OPINII DESPRE „CEA MAI BUNĂ CONVENŢIE A NOASTRĂ”

R 4886 W. T. 1 octombrie 1911 (pag. 371-378)

Am observat deja faptul că există o dispoziţie generală de a evalua fiecare convenţie la încheierea ei, spunând că este „cea mai bună convenţie”. Dar având deplină îngăduinţă pentru această tendinţă, credem că suntem pe deplin îndreptăţiţi să scriem despre convenţia din 1-11 septembrie 1911, că a întrecut toate adunările anterioare de acest fel, ţinute sub auspiciile Societăţii noastre. Câteva lucruri au contribuit. Timp de unsprezece zile cu excepţia unei dimineţi, vremea a fost frumoasă, cu ploi noaptea dar cu timp frumos ziua. Cazările au fost confortabile şi aerul de munte înviorător. Repartizarea subiectelor în diferite zile a contribuit într-o măsură de asemenea, şi faptul că n-au existat atracţii din afară, de niciun fel, ne-a ajutat în dorinţele noastre de a uita lumea şi toate celelalte în afara lucrurilor cereşti în această mică perioadă de retragere din aglomeraţia grijilor vieţii, pentru comuniune cu Domnul şi pentru studierea Cuvântului Său. Auditoriul s-a dovedit a fi unul foarte mulţumitor. Vorbitorii au putut fi auziţi din toate părţile marii clădiri, care are aproape trei mii şase sute de locuri, şi loc de stat în picioare pentru încă o mie.

De dimineaţa până seara, zi după zi, poporul Domnului s-a adunat pentru laudă şi studiu, relativ puţine locuri fiind goale. Rareori au fost sub trei mii prezenţi. Cu ocazia noastră principală s-a estimat a fi patru mii prezenţi. Aceasta, desigur, îi include pe locuitorii din vecinătate. O estimare neexagerată a prietenilor Adevărului prezent la convenţie ar fi de trei mii.

Observând menţiunea făcută în Turnul de Veghere despre consacrarea copiilor cu ocazii asemănătoare, s-a făcut aici o cerere. În consecinţă s-au oferit două ocazii, care au adus în faţă cam o sută de copii consacraţi de părinţii lor Domnului — pentru boală sau sănătate, pentru sărăcie sau bogăţie, pentru viaţă sau moarte — pentru ca voia lui Dumnezeu să se facă în ei, faţă de ei, şi pentru ca părinţii să poată fi binecuvântaţi cu înţelepciune şi har pentru a-i instrui şi îndruma în educaţia şi în sfatul Domnului. Au fost acordate două ocazii pentru botez, pentru ca unii care n-au putut sta până la sfârşitul convenţiei să poată fi serviţi ca şi ceilalţi care n-au putut veni de la început. Numărul total al adulţilor scufundaţi în simbolul deplinei lor consacrări pentru a fi morţi cu Cristos a fost de o sută şaptezeci şi opt.

De luni seara până vineri seara — cinci seri — fratele Russell a ţinut recepţii la „Overlook Inn”, sau „Betel”, cum a fost numit. În jur de şase sute au fost invitaţi în fiecare seară. Aceasta a permis o ocazie specială pentru saluturi şi părtăşie. În fiecare seară fratele Russell a ţinut câte o scurtă cuvântare. Alternate cu cântări de laudă, s-au servit unele mici gustări — îngheţată şi prăjitură — şi apoi, la plecarea fraţilor dragi, fratele Russell a dat mâna cu fiecare şi le-a spus câte un cuvânt de salutare. Va urma un raport în ziar al primului subiect din prima seară. N-a fost publicat niciun raport despre celelalte seri din câte am auzit.

Unul din cele mai interesante aspecte ale convenţiei a fost sesiunea de încheiere a ei, când vorbitorii, în jur de o sută, s-au aranjat într-un rând în faţa lungii platforme şi o mulţime de aproximativ patru mii au trecut pe rând prin faţa lor strângând mâna fiecăruia. Aceasta a luat mai mult de o oră şi jumătate. Unii erau veseli, unii erau înlăcrimaţi. Toţi păreau serioşi şi hotărâţi ca prin harul Domnului să ajungă la marea convenţie promisă în Scripturi — „Adunarea generală a Bisericii Întâilor născuţi”. La sfârşitul strângerii de mână, la ieşire i s-a dăruit fiecăruia câte o inimioară de celuloid, aşa cum se intenţionează să se facă la fiecare convenţie.

Nu putem încerca să dăm nici măcar un rezumat al numeroaselor cuvântări ţinute cu această ocazie. Poate că nu putem să facem mai bine de această dată decât să dăm rapoartele din ziare, care urmează:

SESIUNEA DE ZECE ZILE A STUDENŢILOR BIBLIEI ŢINUTĂ ÎN MUNŢI

„De o săptămână este în sesiune o remarcabilă şcoală de Biblie în Munţii Allegheny, la facilităţile binecunoscutei Chautauqua. Hotelurile şi vilele s-au umplut până la refuz şi s-au folosit paturi suplimentare. Delegaţii sunt din toate părţile lumii. Entuziasmul nu este de felul gălăgios, ci se manifestă prin seriozitatea înfăţişării şi a tonului, şi prin continua prezenţă mare la adunări. Acestea încep dimineaţa şi continuă practic toată ziua cu o pauză pentru masa de la amiază. Programele au o varietate plăcută. Sala mare are minunate proprietăţi acustice. Capacitatea ei este evaluată la 4.500 de locuri, incluzând platforma, care are 500 de locuri.

Iubitorii Bibliei nu pot să nu fie impresionaţi de fidelitatea serioasă a fiecărui vorbitor faţă de Sfintele Scripturi. Critica Radicală nu-şi găseste niciun loc în program, nici doctrina Evoluţiei. Ambele sunt reclamate ca fiind contrare învăţăturilor Bibliei. Biblia este tratată nu ca un număr de cărţi, ci ca o singură carte. Este prezentată pretenţia că ea este Cartea lui Dumnezeu, deoarece oamenii sfinţi din vechime au vorbit şi au scris aşa cum au fost mişcaţi de Spiritul sfânt. Se pretinde că această lucrare a Spiritului sfânt în mintea scriitorilor Bibliei este răspunzătoare de unitatea mărturiei ei.

DE CE BIBLIA PARE CONTRADICTORIE

Pretenţia Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor Bibliei este că motivul pentru care creştinii sunt divizaţi în diferite secte şi partide nu este că Biblia are învăţături contradictorii, corespunzătoare cu cele ale crezurilor, ci pentru că părinţii noştri, prin ochelarii coloraţi ai crezurilor din trecut, au înţeles numai parţial învăţăturile ei. Înţeleasă corect, ea trebuie să fie în completă armonie cu ea însăşi şi să aibă doar o învăţătură — un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tată al tuturor, şi un singur Domn Isus Cristos şi o singură Biserică a Întâilor-născuţi ale căror nume sunt scrise în cer. Evrei 12:23.

Aceşti studenţi par să se concentreze asupra găsirii armoniei în Biblie, ceea ce toţi admit că trebuie să fie acolo dacă toţi scriitorii Bibliei au fost inspiraţi de acelaşi Spirit sfânt. Mai mult de atât, spre deosebire de orice altă clasă de creştini din lume, aceşti studenţi ai Bibliei pretind că au găsit cheia interpretării care face ca toată cartea să fie armonioasă, de la Geneza la Apocalipsa. Este sigur că niciun grup de creştini mai serioşi nu s-au adunat vreodată la Mountian Lake Park. Este sigur că nu s-au adunat vreodată niciunii care să facă un studiu mai atent al Cuvântului Domnului. Este sigur că nimeni vreodată n-a părut mai bucuros, mai fericit în Domnul. Şi pretenţia este că această fericire izvorăşte dintr-o înţelegere corectă a Bibliei, care a atras inimile credincioşilor mai aproape de Dumnezeu şi mai aproape unul de altul.

