„LĂSAŢI LUMINA VOASTRĂ SĂ STRĂLUCEASCĂ”
„Fii un model pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.” 00986″> 1 Timotei 4:12 .
W. T. 15 februarie 1916 (pag. 61-62)
Ne amintim că Sf. Pavel este scriitorul acestor cuvinte, că ele constituie o parte din prima sa Epistolă către Timotei, un tânăr promiţător, Bătrân al Bisericii, unul care lucrase mult cu apostolul în munca sa de slujire. Într-o împrejurare apostolul s-a referit la Timotei spunând „fiul meu Timotei”. Aceasta s-a datorat fără îndoială faptului că adevărul a ajuns la Timotei prin intermediul Sf. Pavel. Datorită tinereţii sale se poate ca el să nu-şi fi dat seama de responsabilitatea sa. Se poate ca el să fi simţit că mulţi alţii din Biserică erau mai în vârstă decât el şi de aceea erau exemple mai bune pentru fraţi şi mai buni reprezentanţi ai Domnul în faţa oamenilor.
Dar aici apostolul îndeamnă pe Timotei să fie un exemplu de ceea ce trebuie să fie un credincios adevărat. El îl îndeamnă să „fugă de poftele tinereţii”, „să înflăcăreze darul lui Dumnezeu” care era în el. Timotei trebuia să facă uz deosebit de talentele şi de ocaziile sale. Făcând astfel, el va fi un vrednic exemplu — nu numai pentru credincioşi, ci şi de credincioşi, aşa încât nu numai Biserica să-i vadă viaţa şi cursul general, dar şi alţii, cei din lume, să vadă acestea şi astfel să aibă un interes mai mare pentru cauza Domnului.
Acest exemplu urma să fie nu purtarea unei anumite croieli la haină sau la guler, nici manifestarea în faţa ((289)) lumii a excentricităţilor vieţii şi purtării — nu astfel. Exemplul său urma să fie în caracterul său asemenea lui Cristos. El urma să slăvească pe Domnul în cuvintele sale — în ceea ce va spune, în felul în care va spune — în înţelepciunea vorbirii. „Din preaplinul inimii vorbeşte gura.” Oricine va fi neglijent în vorbire va dovedi o inimă neglijentă. Dacă Timotei ar fi fost neglijent în cuvinte, alţii ar fi putut spune, „El crede că ştie totul. Vezi cum se impune”. Acest lucru era în mod special neplăcut din partea unui tânăr. Astfel el ar fi fost dispreţuit ca exemplu de credincios, iar alţii ar fi fost mai degrabă ofensaţi decât ajutaţi.
El trebuia să fie un exemplu nu numai în cuvânt, ci şi în toată purtarea sa. Cuvântul purtare (în limba engleză, conversation, care acum are sensul de conversaţie — n.t.) pe vremea când a fost tradusă versiunea comună avea semnificaţia de conduită, fel de viaţă. Acesta este sfatul înţelepciunii pentru noi ca şi copii ai Domnului! Apostolul l-a sfătuit pe Timotei în privinţa relaţiilor sale cu Biserica şi cu lumea — fie că mănânci sau bei, fie că vinzi sau cumperi, orice faci, să fii un exponent vrednic al doctrinei lui Cristos şi al efectului Spiritului în inimă.
Timotei trebuia să fie un exemplu în caritatea sa, în iubirea sa. Aceasta ar conţine ideea obişnuită din cuvânt aşa cum este folosit în general acum, în sensul de a da cu dărnicie. Nu ştim dacă Timotei a avut foarte mult din bunurile acestei lumi ca să împartă; dar el putea fi caritabil în sensul iubirii, care este sensul larg al cuvântului, sensul din Biblie. Iubirea n-ar dori nici o daună aproapelui, ci ar manifesta interes faţă de oricine, chiar şi faţă de creaţia animală — dorind să facă bine, să fie blândă.
