MOMENTUL PSIHOLOGIC

1 Samuel 11:1-15

Împăratul Saul, deşi uns de Dumnezeu, a aşteptat glasul poporului — Momentul său oportun şi cum l-a folosit — Acceptarea lui de căre popor — Ocazii deschise pentru toţi — Lecţii pentru toţi în experienţele lui Saul — Lecţii speciale pentru Biserică, chemată de asemenea la funcţie împărătească — Preoţimea împărătească — Toţi oamenii vor fi făcuţi iarăşi regi prin domnia lui Mesia — Toţi iubitorii nelegiuirii vor fi distruşi.

„Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte o cetate.” Proverbe 16:32.

R5635 / W. T. 15 februarie 1915 (pag. 59-61)

Israel ceruse un împărat. Dumnezeu, prin profetul Samuel, făcuse ca Saul să fie uns ca împărat. Poporul Israel se adunase şi profetul lui Dumnezeu, Samuel, indicase alegerea lui Dumnezeu pentru ei. Unii din popor acceptaseră cu bucurie alegerea, dar cei mai neciopliţi o refuzase, spunând cu un zâmbet batjocoritor: Cine este acesta? Care este trecutul lui ca să sperăm la lucruri mari prin el?

Părea ca şi cum Domnul şi planul Său dăduseră greş — ca şi cum alegerea fusese nesatisfăcătoare şi nu era nimic de ea. Saul n-a făcut nici o încercare de a exercita autoritate, văzând că avea un sprijin atât de şovăielnic din partea poporului. El s-a întors acasă — reluându-şi viaţa de agricultor; dar putem fi siguri că el aştepta cu răbdare să sosească momentul oportun sau psihologic, când, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, va intra în datoriile şi responsabilităţile de împărat, pentru care fusese uns divin.

Viaţa de agricultor al lui Saul a continuat numai o lună, până când s-a ivit ocazia care i-a adus sprijinul întregului popor ca împărat. Amoniţii, care locuiau la răsăritul posesiunilor lui Israel, erau în război cu una din seminţiile lui Israel. De câtva timp asediaseră Iabesul Galaadului, până când cetatea a fost în aşa lipsă acută de hrană etc., încât s-au cerut condiţii de predare. Batjocura din partea generalului amonit a fost că le va cruţa viaţa cu o singură condiţie, şi anume, fiecare să se supună să i se scoată un ochi, ca o ruşine pentru tot poporul Israel.

S-a cerut timp pentru a decide — şapte zile. Dacă nu puteau primi ajutor în acel timp, se supuneau condiţiilor. Au fost trimişi mesageri, poate la toate seminţiile. În orice caz, unii au venit la locul unde stătea Saul, evident în speranţa că acel care fusese ales împărat, acceptabil pentru unii, va face ceva pentru eliberarea lor. Ruşinea situaţiei a lovit direct în inima lui Saul. Israel, căruia Dumnezeu îi promisese stăpânirea ţării şi ajutorul Său, era în lipsă de credinţă şi de conducere.

Saul a fost numit conducător, şi momentul psihologic să conducă venise. El a ucis o pereche de boi pe care-i mâna şi a trimis bucăţi la toate seminţiile, spunând că aceluia care nu răspundea, să devină un apărător al intereselor generale şi să şteargă ruşinea, i se vor tăia boii în bucăţi. Aceasta era o poruncă ciudată din partea unui împărat; dar se pare că a atins punctul sensibil, căci au răspuns trei sute şi treizeci de mii de oameni. Mesagerii s-au întors din Iabesul Galaadului cu asigurarea de sprijin până în ziua următoare înainte de masă ; şi ei au dat răspuns asediatorilor în sensul că până la timpul hotărât ei vor ieşi să facă amoniţii cu ei cum vor considera mai bine — între timp aşteptând o eliberare care să-i facă pe vrăjmaşi neputincioşi în a-i vătăma.

Împăratul Saul şi-a împărţit armata în trei secţiuni şi acestea au venit brusc din trei părţi diferite peste oştile asediatoare, punându-i pe fugă, distrugând multe vieţi şi eliberând pe poporul Israel. La aceasta masele de israeliţi şi-au dat seama că Dumnezeu le dăduse într-adevăr un împărat înţelept, pe care ei întârziaseră să-l recunoască; şi ei au cerut pe cei care vorbiseră la început împotriva lui Saul, zicând: Să fie omorâţi. Totuşi împăratul a fost înţelept şi generos şi a zis: „Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat mântuire lui Israel”. Versetul 13.