MULŢUMIM LUI DUMNEZEU

PENTRU LUMINĂ

„O!” spune cineva, „Inimile noastre sunt bucuroase deoarece vedem că învăţătura Bibliei, înţeleasă corect, este că Dumnezeu este iubire şi că lucrările lui Dumnezeu cu lumea nu s-au sfârşit, ci în realitate numai au început. Noi vedem acum în ce privinţă am fost orbi mult timp, şi anume, că lucrarea acestui Veac Evanghelic este alegerea «bisericii întâilor-născuţi, ale căror nume sunt scrise în ceruri» (Evrei 12:23). Acum vedem că aceştia vor fi Mireasa lui Cristos, asociaţi cu El în Împărăţia Sa glorioasă pentru care ne rugăm «Vie împărăţia Ta». Acum vedem că Împărăţia lui Mesia va fi stabilită în putere şi glorie mare printre oameni, şi că lucrarea ei va fi să binecuvânteze şi să ridice omenirea.

Odată fiind conduşi greşit de crezurile Veacurilor Întunecate, presupuneam că toţi păgânii trebuie să fie în chin pentru că ştiam că aceştia nu erau calificaţi ca sfinţi pentru prezenţa lui Dumnezeu şi pentru gloria Sa eternă. Cât ne-am mirat de aceasta! Ne-am mirat cum putea marele nostru Creator să fie drept ori iubitor şi totuşi să aducă în existenţă o rasă de fiinţe în astfel de condiţii şi pentru un astfel de scop. Acum vedem că am fost înşelaţi şi că astfel crezând i-am crezut pe oameni şi nu pe Dumnezeu — oameni greşiţi, oricât de buni. Odată am crezut, de asemenea, că toţi vecinii noştri, prietenii, rudele care nu erau din clasa celor evlavioşi — nepotriviţi pentru cer, şi care astfel mor, vor fi destinaţi chinului veşnic. O! cum se răzvrăteau inimile noastre împotriva unei astfel de decizii, dar ne-am gândit că dacă marele nostru Creator a hotărât aşa, trebuie să fie drept, şi am continuat să credem aceasta. Acum vedem, după cum declară Scripturile, că această frică n-a fost de la Dumnezeu, ci «porunci ale oamenilor».”

MOTIVUL PENTRU VOIOŞIE

„Vă puteţi mira că suntem voioşi, fericiţi în Domnul”, spune Pastorul Russell, „bucurându-ne că putem vedea acum pe Dumnezeul nostru şi învăţăturile Bibliei într-o nouă lumină — o lumină în concordanţă cu facultăţile de gândire consacrată? Vă miraţi că suntem fericiţi să aflăm că Biserica trebuie să primească binecuvântări chiar mai mari decât a visat vreodată — să fie cu Domnul Isus, Răscumpărătorul, ca Mireasa Sa, în marea lucrare de binecuvântare, recuperând şi salvând omenirea din păcat şi moarte? Vă miraţi că suntem fericiţi în faptul că ne dăm seama că milioanelor de păgâni care niciodată n-au avut ocazia de probare şi încercare, despre care Dumnezeu declară că este asigurată pentru fiecare membru al rasei lui Adam prin meritul sacrificiului lui Cristos, li se va acorda o încercare?

„Vă miraţi că ne simţim foarte uşuraţi să ştim că mulţi bărbaţi nobili şi femei nobile, prieteni şi vecini, din toate denominaţiile, nefiind evlavioşi şi nefiind urmaşi în urmele lui Isus, şi deci nefiind socotiţi vrednici de o parte în Împărăţia Lui ca membri ai clasei Miresei Sale, vor avea cu toate acestea o prevedere glorioasă la timpul cuvenit al lui Dumnezeu? Suntem bucuroşi că în timp ce noi putem spera la binecuvântări cereşti, spirituale, dincolo de văl, speranţa lumii este în restabilirea la tot ce a fost pierdut prin păcat şi răscumpărat prin Cruce. Suntem bucuroşi că la timpul cuvenit al lui Dumnezeu, Adam şi fiecare membru al rasei sale vor avea deplină ocazie de a se întoarce la armonie cu Dumnezeu şi la deplină perfecţiune umană şi la viaţă veşnică într-un Eden pământesc. Suntem bucuroşi să înţelegem că din Cuvântul lui Dumnezeu învăţăm că a Doua Moarte va fi asemenea primei, cu excepţia că aceasta va fi veşnică — nimeni nu va fi răscumpărat din ea, nimeni nu va fi înviat din ea. Dar suntem bucuroşi că nimeni decât cei răi cu voia, incorigibilii, vor fi trimişi în acea uitare, anihilare. Despre aceştia sf. Petru ne spune că ei vor pieri «ca nişte animalele fără minte».”

CÂND SE VOR ÎNTÂMPLA ACESTE LUCRURI?

„Va fi mult până aceste lucruri vor fi generale?” a fost întrebarea.

„Nu, sfârşitul glorios este aproape, conform înţelegerii noastre a Bibliei” a răspuns Pastorul Russell. „O declaraţie revizuită a cronologiei Bibliei arată că şase mii de ani tocmai au trecut, şi că suntem de 37 de ani în a şaptea mie. Această a şaptea mie, înţelegem noi, este perioada Mesianică, în care Satan va fi legat şi toate lucrările întunericului vor fi distruse. În această perioadă va domni Mesia, stabilind adevărul şi dreptatea şi binecuvântând întreaga lume cu lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu. Într-adevăr, credem că invenţiile ultimilor patruzeci de ani sunt foarte strâns legate de această nouă Dispensaţie în care intrăm. Mai mult, înţelegerea noastră mai bună a Cuvântului lui Dumnezeu o atribuim, nu înţelepciunii noastre superioare, ci faptului că a sosit timpul cuvenit al lui Dumnezeu pentru a se îndepărta vălul şi a ni se arăta «lucrurile viitoare».”

LUCRAREA ESTE A LUI DUMNEZEU

„Vă aşteptaţi ca Asociaţia voastră să fie folosită în aducerea acestei epoci Mesianice — în convertirea lumii?” a fost următoarea întrebare.

„Asociaţia noastră este într-adevăr bucuroasă să facă ce poate pentru a risipi întunericul şi a descoperi lumina acum cuvenită. Ea speră într-adevăr să iasă unele binecuvântări din eforturile ei, în special printre cei mai religioşi, creştinii consacraţi din toate denominaţiile. Dar este departe de aşteptările noastre faptul că noi am putea îndeplini înfrângerea lui Satan şi a sistemului său înrădăcinat care stăpâneşte lumea. Acesta nu se referă la mulţii bărbaţi buni şi la multele femei bune asociaţi cu puterile care sunt — puterile conducătoare, puterile politice, puterile financiare, puterile sociale. Fără îndoială aceştia, asemenea nouă, fac tot ce le stă în putere să promoveze cauza adevărului şi a dreptăţii, fiecare pe linia sa şi conform luminii sale.