Iubirea ar servi interesele altora în spirit; ea ar veni din inimă, dintr-o dispoziţie interioară, nefiind numai în cuvânt sau în conduita exterioară. Amabilitatea şi bunăvoinţa n-ar fi simulate dintr-un simţ al datoriei sau de a apărea politicos şi atent. Ar fi adevărate. Spiritul în care se spune sau se face un lucru are mult de-a face cu efectul asupra altora. Unul care a rănit pe altul ar putea spune, „Nu este nici un cuvânt din ceea ce am spus, la care să poţi obiecta”. Ei, bine! dar este spiritul în care s-a spus sau s-a făcut — pornirea din care s-a făcut. Aceasta este o problemă importantă pentru tot poporul Domnului. Noi trebuie să ne amintim spiritul Învăţătorului — un spirit de consideraţie, de jertfire de Sine, de dreptate, de iubire.
De asemenea, Timotei trebuia să fie un exemplu în credinţă pentru toţi aceia cu care venea în contact. Desigur că aici apostolul voia să spună, în manifestarea credinţei lui. Cineva trebuie să aibă credinţă înainte de a putea s-o manifeste. Am cunoscut creştini care dacă aveau vreo îndoială în legătură cu anumite aspecte ale Adevărului sau o slăbiciune a credinţei, discutau îndoielile lor în prezenţa celor care erau slabi în credinţă sau a celor din lume. Aceasta este o greşeală mare şi care produce multă daună. Niciodată nu se ştie când ar fi prezent unul slab care ar putea fi lezat de cuvintele de îndoială sau neîncredere. Oricine este tulburat de asemenea îndoieli trebuie să meargă prompt la Domnul după ajutor, pentru ca credinţa lui să poată fi stabilită ferm; acesta să nu-şi discute îndoielile şi temerile cu alţii decât aşa cum a fost menţionat mai sus, numai cu Acela care-l poate ajuta. Poporul Domnului nu trebuie să se laude cu câtă credinţă are — nu — dar noi trebuie să ne manifestăm credinţa în faţa altora, încrederea noastră în Domnul, prin pacea sub încercări şi dificultăţi. Noi nu numai să spunem că avem credinţă, ci s-o şi manifestăm în viaţa noastră.
Timotei a fost sfătuit să fie un exemplu în curăţie. „Curăţiţi-vă, cei care purtaţi vasele Domnului!” (Isaia 52:11). După cum preoţii şi leviţii tipici au fost sfătuiţi să se spele şi să se menţină curaţi continuu, tot aşa poporul de astăzi al Domnului, preoţii, leviţii spirituali, trebuie să fie curaţi, puri în cuvânt, fapt şi gând. Oricine nu este curat în gândurile sale, este foarte posibil să fie impur, necurat în fapte şi cuvinte. Din inimă iese impuritatea. O persoană cu minte impură ar putea otrăvi minţile multora.
Impurităţii i s-ar putea da un sens restrâns sau larg, după cum ar indica împrejurările. În sensul larg, ar fi necurăţie, lipsă de onestie, nesinceritate, în general. Dar în toate sensurile apostolul Pavel a vrut ca Timotei să fie un vrednic exemplu, aşa încât toţi cei care-l vedeau să ştie cum să se poarte. Apostolul a exprimat în privinţa lui Timotei aceeaşi dorinţă pe care a exprimat-o în privinţa Bisericii întregi — să umble cum a umblat apostolul, să fie jertfitor cum a fost Sf. Pavel. Aceasta nu era o atitudine fariseică — „Eu sunt mai sfânt ca şi voi”. Însă apostolul a demonstrat aceste principii ale dreptăţii în viaţa pe care a trăit-o, şi el voia ca Timotei să facă acelaşi lucru.
Aceste trăsături de caracter enumerate aici de către apostol trebuie manifestate — nu numai de către bătrânii şi învăţătorii Ecclesiei, ci de către toţi cei care au făcut aceeaşi declaraţie, că sunt ucenicii lui Cristos. În ceea ce priveşte poziţia noastră în faţa lui Dumnezeu, noi suntem toţi fraţi unii cu alţii; şi fiecare din aceşti fraţi trebuie să caute a copia pe Fratele mai mare, Domnul nostru Isus. Fiecare să caute a fi un model pentru toată turma lui Dumnezeu.