ÎNTREBĂRI DESPRE DREPTURILE DE VIAŢĂ ALE DOMNULUI NOSTRU

R 4905 W. T. 15 octombrie 1911 (pag. 398-399)

DREPTURILE DE VIAŢĂ SPIRITUALĂ N-AU FOST JERTFITE

Întrebare — Ce drepturi a posedat Domnul nostru când era o fiinţă spirituală, înainte de a deveni om, şi ce s-a întâmplat cu acele drepturi când a devenit om?

Răspuns — Domnul nostru a fost bogat şi pentru noi a devenit sărac (2 Cor. 8:9), schimbând drepturile şi perfecţiunea cerească cu drepturile şi perfecţiunea pământească. Această schimbare nu a fost un sacrificiu (nu o jertfă); pentru că omul Isus Cristos a devenit o răscumpărare. Nu există nici o afirmaţie în Scripturi că El a jertfit ceva drepturi pre-umane. Totuşi, El a renunţat la acestea pentru „bucuria care-I era pusă înainte” — Evrei 12:2.

Drepturile de care omul are nevoie sunt drepturile pământeşti, drepturi umane; şi pe acele drepturi Isus le răscumpără dându-Şi viaţa Sa pământească în jertfă. Ca fiinţă spirituală El nu putea jertfi drepturile unei fiinţe spirituale; pentru că n-au existat fiinţe spirituale condamnate la moarte. Omul Adam a fost cel pe care El a trebuit să-l răscumpere. „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Cristos, toţi vor fi făcuţi vii” — 1 Cor. 15:21, 22.

PREŢUL DE RĂSCUMPĂRARE Furnizat la Calvar.

Întrebare — Ce a împlinit Domnul nostru la Calvar?

Răspuns — Depunerea vieţii din partea Domnului nostru n-a răscumpărat rasa, după cum am arătat, ci a furnizat preţul de răscumpărare care trebuie să efectueze eliberarea umanităţii, la timpul şi în ordinea potrivită a lui Dumnezeu; El S-a dat pe Sine ca antilutron (ca preţ corespunzător) — 1 Tim. 2:5-6.

Sacrificiul Domnului nostru, renunţarea de bună voie la viaţa Sa în moarte, a fost merituos în ochii lui Dumnezeu şi a fost răsplătit de Tatăl prin acordarea unei noi vieţi pe un plan mai înalt. Noua viaţă a început la conceperea Lui de spirit la Iordan şi a fost completată la învierea Sa. Acest drept la viaţă pământească, nefiind pierdut prin păcat, încă aparţine Domnului nostru. Acest drept la viaţă pământească Îşi propune să-l dea Dreptăţii ca un schimb (compensaţie, sau echivalent) pentru păcatul unui singur om, în care era toată rasa. El a fost dat la moarte ca suflet în carne. El a fost răsplătit ca suflet spiritual. El încă are dreptul la sufletul său în carne, pentru a-l da pentru Adam şi rasa sa, pecetluind pentru ei Noul Legământ.

DREPTURILE DE VIAŢĂ—În contrast cu Meritul.

Întrebare — Cum să facem distincţie între meritul lui Cristos pe care El îl va aloca pentru păcatele lumii, şi dreptul de viaţă al lui Cristos pe care El îl va da pentru păcatele lumii?

Răspuns — Dreptatea Domnului nostru pe plan uman desigur că I-a aparţinut când a fost om. El nu are dreptate ca om acum. Are numai creditul acelei dreptăţi în ochii Tatălui, în ochii Dreptăţii, constituind un merit care va fi alocat lumii la timpul potrivit, dar care este împrumutat Bisericii în timpul acestui Veac Evanghelic.

Isus a avut nevoie de drepturile de viaţă umană până când a murit. Murind, le-a încredinţat Tatălui, conform cu aranjamentul Tatălui. El a spus: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” (Ioan 18:11) Când era om, acele drepturi de viaţă erau ale Lui ca să le folosească; dar nu are nevoie de ele acum; pentru că acum are drepturi mai bune. Dar El are un drept la viaţă umană, de care nu are nevoie personal — dar de care are nevoie pentru a-l da omenirii, ca să poată avea viaţă veşnică dacă vor vrea.

