Predica de la Rusalii a Sf. Petru – VDM 5.3

PREDICA DE LA RUSALII A SF. PETRU

Fapte 2:21-39

Semnificaţia Rusaliilor — Vorbirea în alte limbi — Explicaţia acesteia dată de Sf. Petru — David nu s-a înălţat la cer — El nu vorbea despre sine, ci vorbea profetic despre învierea lui Isus — Străpunşi în inimă —Alte expresii figurative — Nimeni nu va fi mântuit prin ignoranţă chiar dacă Isus a murit pentru toţi.

„Oricine va chema numele Domnului va fi mântuit.” Fapte 2:21.

R5831 1 ianuarie 1916 (pag. 14-15)

Lecţia de astăzi este un studiu biblic foarte interesant, fiindcă acoperă o sferă largă a Adevărului. Apostolii, în armonie cu instrucţiunile lui Isus, aşteptaseră în odaia de sus după binecuvântarea de la Rusalii, fiind necesară pentru calificarea lor înainte de a-şi începe marea lucrare ca reprezentanţi şi purtători de cuvânt ai lui Isus şi ai lui Iehova. Ea a venit în a cincizecea zi după învierea lui Isus, în armonie cu tipul. Lev. 23:15-21; 1 Cor. 15:20.

Apostolii au primit conceperea Spiritului sfânt şi cu ea anumite manifestări exterioare ale unei puteri miraculoase, care la rândul lor au fost privilegiaţi să o transmită tuturor credincioşilor prin punerea mâinilor. Aceste „daruri ale Spiritului” speciale au fost în mod evident intenţionate să ajute la stabilirea Bisericii şi să-i marcheze pe apostoli ca reprezentanţi speciali ai lui Dumnezeu. Aceştia erau numai unsprezece la număr, până când Sf. Pavel a fost primit de Domnul şi a devenit „cu nimic mai prejos decât cei mai înălţaţi dintre apostoli” (2 Cor. 12:11). Noi îi avem pe aceşti apostoli încă cu noi, reprezentaţi prin învăţăturile lor.

Deşi mai târziu anumiţi episcopi ai Bisericii au pretins că şi ei sunt apostoli, conform Bibliei ei n-au avut niciodată autoritate, niciodată n-au fost în stare să transmită darurile miraculoase, iar Isus se referă la ei spunând că pretind pe nedrept autoritatea pe care nu o au (Apoc. 2:2). Odată cu moartea apostolilor şi cu moartea celor cărora ei le încredinţaseră darurile lor, toate aceste daruri au încetat din necesitate, fiind înlocuite cu roadele Spiritului, dezvoltate prin cunoştinţă, credinţă şi ascultare.

O PRIVIRE SINOPTICĂ ASUPRA PREDICII SF. PETRU

Cei unsprezece apostoli, exercitându-şi darul limbilor, au început să vorbească mulţimii de evrei adunaţi care veniseră să se închine la Ierusalim — nu numai rezidenţi ai Palestinei, ci mii, din toate părţile lumii, adunaţi la Ierusalim în acea perioadă în armonie cu cerinţele Legii, să se închine Domnului. După îmbrăcămintea lor etc., apostolii au fost recunoscuţi că erau galileeni. Mare uimire a fost manifestată când au fost auziţi vorbind în diferitele limbi ale diferitelor neamuri. La început au crezut că erau beţi şi scoteau numai sunete ciudate; dar imediat mulţimea a început să se adune în jurul apostolilor auzindu-i că vorbesc propria lor limbă. Aceasta nu numai că a atras atenţia asupra apostolilor, dar şi a manifestat puterea divină şi a făcut Mesajul lor cu atât mai impresionant.

Esenţa propovăduirii a fost că Isus, care fusese răstignit, înviase dintre morţi şi-Şi revărsase acum puterea miraculoasă asupra urmaşilor Săi. Aceasta a dus la menţionarea profeţiei lui David care a prezis învierea lui Mesia, zicând, „Căci nu vei lăsa sufletul Meu Locuinţei Morţilor (Sheol)” — Hades (Ps. 16:10; Fapte 2:27). Apostolii au arătat că aceasta s-a împlinit cu Isus, prin aceea că Dumnezeu L-a înviat dintre morţi; dar că nu s-a împlinit cu profetul David, care, dimpotrivă, era mort încă în mormântul lui, aşteptând învierea. David, ca profet, doar prezisese învierea lui Isus.

Propovăduirea a continuat cu diferite detalii, explicând dreptatea lui Isus, frumuseţile învăţăturilor Sale, răutatea celor care-L răstigniseră fără pricină, şi arătând cum toată naţiunea lui Israel era vinovată înaintea lui Dumnezeu, pentru că ei ca popor erau obligaţi prin Legământul Legii lor şi acţiunea oficialităţilor lor adusese condamnare şi vină asupra întregului popor. Trei mii au crezut. Cazul a fost atât de clar şi ei au fost străpunşi la inimă — şi-au dat seama că Isus era Fiul lui Dumnezeu şi că răstig-nindu-L se comisese o mare nelegiuire. Ei au strigat cu teamă şi tristeţe, „Ce să facem?” Răspunsul a fost, „Pocăiţi-vă” — Dumnezeu este îndurător; El vă va ierta. Explicându-le mai departe, li s-a spus că ei şi conducătorii lor făcuseră această faptă rea în ignoranţă şi că Dumnezeu foarte îndurător îi va ierta pe aceia care-şi vor recunoaşte păcatul şi vor apela la El după iertare. Aşa au făcut; au făcut o consacrare a vieţii lor pentru Dumnezeu şi au devenit urmaşi ai lui Isus.

