ÎNTREBĂRI DESPRE ISPĂŞIRE

R 4997 W. T. 15 martie 1912 (pag. 102-103)

Un frate drag pune nişte întrebări, şi credem că răspunsurile lor ar fi de ajutor pentru el şi pentru alţii — fie de a confirma înţelegera lor despre Adevăr, fie de a o corecta. Credem că răspunsurile vor fi de ajutor pentru mulţi dintre cititorii noştri.

Întrebare — Ar fi bine să spunem că tot meritul sacrificiului Domnului nostru este atribuit fiecăruia individual atunci când respectivul, scriptural, devine credincios?

Răspuns — Nu; întregul merit al morţii Domnului nostru a fost deja în mâinile Dreptăţii când Isus S-a înălţat la cer, dar nu a fost aplicat în nici un grad şi la nici o persoană. În conformitate cu intenţia divină, acel merit se aplică pentru păcatul originar al lui Adam şi pentru toate păcatele copiilor săi, care sunt rezultatul direct sau indirect al păcatului originar. Astfel putem spune că fiecare membru al rasei lui Adam are un avantaj sau o parte personală, individuală în acel merit răscumpărător, care-i revine prin aranjamentul divin.

Domnul nostru i-a lăsat Bisericii timpurii instrucţiunea să rămână în Ierusalim pentru ungerea cu Spirit sfânt, dovada iertării lor de păcate şi a adoptării lor ca fii ai lui Dumnezeu. El S-a înălţat la cer şi S-a înfăţişat înaintea Tatălui — pentru întreaga Biserică a Întâilor-născuţi. Atribuirea meritului Său a fost pentru toţi, inclusiv pentru puţinii reprezentanţi ai urmaşilor Domnului care aşteptau binecuvântarea în „camera de sus”.

————

Întrebare — Ai arătat că nimic mai puţin decât întregul merit al lui Cristos n-ar fi suficient pentru păcatele oricărei persoane din familia umană. Cum să ne gândim atunci la împărţirea acestui merit între diferitele persoane care compun Biserica Întâilor-născuţi şi între persoanele care vor alcătui clasa restabilirii în viitor?

Răspuns — Punerea întregului merit al lui Cristos în mâinile Dreptăţii garantează o deplină mulţumire a Dreptăţii pentru toate slăbiciunile adamice ale întregii omeniri — chiar înainte ca acel merit să fie însuşit în mod specific. Şi din moment ce Biserica a fost parte din lume, pentru care meritul jertfei este un preţ suficient, Dumnezeu a putut fi drept când a atribuit fiecăruia care vine în numele şi meritul lui Isus destul din meritul Său ca să compenseze pentru imperfecţiunile şi neajunsurile lui; şi aşa este cu toată această clasă — „Biserica Întâilor născuţi”. Atribuirea acestui merit pentru Biserică separat şi aparte de lume, angajează şi obligă acel merit pentru un timp ca să compenseze imperfecţiunile trupeşti ale Bisericii, aşa încât să permită acestei clase să ofere lui Dumnezeu o jertfă îndreptăţită, şi de aceeea, acceptabilă.

Dar acesta este numai atribuit sau împrumutat Bisericii, pentru că Biserica nu doreşte să păstreze drepturile pământeşti ale lui Isus. Biserica vrea să jertfească tot ce are şi astfel să urmeze exemplul lui Isus. Şi Marele Preot le atribuie destul din meritul Său pentru a face sacrificiul Bisericii acceptabil când este oferit de Marele Preot. Când toată Biserica Întâilor-născuţi va fi ajuns la răsplăţile naturii spirituale, tot meritul Marelui Preot, Isus, va fi eliberat, în ceea ce-i priveşte pe ei — întregul merit va fi din nou liber în mâinile Dreptăţii, cum a fost când Isus S-a înălţat la cer.

————

Întrebare — Ar fi corect să spunem că meritul lui Cristos nu poate fi comparat cu o îmbrăcăminte sau haină decât după consacrare?

Răspuns — O haină este o acoperitoare. Haina de nuntă din pildă reprezintă meritul Domnului nostru atribuit poporului Său ca o acoperitoare pentru lipsurile sau imperfecţiunile cărnii. Această haină face ca Biserica să fie cunoscută ca Mireasă în devenire, care recunoaşte Conducerea lui Isus, Domnul ei. Altă ilustraţie reprezintă pe membrii Bisericii purtând haine albe şi bonete, ilustrarea preoţimii subordonate. În această ilustraţie preoţii îi reprezintă pe fraţi sau pe membrii Corpului şi arată că ei nu sunt independenţi, ci subordonaţi sau supuşi Conducerii lui Isus.

Haina dreptăţii lui Cristos atribuită Bisericii pentru a-i acoperi lipsurile şi a o face acceptabilă, dă loc sau se transformă într-o haină a propriei sale dreptăţi, la înviere. După cum Domnul nostru Isus este reprezentat îmbrăcat în in alb, la fel şi Mireasa este ilustrată ca gătită în in subţire, „dreptatea sfinţilor”. Haina atribuită acoperă numai lipsurile şi imperfecţiunile noastre trupeşti din timpul prezent.