Domnul trebuie privit din punctul de vedere al propriei Sale personalităţi. Mai întâi de toate, El a fost o fiinţă spirituală; în al doilea rând, a fost făcut trup — sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi; în al treilea rând, deoarece a permis să-I fie luată viaţa pământească, Dumnezeu L-a răsplătit cu o mare înălţare — Fil. 2:9.

Dumnezeu a aranjat ca acest glorios Personaj să facă anumite lucruri pentru omenire. Puterea de a face aceste lucruri stă în faptul că El încă are dreptul la viaţă pământească, de care nu are nevoie. El o reţine pentru a o da lumii în Veacul Milenar, treptat, în măsura în care oamenii vor veni în armonie cu condiţiile Noului Legământ. El atribuie acum o parte din acea valoare celor care doresc să devină membrii Săi — să le acopere lipsurile şi să le facă sacrificiul acceptabil pentru Tatăl.

Meritul lui Cristos a fost în împlinirea voinţei Tatălui. Tatăl a răsplătit acel merit cu natura nouă de cealaltă parte de văl. Şi, bineînţeles, acel merit încă dăinuie; şi El întotdeauna va avea în ochii lui Dumnezeu un merit personal, independent de orice ar putea face pentru omenire. De aceea, nu putem presupune că El ar renunţa la meritul Său; în acest caz ar rămâne fără merit. Dar obţinându-Şi răsplata, El are drept la viaţă umană, care este recunoscut ca atare de Dumnezeu. Şi acesta constituie un lucru merituos în ochii lui Dumnezeu — o valoare pentru răscumpărarea lui Adam şi a copiilor săi — preţul cumpărării, ca să spunem aşa. Acest preţ îl va folosi pentru lume în scurt timp şi pe acesta ni-l atribuie nouă acum.

ATRIBUIREA meritului lui Cristos.

Întrebare — Ce se înţelege prin expresia „meritul lui Cristos atribuit”?

Răspuns — Când vorbim despre meritul lui Cristos atribuit, trebuie să ţinem minte clar că El are un merit personal, o dreptate a Sa proprie, pe care niciodată n-a dat-o. El are nevoie de propria Sa dreptate. În acest sens al cuvântului El nu ne-a putut da dreptatea Sa, fără a fi deposedat de dreptate. Acelaşi lucru ar fi adevărat şi despre dreptul Său de viaţă. El are un drept la viaţă; dar nu pe acel drept la viaţă ni-l atribuie nouă; pentru că El are nevoie de acesta pentru Sine. El are nevoie de meritul Său personal.

Atunci, în ce sens spunem noi că El va da omenirii în Veacul Milenar şi atribuie Bisericii în timpul Veacului Evanghelic, un drept de viaţă, respectiv de neprihănire. În acest fel: El va da omenirii dreptul Său de viaţă, meritul care a fost al Lui ca răsplată a ascultării Sale ca Omul Isus Cristos, şi anume, privilegiul sau dreptul de a trăi ca fiinţă umană. Acel drept I-a fost garantat Lui prin ascultarea de Lege (Rom. 10:5; Gal. 3:12). Acum El este mult înălţat, părtaş al naturii divine, şi nu mai are nevoie de acel drept la viaţă umană şi de dreptatea care merge împreună cu acel drept. El este mulţumit şi complet în starea Sa prezentă. El are de dat lumii, în curând, dreptul la viaţă umană şi dreptatea care merge împreună cu acel drept, meritul acelui sacrificiu pământesc. Din acesta, El atribuie Bisericii în timpul prezent cât e suficient pentru a acoperi imperfecţiunea lor. Noi suntem compleţi în El, aşa încât jertfirea noastră să poată fi, prin El, un sacrificiu acceptabil lui Dumnezeu şi socotit sfânt.

NU AVEM DREPTURI DE VIAŢĂ de jertfit

Întrebare — Preoţii subordonaţi îşi jertfesc drepturile lor de viaţă?

Răspuns — Deoarece Dumnezeu Şi-a propus să dea viaţă veşnică numai acelora care sunt perfecţi, şi deoarece noi, din rasa lui Adam, suntem toţi imperfecţi, de aceea, noi nu avem drepturi de viaţă de sacrificat. Dar Isus S-a înfăţişat ca Avocatul nostru şi-Şi propune să ne ajute dacă dorim să devenim urmaşi în paşii Lui şi astfel să fim părtaşi cu El în jertfa Sa şi după aceea în gloriile Împărăţiei Sale.

