ÎNsufleŢiREA TRUPULUI MURITOR

„Şi dacă Duhul Celui care a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel care a înviat pe Hristos Isus dintre cei morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi.” Rom. 8:11.

R 5035 W. T. 1 iunie 1912 (pag. 177-179)

Fiecare text ar trebui analizat în lumina contextului său. În Epistola către Romani, argumentul apostolului este că prin natură noi toţi suntem păcătoşi; şi că propunerea lui Dumnezeu este ca El să ne accepte ca fii pe un plan nou, dacă vieţile noastre vor fi oferite în consacrare: „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă.” Rom. 12:1.

După ce un individ a făcut această prezentare a corpului său spre sacrificiu şi a fost conceput de Spirit sfânt, corpul muritor este socotit ca fiind mort, iar mintea lui, voinţa lui, este socotită ca Noua Creatură adoptată în familia lui Dumnezeu şi căutând să-I servească şi să crească în asemănarea Lui, prin conformare după asemănarea dragului Său Fiu. De aceea, în toate asemenea expresii cum găsim în textul nostru şi contextul lui, apostolul se referă exclusiv la Noua Creatură şi ignoră total corpul muritor, ca fiind mort. Din acest punct de vedere putem spune despre Noua Creatură că este sfântă; că dreptatea Legii se împlineşte în ea şi că Cel Rău nu se atinge de ea. . 8:4; 1 Ioan 5:18.

Acele lucruri pe care el altădată le făcea, nu le mai face. Apostolul spune, mai mult, că el nu era mulţumit numai să fie mort în carne — în sensul simplei abţineri de la păcat — ci să caute să devină energic în serviciul dreptăţii. Dacă întrebăm cum se va face aceasta, răspunsul este, „prin Spiritul lui Dumnezeu”. Dacă Spiritul lui Dumnezeu a fost destul de puternic să-L învie pe Domnul nostru Isus din morţi, acesta va însufleţi, sau va activa corpurile noastre muritoare. Când corpurile noastre sunt socotite vii, însufleţite, ele sunt activate pentru împotrivire la păcat şi pentru armonie cu dreptatea. Acesta este deci gândul apostolului din textul nostru.

Este bine să avem în minte gândul că o consacrare a corpurilor noastre Domnului, ne poate permite să facem mai mult în serviciul Său decât am fi putut face dacă n-am fi fost concepuţi de Spirit sfânt. Nu trebuie să aşteptăm ca această activare să producă un miracol, cum ar fi refacerea unei persoane care ar fi în ultimul stadiu de tuberculoză etc. Domnul nu lucrează în acest mod. Dar cei din poporul Domnului ar face bine să cultive gândul că, dacă va fi voia Domnului, ei vor fi în stare să facă ceva în serviciul Lui. Dacă avem această încredere, fiecare dintre noi poate face mult mai mult decât dacă nu o avem, căci ea dă o nouă energie minţii şi corpului.

Foarte mult rău se face în lume de către oamenii care nu numai că au o opinie greşită, dar care răspândesc molima gândirii lor şi altora. Vedem în ce mare măsură fac aceasta Creştinii Ştiinţifici, care neagă că există durere sau moarte.

În timp ce noi nu susţinem acest curs, totuşi, pe de altă parte, nu trebuie să ne imaginăm că aceste corpuri ale noastre sunt într-o stare mai rea decât sunt ele de fapt, ci într-un mod înţelept şi chibzuit să căutăm să le folosim în serviciul Domnului. În loc de a-i descuraja pe alţii, am face bine să-i încurajăm să-şi dea seama că, în mare măsură conform credinţei lor, vor fi în stare să facă ceva. Dacă nu avem o dorinţă puternică să îndeplinim ceva, vom deveni slabi, bolnavi.

ILUSTRARE A PUTERII MINŢII

ASUPRA CORPULUI

Într-o oarecare măsură lumea recunoaşte puterea minţii asupra corpului. O relatare recentă dintr-un ziar vorbea despre doi oameni mari, puternici, care erau bolnavi în pat ca rezultat al răsfăţului mamelor lor, care ar fi trebuit să-i încurajeze să se ridice, să iasă la o plimbare şi să facă exerciţii. Un alt caz raportat a fost cel al unei femei care şi-a imaginat că era de sticlă. La început obişnuia să se scoale în timp ce îngrijitorul făcea ordine în cameră; dar mai târziu nu se mai scula. După ce a stat în pat unul sau doi ani, doctorul i-a spus că nu era nimic legat de corp, ci de minte. Într-o zi rudele ei au ridicat-o în mijlocul camerei şi au lăsat-o acolo, spunându-i că nu era nimic rău, cu excepţia atitudinii minţii ei. La început a declarat că se va face bucăţi. Nu s-a întâmplat însă. Cu încurajare potrivită şi-a pierdut frica de a se sparge şi starea ei a început să se îmbunătăţească; la timpul potrivit s-a făcut bine de tot.

