PRIVELIŞTE DIN TURNUL DE STRAJĂ

R 5061 W. T. 15 iulie 1912 (pag. 223-226)

NELINIŞTEA SOCIALĂ CREŞTE REPEDE

Cititorii noştri cunosc mai bine decât majoritatea oamenilor însemnătatea neliniştii sociale prezente. Mulţi dintre ei studiază cu noi acest subiect din punctul de vedere al Planului Divin al Veacurilor de mai bine de treizeci de ani. În mod sigur neliniştea pe care Biblia a prezis-o pentru timpul prezent — Secerişul acestui Veac — ajunge la culme. Mulţi cunosc aşteptările noastre cu privire la octombrie 1914 — că Timpul de Necaz va ajunge cam atunci în faza lui înaintată şi va îndepărta structura socială ca un măturoi al distrugerii.

În timp ce indică aceste lucruri din Cuvântul lui Dumnezeu, revista noastră a făcut tot ce-i stă în putere să sfătuiască la pace, mulţumire, credincioşia inimii, aprecierea nenumăratelor îndurări şi binecuvântări, asemenea cărora omenirea nu s-a bucurat niciodată înainte. Mai mult de atât, TURNUL DE VEGHERE s-a străduit cu credincioşie în toţi aceşti treizeci şi cinci de ani trecuţi să stabilească temelia pentru pacea adevărată printre poporul Domnului — o cunoştinţă corectă despre Dumnezeu, o înţelegere corectă a Cuvântului divin şi o apreciere a atributelor divine.

Într-o oarecare măsură, binecuvântarea divină a însoţit lucrarea noastră. Mii de creştini au fost treziţi, iluminaţi şi aduşi înapoi la temelia fermă a credinţei în Dumnezeu şi în Biblie. Zeci de mii care nu au ajuns la o consacrare deplină a inimii faţă de Domnul, cu toate acestea (conform scrisorilor lor), au luat poziţie pentru dreptate şi adevăr, împotriva păcatului şi erorii. În aceştia şi prin aceştia a fost făcută o mărturie familiilor, prietenilor şi vecinilor lor în privinţa „Iubirii divine, ce depăşeşte orice iubire”, care i-a adus pe mulţi într-o relaţie mai apropiată cu Dumnezeu, la o reverenţă mai mare faţă de Cuvântul Său şi la o credinţă considerabilă în ceea ce priveşte Planul Divin al Veacurilor. Sute de mii nu mai cred că Dumnezeu Şi-a folosit înţelepciunea şi puterea în creaţia umană pentru a aduce în existenţă mii de milioane sortiţi chinului veşnic.

Caracterul glorios al lui Dumnezeu străluceşte în lume mai mult decât oricând înainte. Lumina se răspândeşte în aproximativ douăzeci de limbi şi practic în fiecare naţiune. Noi n-am reuşit să realizăm lucruri mari pentru lume. N-am convins naţiunile într-atât ca ele să se întoarcă de la egoism şi păcat la dreptate şi iubire. Nu le-am determinat „să făurească din săbiile lor fiare de plug şi din suliţele lor cosoare” (Is. 2:4), nici n-avem motiv să aşteptăm ca acest fel de succes să urmeze străduinţelor noastre. Chiar de la început am anunţat că Programul Scriptural este că numai cei înţelepţi vor înţelege şi „niciunul din cei răi nu va înţelege” (Dan. 12:10), şi că în timpul acestui Veac numai clasa Aleasă va fi adusă în deplină armonie cu Dumnezeu.

Am arătat de la început că lumea, plină de egoism, va ruina civilizaţia actuală şi că Dumnezeu, conform Bibliei, va folosi acel mare Timp de Necaz — anarhie, confuzie — ca mijloc pentru un scop, şi că pe ruinele celei mai înalte civilizaţii pe care lumea a cunoscut-o până acum, ruiantă de egoismul omenesc, Dumnezeu va ridica la timpul cuvenit Împărăţia Mesianică promisă de secole, şi care în cele din urmă va aduce prezisa binecuvântare lui Israel şi tuturor naţiunilor pământului. Dacă am fost obligaţi astfel să profeţim lucruri rele, am fost bucuroşi că am putut să profeţim şi lucruri glorioase, binecuvântarea veşnică, marginea argintie a norilor.