Această lucrare este în desfăşurare de secole, dar noi suntem siguri că nu poate efectua marile rezultate prezise în Biblie. Pentru împlinirea lor este necesar ca Domnul nostru Isus, invizibil, gloriosul Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor, să-Şi ia marea putere şi să-Şi înceapă domnia de o mie de ani de triumf asupra păcatului şi morţii. Nu ne aşteptăm ca Împărăţia Lui să fie inaugurată într-un mod paşnic, nici ca lumea să ştie vreodată ce se întâmplă cu afacerile ei. Biblia ne învaţă că suntem în pragul celui mai îngrozitor timp de necaz pe care lumea l-a cunoscut vreodată. Singura consolare pe care o avem în legătură cu această chestiune este promisiunea divină că în spatele acelui nor îngrozitor al furiei (mai degrabă al nebuniei) umane, există o margine argintie. Furtuna va face biata omenire una cu pământul, dar prin aceasta, în acelaşi timp, va acţiona ca un plug pentru a pregăti omenirea pentru binecuvântarea domniei lui Mesia de dreptate, pace, justiţie, adevăr”.

Un oficial al Asociaţiei a făcut următorul comentariu asupra procedeelor Convenţiei:

UN PROGRAM DIVERSIFICAT

1 Septembrie a fost ziua de deschidere. Generalul W. P. Hall, U.S.A., a ţinut discursul de deschidere, care a fost foarte plin de conţinut şi la obiect, cum se putea aştepta de la faimosul nostru luptător filipinez. Fără epoleţii şi medaliile sale de onoare, generalul părea în toate un predicator. Se spune că experienţele sale filipineze au avut considerabil de-a face cu aducerea Generalului Hall în rândurile Studenţilor Bibliei. O privire asupra lumii păgâne l-a convins că lumea are nevoie de Împărăţia Fiului lui Dumnezeu, în putere şi glorie mare, pentru a îndeplini printre oameni lucruri pe care nicio mâna sau limbă umană nu le poate face să se îndeplinească.

Onorabilul J. F. Rutherford a fost coordonatorul primei jumătăţi a Convenţiei din 1-6 septembrie. D-nul Rutherford a ţinut o foarte interesantă vorbire în care a schiţat speranţele şi obiectivele convenţiei şi a felicitat pe cei prezenţi în mijlocul frumuseţilor locaţiei alese pentru adunare. El şi-a exprimat speranţa ca toţi să fie abundent binecuvântaţi de Dumnezeu şi să ducă binecuvântările în diversele lor căminuri.

ZI DE MULŢUMIRE — 2 SEPTEMBRIE

Ziua a început cu o adunare de laudă şi mărturisire a experienţelor, în care nu s-a manifestat nicio reţinere. Au fost zece până la douăzeci şi cinci aproape tot timpul în picioare, aşteptând ocazia de a da mărturie pentru harul lui Dumnezeu, pentru aprecierea Cuvântului Său şi dorinţa lor de a fi urmaşi îndeaproape în urmele lui Isus. Apoi au urmat discursurile fratelui W. M. Hersee din Canada, a fratelui Daniel Toole din Michigan şi a fratelui A. M. Saphore din Pennsylvania.

Serviciile de după-masă au început cu o adunare de laudă. Vasta audienţă părea să cânte cu spiritul şi cu înţelegerea. Apoi au urmat vorbiri din partea fratelui R. E. Streeter din Rhode Island, a fratelui F. F. Cook din Michigan şi a fratelui O. L. Sullivan din Tennessee.

A fost o mare varietate, dar tema care a străbătut toate vorbirile şi mărturiile a fost în armonie cu nota predominantă a zilei, mulţumirea, aprecierea bunătăţii divine, recunoştinţa. Nemulţumirea şi orice asemenea acesteia au fost blamate.

ZIUA SFINŢENIEI — 3 SEPTEMBRIE

Serviciul de început a fost unul de laudă Împăratului împăraţilor; apoi a urmat fratele A. E. Burgess din Michigan şi fratele J. F. Rutherford din Missouri.

După-masă fratele A. I. Ritchie din Ontario, fratele C. T. Russell din Brooklyn şi fratele I. F. Hoskins din California au urmat unul după altul. Vorbitorii zilei au discutat subiectul sfinţeniei, ce este şi ce nu este. S-a arătat că rasa lui Adam este decăzută, niciunul nu este perfect, prin urmare niciunul nu este absolut sfânt, oricât de bine intenţionat ar fi. Ei au arătat că aranjamentul divin în Cristos constă în faptul că aceia care prin credinţă Îl acceptă pe Isus şi fac o deplină consacrare Lui şi se străduiesc să umble în urmele Lui — sunt socotiţi ca sfinţi sau fără pată. Se poate totuşi ca imperfecţiunile lor să fie vădite, în ciuda celor mai bune străduinţe ale lor pentru perfecţiune, dar ele sunt acoperite de ochii divini, deoarece imperfecţiunile lor sunt fără voie şi deoarece ei sunt trataţi ca noi creaturi în Cristos Isus.

A fost ţinut un serviciu duminică seara, condus de Pastorul Russell. A fost o adunare de întrebări şi au fost discutate câteva întrebări foare interesante şi s-a răspuns la ele, se pare spre satisfacţia vastei audienţe.

ZIUA SPERANŢEI — 4 SEPTEMBRIE

Ziua a început cu o adunare de o oră, de laudă şi experienţe. A fost foarte ordonată, demnă şi serioasă; cei care au mărturisit păreau plini de speranţă, şi, după cum s-au exprimat unii, trăiau pe vârful muntelui credinţei şi speranţei.

Au fost două discursuri înainte de prânz, unul ţinut de fratele J. D. Wright din Ohio şi celălalt de fratele P. E. Thompson din Ohio. Tema generală a fost speranţa, deşi a fost discutată din puncte de vedere diferite de către cei doi domni — cu competenţă în ambele cazuri. S-a arătat că speranţa are o bază. Multe speranţe au o temelie slabă, deoarece sunt zidite pe promisiuni nesatisfăcătoare şi făcute de oameni nesatisfăcători.

Speranţa creştinilor este zidită pe promisiunea lui Dumnezeu prezentată în Sfintele Scripturi. Deoarece este sigur că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, aceste promisiuni nespus de mari şi scumpe sunt temelii de nezdruncinat pentru o speranţă nespus de mare şi scumpă. S-a arătat că speranţa creştinilor este o speranţă la glorie, onoare şi nemurire — comoştenire cu Răscumpărătorul în Împărăţia Sa. Speranţa lor va suporta încercări. Ea nu va eşua. Ea are asigurarea că toate lucrurile vor lucra împreună pentru binele poporului credincios al lui Dumnezeu, şi dacă ei suferă cu El vor şi domni împreună cu El. Această speranţă include o schimbare de natură, de la pământească la spirituală, şi perspectiva domniei cu Isus pe planul ceresc asupra afacerilor omenirii, cu scopul ridicării omenirii şi a pământului din starea actuală de imperfecţiune la tot ceea ce a fost reprezentat în Eden la început. Cei care nu vor dori şi nu vor asculta nu trebuie să spere însă; Dumnezeu n-a dat nicio promisiune de viaţă eternă nimănui în afară e cei care îşi conformează viaţa după standardele divine. Cei răi vor fi complet distruşi după ce ei vor fi respins favoarea şi ocazia divină.

