Vol. 18, Mai-Iunie 2011, Nr. 4
MOISE CHEMAT LA SERVICIU
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” 03834″> Matei 5:8 .
R 5261 W. T. 15 iunie 1913 (pag. 188-189)
Moise era în vârstă de patruzeci de ani când a fugit de faraon, descurajat. Avea optzeci de ani când l-a chemat Dumnezeu să fie conducătorul Israelului. Primii patruzeci de ani din viaţa sa au fost o şcoală obişnuită, ultimii patruzeci de ani o şcoală specială în smerenie. Acum era gata pentru serviciu chiar la timpul când Dumnezeu voia să-l folosească. Atât de descurajat a ajuns să fie, încât cel care era gata să conducă oştirea lui Israel fără împuternicire şi autorizare divină specială, acum era atât de neîncrezător în sine, încât chiar când a fost chemat de Domnul s-a scuzat, invocând nepotrivirea sa etc. El nu şi-a dat seama că numai atunci ajunsese să fie pregătit.
Aşa este şi cu unii copii ai lui Dumnezeu de astăzi. Puţin îşi dau seama de importanţa lecţiei smereniei — a supunerii — a dispoziţiei de a fi învăţaţi. Cine învaţă această lecţie primeşte cea mai importantă pregătire pentru serviciul divin. Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” — celor smeriţi, dispuşi să înveţe, celor supuşi. Apostolul, în baza acestui principiu, îndeamnă Biserica spunând: Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu” — supuneţi-vă la orice providenţa lui Dumnezeu vă va aduce în experienţele vieţii — pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe” — după ce vă va fi pregătit pentru înălţare şi pentru serviciul pe care El doreşte să-l îndepliniţi. Petru 5:6.
Moise păstorea turmele lui Ietro, şi probabil gândindu-se ce înţelept a fost faptul că în urmă cu patruzeci de ani nu reuşise să-i convingă pe fraţii săi să scape din Egipt. Acum putea să vadă, în lumina anilor mai maturi, ce sarcină herculeană ar fi avut în calitate de conducător al lor. Putea să vadă, cu anii săi mai maturi, pericolele şi dificultăţile călătoriei prin pustie. Putea să înţeleagă mai bine greutăţile care ar fi venit peste poporul său în încercarea de a lua în stăpânire ţara Canaanului — cum ar fi avut împotrivire din partea locuitorilor ţării, mai experimentaţi decât ei în arta războiului etc. Foarte posibil că el a filosofat asupra nechibzuinţei ambiţiilor omeneşti, şi a ajuns la concluzia că poporul care nu era pregătit să fie eliberat fusese la fel de înţelept sau mai înţelept decât el, rămânând mai degrabă în robie.
rugul arzând care nu se mistuia
Reflectând astfel, în timp ce turmele păşteau pe munţi, privirea lui Moise a fost atrasă de ceva cu totul deosebit. Un rug în flăcări, care însă nu se mistuia. Cu cât s-a uitat mai mult, cu atât a fost mai curios, până când s-a decis să investigheze. S-a apropiat de rug. Din el s-a auzit o voce, care a declarat că fenomenul era o manifestare a prezenţei şi puterii lui Dumnezeu. Moise s-a supus poruncii de a-şi scoate încălţămintea, pentru că era loc sfânt, datorită prezenţei îngerului Domnului. Moise şi-a acoperit faţa cu reverenţă, în timp ce asculta mesajul divin.
Mesajul lui Dumnezeu a înfăţişat pentru mintea lui Moise temelia speranţelor sale şi ale israeliţilor. Declaraţia: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”, a adus acestui om instruit al lui Dumnezeu o înţelegere clară a ceea ce a însemnat această experienţă. Prin aceasta Dumnezeu i-a amintit de Legământul special pe care îl făcuse cu Avraam, şi pe care-l reînnoise cu Isaac şi i-l confirmase lui Iacov ca un legământ veşnic. Astfel Moise a fost încredinţat că Dumnezeu nu uitase lucrurile bune pe care le promisese. Astfel credinţa şi speranţa sa trebuie să fi fost restabilite. El a aflat că sosise timpul lui Dumnezeu pentru eliberarea israeliţilor şi obţinerea Ţării Făgăduinţei — Canaanul, ţara unde curge lapte şi miere — adică, foarte bogată, foarte rodnică.
Dacă în timpul celor patruzeci de ani, şi poate şi înainte, Moise se întrebase tot mereu dacă lui Dumnezeu Îi păsa într-adevăr de israeliţi şi de ce a permis să fie asupriţi de egipteni, acum el avea încredinţarea de la Dumnezeu că El ştia şi-I păsa, cu aluzia că pentru un motiv bun aşteptase toţi aceşti ani şi Îşi reţinuse ajutorul pe care putea să-l dea oricând, şi că El avusese un scop în această reţinere. Explicaţia dată de Domnul s-a terminat cu invitarea lui Moise să fie acum servitorul Său, mesagerul şi purtătorul de cuvânt către faraon, să-i ceară să elibereze pe israeliţii captivi.
eu voi fi negreşit cu tine”
Apoi Moise, care cu patruzeci de ani înainte a fost plin de încredere şi curaj, şi pregătit să-i conducă pe israeliţi, dar căruia acum îi lipsea încrederea în sine, I-a răspuns Domnului: Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe fiii lui Israel?” Aceasta însemna: Doamne, desigur că ştii că sunt un eşec; cu toate avantajele educaţiei pe care le-am avut, nu sunt bun pentru altceva decât să fiu păstor; Doamne, în mod sigur trebuie să fie cineva mult mai competent decât mine pentru conducerea lui Israel, altminteri mă tem că poporul meu nu va ieşi niciodată din Egipt.
