PILDELE ÎMPĂRĂŢIEI ÎN EMBRION
„Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.” Mat. 6:10.
R 5049 W. T. 15 iunie 1912 (pag. 198-199)
Mulţi dintre noi în trecut am trecut cu vederea faptul că aproape toate învăţăturile Răscumpărătorului sunt în legătură cu Împărăţia — Împărăţia Sa Mesianică. Unii dintre noi am avut ideea nescripturală că Împărăţia lui Mesia ar consta numai într-o suveranitate în inimile urmaşilor Săi şi în viaţa actuală.
Acum vedem semnificaţia şi legătura reală a numeroaselor cuvinte ale Marelui Învăţător asupra acestui subiect. După cum ne-a învăţat să ne rugăm, „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”, El S-a referit la faptul că noi ar trebui să avem în minte promisiunea glorioasă a lui Dumnezeu că în cele din urmă, prin Împărăţia lui Mesia, toată ignoranţa, păcatul şi moartea vor fi înlăturate, iar cei doritori şi ascultători din omenire vor fi eliberaţi de acestea, până când „orice genunche se va pleca şi orice limbă va mărturisi” spre slava lui Dumnezeu.
Domnul nostru a vrut să spună că noi trebuie să facem legătura între această Împărăţie şi marea promisiune făcută lui Avraam, „În sămânţa ta toate familiile pământului vor fi binecuvântate”. Învăţăturile Învăţătorului şi Mesajul pe care ne-a însărcinat să-l dăm în numele Lui este Evanghelia Împărăţiei — Mesajul gloriei viitoare şi Mesajul că acum Dumnezeu alege o „turmă mică” pentru a fi Sămânţa spirituală a lui Avraam, moştenitori împreună cu Isus pe Tronul acelei Împărăţii. Pavel se referă la aceasta în Galateni 3:29: „Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi «sămânţa» lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei”.
Studiul de astăzi ne pune în faţă câteva dintre pildele lui Isus cu privire la Împărăţie. Majoritatea acestora se referă la clasa Împărăţiei din prezent mai degrabă, decât la Împărăţia în stadiul ei de dezvoltare deplină, din timpul miei de ani de glorie a Lui. Toţi cei din poporul consacrat al lui Dumnezeu, concepuţi de Spirit sfânt în timpul acestui Veac — de la Cincizecime încoace — constituie împreună clasa Împărăţiei, Împărăţia în embrion — neterminată, nedezvoltată, incompletă. Unii dintre aceşti membri în embrion ai Împărăţiei se poate totuşi să nu-şi asigure chemarea şi alegerea şi să fie „dezaprobaţi” în ceea ce priveşte gloria şi onoarea la care au fost chemaţi.
ÎMPĂRĂŢIA SE DEZVOLTĂ ÎNCET
Prima ilustraţie din lecţia noastră este că Împărăţia lui Dumnezeu în starea ei actuală embrionară are o dezvoltare înceată, treptată şi metodică, acoperind întreaga perioadă a acestui Veac Evanghelic. Este ca sămânţa aruncată în pământ, care ajunge la maturitatea ei după multe zile şi diferite experienţe — când este în final recoltată. Isus şi apostolii au semănat sămânţa, nu numai pentru zilele lor, ci pentru întreaga clasă a grâului dezvoltată de-a lungul acestui Veac. Şi cum a explicat Isus în altă pildă, „Secerişul este sfârşitul veacului”. Adunarea în grânarul ceresc va fi îndeplinită prin Întâia Înviere.
CA O SĂMÂNŢĂ DE MUŞTAR
Diferitele pilde nu privesc Împărăţia în embrion din acelaşi punct de vedere. Fiindcă ea poate fi privită din aşa multe unghiuri, de aceea ni s-au dat aşa de multe pilde. Întocmai aşa am putea face diferite fotografii ale unei clădiri. Una ar putea să arate partea de est, alta de vest, alta construcţia înălţată din faţă, alta planul bazei, iar alta să o arate cu schelăria ei. Sau, dacă ar fi o clădire din beton, ar putea fi înfăţişat cadrul construcţiei, în care se toarnă betonul.
Pilda seminţei de muştar pare să reprezinte Împărăţia din punctul de vedere al lumii — ca biserica nominală, dezvoltată din micuţa sămânţă iniţială a Evangheliei adevărate. Din acea mică sămânţă avem astăzi o mare instituţie cu multe ramuri denominaţionale. Dar vai! dezvoltarea ei prosperă a invitat în ramurile ei păsările văzduhului, pe care Domnul în altă parte le descrie ca reprezentând pe cel rău şi îngerii lui — Satan şi reprezentanţii lui — care bineînţeles n-ar trebui să aibă niciun loc în Biserică; şi ei n-ar avea niciun loc în ea dacă Biserica ar fi fost destul de loială şi zeloasă ca să vestească numai adevărata Evanghelie şi calea îngustă a lepădării de sine.