Sesiunea de după-masă a fost un simpozion la care au participat fratele E. Thompson din Washington, A. G. Wakefield din Virginia, F. C. Detweiler din Pennsylvania şi W. M. Wisdom din California. Tema a fost „Armătura Creştinului”. Coiful, platoşa, sabia, încălţămintea şi scutul au fost discutate şi a fost arătată semnificaţia lor spirituală. Cei care au auzit au primit fără îndoială un elan proaspăt pentru trăire sfântă — ţinând armătura strălucitoare şi în serviciu împotriva vicleniilor cărnii şi ale Adversarului.

ZIUA CONSACRĂRII — 5 SEPTEMBRIE

Ziua a început cu o adunare de laudă şi experienţe. Iarăşi n-au lipsit cei care să dea mărturie pentru harul lui Dumnezeu, pentru binecuvântările Adevărului şi pentru favorurile şi privilegiile acordate celor care perseverează în consacrarea inimii şi a vieţii, a timpului şi a talentului.

Fratele J. G. Kuehn din Ohio şi fratele F. H. Robison din Indiana au ţinut cuvântări înainte de masă, care au fost primite cu atenţie serioasă. Firul discursurilor lor a fost în armonie cu tema zilei — Consacrarea. Vasta audienţă a ascultat cu interes profund adevărata însemnătate a deplinei consacrări a inimii, a vieţii şi a toate lui Dumnezeu. Au fost date diferite ilustraţii şi îndemnuri la credincioşie pentru cei care au făcut un legământ cu Domnul ca nu cumva să dea înapoi sau în vreun fel să se dovedească necredincioşi legământului de sacrificiu. După-masă fratele G. B. Raymond din New York a ţinut un discurs plin de forţă pe subiectul Botezului. El a arătat în termeni siguri importanţa botezului când este văzut din punctul de vedere scriptural. A arătat că acesta include o deplină consacrare Domnului. După discurs a fost acordată o ocazie de scufundare simbolică în apă şi 113 au profitat de ocazie.

ZIUA SECERĂTORULUI — 6 SEPTEMBRIE

Adunarea de laudă şi experienţe cu care a început această zi a convenţiei a fost foarte interesantă, prin faptul că s-a limitat la experienţe pe linia lucrării Secerişului, care au fost date de mulţi care se angajaseră cu energie în serviciul public. La 10:30 Pastorul Russell a ţinut un discurs asupra secerişului şi a lucrătorilor lui — „mare este secerişul, secerătorii sunt puţini”. El a afirmat că el însuşi, ca şi alţii, a fost timp de mulţi ani în eroare cu privire la folosirea scripturală a acestei expresii referitoare la seceriş. Acum vedea că moartea nu este secerişul menţionat de marele Învăţător. El a arătat că a existat un timp de seceriş la sfârşitul Veacului Iudeu, şi că în mod asemănător Învăţătorul a învăţat că Veacul Evanghelic în care trăim se va sfârşi cu o lucrare de seceriş. A arătat că secerişul iudeu a ţinut patruzeci de ani, sfârşindu-se în anul 70 d. Cr., cu un mare timp de necaz peste naţiunea Iudee — asupra tuturor celor care n-au fost adunaţi în grânar. El a pretins, dând evident Scripturi ca sprijin, că secerişul este sfârşitul acestui Veac şi că va fi cu mult mai important; că în loc să fie secerişul unei naţiuni mici, este secerarea întregului efort creştin manifestat în toată lucrarea creştină de astăzi.

Lucrarea secerişului nu este sectară; este lucrarea Domnului. Întocmai cum lucrarea lui Isus şi a apostolilor n-a adunat pe toţi evreii la starea fiilor spirituali ai lui Dumnezeu, tot aşa secerişul acestui Veac nu va aduna pe toţi fiii lui Dumnezeu în glorie cerească, ci numai pe aceia găsiţi credincioşi. „Fii credincios până la moarte, şi îţi voi da cununa vieţii.” Necazul cu care s-a sfârşit secerişul iudeu a fost arătat ca un prototip al necazului cu care se va termina secerişul Veacului Evanghelic. S-a făcut aluzia chiar, că suntem deja în perioada secerişului şi că separarea grâului de neghină este deja în desfăşurare.

S-a făcut referire, cu apreciere, la mijloacele diversificate folosite de Domnul nostru în legătură cu lucrarea acestui seceriş. Din ceea ce s-a spus s-ar putea gândi că Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei îndeplineşte o mare lucrare pentru ajutorul studenţilor Bibliei din toate părţile lumii. Lucrarea din America şi din Marea Britanie desigur este lucrarea principală, dar s-a menţionat şi importanţa lucrării în proces printre popoarele Indiei şi Africii. S-ar părea că studiul Bibliei din punctul de vedere care armonizează crezurile conflictuale este apreciat chiar şi printre acei creştini care au ieşit din păgânism.

După-masă, discursurile pe linia lucrării secerişului au fost ţinute de către fratele J. H. Cole din Ohio; fratele I. F. Hoskins din California şi fratele E. W. Brenneisen din Texas.

ZIUA DE LAUDĂ — 7 SEPTEMBRIE

Rugăciunile şi cântările şi experienţele de deschidere a sesiunii au fost pe linia temei stabilite pentru acea zi — laudă lui Dumnezeu, de la care vine orice dar bun şi desăvârşit. Apoi a urmat un discurs de fratele Menta Sturgeon din Missouri, şi încă unul de fratele W. E. Van Amburgh din Dakota. Partea de laudă a fost nota dominată a ambelor discursuri, care au fost ascultate cu profund interes de o sală plină.

Fratele Russell a condus o adunare de întrebări timp de o oră. Au fost puse multe întrebări foarte interesante şi se pare că au fost tratate într-un mod satisfăcător audienţei.

Sesiunea de după-masă a fost un simpozion la care au participat fratele M. L. Staples, Virginia; fratele (Dr.) A. D. Young, New York; fratele H. E. Hollister, Illinois; fratele J. F. Stephenson, Districtul Columba; fratele J. P. McPherson, Ontario; fratele P. D. Pottle, Ohio; fratele Arthur Allen, New Jersey; fratele (Dr.) R. L. Robie, Illinois; fratele Wm. Weber, Maryland; fratele Wm. Mackridge, New York; fratele T. E. Barker, Massachusetts şi alţii. Subiectul a fost despre trăsăturile de caracter pe care creştinii sunt chemaţi să le dezbrace şi trăsăturile de caracter pe care trebuie le îmbrace dacă vreau să progreseze în favoarea divină. Printre lucrurile care trebuie dezbrăcate ar fi mânia, răutatea, invidia, ura şi cearta. Printre lucrurile care trebuie îmbrăcate ar fi blândeţea, gentileţea, răbdarea, îndelunga răbdare, bunătatea frăţească şi iubirea.

ZIUA ROADELOR — 8 SEPTEMBRIE

A fost ţinută o altă excelentă adunare de experienţe şi rugăciune, la care a fost adăugată lauda. Roadele Spiritului a fost tema zilei — roadele creştine. Discursurile de dinainte de masă au fost ţinute de fratele George Draper din Dakota de Sud şi de fratele A. H. Macmillan din Noua Scoţie. S-a atras atenţia audienţei asupra roadelor spiritului şi s-au discutat metodele prin care ele sunt dezvoltate în fiecare inimă creştină. S-a arătat că iubirea este suma tuturor roadelor, în timp ce răbdarea este elementul necesar fiecărui rod.