Pentru a ne face în stare să facem aceasta, El intenţionează să completeze cu meritul Său ca să ne compenseze toate lipsurile şi defectele. Dar noi nu prezentăm acest merit atribuit nouă de către Domnul nostru. Întreaga noastră parte este credinţa că marele nostru Avocat este în stare să ne acopere lipsurile. El compensează pentru ceea ce este imperfect şi apoi ne oferă în sacrificiu, iar Tatăl acceptă sacrificiul. În mod real noi niciodată nu am avut nici un fel de drepturi de viaţă de jertfit.

CădereA eliberează meritul atribuit

Întrebare — În cazul unuia care cade complet şi care moare în Moartea a Doua, meritul atribuit este eliberat când este stabilită căderea acestuia sau când el realmente moare?

Răspuns — Meritul lui Cristos este atribuit celor care vin la Tatăl prin El. Cei care resping acest merit pământesc al lui Cristos nu-l mai au din momentul respingerii; din momentul respingerii lor de către Domnul; tot meritul pe care l-au avut este eliberat, pierdut, dus. Aceasta nu înseamnă că ei trebuie să moară realmente în acel moment. Dar ei cad în mâinile viului Dumnezeu; adică ies din mâinile Milei, şi cad în mâinile Dreptăţii. Şi noi ştim că nimeni nu poate sta în prezenţa viului Dumnezeu şi a Dreptăţii fără perfecţiune. Acei care resping Răscumpărarea se pare că nu mai au simţul păcatului. Acest lucru este ilustrat prin pilda omului care îşi leapădă „haina de nuntă”; din momentul respingerii, ea nu mai este a lui în nici un sens al cuvântului.

DREPTURILE DE VIAŢĂ Reprezentate în Noul Legământ

Întrebare — În timpul Veacului Milenar unde vor fi drepturile vieţii depuse de Isus la Calvar?

Răspuns — Acela despre care noi spunem că este dreptul de viaţă al marelui Răscumpărător este, înţelegem noi, ceea ce este simbolizat prin sângele Ispăşirii. După tip, la sfârşitul acestei Zile de Ispăşire antitipice, acel sânge al Ispăşirii va fi aplicat Dreptăţii pentru întreaga lume şi va fi acceptat pentru oamenire — adică, după cum arată apostolul, „ca să facă ispăşire pentru păcatele poporului” (Evrei 2:17). Imediat ce oamenii vor fi fost eliberaţi de condamnarea la moarte, vor fi într-o poziţie de a începe să primească binecuvântările, dar nu înainte. Ca Mare Preot, Domnul nostru, la încheierea Veacului Evanghelic, va pecetlui cu Sângele Ispăşirii un Nou Legământ între Dumnezeu şi sămânţa lui Avraam, Israelul natural; şi El, împreună cu „Biserica, Corpul Său”, va sta ca Mijlocitor al acelui Legământ. Toţi care vor veni în deplin acord cu acea Lege vor avea viaţă veşnică. De-a lungul tuturor acelor ani, Mijlocitorul doar va duce la îndeplinire prevederile acelui Legământ, care promite că oamenii vor avea privilegiile Restabilirii. Dacă se vor folosi de ocazie, vor avea viaţă veşnică.

Atunci dreptul la viaţă umană va fi trecut din mâinile Domnului nostru ca Răscumpărător, şi tot dreptul va fi reprezentat de atunci înainte în chiar Legământul care garantează toate lucrurile pe care Dumnezeu a declarat că le va avea omul. Inima de piatră a omenirii va da loc unei inimi de carne şi toţi care vor trăi la înălţimea termenilor acestui Legământ vor avea viaţă veşnică. În timpul Veacului Milenar, Noul Legământ va reprezenta drepturile la viaţă jertfite de Domnul nostru. Oricine nu va reuşi să împlinească acea Lege va primi pedepse. Prin acest aranjament Cristos, ca Mijlocitor al Noului Legământ, va împărţi binecuvântări timp de o mie de ani. În timpul acestui Veac Evanghelic Domnul nostru ţine dreptul la viaţă sub propriul Său control pentru a-l da Dreptăţii ca preţ de răscumpărare pentru păcatele lumii, pentru răscumpărarea lumii. Imediat ce El va termina de folosit acest drept la sfârşitul acestui veac, Dreptatea îl va elibera şi omenirea îl va primi, după cum am arătat mai înainte.