FAVOAREA DIVINĂ SE ÎNTOARCE LA ISRAEL

Biblia declară că poporul evreu, fiindcă L-a respins pe Mesia, a fost îndepărtat din favoarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, a sosit timpul când vor fi iarăşi aduşi în favoarea lui Dumnezeu. Ei au fost legaţi la ochi timp de mai bine de optsprezece secole, ca şi lumea în general. Numai puţini au ochii înţelegerii deschişi să vadă Adevărul în privinţa acestor lucruri. Sf. Pavel previne aceasta, zicând, „dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioşi”. 2 Cor. 4:4.

Dar prin profet, Dumnezeu ne-a asigurat că la timpul cuvenit toţi ochii orbi vor fi deschişi şi toate urechile surde vor fi destupate (Is. 35:5). Mai întâi pentru evrei, apoi pentru neamuri, va veni în cele din urmă o cunoştinţă deplină a harului lui Dumnezeu prin Cristos. De ei va depinde atunci să accepte sau să respingă cu bună ştiinţă. Cei care vor respinge vor fi răi într-un sens în care nici unul din lume nu este rău astăzi, deoarece faptele lor rele se bazează în mare măsură pe ignoranţă şi superstiţie. Când vor fi aduşi la lumina deplină, crisis-ul sau judecata lor, va fi pentru viaţă veşnică dacă vor accepta şi se vor supune Domnului, sau pentru moarte veşnică dacă vor păcătui împotriva luminii şi vor respinge lumina şi posibilitatea din acea zi Milenară binecuvântată.

((330))

Referitor la evrei în timpul acela viitor este scris că vor privi pe Acela pe care L-au străpuns şi-L vor plânge; şi că atunci Domnul va turna peste ei spiritul rugăciunii şi cererii (Zaharia 12:8-10). Dar acea întoarcere a favorii la Israelul natural nu va veni până când se va completa întâi Israelul spiritual. Studenţii Bibliei cred că noi ne aflăm acum în zorile Noii Dispensaţii, că în curând clasa Bisericii va fi completată şi glorificată cu Mântuitorul în Împărăţia Sa, şi că atunci, de atunci încolo, îndurarea lui Dumnezeu va începe să opereze iarăşi faţă de evrei. Aceasta pare să fie învăţătura clară a Sf. Pavel în Romani 11:25-32.

BLESTEMUL VA FI ÎNDEPĂRTAT

Un alt punct de importanţă specială în lecţie este că Iadul în care a mers Isus n-a fost un Iad de foc, ci mormântul, starea morţii. Dumnezeu nu L-a înviat din Foc, ci L-a înviat dintre morţi. Trebuie să reţinem că acelaşi cuvânt — Iad, Sheol, Hades — este folosit în Biblie în privinţa întregii omeniri. Toţi cei buni şi cei răi — tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, din fiecare popor — coboară în Iadul biblic; şi conform Bibliei dorm acolo, aşteptând Dimineaţa învierii şi trezirea tuturor morţilor — „fiecare la rândul lui” — nu toţi deodată. 1 Cor. 15:23.

Biblia prezintă că acum noi suntem în timpul nopţii, în care Satan este „prinţul acestei lumi”, iar Păcatul şi Moartea domnesc. Dar ea înfăţişează Noua Dispensaţie a Împărăţiei lui Mesia ca aurora glorioasă a Zilei Noi de binecuvântare pentru omenire, în care blestemul păcatului şi morţii vor fi îndepărtate şi binecuvântarea Domnului prin Împărăţia lui Mesia se va extinde la fiecare membru al rasei, dându-le tuturor o ocazie de viaţă veşnică. Aceasta nu va fi aceeaşi ocazie care-i este acordată Bisericii în prezent — nu va fi o ocazie de glorie, onoare şi nemurire pe plan spiritual cum are Biserica — ci o ocazie de a se întoarce la perfecţiune umană, la tot ceea ce a fost pierdut în Eden şi a fost răscumpărat la Calvar.

Aici remarcăm frumuseţea versetului 21 — textul nostru de bază. Moartea lui Isus garantează că toţi aceia care vor chema pe Domnul în sinceritate de inimă vor fi mântuiţi din păcat şi moarte. Garantează că toţi vor fi aduşi la condiţia în care vor înţelege în măsură suficientă pentru a dori să ceară această binecuvântare. Păgânii, majoritatea oamenilor din ţările civilizate şi evreii n-au astfel de ureche de auzit acum. Numai puţini din fiecare popor au primit deocamdată această binecuvântare. Numai aceştia, aduşi iarăşi în relaţie cu Dumnezeu, au fost deocamdată salvaţi din starea lor de înstrăinare; iar ei urmează să fie în final mântuiţi în întâia înviere, la glorie, onoare, nemurire şi o parte în Împărăţia lui Mesia. Prin aceştia, binecuvântarea luminii, cunoştinţei şi influenţelor înălţătoare va ajunge în cele din urmă la fiecare membru al rasei, ca să le acorde tuturor o ocazie de viaţă veşnică într-un Eden mondial.