Corpul nou pe care Dumnezeu ni-l va da la înviere va fi perfect în sine şi nu va avea nevoie de atribuirea meritului lui Isus. Corpul spiritual al celor care vor ajunge la „întâia înviere” va fi absolut, complet, perfect, aşa cum a fost corpul lui Isus la înviere. De haina dreptăţii lui Cristos, atribuită să ne acopere imperfecţiunile trupeşti, nu vom mai avea nevoie fiindcă nu vom mai avea imperfecţiunile trupeşti.

Noua haină se spune că este brodată. Şi această ilustraţie arată străduinţele noastre din timpul prezent de a dezvolta asemănarea de caracter cu Isus — spre perfecţiune, în spirit. După cum citim, „Este semănat [Noua Creatură, sufletul] în slăbiciune şi înviază în putere; este semănat în necinste şi înviază în slavă; este semănat trup natural [având nevoie de atribuirea meritului lui Isus] şi înviază trup duhovnicesc [în posesia unui merit al lui propriu]” (1 Cor. 15:43, 44).

————

Întrebare — Va purta haina dreptăţii lui Cristos cineva care este găsit vrednic de un loc în clasa Miresei?

Răspuns — Noi înţelegem că toţi cei care se consacră o poartă şi sunt acceptaţi în singura speranţă a chemării lor, şi că acea singură speranţă este speranţa de a fi un membru din clasa Miresei şi comoştenitor cu Cristos. Faptul că va exista o „mare mulţime” este o favoare specială stabilită de Domnul în interesul acelora care nu se dovedesc suficient de zeloşi pentru a fi socotiţi cu Isus „mai mult decât biruitori” (Rom. 8:37).

„Marea mulţime” din Apocalipsa 7:9 este compusă din cei care nu reuşesc să se ridice la cel mai înalt standard de sacrificiu cerut de Domnul, dar care, totuşi, nu se vor dovedi necredincioşi în încercarea lor finală. Despre aceştia se spune că nu şi-au ţinut hainele nepătate de lume; de aici cerinţa ca ei să şi le spele în sângele Mielului — să-şi dovedească loialitatea când sunt disciplinaţi şi constrânşi, ei nereuşind să dovedească acest lucru prin ascultare de bună voie până la jertfire. Astfel, atât Mireasa cât şi fecioarele care o urmează poartă haina Mirelui (îndreptăţirea) în viaţa prezentă. Şi toţi vor atinge perfecţiunea în viaţa viitoare pe propria lor socoteală.

Această haină atribuită nu-i va fi necesară „marii mulţimi” după ce au fost „schimbaţi” la starea spirituală; pentru că şi ei vor fi schimbaţi într-un moment şi după aceea vor poseda o perfecţiune individuală a lor proprie.

————

Întrebare — Nu va avea Biserica, după ce va fi trecut dincolo de văl, tot meritul lui Cristos în mâinile ei pentru a-l pune pe capacul ispăşirii?

Răspuns — Nu; Biserica nu are nimic de-a face cu ispăşirea pentru păcat, întocmai cum preoţii subordonaţi nu aveau nimic de-a face cu prezentarea sângelui în Ziua Ispăşirii.

O vedere corectă a acestui fapt, credem că este aceasta: Marele Preot, Isus, S-a înălţat la cer şi a atribuit meritul Său pentru Biserică. Cei care au aşteptat în „odaia de sus” pentru binecuvântarea de la Cincizecime s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu, dorind să fie acceptaţi de El ca jertfe. Ei nu s-au sacrificat pe ei înşişi, ci doar s-au prezentat pentru jertfă. Astfel citim: „Vă îndemn, dar, fraţilor … să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie”. Problema prezentării este a noastră, nu a Domnului; acceptarea oferirii ca jertfă este în întregime lucrarea Domnului — a Marelui Preot. Odată cu acceptarea corpului nostru ca jertfă, noi încetăm să existăm ca oameni şi de atunci, în ochii lui Dumnezeu şi unul în ochii altuia, suntem membri vii ai Celui Uns — Marele Preot.

Marele Preot a acceptat Biserica în ansamblu prin prezentarea ei la Cincizecime. Şi în armonie cu Scripturile, noi venim în această favoare, sau har care rămâne deschis până când ultimul membru al Corpului lui Cristos va fi desăvârşit şi trecut dincolo de văl. Lucrarea de dincolo de văl nu va fi a noastră ca preoţi subordonaţi. Stropirea sângelui ţapului Domnului va fi lucrarea Marelui Preot după cum a stropit şi sângele viţelului. Ilustraţia „Miresei” trebuie eliminată clar din orice idee cu privire la sacrificiu, şi trebuie asociată doar cu Răscumpărătorul şi Mirele, în calitate de comoştenitori în Împărăţia Sa. Ilustraţia preoţilor subordonaţi se aplică Bisericii cu privire la toate lucrurile legate de jertfă.