O LEGIUNE DE DEMONI
„Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea să nu ne temem chiar dacă s-ar răsturna pământul şi s-ar zgudui munţii în inima mărilor.”
R 5058 W. T. 1 iulie 1912 (pag. 216-217)
Partea de început a studiului de astăzi este o relatare a unei furtuni foarte puternice pe Marea Galileii. Isus, obosit din pricina învăţării şi vindecărilor, când ieşea din el vitalitate pentru uşurarea poporului, a intrat într-una din corăbiile folosite mai înainte de unii dintre ucenicii Săi în ocupaţia pescuitului şi pe care încă le deţineau. Scopul a fost să treacă de cealaltă parte a lacului pentru o perioadă de odihnă şi reîmprospătare. Învăţătorul a adormit imediat în partea din spate a corăbiei pe o pernă. Dintr-odată s-a pornit o furtună teribilă care i-a îngrozit chiar şi pe cei obişnuiţi cu astfel de scene. Vânturile suflau şi valurile dădeau peste bord. Era o urgenţă; nu puteau arunca apa destul de repede şi se mirau că Învăţătorul dormea în acest timp. Au mers la El şi L-au trezit spunând: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” Iar El S-a trezit şi a certat vântul spunând: „Taci! Fii liniştită!” Şi imediat „s-a făcut o linişte mare”.
Experienţa aceasta a fost o lecţie valoroasă pentru apostoli, arătându-le puterea minunată a lui Dumnezeu exercitată prin Învăţătorul lor. Şi aceeaşi lecţie ajunge şi la noi astăzi. Există furtuni ale vieţii care uneori se năpustesc asupra noastră, asupra fraţilor şi asupra întregii case, şi ne pun în pericol şi par că sigur ne vor afunda în disperare. Atunci este timpul să exercităm credinţă în Cel care a spus: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. Atunci este timpul să ne amintim cuvintele Învăţătorului: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârşeşte”. Oricine, prin exercitarea credinţei sale poate să se prindă de Domnul, va găsi că o mare pace, un mare calm va veni în inima sa şi în toate afacerile sale. Atunci îşi poate aminti promisiunea Învăţătorului că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după planul Său.” Rom. 8:28.
Textul de la începutul acestui studiu ne atrage atenţia asupra altei furtuni. Ea ilustrează marea furtună a necazului care la sfârşitul acestui Veac va izbucni deodată peste întreaga omenire, şi în care „Babilonul cel mare, mama prostituatelor”, va fi „aruncat ca o mare piatră de moară în mare”. Despre acelaşi „timp de necaz” se vorbeşte în unele Scripturi ca despre un „vârtej de vânt”, rezultatul dezlegării „celor patru vânturi ale pământului” care vor fi ţinute până la acel timp. Apoc. 17:5; 18:21; Ier. 25:32; Apoc. 7:1.
Apoi, acest necaz este simbolizat printr-un „foc” ce va arde nu doar pământul (simbolic pentru societatea organizată), ci şi cerurile (simbolice pentru eclesiasticism). Acest foc simbolic, această mare izbucnire anarhistă, va lăsa instituţiile prezente „cenuşă”. Pe ruinele lor, cenuşa speranţelor şi ambiţiilor spulberate ale societăţii, din punct de vedere politic, ştiinţific şi religios, se va ridica Împărăţia glorioasă a lui Mesia pentru a binecuvânta lumea; şi va fi aşa cum a fost profeţit: „Va veni dorinţa tuturor neamurilor”. Este de fapt ceea ce toate naţiunile doresc, deşi ele nu-şi dau seama cum se vor împlini dorinţele lor prin intervenţia divină, prin Împărăţia lui Mesia.
Textul nostru ilustrează acel „timp de necaz” viitor ca o mare „furtună” care va îndepărta cu totul, sau va schimba pământul sau construcţia actuală a societăţii, şi va duce „munţii”, împărăţiile din acest timp prezent, în marea anarhiei. Poporul lui Dumnezeu va fi într-o oarecare măsură asociat cu toate aceste necazuri, dar nu trebuie să se teamă, ei trebuie să-şi dea seama că Dumnezeu este la cârmă. „Când tot din jurul lor cedează, El va fi atunci a lor Speranţă şi Siguranţă.” Chiar dacă vor avea parte cu alţii de marele dezastru, necazurile nu vor invada inimile lor. În ei va locui credinţa în Dumnezeu şi în promisiunile glorioase ale Cuvântului Său, şi astfel vor fi păziţi în pace.