După-masă a fost un simpozion despre roadele Spiritului sfânt. Au participat fratele A. N. Mann, West Virginia; fratele W. S. McGregor, Massachusetts; fratele C. P. Bridges, Massachusetts; fratele C. F. Fillman, Ohio; fratele M. L. Herr, Pennsylvania; fratele James H. Cole, Ohio; fratele C. J. Woodworth, Pennsylvania; fratele Carl Hammerle, Pennsylvania şi fratele W. F. Hudgings, Missouri. Subiectul a fost bine şi complet tratat, şi fără îndoială toţi cei care l-au ascultat vor vedea mai bine de acum încolo şi vor înţelege relaţia dintre încercările, suferinţele şi dezamăgirile vieţii prezente, şi roadele Spiritului care trebuie dezvoltate în pregătirea pentru viaţa viitoare.

ZIUA NAŞTERII DIN SPIRIT — 9 SEPTEMBRIE

Adunarea de dimineaţă pentru laudă şi experienţe a fost lăsată exclusiv pentru cei care au participat la serviciul de botez de marţi. Ei au făcut mărturii bune. Foarte evident, ei au fost foarte sinceri şi fără îndoială mulţi dintre ei au avut o mare binecuvântare şi răsplată pentru credincioşia lor în apărarea adevărului şi în simbolizarea consacrării lor, după modul prescris în Biblie şi exemplificat personal de către Domnul nostru şi de către un apostol, după cum unul prezent a exprimat lucrurile. Fratele F. A. Hall, Indiana, şi fratele E. W. Brenneisen, Texas, au fost vorbitorii înainte de masă. Ei au arătat clar deosebirea dintre conceperea de spirit şi naşterea din spirit — că cea dintâi are loc la consacrarea creştinului, iar cea din urmă va avea loc la învierea din morţi.

Cu alte cuvinte, conceperea de spirit este începutul vieţii ca noi creaturi în Cristos. Dezvoltarea noii creaturi embrionare continuă în timpul vieţii prezente — reprezentată cum ar fi starea de crisalidă (larva fluturelui închisă în gogoaşă — n. t.). Învierea va fi naşterea embrionului la deplina perfecţiune a noii creaturi, întocmai cum din gogoaşă iese frumosul fluture al cărui embrion a fost ţinut în ea un timp; astfel condiţiile umane şi moartea vor elibera noua creatură concepută de spirit şi desăvârşită.

Pavel (1 Cor. 15) spune despre naşterea spirituală: „Este semănat în slăbiciune, înviat în putere; semănat în dezonoare, înviat în glorie; este semănat corp animal, înviat corp spiritual”. Această concepere de spirit şi naştere din spirit sunt însă chestiuni exclusive, nu intenţionate pentru toată familia umană, ci numai pentru cei aleşi — „chemaţi, aleşi şi credincioşi”. Lumea în general nu trebuie să aştepte nici o concepere de spirit, nici o naştere din spirit. Este arătat că promisiunea pentru ei este în restaurarea la perfecţiunea umană şi la un Eden pământesc. Va fi o regenerare la perfecţiune umană în timpul domniei glorioase a lui Mesia de o mie de ani.

În această după-masă, Pastor Russell va ţine un discurs pe tema Botezului adevărat şi simbolul lui potrivit, după care va fi oferită o altă ocazie pentru botezul simbolic.

ZIUA ÎMPĂRĂŢIEI — 10 SEPTEMBRIE

Aceasta va fi practic ultima zi a Convenţiei, chiar dacă unii pot rămâne până în cea de-a 11-a. Adunările publice se vor sfârşi. Programul de astăzi include o adunare de experienţe, un discurs al Pastorului Russell, un altul al fratelui P. S. L. Johnson şi un altul al fratelui B. H. Barton, iar la ora 4 după-masă o adresare de rămas bun din partea Pastorului Russell, urmată de o masă de dragoste. Toată lumea aşteaptă un „ospăţ de mâncăruri grase” astăzi, şi fără îndoială îl vor obţine. Cel puţin condiţiile par favorabile.

ALEGEREA MEMBRILOR COMITETULUI DE CONDUCERE PENTRU ANUL URMĂTOR

Următorii membri au fost aleşi pentru a servi în anul următor: Preşedinte, Pastorul C. T. Russell din Brooklyn şi Londra; Vice-Preşedinte, A. I. Ritchie din Ontario, Canada; Secretar, E. W. Brenneisen din Texas, Casier, W. E. Van Amburgh.

În ceea ce priveşte lucrarea din anul viitor, Preşedintele, Pastorul Russell, a spus: „Continuăm lucrarea pe linia actuală plină de succes şi în toate modurile avantajoasă. Credem că urmăm îndrumarea divină în străduinţa noastră de a face cunoscută adevărata interpretare a minunatei Cărţi a lui Dumnezeu, pe care noi cu toţii în trecut am înţeles-o într-un mod atât de greşit şi am denaturat-o. Ochii parţial orbiţi de pretutindeni se deschid astăzi, şi inimi calde creştine se bucură să vadă mai clar decât înainte lungimile, lăţimile, înălţimile şi adâncimile iubirii lui Dumnezeu care întrece orice înţelegere”.

„Dar ce se poate spune despre călătoriile tale, Pastore Russell?”

„S-a înţeles când am părăsit Londra în primăvară că îi voi vizita din nou în toamnă; acea aşteptare trebuie să o împlinesc. Cu mijloacele noastre rapide şi mari, călătoria nu este grea. Aştept să mă întorc în jur de întâi decembrie.”

După aceasta Pastorul Russell va merge într-un turneu în jurul lumii şi a fost ales un comitet să-l însoţească în călătorie.

Persoanele invitate să servească în acest comitet sunt: General-Maior W. P. Hall, U. S. A.; D-ul E. W. V. Kuehn din Toledo; D-ul J. T. D. Pyles din Washington, D. C. şi D-ul Charles F. Anderson din Baltimore, Md. Nu toţi aceşti domni au acceptat în mod clar responsabilităţile acestui serviciu, dar se aşteaptă cu încredere că vor accepta. Deoarece Asociaţia nu plăteşte niciun salariu, invitaţia aduce cu ea responsabilitatea ca toţi să se îngrijească de cheltuielile proprii.

RECEPŢIA DE LA „OVERLOOK INN”

Deşi Pastorul Russell a ţinut două cuvântări ieri şi este în program pentru câteva ocazii viitoare, niciuna din acestea nu permite părtăşia personală a Studenţilor Bibliei cu preaiubitul Preşedinte al Asociaţiei. În consecinţă, s-au făcut aranjamente prin care şase sute se pot întâlni cu Pastorul în fiecare seară prin aranjamente speciale stabilite dinainte. Ultima seară a fost martoră la prima din aceste Recepţii de la „Overlook Inn”.

Cele şase sute de invitaţii oferite pentru seară au fost acceptate din inimă. A fost o mulţime fericită — nu gălăgioasă, nu cu hohote de râs, nu cu glume, ci fericită, liniştită, paşnică — exact aşa expresii de credinţă cum s-ar aştepta să fie găsite printre studenţii Bibilei serioşi care au găsit „mărgăritarul de mare preţ”. Aceşti studenţi ai Bibliei pretind aceasta şi chiar mai mult: că ei găsesc în Biblie promisiuni preţioase pentru lumea nealeasă — total diferite de premiul ceresc pentru care ei declară că se străduiesc.