Aţi auzit despre profesorul căruia nişte băieţi de la colegiu i-au jucat o festă. Ei au plănuit să-l întâlnească pe profesor în drumul spre şcoală şi să încerce puterea minţii asupra corpului. Primul băiat l-a întâlnit, după cum s-au înţeles ei, când ieşea din casă, şi i-a spus că nu arăta bine. El a răspuns: „Mă simt foarte bine”. Altul l-a întâlnit cu câteva case mai încolo, apoi altul puţin mai încolo, spunându-i că arăta palid şi bolnav. Încă unul l-a întâlnit şi i-a spus: „Eşti bolnav”. Apoi altul l-a salutat cu: „Profesore A, ar trebui să fii în pat”. Următorul a exclamat: „Trebuie să te ajut să mergi acasă, căci nu eşti în starea de a fi prezent la şcoală!” Profesorul s-a dus acasă bolnav. Toate acestea s-au întâmplat în cincisprezece minute. Se spune că povestea este adevărată.

Toată viaţa, noi fie că îi ajutăm, fie că îi împiedicăm pe alţii. Spuneţi-le oamenilor ceva bun; încercaţi să-i înveseliţi, iar când voi suferiţi, urmaţi sugestiile bune pe care le faceţi altora. Dacă aveţi o durere de cap, geamătul nu va repara lucrurile. Nu vă gândiţi prea mult la ea; şi uitând-o, veţi ajuta natura să vă scape de ea. Nimeni nu ştie exact cum acţionează puterea minţii asupra corpului. Se pretinde că anumite atitudini ale minţii favorizează anumiţi microbi din corp. Jurnalele medicale afirmă că unii copii au murit în spasme după ce au fost alăptaţi de către mame care au avut un acces de furie cu puţin timp înainte de a-i alăpta. Este bine ca toţi să aibă un spirit blând şi liniştit, pentru că credinţa, iubirea, speranţa şi bunătatea ajută la sănătate.

Este foarte raţional şi logic faptul că Domnul ne-a dat cea mai minunată putere în minte pentru a-i face pe oameni să se simtă mai bine, să-şi controleze muşchii şi nervii. Conduita cuiva în camera unui bolnav are influenţă asupra pacientului. Trebuie să i se vorbească prietenos şi vesel. Dacă nu se poate spune ceva adevărat care să-l ajute, este cu mult mai bine să nu se spună nimic sau să nu se intre în camera bolnavului.

Odată o soră care se presupunea a fi pe moarte a trimis după noi. Când am intrat în cameră i-am spus: „Ei bine, soră, arăţi mai bine decât ne-am aşteptat să te vedem. Eşti mai bine!” „Mă simt mai bine”, a răspuns ea. „Când ai început să te simţi mai bine?” am întrebat noi. „Când te-am auzit în hol” a spus ea. Ea trăieşte şi astăzi şi este căsătorită şi are un copil. Totuşi, am fi putut s-o ajutăm să moară şi am fi putut avea un serviciu de înmormântare în loc de o ceremonie de căsătorie.

„Noi avem gândul lui Hristos”

Este bine să analizăm întrebarea: Dacă mintea naturală are un astfel de efect asupra corpului, cum ar trebui să fie cu cei care pot pretinde, „Noi avem mintea lui Hristos”? Ce efect ar trebui să aibă asupra corpului această minte sau dispoziţie, care este iubitoare, generoasă, bună, iertătoare faţă de semeni, şi reverenţioasă, loială şi ascultătoare faţă de Dumnezeu? Nu declară apostolul că, dacă spiritul sau mintea lui Dumnezeu locuieşte în ei, corpurile lor muritoare vor fi însufleţite?