„ISUS LE-A DAT VOIE” SĂ PLECE
În titlu am făcut legătura acestui studiu cu demonii, pentru că Scripturile sugerează că demonii vor avea considerabil de-a face cu stârnirea marelui „timp de necaz” şi cu nemulţumirea cu care se va încheia acest Veac şi va fi stabilită Împărăţia lui Mesia.
De cealaltă parte a lacului, când au debarcat, a venit un om în fugă spre ei, văzându-i de departe. Era posedat — adică, demonii, îngerii căzuţi menţionaţi de sf. Iuda (Iuda 6) şi de sf. Petru (2 Pet. 2:4) câştigaseră acces şi îl stăpâneau. Aceştia L-au recunoscut pe Isus şi I-au vorbit prin gura omului, spunând: „Ce ai a cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur pe Dumnezeu să nu ne chinuieşti”. Acesta a fost răspunsul la porunca lui Isus ca spiritele rele să iasă din om. S-a dovedit că nu numai un demon câştigase acces, ci mulţi, o legiune.
Demonii şi-au dat seama că erau supuşi poruncilor lui Isus şi au cerut să li se permită să intre în porci — să-i posedeze. Pentru explicaţia Bibliei despre felul cum unii îngeri au căzut de la perfecţiunea şi armonia lor originară cu Dumnezeu, de ce caută să câştige control asupra omenirii şi să comunice cu ei prin medii, şi de ce personifică morţii, nu avem loc să o prezentăm în acest studiu; dar deoarece există mulţi astăzi mai mult sau mai puţin sub influenţa demonismului — spiritismul — vom trimite mai multă informaţie la cerere făcută prin carte poştală.
Isus le-a dat demonilor privilegiul pe care l-au cerut, să treacă din om în porci, care erau în jur de 2.000. Porcii, asemenea omului, erau înnebuniţi de influenţa străină dinafară care a luat în stăpânire creierele lor. Ei au alergat cu violenţă printr-un loc abrupt în jos în mare şi s-au înecat. Între timp, omul, eliberat de posesia lor, şi-a venit din nou în fire şi L-a lăudat pe Dumnezeu pentru eliberare. El a dorit să meargă cu Isus şi să devină unul dintre ucenicii Lui. El voia să spună şi altora despre marea eliberare pe care o trăise şi să le spună de această dovadă în plus că Isus era Mesia. Dar aceasta n-a fost în armonie cu judecata Domnului în privinţa voii Tatălui, şi i-a refuzat tovărăşia, instruindu-l să meargă acasă la el şi să spună prietenilor lui ce lucruri mari a făcut Domnul pentru el.
Aşa a făcut, şi oamenii din toată regiunea din jur care îl cunoşteau ca un nebun şi posedat, s-au minunat de însănătoşirea lui şi au luat la cunoştinţă de faptul că Isus l-a vindecat. Cei familiari cu astfel de chestiuni pretind că probabil jumătate din cei internaţi în azilurile noastre de alienaţi mintal sunt persoane posedate de spirite rele, demoni, fără să aibă o boală organică a creierului. Dar vai! Vedem dovezi pretutindeni că aceste spirite rele pavează drumul pentru un mare măcel asupra omenirii.
Sub titlul Fenomenul Psihic, spiritismul este studiat de unii dintre profesorii proeminenţi ai colegiilor zilelor noastre. Ei, asemenea altor spiritişti, sunt înşelaţi în presupunerea că manifestările care le vin sunt de la prietenii lor morţi. Numai Biblia clarifică în mod perfect chestiunea. Ea ne asigură că morţii nu au nicio putere să comunice astfel şi că toate aceste comunicări vin de la demoni, care nu îndrăznesc să spună cine sunt, căci dacă ar spune, omenirea ar fi în gardă împotriva lor; şi ei dorind să fie în contact strâns cu omenirea, personifică şi reprezintă diferiţi morţi.
Hipnotismul, mesmerismul, puterea de clarauzire şi puterea de clarviziune sunt toate părţi integrante ale aceleaşi mari înşelări.