Pastorul Russell a salutat personal pe fiecare oaspete la sosire, apoi a făcut un scurt comentariu, după care au urmat nişte gustări uşoare. Gustările sociale şi religioase au fost apreciate, şi la timpul potrivit adunarea s-a împrăştiat, după ce s-au unit într-o cântare şi au fost conduşi în rugăciune de gazdă. Cuvintele Pastorului Russell de salut, pe care noi le adăugăm, evident au bucurat în mare măsură pe ascultători.

El a spus: „Dragi fraţi creştini, vă felicit pe voi şi pe mine cu binecuvântările Domnului, care ne-au permis să ne adunăm în acest frumos Parc în vârful munţilor pentru a ne odihni câteva zile de lucrurile lumeşti şi a ne angaja unii cu alţii în părtăşie creştină şi studiu din Cuvântul Tatălui. Îmi amintesc de cuvintele Învăţătorului adresate apostolilor, invitându-i chiar la un astfel de timp scurt de odihnă şi înviorare cum ne bucurăm noi aici. Apostolii fuseseră absenţi, vestind că Împărăţia se apropie. Ei s-au întors la timpul când Irod l-a decapitat fără milă pe Ioan Botezătorul. Ei au fost uimiţi că Dumnezeu a permis această procedură nedreaptă. S-au gândit la Isus, Împăratul, pe care L-au vestit şi a cărui putere se manifestase atât de abundent în scoaterea demonilor şi în vindecarea bolnavilor. Sigur că s-au întrebat de ce o putere atât de mare trebuia să rămână pasivă în timp ce preaiubitul înaintemergător al lui Isus a fost dat la o moarte ruşinoasă. Dacă puterea lui Irod putea fi exercitată astfel împotriva unuia dintre profeţi, de ce n-ar putea să facă tot aşa împotriva lui Isus şi a apostolilor? Se încredeau ei într-un Împărat a cărui autoritate era o laudă goală şi care era neajutorat în prezenţa împotrivirii?

Marele Învăţător Şi-a dat seama de situaţie, şi când ei au început să-I spună despre Ioan, despre învăţăturile pe care le aveau şi despre minunile făcute în Numele Lui, Isus le-a spus: «Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei nu mai aveau timp nici să mănânce». Marcu 6:31.

Să ne imaginăm pentru un moment că am fi în locul apostolilor şi că Învăţătorul ne-ar vorbi nouă în locul lor. Să vedem cât de mult avem în comun cu ei, chiar şi după ce au trecut 1800 de ani. Noi, asemenea lor, am avut plăcerea, privilegiul şi responsabilitatea, ca ambasadori pentru Dumnezeu, de a spune urechilor celor doritori că Împărăţia lui Mesia este aproape. Aşa cum a fost aproape în urmă cu 1800 de ani, în sensul că atunci le-a fost oferită evreilor care au refuzat s-o primească, tot aşa acum, la sfârşitul acestui Veac, Împărăţia lui Mesia este aproape, în sensul că este pe cale de a fi stabilită în putere şi glorie mare, deoarece lucrarea preliminară de găsire a Miresei şi a oaspeţilor pentru nuntă este aproape de a fi împlinită.

Aşa cum apostolii au fost uimiţi la decapitarea lui Ioan, la fel şi noi am fost adesea uimiţi să observăm în ce mare măsură providenţa divină permite prosperitatea «prinţului acestei lumi» şi a «copiilor acestei lumi» să se împotrivească celor care îşi sacrifică viaţa pentru cauza lui Dumnezeu, a Adevărului, a dreptăţii. Marele nostru Învăţător are un interes la fel de profund pentru urmaşii Lui astăzi cum a avut acum 1800 de ani, şi a făcut prevederi pentru noi din punct de vedere financiar şi altfel, ca să ne putem aduna aici pe înălţimea acestui munte frumos, departe de luptele lumii, de afacerile şi de plăcerile lumeşti. Să auzim din nou cuvintele Învăţătorului şi să le aplicăm la noi: «Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin». Aveţi aici părtăşie cu Mine şi cu Tatăl. Spuneţi-ne aici despre ceea ce aţi făcut şi ceea ce aţi învăţat. Examinaţi-vă aici cu atenţie, să vedeţi cât de corect, cât de veridic aţi prezentat mesajul Meu.

La fel cum venirea şi plecarea mulţimii i-au împiedicat pe Isus şi pe apostoli chiar şi de la împrospătarea cuvenită, aşa este şi cu noi. Fiind atât de deplin angajaţi în serviciul divin, şi chiar dacă ne place mult şi suntem bucuroşi să spunem Mesajul bun la timp şi la nelatimp, uneori, în cursul activ al serviciului Domnului şi în facerea pregătirilor necesare pentru nevoile noastre vremelnice, nu avem timp suficient să mâncăm mâncare spirituală pentru a putea fi în mod potrivit învioraţi, întăriţi şi zidiţi în «cea mai sfântă credinţă».

Şi acum suntem aici. Deja am avut părtăşie preţioasă cu marele Învăţător şi cu fraţii. Am încredere că toţi ne simţim mai mult decât răsplăţiţi prin faptul că am venit aici. Am încredere că Mesajul Harului divin şi al Adevărului care a început prima dată să fie spus de Domnul nostru şi care ne-a fost confirmat de către cei care l-au auzit, ne înviorează acum inimile în timp ce «repetăm tot mereu istoria harului atât de plin şi liber». Fie ca rugăciunile şi străduinţele noastre să continue, pentru ca şederea noastră aici să fie de folos, întăritoare, înălţătoare, cu scopul de a ne putea dezvolta mai bine ca «asemănări ale dragului Fiu al lui Dumnezeu».

Îmi amintesc de asemenea de altă ocazie când Isus a luat trei dintre apostoli la o parte pe vârful muntelui — Muntele Schimbării la Faţă. El S-a schimbat la faţă în prezenţa lor. Faţa Lui părea că străluceşte, hainele erau strălucitor de albe. Şi cu El erau Moise şi Ilie, de asemenea glorioşi în înfăţişarea lor. Scena era prea glorioasă pentru ca apostolii s-o înţeleagă pe deplin. În toropeala unei somnolenţe parţiale unul dintre ei a propus să stea pentru totdeauna în vârful muntelui şi să facă un cort. Dar în timp ce coborau de pe munte, marele Învăţător le-a explicat că ceea ce văzuseră ucenicii a fost numai o viziune. Numai a părut că Moise şi Ilie au fot prezenţi, întocmai ca în viziunea dată sf. Ioan — în Apocalipsa. În viziunea lui Ioan au fost văzute şi auzite persoane. Aşa a fost şi în aceasta. Fiecare scop a fost realizat, ca şi cum Moise şi Ilie ar fi fost personal prezenţi.

În ceea ce-L priveşte pe Isus, bineînţeles, El a fost prezent personal, dar nu slăvit cum L-a arătat viziunea. El nu trecuse încă dincolo de văl în starea cerească, glorioasă. Hainele Sale nu erau albe, ci numai erau făcute să pară albe. Înfăţişarea Sa nu strălucea în realitate ca soarele, ci numai părea aşa. Sf. Petru, referindu-se chiar la această viziune, declară că n-a fost o poveste închipuită, chiar dacă n-ar trebui pusă la egalitate cu o revelaţie divină făcută prin profeţi. El spune: «Căci v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu urmărind nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri măreţia Lui. … Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, fiind cu El pe muntele cel sfânt. Şi avem cuvântul prorociei şi mai sigur, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile noastre». 2 Pet. 1:19.

