ÎNTREBĂRI INTERESANTE

R 4914 W. T. 1 noiembrie 1911 (pag. 414-415)

NU VA FI NICIO CĂSĂTORIE LA ÎNVIERE

Întrebare — Găseşti din Planul lui Dumnezeu că dragostea reciprocă prezentă dintre bărbat şi femeie va fi aprobată de Domnul încât să continue veşnic atât pe pământ cât şi în cer?

Răspuns — Răspunsul nostru este, nu! Căsătoria este un aranjament pe care Dumnezeu l-a instituit pentru un scop special şi numai cu familia umană. Scopul separării mamei Eva de tatăl Adam (ea a fost făcută dintr-o coastă a lui) a fost, ne spun Scripturile, ca să se poată produce o rasă. Căsătoria înseamnă doar unirea acestor doi, recunoscându-se unul pe celălalt ca unul; şi aşa spune apostolul: „Dar vreau să ştiţi că Cristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Cristos” (1 Cor. 11:3).

Nu există aranjament în Planul lui Dumnezeu în care pe planul spiritual să fie din aceia de sex masculin şi feminin. După operele de artă, nu există îngeri de sex masculin; dar după Scripturi, nu există îngeri de sex feminin. Posibil că motivul pentru care atât de mulţi artişti au presupus că îngerii sunt de sex feminin este faptul că există mai multe femei în Biserică decât bărbaţi. Dar întreaga idee este eronată; pentru că îngerii sunt un ordin de fiinţe în întregime separat de omenire. Omul niciodată n-a fost înger şi niciodată nu s-a intenţionat să fie înger. Omul este din pământ, pământesc. El a căzut de la poziţia de rege al pământului şi a devenit o fiinţă degradată; iar intenţia şi promisunea divină este că atunci când Mesia va domni, umanitatea va fi ridicată din păcat şi degradare şi adusă înapoi la perfecţiune umană — Fapt. 3:19-21.

Singurii care vor deveni fiinţe spirituale, cum sunt îngerii, este clasa Bisericii — cei concepuţi de Spirit, cei care la înviere vor avea o schimbare de natură. După cum declară apostolul: „toţi vom fi schimbaţi”, pentru că „nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu” (1 Cor. 15:51, 50). De aceea, Întâia Înviere în care numai Mireasa are parte cu Domnul ei este diferită de învierea lumii. Despre aceia care vor avea parte de Întâia Înviere citim că „vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani” (Apoc. 20:6). Carnea şi sângele nu pot fi parte din acea Împărăţie. De aceea toţi trebuie să fie schimbaţi. Noi nu aşteptăm ca Isus să fie schimbat de la natura spirituală la natura umană, ci Biserica trebuie schimbată de la natura umană la cea spirituală, deoarece „vom fi ca El pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2) şi ne vom împărtăşi de gloria Lui şi vom fi Mireasa Lui. Când Biserica va fi astfel schimbată, toate particularităţile de bărbat şi femeie vor fi complet şterse, pentru că între îngeri nu există nici bărbaţi nici femei; şi Scripturile ne spun că nu vor fi nici în Biserica glorificată. Perfecţiunea fiinţei spirituale va fi una. Toţi vor fi la fel, fără sex.

Cât priveşte omenirea: Noi credem că Scripturile indică clar că, după prevederea divină, atunci când omenirea va atinge perfecţiunea toţi vor fi fără sex. Adică, la sfârşitul Veacului Milenar, fiind toţi perfecţionaţi treptat, în dezvoltarea lor fiecare sex va prelua mai mult din calităţile celuilalt; în timpul acelui Veac, femeii i se vor adăuga treptat la graţiile ei feminine calităţile care aparţin bărbatului; şi bărbatului, la fel, i se vor adăuga treptat la calităţile masculine sentimentele mai fine şi calităţile minţii şi corpului care aparţin femeii. Astfel omul va primi din nou ceea ce a fost luat din el iniţial, reprezentat prin coastă. Aşa că atunci toţi vor fi perfecţi; şi nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; pentru că toţi vor fi „ca îngerii” în această privinţă — Luca 20:34-36.