Caracterul divin justificat

Amintim din nou cititorilor noştri că deşi acest război şi măcelărirea acelor amoniţi a avut aprobarea şi binecuvântarea divină, n-a însemnat, aşa cum mulţi dintre noi am presupus odată, şi anume că acele mii de amoniţi ((671)) măcelăriţi în somnul lor sau în momentele lor de veghe au mers imediat în iadul teologic, să sufere acolo chin veşnic. Dimpotrivă, ei au mers numai în marea închisoare a morţii, mormântul, să doarmă acolo până când, în aranjamentul lui Dumnezeu, Cristos va muri ca Răscumpărătorul lumii — şi mai mult, până când la a Doua Venire a Sa, Răscumpărătorul va lua marea Sa Putere şi va domni, Îşi va începe lucrarea de chemare înapoi din moarte a tuturor celor care sunt în mormintele lor. Ioan 5:28, 29.

Pentru a înţelege situaţia, trebuie să ne amintim că toţi oamenii sunt sub o sentinţă a morţii, condamnare, nevrednici de viaţă veşnică. Oricum toţi trebuie să moară; şi puţin contează dacă mor de foame, de boală, de ciumă sau de sabie. Pedeapsa spune numai: „Vei muri negreşit” — nu vei trăi cumva sau undeva. Această vedere a lucrurilor are legătură clară cu orice aparţine de autorizarea războaielor de către Domnul şi cu permisiunea foametei, bolii etc. În timp ce Dumnezeu a aplicat pedeapsa „plata păcatului este moartea” şi astfel Şi-a manifestat dreptatea, în alt mod El a pregătit manifestarea Iubirii Sale. Primul pas al manifestării iubirii a fost trimiterea Fiului Său ca Răscumpărătorul omului — să moară pentru păcatul lui Adam, sub care este condamnată la moarte toată rasa.

Totuşi, Planul divin este ascuns de lume în general. Numai poporul consacrat al Domnului poate avea o înţelegere clară, prin Biblie, despre marile scopuri de iubire ale lui Dumnezeu pentru omenire. Aceştia sunt informaţi şi sunt în stare să înţeleagă Mesajul, că în cele din urmă Dumnezeu va stabili o Împărăţie care va lega puterea lui Satan, va elibera omenirea de slăbiciunile ei mentale, morale şi fizice —urmările blestemului — şi va restabili pe toţi cei ascultători la perfecţiune deplină şi la relaţie cu Dumnezeu.

Mari ocazii îi aşteaptă pe toţi

Privind în lume, înţelegem că ocaziile de progres şi mărime nu sunt în nici un caz egale. Totuşi, puţini bărbaţi şi puţine femei folosesc toate ocaziile de aur care le vin pentru progresul propriu şi pentru a fi folositori semenilor. Toţi aceştia pot lua o bună învăţătură de la Saul; căci el a avut în mod natural unele trăsături bune pe care mai apoi le-a deviat sau le-a folosit greşit.

Că Saul a avut umilinţă este dovedit prin faptul că atunci când i s-a făcut sugestia să devină împărat, el a respins ideea vredniciei sale de acea poziţie, spunând că erau seminţii mai mari decât aceea din care făcea parte el, şi că, chiar în seminţia lui, familia sa nu era cea mai proeminentă. Apoi, când profetul Samuel a chemat poporul, pentru a se putea stabili alegerea Domnului referitor la cine să fie împărat, Saul era ascuns printre lucruri, stând printre grămezile de bagaje. El ştia cum va cădea sorţul Domnului; şi spre lauda lui, el n-a umblat ţanţoş printre oameni arătându-se şi zicând: Sigur Domnul mă va alege. Apoi, când unii din popor au murmurat că el nu era acceptabil, Saul s-a dus linişit la casa şi la gospodăria sa, lăsând lucrurile să se liniştească. Astfel el a arătat răbdare şi înţelepciune, precum şi umilinţă.

Acţiunea sa următoare şi conducerea armatei au arătat credinţa în Dumnezeu şi curajul lui. Dacă Saul şi-ar fi menţinut aceste caracteristici, experienţele sale de mai târziu ar fi fost foarte diferite. Dar aproape fiecare tânăr şi fiecare tânără când sunt în pragul vieţii, precum şi când sunt mai bătrâni, pot câştiga anumite lecţii valoroase de durată din experienţele lui Saul.

Ar putea surprinde pe unii când vom spune că în special creştinii — poporul consacrat al lui Dumnezeu — pot învăţa lecţii folositoare din experienţele lui Saul. Ei, ca şi Saul, au fost nominalizaţi de Dumnezeu, nu numai să fie împăraţi, ci şi preoţi, „o Preoţie împărătească”. După cum Saul a fost uns cu ulei, tot aşa Preoţimea împărătească sunt unşi cu Spiritul sfânt. După cum poporul l-a respins pe Saul şi el a aşteptat cu răbdare timpul Domnului, tot aşa poporul, omenirea, nu este gata încă pentru Domnia Preoţimii împărăteşti, al cărei Cap este Isus; şi timpul lui Dumnezeu pentru stabilirea Împărăţiei n-a venit încă. Sunt necesare lecţii de răbdare, de umilinţă şi de încredere în Dumnezeu pentru ca, după ce au răbdat, să poată moşteni făgăduinţele. Evr. 6:12.