Experienţa creştină de astăzi merge pe aceleaşi linii. Cei mai serioşi şi mai zeloşi dintre urmaşii Domnului sunt invitaţi să urce cu El pe Muntele Schimbării la faţă. Ochii înţelegerii noastre sunt deschişi. Vedem lucruri minunate — lucruri vechi într-o lumină nouă şi lucruri noi pe măsură ce ele sunt potrivite pentru noi în zilele noastre. În mod sigur, creştinul avansat Îl vede pe Învăţătorul Său strălucind într-o nouă splendoare, pe măsură ce vine într-o mai strânsă părtăşie cu El şi cu Tatăl pe Muntele cel Sfânt! Aceasta să fie experienţa noastră binecuvântată, dragi prieteni, în această perioadă de Convenţie. Stând cu Isus în locurile cereşti, să apreciem tot mai mult lucrurile Împărăţiei, în contrast cu lucrurile pământeşti.

Ar fi neînţelept pentru noi să ne gândim să abandonăm datoriile acestui ceas ca să construim colibe în vederea rămânerii în această părtăşie încântătoare. Nu, viziunea va fi doar pentru câteva zile şi din nou ne vom întoarce în vale, dându-ne seama că ceea ce ne-a bucurat n-a fost decât o viziune şi o întrezărire a ceea ce vom trăi după «schimbarea» învierii. Să fie cu noi aşa cum a fost cu sf. Petru. Aşa cum el a privit în urmă la viziunea de pe Muntele cel Sfânt şi a fost sigur că n-a urmat un basm, tot aşa şi noi, în zilele care urmează putem privi înapoi la experienţele prezente ca să ne bucurăm de ele şi să ne dăm seama că ele ne-au adus într-o părtăşie mai strânsă cu Răscumpărătorul nostru în suferinţele din acest timp de acum şi în speranţa slavei care va urma la arătarea şi Împărăţia Lui.

Apropo, să nu uităm că acea scenă a schimbării la faţă a fost o imagine a Împărăţiei viitoare. Isus în strălucire L-a reprezentat pe Domnul nostru în slavă, în timp ce Moise a reprezentat Legământul Legii. Ilie a reprezentat Biserica acestui Veac Evanghelic, care va sfârşi mersul ei pământesc fiind luată la cer, întocmai cum Ilie a fost dus tipic în ceruri. Ambele ramuri ale Împărăţiei, ambele diviziuni ale Bisericii, evreiască şi creştină, sunt legate de Mesia, centrul binecuvântării divine, promise tuturor familiilor pământului.

În concluzie, dragi fraţi, să cităm cuvintele poetului, şi credem că ele vor fi mai mult decât împlinite prin experienţele voastre şi ale mele în timpul acestei convenţii:

«Veniţi singuri la o parte şi odihniţi-vă puţin,

Sunteţi osteniţi, ştiu, de apăsare şi îmbulzeală;

Ştergeţi-vă fruntea de sudoare şi de praful trudei,

Şi în tăria Mea liniştită vei fi iarăşi puternici.

Veniţi, spuneţi-Mi tot ceea ce aţi spus şi aţi făcut,

Victoriile şi nereuşitele, speranţele şi temerile voastre;

Ştiu cât de greu se caută şi se câştigă sufletele;

Cele mai alese cununi sunt totdeauna cu lacrimi udate.

Veniţi la o parte de tot ceea ce lumea are mai drag,

Pentru discuţia necunoscută de lume —

Aici cu Mine şi cu Tatăl Meu, doar noi,

Cu Mine doar şi cu Tatăl Meu, nu singuri.

Apoi împrospătaţi de Domnul să vă-ntorceţi

Şi să lucraţi până lumina zilei s-adânceşte-n noapte;

Ceasurile scurte nu-s pierdute, ci-nvăţăm

Mai mult despre Maestrul nostru şi de odihna Sa în cer.”

CE SE POATE SPUNE DESPRE SECERIŞ?

SECERIŞUL BIBLIEI NU ESTE UN SECERIŞ AL MORŢII — NICI UN SECERIŞ AL REDEŞTEPTĂRII, CI O RECOLTARE A RODULUI VEACULUI — „SECERIŞUL ESTE SFÂRŞITUL VEACULUI”

Miercuri a fost cunoscută ca „Ziua Secerătorilor” la convenţia studenţilor Bibliei, de la Mount Lake Park. Sesiunea de dimineaţă devreme a fost una de laudă, rugăciune şi experienţe, dar numai cei care lucrează într-un mod public sau semi-public în Via Evangheliei au fost clasaţi ca Lucrători în Seceriş şi numai aceia au fost invitaţi să spună experienţe. Sigur, nu s-ar putea nega că experienţele spuse au fost excelente, dovedind zel mare pentru Dumnezeu, pentru Cuvântul Lui şi pentru poporul Lui.

După această adunare de experienţe, şi anume la ora 10:30, Pastorul Russell a păşit pe podium pentru a se adresa lucrătorilor Secerişului. A vorbit timp de o oră şi jumătate, şi evident spre plăcerea ascultătorilor. Textul lui a fost „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.” Matei 9:37, 38.

Vorbitorul a spus în parte: „Mulţi dintre noi, timp de mulţi ani, ne-am gândit la referirile Bibliei la seceriş, inclusiv la textul nostru, că s-ar aplica oricând. Nu aflasem atunci că Biblia trebuie studiată dispensaţional pentru a fi înţeleasă. Acum înţelegem că timpul primei veniri a Domnului nostru a fost timpul secerişului Veacului iudeu, şi ca seceriş s-a aplicat numai la acea naţiune.

Timp de mai bine de 1600 de ani, Legământul Legii a fost în acţiune între Dumnezeu şi Israel. Sub acesta ei au fost disciplinaţi şi şcolarizaţi, instruiţi prin Lege şi prin profeţi. Isus a venit, nu numai pentru a fi Răscumpărătorul omenirii în general, ci în special pentru a se oferi evreilor ca Împărat şi pentru a-i face comoştenitori cu El în Împărăţie. Dacă ar fi fost un număr suficient de evrei cu inima potrivită pentru a primi Mesajul Evangheliei, conform acordului divin, întreaga Clasă a Bisericii ar fi fost aleasă din acea singură naţiune şi niciunul dintre neamuri n-ar fi fost invitat să participe la onorurile acestor concepuţi de Spirit, numiţi în Scripturi Sămânţa spirituală a lui Avraam (Gal. 3:29). Cu toate acestea, Domnul a ştiut dinainte şi a prevăzut respingerea lui Israel şi deschiderea uşii pentru locuri de membri în Clasa Miresei pentru cei vrednici dintre neamuri.

La sfârşitul Veacului Iudeu, la timpul deci când acel popor trebuia să aibă şi a avut gradul lui cel mai mare de coacere şi pregătire, Domnul nostru S-a prezentat şi a început să facă lucrarea de recoltare. Şi-a trimis ucenicii ca reprezentanţi, doi câte doi, şi mai târziu a trimis «încă şaptezeci». Când aceştia s-au întors, Domnul nostru le-a spus”: «Eu v-am trimis să seceraţi ce n-aţi muncit; alţii [profeţii credincioşi etc., din trecut] au muncit şi voi aţi intrat în munca lor — pentru a aduna roadele muncii lor». Ioan 4:38.