Rămân mai puţin de doi ani până la apogeul necazului pe care îl anticipăm — dacă suntem corecţi cu exactitate în privinţa timpului. Dacă nu suntem corecţi cu exactitate, în mod sigur nu suntem prea departe, înşişi duşmanii noştri fiind martori.

Priviţi la starea lumii. Europa clocoteşte de un Socialism care într-adevăr numără printre oştirile ei mulţi oameni cu impulsuri nobile, care îşi imaginează că acea cale pe care ei o apucă este singura care ar aduce o distribuire mai echitabilă a bogăţiei în creştere rapidă din lume. Alţi oameni mai puţin nobili din rândurile socialiştilor, evident se gândesc mai puţin la dreptate, la o îmbunătăţire generală a societăţii şi la un aranjament mai echitabil al bogăţiilor lumii, decât la propriile lor interese egoiste. Alţii din această armată crescândă a Socialismului par să fie cu totul demagogici — vorbesc în ignoranţă despre subiecte pe care nu le înţeleg.

Muncitorii lumii, sub numele de Sindicalism, Socialism etc., şi-au dat seama în final că progresul lumii depinde de fapt de minerii de cărbune, ingineri, mecanici etc. Ei, bineînţeles, nu contestă că este nevoie şi de capacitatea creierului, dar sunt înclinaţi să spună, şi încă mai mult să cugete, că puterea creierului şi Capitalul şi-au însuşit partea leului din bogăţiile pământului de multă vreme, şi că acum Munca trebuie să aibă partea leului, chiar dacă este nevoie de forţă pentru a o obţine.

Guvernele Europei sunt în nedumerire. Ele se întreabă şi le este frică ce poate aduce anul sau ziua, dar speră pentru ce este mai bine. Consolarea lor principală pare a fi să pretindă că „toate rămân aşa cum erau de la începutul creaţiei” (2 Pet. 3:4), şi că nu trebuie aşteptată nicio schimbare radicală în afacerile omenirii. Într-adevăr, în timp ce Munca îşi simte puterea, şi Capitalul îşi simte tăria. Capitalul spune că dacă Munca ar încerca să blocheze roţile industriei şi ale progresului, Munca ar fi prima care ar simţi durerile foamei şi ar fi bucuroasă să compromită situaţia. Această încredere de ambele părţi ale chestiunii este cea care dă situaţiei cel mai serios aspect. Când va veni bătălia, ambele părţi se vor simţi atât de încrezătoare, încât niciuna nu va fi pregătită pentru compromis, şi rezultatele vor fi cu atât mai îngrozitoare.

CAUZA ESTE CREŞTEREA CUNOŞTINŢEI

Ciudat cum ar putea părea la prima vedere, este fără îndoială adevărat că necazurile care vin asupra noastră sunt rezultatul cunoştinţei crescute printre oameni. Când oamenii nu şi-au cunoscut puterea au fost mulţumiţi. Recunoaşterea puterii lor le-a adus nemulţumire şi îi conduce la anarhie. Dacă această cunoştinţă ar fi venit cu o mie de ani mai devreme, necazul ar fi venit cu o mie de ani mai devreme. Dacă această cunoştinţă ar fi venit cu două mii de ani mai devreme, aşa ar fi venit şi nemulţumirea, necazul. Ea vine acum pentru că providenţa divină ridică treptat vălul ignoranţei în timp ce dimineaţa Noii Dispensaţii se apropie. Noi încă n-am ajuns să vedem răsăritul Soarelui Dreptăţii, dar suntem în timpul zorilor cenuşii.