Marele Armaghedon este aproape, şi lumea va învăţa lecţii îngrozitoare cu mare preţ. După aceea Împărăţia lui Mesia va fi foarte populară; şi ei vor zice, cum au zis în cazul lui Saul: Toţi cei care se împotrivesc să fie daţi la moarte. Însă Cristosul glorificat — Isus Capul, Biserica membrii Săi — vor fi foarte îndurători şi se va proclama o amnistie generală pentru toţi care vor dori să vină în armonie cu Împărăţia.

Nu numai cei care L-au persecutat pe Mântuitorul vor fi iertaţi şi vor fi ajutaţi să se întoarcă la armonie cu Dumnezeu prin El, dar şi cei care au dispreţuit Preoţimea împărătească şi au persecutat-o fără să ştie, vor fi trataţi cu milă. „Iată ce zic fraţii voştri, care vă urăsc şi vă izgonesc din cauza Numelui Meu: Domnul să fie slăvit (noi o facem pentru binele cauzei) şi să vă vedem bucuria! Dar ei vor rămâne de ruşine!”

Ruşinea care va veni atunci peste toţi cei care între timp s-au împotrivit alegerii Domnului pentru clasa Împărăţiei Sale va fi o pedeapsă suficientă. După ruşine şi după iertarea lui Dumnezeu pentru toţi doritorii şi ascultătorii, Cristosul va aduce binecuvântările „restabilirii, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” Fapte 3:21.

((672))

O lume plină de regi

Dumnezeu l-a creat pe tatăl Adam rege al pământului. Dacă el ar fi rămas loial Dumnezeului său, şi-ar fi păstrat nu numai viaţa, sănătatea şi fericirea, ci şi autoritatea sa de rege peste animale, peşti şi păsări — conducându-le cu puteri telepatice. Călcarea de către Adam a Legământului său cu Dumnezeu, nu numai că a adus moarte şi separare de Dumnezeu, ci şi i-a deteriorat puterile stăpânitoare peste creaturile inferioare. Răscumpărarea îndeplinită prin moartea lui Isus va ajunge în cele din urmă la fiecare membru al rasei lui Adam, şi va fi aplicabilă nu numai la restabilirea lor la perfecţiunea umană a minţii şi corpului, ci va cuprinde şi restabilirea la puterile regeşti.

Într-o republică există o recunoaştere a faptului egalităţii oamenilor în faţa legii. Într-o republică, fiecare om este un rege; şi aceşti regi votează pentru unul dintre ei ca să fie rege-preşedinte, sau altfel să deţină poziţia executivă de guvernare, ca slujitor al tuturor. Aceasta este o teorie, un ideal, dar cu toţii ştim că este mai mult sau mai puţin deficitară. Este în zadar a pretinde că toţi oamenii s-au născut liberi şi egali când ştim că există mari inegalităţi de naştere, de caracter, de talent, de putere a voinţei. Prin urmare, deşi o republică ar fi condiţia ideală pentru oamenii perfecţi, aceasta numai parţial satisface cerinţele cazului atâta vreme cât omul este imperfect.

Nici Împărăţia lui Mesia nu va fi stabilită ca o republică. În loc de a da umanităţii mai multă putere şi de a lăsa totul să fie rezolvat prin voinţa şi votul popular, Împărăţia lui Mesia va face contrariul. Ea va da legea, va pedepsi orice călcare a legii şi le va arăta oamenilor faptul că ei nu sunt calificaţi să se guverneze singuri, şi că de aceea Dumnezeu a decretat stabilirea Împărăţiei lui Mesia ca să stăpânească peste omenire, în timp ce ei sunt în stare imperfectă, şi prin Restabilire să-i aducă la perfecţiune, unde vor fi capabili, cum a fost intenţionat iniţial, să fie toţi regi; sau, dacă nu vor ajunge la acest standard, vor fi distruşi ca incorigibili, iubitori ai nelegiuirii.

Desigur că programul divin pentru omenire este frumos, simplu şi de o măreţie sublimă! Cuprinde tot ce este de dorit. După cum declară Biblia, va fi „dorinţa tuturor neamurilor”. Cei ai căror ochi şi urechi pentru înţelegere sunt deschise să aprecieze acest Mesaj al Bibliei au mult avantaj în toate felurile faţă de omul mediu din prezent. Această cunoştinţă este foarte folositoare pentru ei, când ajung să-şi dea seama că ungerea lor cu Spiritul sfânt este cu scopul pregătirii lor ca Preoţime împărătească a viitorului şi, împreună cu Isus, al aducerii la omenire a binecuvântărilor lui Iehova, pierdute prin păcat, răscumpărate la Calvar.