Într-adevăr, neglijarea predicării acestei Evanghelii a „căii înguste” este cea care a adus astfel de prosperitate creştinismului nominal şi l-a făcut un loc de dorit pentru păsările văz-duhului — Satan şi cei înşelaţi de el — să-şi facă loc în ramurile lui, să fie viaţa adevărată a eclesiasticismului. Aceasta pare să fie aceeaşi ilustraţie pe care acelaşi Mare Învăţător ne-o dă în Apocalipsa 18:2. Acolo citim că sistemele nominale sunt reprezentate simbolic ca Babilon; şi acolo citim: „A ajuns … o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâcioase”.
Cuvântul „închisoare” ar părea să implice că aceste păsări necurate sunt considerate foarte de dorit şi sunt susţinute de creştinismul nominal — probabil fiindcă sunt privite ca fiind printre cei mai buni membri platnici ai lui şi fiindcă prezintă cea mai mare atracţie.
PILDA ALUATULUI
Peste tot în Scripturi aluatul este folosit ca simbolul păcatului. Astfel, deoarece Isus în puritatea Lui avea să fie simbolizat prin „pâinea din cer”, evreii a fost îndrumaţi să folosească pâine nedospită. Apoi, în perioada lor anuală de Paşti, evreii au fost îndrumaţi să-şi cureţe casele de aluat, să-l ardă, să-l distrugă. Aici iarăşi aluatul a fost un simbol al păcatului, stricăciunii. Sf. Pavel, comentând asupra acestui lucru, scrie Bisericii: „Curăţaţi aluatul cel vechi [păcat, răutate, ură, ceartă etc.] ca să fiţi o plămădeală nouă” — ca să puteţi fi cu Cristos, acea pâine nedospită. Despre această Pâine el declară: „Pentru că noi, care suntem mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, căci toţi luăm parte la acea singură pâine”. 1 Cor. 10:17.
Este adevărat că în una din jertfele oficiale pâinea trebuia coaptă cu aluat; dar aceasta, credem noi, a fost chiar cu scopul de a ne sim-boliza sau a ne reprezenta pe noi, Biserica, şi faptul că noi am fost prin natură păcătoşi, copii ai mâniei, întocmai ca alţii, şi că această coacere ar opri influenţele dospitoare ale alua-tului; şi această coacere a reprezentat simbolic experienţele prin care trebuie să treacă Biserica pentru ca tendinţele păcătoase şi stricătoare să poată fi complet distruse în noi.
În această pildă Domnul nostru prezintă o femeie care amestecă aluat în făina pe care o coace pentru familie, cu rezultatul că întreaga frământătură a dospit. În consecinţă, dacă cineva din familie dorea pâine curată, nedospită, era imposibil de obţinut deoarece aluatul a pătruns în toată frământătura. Ce reprezintă aceasta? Răspundem că în simbolismul scriptural o femeie reprezintă un sistem eclesiastic. Femeia din pildă reprezintă un sistem organizat şi în putere la o dată timpurie, şi care poseda făina curată — hrana curată dată de către Domnul pentru casa credinţei.
Femeia a amestecat aluat, eroare, doctrină falsă, cu toată făina şi cu toată hrana dată. Nici o părticică din ea n-a rămas necontaminată. Rezultatul a fost indigestia. Cuvântul lui Dumnezeu, la origine curat, nu mai este acceptat. Aluatul, sau fermentaţia, s-a împrăştiat în aşa mod încât astăzi întreaga masă a doctrinei teologice este putredă şi dezgustătoare pentru toţi creştinii din toate denominaţiile.
Pilda a fost o profeţie a ceea ce s-a întâmplat. Este timpul când toţi creştinii adevăraţi şi-au întors auzul de la crezurile Evului Mediu la Cuvintele lui Isus, ale apostolilor şi ale profeţilor. Suntem bucuroşi să observăm că „Preasfinţia sa, Papa” este proeminent printre cei care arată iarăşi spre învăţăturile Bibliei, ca fiind Cuvântul nefalsificat al lui Dumnezeu, singurul care „poate să dea înţelepciune spre mântuire” şi singurul prin care „omul lui Dumnezeu să poată fi desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună”. 2 Tim. 3:15-17.