Da, declară; dar să nu înţelegem greşit învăţătura apostolului. În versetul precedent (Rom. 8:10) el afirmă: „Şi dacă Hristos este în voi, trupul este mort” — nu mort literal, ci socotit mort, prin aceea că voinţa umană a murit şi că în schimb a fost acceptată voinţa lui Dumnezeu în Cristos. Voinţa este moartă faţă de lucrurile păcătoase; nu le iubeşte, nici nu le practică cum a făcut odată. Argumentul lui este că astfel de moarte faţă de păcat, deşi este de dorit, n-ar trebui să se oprească la acest punct; noi ar trebui prin harul lui Dumnezeu să căutăm să fim vii faţă de dreptate, şi să fim la fel de activi în serviciul acesteia cum odată am fost vii faţă de păcat şi activi în serviciul lui. El continuă să arate că aceasta, deşi este o mare schimbare, este posibilă pentru noi; şi ne spune cum trebuie să fie îndeplinită.

El spune că Spiritul puternic al lui Dumnezeu, care a putut şi L-a înviat pe Domnul nostru din moartea literală, este în stare să însufleţească (să facă vii) faţă de serviciul dreptăţii chiar aceste trupuri odată vii faţă de păcat, dar acum, prin harul lui Dumnezeu, omorâte, ucise, au „murit faţă de păcat”. De aceea el îndeamnă pe toţi cei care au spiritul sau mintea lui Cristos, nu numai să fie morţi faţă de păcat, ci să permită spiritului lui Cristos din ei să-i facă vii faţă de sfinţenie şi faţă de serviciul lui Dumnezeu în general. El le arată mai departe că noua minte a lui Cristos pe care au primit-o este un spirit de adopţie în familia lui Dumnezeu ca fii, şi că dacă sunt fii, nu numai că sunt „liberi”, dar trebuie şi să aducă roadele sfinţeniei, şi că moştenirea lor ca fii împreună cu Cristos depinde de această însufleţire a corpurilor lor muritoare — „Dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El.” Rom. 8:17.

Toţi cei care prind sensul real al acestui pasaj vor vedea că nu se face nicio referire la însufleţirea fizică şi la imunitate la durere şi la boală, ci la o însufleţire sau activare prin Spiritul Domnului, astfel încât să fie, nu numai voitori, ci şi bucuroşi „să sufere cu El”. Prin urmare, cei care văd Chemarea lor de Sus să nu se aştepte la scutire de suferinţe, încercări şi dificultăţi; şi suferinţele şi durerile obişnuite care vin peste poporul Domnului, ca dealtfel şi peste lume, în mod natural, trebuie tratate aşa cum le tratează lumea, dar purtate cu o răbdare şi voioşie mai mare.

Sf. Pavel marchează clar deosebirea dintre mintea noastră nouă, care fiind consacrată în Cristos, este acceptată ca Nouă Creatură, sfântă şi acceptabilă lui Dumnezeu, şi corpul nostru muritor, pe care el îl numeşte „acest trup de moarte” — la început mort, sub sentinţa divină, din cauza păcatului, dar răscumpărat prin sângele preţios al lui Cristos, şi îndreptăţit, şi apoi inclus în sacrificiul nostru când am predat puţinul nostru tot în consacrare Domnului, ca sacrificiu viu, de a fi morţi cu Cristos, de a suferi cu El chiar până la moarte. El declară că acei care umblă potrivit Spiritului, căutând să-L servească pe Domnul în Spirit şi în adevăr, din inimă, sunt eliberaţi de condamnare, şi că ei nu umblă potrivit cărnii, dorind să împlinească dorinţele ei. Rom. 8:1, 4.

Şi aici trebuie să distingem cu atenţie între umblarea potrivit Spiritului şi umblarea la înălţimea Spiritului. Trebuie desigur să urmăm cât de aproape posibil după spiritul Adevărului şi dreptăţii, şi totuşi nu putem spera să umblăm la înălţimea spiritului cerinţelor divine atâta vreme cât suntem în carnea imperfectă, chiar dacă ne putem strădui în această direcţie continuu. Un lucru este clar însă — noi nu trebuie să umblăm potrivit cărnii. A face aşa, ar însemna că am pierdut mintea nouă, dispoziţia nouă, voinţa nouă; că am devenit morţi faţă de acele speranţe care au condus la consacrarea noastră.