Răspunsul lui Dumnezeu a fost: Eu voi fi negreşit cu tine”. Nu voi aştepta de la tine să faci aceasta singur. Îmi dau seama că este o sarcină mare, o lucrare imensă, dar Eu voi fi cu tine”. Făcând chestiunea convingătoare, Domnul a declarat nu numai că Moise va conduce poporul, ci şi că trebuia ca ei să vină chiar la acel munte, muntele lui Dumnezeu” — şi să I se închine acolo.
Moise, amintindu-şi de nereuşita sa anterioară, a fost prudent. El a întrebat ce răspuns să le dea israeliţilor dacă le va spune că Dumnezeu l-a trimis de data aceasta şi ei vor întreba: Cine? Care Dumnezeu? Care este numele Lui? Răspunsul divin a fost că numele lui Dumnezeu este EU SUNT CEL CARE SUNT” — Cel care există prin sine însuşi. Dar Moise devenise atât de neîncrezător în sine, încât nu se putea gândi să întreprindă această mare lucrare. El a insistat că egiptenii nu vor lăsa poporul să plece. Era din ce în ce mai convins că intenţia lor era să-i ţină pe israeliţi ca sclavi. Altă obiecţie a fost că israeliţii nu vor crede că Dumnezeu i S-a arătat într-adevăr lui Moise.
Răspunzând la aceste obiecţii, Domnul i-a dat lui Moise anumite semne, convingându-l că el vorbea cu Cel Atotputernic şi l-a asigurat că aceste semne vor fi convingătoare pentru israeliţi şi pentru egipteni.
greoi la vorbire şi incompetent
Atât de smerit era Moise încât deşi credea pe deplin în Domnul şi se încredea în puterea Lui, nu putea să-şi dea seama că va avea succes tocmai cu ajutor divin. Desigur că Dumnezeu are în gând să găsească pe altcineva pentru o lucrare atât de importantă. Moise a declarat: Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară, nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti robului Tău; căci vorba şi limba îmi sunt greoaie”. Mai mult, el nu avea experienţă ca servitor sau profet al Domnului. În mod sigur Domnul îl încerca numai să vadă dacă el era destul de repezit să întreprindă o astfel de lucrare, dar de fapt intenţiona să o dea altcuiva. Dar nu! Răspunsul Domnului a fost: Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus”. Exodul 4:10, 12.
La fel astăzi, adevăratul popor al lui Dumnezeu din Veacul Evanghelic, sunt cu toţii concepuţi de spirit şi prin aceasta sunt cu toţii autorizaţi şi calificaţi să fie ambasadori pentru Dumnezeu, să vorbească Adevărul în iubire, în numele lui Dumnezeu, şi ca servitori ai Domnului Isus Cristos. Dar se pare că pentru unii dintre noi este uneori imposibil să ne dăm seama cât de mare onoare ne-a acordat Dumnezeu în faptul că ne-a invitat să fim agenţii şi purtătorii Lui de cuvânt, ca să spunem Mesajul Lui lumii sau fraţilor din Biserică. Şi apoi, când ne-am convins că Domnul va fi cu noi, unii sunt în pericol de a fi prea repeziţi şi îndărătnici în legătură cu această chestiune. În timp ce aceştia nu au nevoie de încurajare, fără îndoială aceia care, asemenea lui Moise, au nevoie să fie încurajaţi, sunt în pericol mai mic de a fi lezaţi de marea onoare care se leagă de serviciul lui Dumnezeu în vreo calitate.
Celor smeriţi de acum, ca lui Moise în vechime, Dumnezeu le spune: Du-te, dar; şi Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus”. După cum o lecţie este să nu avem încredere în noi înşine, sau în judecata ori puterea noastră, o altă lecţie importantă este să avem toată încrederea, absolută încredere în Dumnezeu. Până când această lecţie nu va fi învăţată, nimeni nu va fi într-adevăr potrivit să fie purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. În cazul lui Moise, smerenia, lipsa de încredere în sine, umilinţa, au devenit atât de pronunţate în timpul celor patruzeci de ani de pregătire pe această linie, încât s-a rugat Domnului ca, chiar dacă va fi folosit, altcineva să fie purtătorul de cuvânt. Dumnezeu a auzit cererea lui şi i-a dat pe fratele său Aaron ca tovarăş şi purtător de cuvânt, când va merge înaintea lui faraon pentru a face cereri în numele Domnului.
Cu toate acestea, Aaron n-a fost cel competent pentru marea lucrare. El n-a avut aceeaşi pregătire de care s-a bucurat Moise. De aceea Dumnezeu l-a numit pe Moise să fie ca un dumnezeu, sau un conducător pentru fratele său Aaron, iar acesta din urmă să fie ca servitorul lui, sau purtătorul lui de cuvânt, vorbind numai cum era autorizat de blândul şi modestul Moise, căruia, datorită blândeţii Sale, Dumnezeu i-a dat responsabilitatea.
Totul în Scripturi ne indică faptul că smerenia este o caracteristică esenţială pentru tot poporul Domnului, care vreau să fie folosiţi de Domnul în vreo lucrare importantă sau specială pentru El. Dacă urmaşii Domnului ar putea avea aceasta în minte continuu şi şi-ar forma calea potrivit cu aceasta, cât de mult ar fi folosiţi, putem fi siguri. Orice serviciu pentru Domnul este o onoare; dar cu cât ne este permis mai mult să servim, cu atât mai multe binecuvântări vom avea în viaţa de acum şi cu atât mai mare va fi răsplata noastră în viaţa care vine. Să ne smerim deci, după cum spune apostolul, sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca El să ne înalţe la vremea cuvenită.