______________

ÎNCĂ SUSŢINEM ACEEAŞI VEDERE SCRIPTURALĂ

Întrebare — Trebuie să înţelegem din remarcile tale din Turnul de Veghere din 1 aprilie 1911, pag. 102, col. 2, paragrafele 2 şi 3, că opinia ta cu privire la „schimbarea” Bisericii s-a schimbat?

Răspuns — Nu; nu avem gânduri diferite faţă de cele prezentate anterior. Şi acum credem că de la 1878 suntem în timpul indicat prin afirmaţia „«Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!» «Da», zice Duhul, «ei se vor odihni de muncile lor, căci faptele lor îi urmează»” — Apoc. 14:13.

Toţi trebuie să murim, dar nu toţi „vom adormi”. În cazul acelora care rămân în viaţă în timpul prezenţei a doua a Domnului nostru nu va mai fi nevoie ca ei să doarmă — momentul morţii va fi momentul schimbării în înviere — Psa. 82:7; 1 Cor. 15:51, 52.

______________

BISERICA, TRUPUL LUI CRISTOS

Întrebare — Când devine Biserica Trupul lui Cristos?

Răspuns — Biserica poate fi privită scriptural din două puncte de vedere:

(1) Biserica în glorie va fi constituită exclusiv din Răscumpărătorul şi clasa Miresei, comoştenitorii Săi, sau sub o altă ilustraţie, „Isus, Capul, şi Biserica, Trupul Său”—„membri fiecare în parte ai Trupului lui Cristos”. Numai aceştia vor avea parte de „întâia înviere”; numai aceştia vor domni cu Cristos o mie de ani.

(2) În prezent însă despre Biserică se spune că este Mireasa lui Cristos, într-o stare de formare sau de dezvoltare, logodnica Sa. Fiecare persoană care face o deplină consacrare Domnului, încrezându-se în meritul lui Isus, când este conceput de Spirit sfânt este socotit un membru al Trupului lui Cristos. Ca membru el trebuie să crească în har, cunoştinţă şi iubire, dezbrăcându-se de lucrurile de dinainte ale cărnii şi îmbrăcându-se cu roadele şi darurile Spiritului sfânt. Aceştia se dezvoltă în trei clase diferite:

(a) O „turmă mică”, o Preoţime Regală, care vor deveni exclusiv Trupul lui Cristos prin participarea la „întâia înviere”.

(b) O clasă a „marii mulţimi”, loiali lui Dumnezeu şi în sfârşit credincioşi, dar nu suficient de zeloşi ca să fie consideraţi preoţi jertfitori, de aceea nevrednici să fie socotiţi în Corpul celor „mai mult decât învingători”. Aceştia vor ieşi ultimamente învingători şi vor atinge planul fiinţei spirituale la care au fost concepuţi când s-au consacrat. Aceştia vor fi „fecioarele însoţitoare” ale Miresei, servind în Templu.

(c) O a treia clasă, descrisă de sf. Pavel, formată din aceia care leapădă credinţa şi socotesc sângele Legământului cu care au fost sfinţiţi un lucru obişnuit, şi dispreţuiesc marea favoare şi privilegiu al sfinţirii prin îndreptăţire. Aceştia sunt descrişi şi de sf. Petru ca „scroafa care s-a întors să se tăvălească din nou în mocirlă”— întorcându-se de la speranţele şi promisiunile spirituale la cele pământeşti. Aceştia odată socotiţi membri ai Corpului lui Cristos, vor muri în Moartea a Doua ca nişte animale.

______________

Daruri şi jertfe pentru păcat

Întrebare — Care este semnificaţia cuvintelor apostolului, că Domnul nostru a fost rânduit să aducă atât daruri cât şi jertfe pentru păcat?