Apostolul îndeamnă ca toţi să-şi aducă aminte că unul care este „în carne”, care trăieşte în armonie cu înclinaţiile păcătoase ale naturii sale căzute, carnale, nu-I este plăcut lui Dumnezeu; şi că astfel cedând cărnii, dacă desigur persistă în aceasta, va sfârşi în moarte. El continuă raţionamentul, spunând că, dacă spiritul sau mintea sau dispoziţia lui Dumnezeu (spiritul sfinţeniei) locuieşte în cineva, el nu poate fi în acord cu natura umană căzută, cu apetiturile şi ambiţiile ei. Dacă cineva nu are Spiritul lui Cristos, nu este din Corpul lui Cristos. Spiritul lui Cristos nu este un Spirit de armonie cu păcatul, ci de împotrivire la păcat. El Şi-a dat viaţa pentru a învinge păcatul şi a elibera omenirea de puterea şi stăpânirea lui. De aceea, oricine pretinde că are Spiritul lui Cristos, dar care iubeşte şi practică voit păcatul şi cu mintea lui serveşte păcatul, se înşală singur; căci acesta nu are nici parte nici soartă în Cristos.

Spiritul lui Dumnezeu este puternic

Sf. Pavel continuă pe aceeaşi linie, argumentând că adoptarea noastră în familia lui Dumnezeu, conceperea noastră la înnoirea inimii şi a minţii, şi acceptarea noastră astfel ca membri ai Corpului lui Cristos, deşi înseamnă, în primul rând, că acest corp este ignorat şi socotit ca fiind mort din cauza păcatului, şi că numai spiritul sau mintea noastră este socotită dreaptă şi vie — începutul existenţei noastre eterne — cu toate acestea, această stare bună nu trebuie considerată limita ambiţiei noastre şi a dobândirii asemănării lui Cristos.

Dimpotrivă, trebuie să ne amintim că Spiritul lui Dumnezeu este puternic; că în cazul Domnului nostru Isus a fost destul de puternic să-L învie din morţi. Şi pe măsură ce suntem tot mai umpluţi şi mai stăpâniţi de Spiritul sfânt al lui Dumnezeu în inima, în mintea noastră, puterea divină va veni treptat la noi prin acest canal al Spiritului sfânt, care va permite o înviere figurată a corpului nostru muritor din starea lui de moarte, la activităţile vieţii spirituale în serviciul Domnului, pentru că asigurarea dată nouă prin apostol este că, dacă Spiritul lui Dumnezeu locuieşte în noi într-o măsură suficientă — din abundenţă — El va activa corpul nostru muritor — nu corpul nostru nemuritor, corpul învierii.

Speranţa noastră este că la timpul cuvenit, Domnul prin Spiritul Său ne va da un corp nou la înviere; şi că acel corp va fi nemuritor, perfect în orice privinţă; şi că atunci, nu numai mintea noastră ci şi corpul nostru va fi în deplină armonie cu Dumnezeu şi cu fiecare Lege a Lui, şi cu fiecare lucrare de dreptate. Acea condiţie va fi glorioasă; şi este deja o perspectivă glorioasă. Dar apostolul ne pune în faţă că până şi corpul nostru prezent, muritor, condamnat, apoi îndreptăţit, socotit mort din cauza păcatului şi consacrat, poate fi atât de însufleţit şi activat încât, în loc de a mai fi servitor al păcatului, sau chiar numai mort în privinţa lui, el poate, sub vegherea atentă a minţii noi, să fie folosit ca servitor al dreptăţii, al Adevărului.

Aceasta înseamnă, desigur, o dezvoltare Creştină Înaltă, o realizare largă înspre „măsura staturii plinătăţii lui Hristos”. Măsura plinătăţii lui Cristos, maturitatea şi creşterea necesară atingerii ei, implică „îmbrăcarea în Domnul Isus Hristos” şi nu este o lucrare de un moment, nici de o oră, nici de o lună, nici de un an. Este lucrare de-o viaţă. Dar dacă nu se începe, nu va fi completată niciodată. Şi, într-adevăr, putem fi siguri că nu putem îmbrăca niciodată pe deplin caracteristicile lui Cristos. Totuşi, acesta este standardul pentru care fiecare din poporul Domnului trebuie să se străduiască continuu.

Domnul va vedea străduinţa noastră, lupta noastră încordată pentru a dezbrăca vechea natură, a ne dezbrăca de „lucrările cărnii” şi a îmbrăca hainele dreptăţii, potrivite relaţiei noastre cu El, şi succesul nostru va fi proporţional cu dobândirea minţii sau dispoziţiei lui Cristos — o conformare sfântă după voinţa Tatălui în toate lucrurile. Cât de mângâietoare este în privinţa aceasta promisiunea Domnului nostru, că, „dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duh Sfânt [Spiritul sfinţeniei, Spiritul înţelepciunii] celor care I-L cer!” a 11:13.