Marele Învăţător ne spune clar că, deşi lucrarea lui a fost de recoltare, El a combinat-o cu o semănare. Văzând că evreii nu erau pregătiţi pentru Împărăţie — văzând că se vor cere 18 secole pentru chemarea şi dezvoltarea celor concepuţi de Spirit, Învăţătorul a început lucrarea de semănare a seminţei pentru noua dispensaţie. Atunci, conform pildei Sale, El a lăsat lucrarea în mâinile servitorilor Săi şi «a plecat într-o ţară îndepărtată», chiar în cer. De atunci Şi-a supravegheat lucrarea şi a fost reprezentat de membrii credincioşi ai Bisericii Sale, Mireasa Sa. El şi apostolii au semănat sămânţa bună a Împărăţiei, adunând între timp grâul copt al naţiunii Iudee în clasa Împărăţiei prin conceperea cu Spirit sfânt. Curând secerişul Veacului Iudeu s-a sfârşit complet, când tot grâul acelei naţiuni a fost adunat în Biserica Evanghelică a celor concepuţi de Spirit, şi apoi a venit arderea plevei — marele timp de necaz cu care s-a sfârşit deplin Veacul Iudeu, în anul 70 d. Cr.

De atunci lucrarea de semănare a seminţei, evanghelizarea etc. printre neamuri a continuat, nu fără dificultate însă. După cum arată pilda Domnului nostru, Satan, adversarul, a venit noaptea, în timpul «veacurilor întunecate», şi a semănat peste câmpul cu grâu sămânţa neghinei. Drept rezultat, câmpul a arătat foarte prosper, deşi în realitate neghina a avut un efect sufocant şi dezastruos asupra grâului. Cu toate acestea, Domnul n-a permis separarea grâului de neghină până la sfârşitul complet al Veacului, la seceriş. Biblia dă de înţeles că neghina era atât de numeroasă şi atât de încâlcită cu grâul în diferitele lor interese, încât a o smulge toată ar fi adus prea repede dezastruosul «timp de strâmtorare»; prin urmare s-a decis ca ambele să crească împreună până la seceriş. «Secerişul este sfârşitul veacului.» Matei 13:39.

Studiile noastre împreună, dragi fraţi, ne-au condus pe majoritatea dintre noi să conchidem că trăim acum în timpul secerişului — la sfârşitul acestui Veac. O, cât de bucuroşi vom fi dacă aceasta este adevărat! Cât de bucuroşi să credem că este adevărat! Şi credem pe bune dovezi. Dacă este adevărat, după cum credem noi, că «secerişul» de patruzeci de ani al acestui Veac a început în 1874, implicaţia este că încercările Bisericii sunt aproape de sfârşit — că acei credincioşi vor fi adunaţi curând în grânarul ceresc. Prin «schimbarea» glorioasă El ne va face să strălucim ca soarele în Împărăţia Tatălui nostru, pentru risipirea nopţii întunecate a lumii şi introducerea zilei noi. Ziua lui Mesia va aduce ocazii glorioase de binecuvântări pământeşti pentru Israel şi pentru toate familiile pământului prin Israel. Dacă speranţele noastre sunt adevărate, atunci ele înseamnă o binecuvântare nu numai pentru Biserică, ci pentru întreaga creaţie gemândă, care, dacă va dori şi se va supune domniei lui Mesia, va fi eliberată de robie şi stricăciune, la libertatea glorioasă potrivită copiilor lui Dumnezeu. Romani 8:21.

Ca studenţi ai Bibliei, deja am văzut că naţiunea iudee ca popor a fost prototipul Israelului spiritual în multe amănunte — că perioada de la moartea lui Iacov până la căderea Ierusalimului în anul 70 d. Cr. este paralela exactă cu perioada Bisericii Evanghelice de la moartea lui Isus până în octombrie, 1915 d. Cr.

Desigur, nu este întâmplător că aceste două Veacuri corespund, nici nu este întâmplător că Israelul ca popor l-a simbolizat pe Israelul spiritual! Nici nu va fi întâmplător dacă evenimentele din 1915 vor corespunde cu evenimentele din 70 d. Cr. Cu alte cuvinte, aşa cum secerişul Veacului Iudeu s-a sfârşit cu un timp de necaz, tot aşa, după cum ne asigură cuvintele Domnului nostru, acest Veac Evanghelic şi secerişul lui se vor sfârşi cu «un timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele» (Dan. 12:1; Mat. 24:21). Faptul că o criză se apropie toată lumea admite. Faptul că socialiştii şi anarhiştii ameninţă însăşi structura societăţii nimeni nu va nega. Numai Biblia explică situaţia şi ne arată, dragi confraţi studenţi, că lucrarea Veacului actual este aproape completată — că aproape toţi membrii aleşi ai Miresei lui Cristos au fost găsiţi şi pregătiţi. Binecuvântarea pentru lume va fi pe linii materiale, introduse de timpul de necaz care se va termina în anarhie, conform Sripturilor — o nivelare generală a familiei umane, ca pas iniţial al domniei gloriosului Mesia, pe care oamenii în scurt timp Îl vor vedea şi Îl vor recunoaşte cu ochii înţelegerii.”

Pastorul Russell s-a ocupat de diferitele aspecte ale lucrării misionare de acasă şi din ţări străine, la care colaborează el şi Studenţii Bibliei asociaţi. El s-a referit la progresul în studiul Bibliei care este efectuat în toată lumea civilizată şi la metodele mai mult sau mai puţin reuşite. I-a îndemnat pe toţi să-şi aducă aminte că fiecare copil al lui Dumnezeu este un ambasador şi reprezentant al Împărăţiei, şi în perspectivă un membru al „Corpului” gloriosului Mesia.

Pastorul Russell a dat de asemenea unele detalii interesante cu privire la progresul studiului Bibliei în Africa Centrală, în Africa de Sud, în Jamaica, în India etc. El a îndemnat ca fiecare copil consacrat al lui Dumnezeu să-şi amintească de faptul că trebuie să fie, cu îndrumarea Învăţătorului, o lumină arzândă şi strălucitoare, vestind laudele Celui care l-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. A îndemnat la iubire pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri şi o evitare absolută a tuturor apelurilor pentru bani. A spus că Tatăl nostru Ceresc ne informează că El este bogat, că tot aurul şi argintul şi vitele de pe o mie de dealuri sunt ale Lui. „Să folosim cu grijă, cu economie, înţelept, larg, ceea ce El cu atâta bunătate ne-a trimis, dar să nu cerem mai mult, nici chiar de la El. Şi în mod sigur nu suntem autorizaţi să cerşim în Numele bogatului nostru Tată Ceresc! Dacă lucrarea noastră este a Lui, atunci El este în stare să o susţină, şi va face aceasta până când se va sfârşi. Dacă nu este a Domnului, atunci cu cât se va termina mai repede cu atât să fim mai mulţumiţi”.

* * *

După-masă, de la două la trei, a fost o altă adunare de rugăciune şi experienţe pe aceeaşi linie ca adunarea de dimineaţă. Şi aceasta a fost un succes.

La trei după-masă, fratele J. H. Cole s-a adresat colportorilor în legătură cu metodele reuşite de colportare.

La ora patru, fratele I. F. Hoskins s-a adresat colportorilor.

La patru şi treizeci, fratele E. W. Brenneisen a avut un discurs interesant despre distribuirea pliantelor, distribuirea literaturii gratuite. Conform afirmaţiei sale, Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei este angajată într-o lucrare foarte largă, distribuind multă literatură gratuită în toate limbile importante şi pe teme calculate să producă creştere sănătoasă pe linia studiului Scripturii şi a dreptăţii în cuvânt şi faptă.