domnul îl va ridica iarăşi la sănătate şi putere spirituală. Iacov 5:14-16,19,20.