ÎNTREBĂRI INTERESANTE
R 4876 W. T. 1 septembrie 1911 (pag. 350-351)
Semnificaţia sângelui viţelului
Întrebare — Ce a reprezentat sângele viţelului?
Răspuns — Sângele prezentat în Sfânta Sfintelor a reprezentat viaţa sau drepturile vieţii celui jertfit; dar sângele propriu-zis era un simbol al morţii. Când sângele este în vene el este un simbol al vieţii. Sângele viţelului şi ulterior sângele ţapului, în mâinile preotului, spunea simbolic: Acest animal este mort, şi aici este dovada. Aşa că prezentarea sângelui a însemnat prezentarea acestei vieţi jertfite cu toate drepturile care-i aparţin.
Domnul nostru a avut anumite drepturi de viaţă când a murit. Expresia drepturi de viaţă poate fi folosită în mod potrivit şi în legătură cu o persoană care nu are viaţă în sens deplin, dar care a făcut o deplină consacrare şi a fost acceptat de Domnul. Unul ca acesta este socotit ca fiind trecut din moarte la viaţă. În momentul când îi este atribuită dreptatea, el trece din moarte la viaţă. Avocatul i-a atribuit aceluia suficient din meritul Său ca să compenseze orice lipsă; el devine astfel acceptabil şi este într-o stare socotită completă. Atunci el are drepturi de viaţă; şi despre acele drepturi se spune că sunt jertfite, sau prezentate lui Dumnezeu. În acest fel se poate spune despre acea persoană că devine un membru al Corpului Marelui Preot. Cristos îi atribuie suficient din merit ca să compenseze lipsa de merit a lui; şi fiind făcut acceptabil pentru Tatăl prin această atribuire, el devine un membru al Corpului Marelui Preot.
Există o deosebire între oferirea jertfei noastre şi prezentarea noastră. Nu noi, ci Marele Preot face jertfirea. Înainte ca Marele Preot să accepte pe cineva ca membru al Corpului Său, El îi atribuie suficient din meritul Său pentru a-i da drepturi de viaţă. În virtutea faptului că este socotit perfect, acela are drepturi de viaţă, o stare care-i permite să fie jertfă.
Toate acele drepturi de viaţă pe care Domnul nostru le-a avut când a murit au fost reprezentate simbolic în sângele viţelului; şi cu acel sânge s-a făcut stropirea în Sfânta Sfintelor.
A fost doar un moment când cuţitul din mâna marelui preot a lovit şi a junghiat viţelul. Acel moment a reprezentat momentul în care Domnul nostru, la Iordan, a devenit mort ca om şi viu ca Nouă Creatură, când, „prin Duhul Cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu”. Dar El nu S-a oferit ca Nouă Creatură, ci ca omul Isus Cristos. Umanitatea Lui nepătată a fost ceea ce a oferit El acolo. El a făcut aceasta prin veşnicul Spirit al calităţii de Fiu şi din loialitate faţă de Dumnezeu; şi acesta a fost momentul oportun, clipa prezisă în profeţie. Atunci El a fost recunoscut ca Preot. Dacă Cristos era pe pământ, pe plan pământesc, El nu putea fi preot după trup, nefiind din familia lui Aaron. Singurul ordin preoţesc de care a aparţinut a fost ordinul spiritual, cel menţionat în scriptura care spune: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” (Psa. 110:4). El n-a fost preot după trup, ci ca Nouă Creatură.
Marele Preot a venit în funcţia Sa prin virtutea lucrării Sale de jertfire. Aducerea viţelului în Curte a însemnat prezentarea lui pentru jertfire. Tot aşa şi cu Isus. Când El a venit la Ioan la Iordan, a făcut o predare de Sine. Tatăl a recunoscut aceasta. Ucenicii Domnului s-au prezentat pe ei înşişi, dar n-au fost nici acceptaţi ca jertfe nici concepuţi de Spirit până la Cincizecime. În ziua aceea, în timp ce aşteptau, Dumnezeu a acceptat jertfa şi i-a făcut preoţi în acel moment.
———————
Atribuire a dreptăţii
Întrebare — Atribuie Cristos dreptatea Sa membrilor Corpului Său?
Răspuns — Când spunem că Domnul nostru atribuie dreptatea Sa nu trebuie să ne gândim că El ne dă propria Sa dreptate ca Mare Preot, ci că ne atribuie meritul jertfei Sale umane. Când, Omul Isus Cristos Şi-a dat viaţa fără a fi sub sentinţa morţii în vreo măsură, a existat un merit în acea jertfă. Drepturile de viaţă pământească, pe care Domnul le-a depus, au fost în contul Lui, dându-i puterea de restabilire a omenirii, puterea de a o regenera. Dar înainte ca meritul acelui sacrificiu să fie dat pentru lume, este făcut baza îndreptăţirii noastre, pentru acoperirea imperfecţiunilor noastre. Ar fi putut fi folosit pentru noi în restabilire dar nu acesta a fost Planul lui Dumnezeu în timpul acestui Veac. De aceea, meritul lui Isus este atribuit credincioşilor care se consacră, şi de asemenea acoperă lipsurile şi călcările fără voie ale vaselor lor pământeşti imperfecte până la sfârşitul cursului lor.
———————
Merit în contrast cu dreptatea
Întrebare — Ce deosebire ai face tu între dreptatea Domnului nostru şi meritul Său?
Răspuns — Dreptatea Domnului nostru a constat în acţiunile Lui drepte, conduita Lui corectă, caracterul Său perfect când a fost om, când a fost în încercare. Meritul este aprecierea divină, estimarea divină a acelui caracter, a acelei purtări drepte. Din momentul când El a încetat să mai fie om, Domnul nostru nu mai are o dreptate ca fiinţă umană. Acea dreptate care a fost a Lui înainte de consacrare şi pe care Şi-a menţinut-o, constituie un merit în ochii lui Dumnezeu, care este acum atribuit Bisericii şi care va fi folosit de El să şteargă păcatele întregii lumi, în curând. Este merit suficient; pentru că un om a fost condamnat la moarte, şi mai târziu alt om a fost găsit vrednic de viaţă. De aceea, acest merit, această valoare a jertfirii unei vieţi nevrednice de moarte este la dispoziţia Sa în aranjamentul divin.
———————
Trebuie să fie aplicată antitipic
Întrebare — Avem vreo scriptură care să arate că preoţimea aaronică va exercita funcţia preoţească în Veacul Milenar?
Răspuns — O scriptură care ar putea fi înţeleasă că învaţă aşa se găseşte în cartea lui Maleahi, care spune că atunci când Domnul va veni în templul Său, „El va sta ca topitorul şi ca purificatorul argintului; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va purifica aşa cum se curăţă aurul şi argintul şi vor aduce Domnului un dar de mâncare în dreptate” — Mal. 3:3.
Unii ar putea aplica această scriptură la fiii lui Levi în mod literal. Dar noi credem că este antitipică, credem că Biserica constituie sistemul levitic şi că aceştia sunt leviţii spirituali pe care Curăţitorul îi va pregăti pentru ca ei să poată oferi lui Dumnezeu un sacrificiu acceptabil ca Leviţi antitipici şi ca Preoţime Împărătească.