Răspuns — Din Scripturi este evident că în timpul Veacului Milenar omenirea va fi privilegiată să se ofere pe sine ca daruri pentru Dumnezeu, dar nu ca sacrificii. De aceea, în timpul Veacului Milenar o parte a lucrării Marelui Preot va fi să accepte aceste daruri şi să le facă acceptabile pentru Dumnezeu prin meritul şi drepturile Sale, ca Preotul Melhisedec. Totuşi, putem aplica acest text în mod foarte potrivit la veacul prezent. Apostolul pune cuvântul daruri înainte. De aceea, putem căuta dacă nu este vreun mod în care Marele Preot oferă daruri acum. În mod sigur consacrarea Domnului nostru, a propriei Sale vieţi, a fost un dar din partea Lui. Tatăl a acceptat acest dar şi în cele din urmă a permis ca darul Domnului nostru să constituie o Jertfă pentru Păcat pentru alţii. Tot aşa, de-a lungul acestui Veac Evanghelic, „fraţii” sunt invitaţi să-şi prezinte trupurile lor ca jertfe vii — să se dea pe ei înşişi lui Dumnezeu — Rom. 12:1, 2.

Când astfel facem din noi înşine un dar lui Dumnezeu, nu-l facem o Jertfă pentru Păcat lui Dumnezeu; pentru că aceasta noi n-o putem face. Ci aranjamentul divin pentru acceptarea darului nostru este ca fiecare dar să fie acceptabil prin meritul lui Cristos; şi apoi, mai târziu, aceste daruri vor constitui, după acelaşi aranjament divin, marea Jertfă pentru Păcat pe care Marele Preot o aduce pentru lume. Astfel Marele Preot este rânduit să facă ultima oferire a acelui dar ca Jertfă pentru Păcat pentru lume.

Printre cei care au servit în funcţia de mare preot tipic, spune apostolul, obiceiul uniform era ca ei să ofere atât daruri cât şi sacrificii lui Dumnezeu. De aceea, el continuă şi arată că Isus, ca Antitip al acelor preoţi, trebuia să aibă ceva de oferit. Şi El trebuia să ofere daruri şi jertfe, pentru a-Şi împlini preoţia. El S-a prezentat pe Sine fără pată lui Dumnezeu; şi în virtutea acelei prezentări El este o Jertfă pentru Păcat pentru Dumnezeu; şi prin meritul Său, El face ca acest lucru să fie la fel de valabil şi despre Biserica Sa, cei care se predau voluntar lui Dumnezeu.

______________

Cum este aplicat meritul rĂscumpărării

Întrebare — Este ceva legat de sacrificiile din Ziua Ispăşirii care să corespundă cu Răscumpărarea? Dacă da, ce?

Răspuns — Cuvântul Răscumpărare ar fi mai potrivit să fie redat ca Preţ de Răscumpărare, preţ corespunzător. În Ziua Ispăşirii nu ni se dă nici un tip al preţului de răscumpărare, ci mai curând un tip al Jertfei pentru Păcat, arătând în mod special cum va fi aplicat acel preţ de răscumpărare. Dacă cercetăm tipul acestei Zile de Ispăşire, vom găsi totuşi ceea ce indică spre Răscumpărare, în junghierea viţelului; căci toată chestiunea depindea de junghierea viţelului. Ţapul nu putea fi junghiat primul. Viţelul trebuia junghiat mai întâi şi sângele aplicat în Sfânta Sfintelor înainte de a se putea face ceva cu ţapul. De aceea, tot ce se făcea, nu numai cu ţapul Domnului, ci şi cu ţapul de trimis, se baza pe moartea viţelului. Deci, dacă căutăm ceva care ar putea corespunde cu preţul de răscumpărare în sacrificiile Zilei Ispăşirii, vom vedea că moartea ţapului nu era necesară, ci totul depindea de viţel.