Lumea se trezeşte în faţa Expertului Împărăţiei Mesianice, Cel care controlează afacerile Pământului. Civilizaţia se va ruina prin folosirea ei ignorantă şi prin abuzarea ei egoistă de minunatele bogăţii pe care providenţa divină le revarsă peste omenire astăzi prin creşterea cunoştinţei. Lecţia este evidentă — recompensa de asemenea. Toate binecuvântările pe care le avem ar face bine şi nu rău, dacă n-ar fi egoismul şi împietrirea inimii care au venit peste omenire. Ciudat de zis, acest egoism şi împietrire a inimii sunt mai vizibile printre naţiunile civilizate decât printre popoarele din India, China şi Japonia, deşi cu toţii le au şi deşi cei mai civilizaţi din omenire îşi ascund egoismul în multe feluri.

Egoismul nu este niciodată recunoscător. Niciodată nu strigă: Destul! Chiar şi darurile şi binefacerile lui se pare că sunt acordate egoist. Toate acestea sunt rezultatul păcatului originar. Neascultarea de Cuvântul divin a adus împotrivire treptată faţă de Spiritul divin al iubirii, bunătăţii, milei. Sensibilitatea inimii a dat locul împietririi inimii. Conflictul care vine va fi fără îndoială cel mai sever printre cei care posedă multă cunoştinţă şi mari binecuvântări — şi aceasta înseamnă Europa şi America, chiar dacă aceeaşi influenţă rea în mod sigur se va exercita în toată lumea.

Chiar la timpul potrivit religia şi-a pierdut puterea. Bisericismul a venit în locul creştinismului, formele de evlavie în locul Spiritului Domnului. Ce a condus la aceasta? Educatorii şi predicatorii lumii şi-au pierdut credinţa în Biblie. În mod treptat spiritul necredinţei şi teoria evoluţiei (că omul a evoluat din formele inferioare de viaţă şi nu a fost creat) s-au răspândit în toate colegiile, seminariile, şcolile şi cărţile de şcoală. Acum persoana care are credinţă într-un Dumnezeu personal, inteligent, drept, înţelept, puternic şi iubitor, este considerată naivă.

Oamenii bogaţi au înzestrat colegiile şi şcolile ca să se înveţe necredinţa şi Evoluţia. Şi acum aceiaşi oameni stau îngroziţi de mirare că oamenii a căror credinţă a fost distrusă de Critica Radicală şi de doctrinele evoluţioniste nu mai au credinţă nici în Cuvântul lui Dumnezeu, nici în providenţa lui Dumnezeu şi sunt hotărâţi să ia chestiunea în mâinile lor. Este aceasta ciudat? Nu este oare chiar rezultatul logic la care ar fi trebuit să se aştepte? Oare nu vedem aici împlinite cuvintele profetului Isaia: „Înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri şi priceperea oamenilor lor pricepuţi se va ascunde”? (Isa. 29:14). Oamenii pricepuţi sunt cei bogaţi, a căror generozitate a fost revărsată peste aceste colegii, care fac o lucrare atât de distructivă în minţile oamenilor şi îi pregătesc să distrugă chiar temeliile civilizaţiei noastre actuale.

POLITICIENII VĂD LUCRURILE

S-au ţinut două mari convenţii politice, care au avut o influenţă de trezire şi de iluminare asupra minţii multora. Candidaţii au vorbit cu libertate considerabilă. Învinuirile în general făcute şi în general crezute sunt că în fiecare din cele două partide principale se defăşoară o luptă între elementul „fixist” (care nu este dispus să cedeze nimic) şi un element de reformă. Cel dintâi are probabil suţinere mai deosebită din partea lumii financiare şi prin influenţa bisericii, catolică şi protestantă. Celălalt, sau partidul mai progresist, îşi dă seama într-o oarecare măsură de starea reală a lucrurilor din lume astăzi — îşi dă seama că din partea Capitalului trebuie făcute concesii în favoarea Muncii, şi trebuie îmbunătăţite condiţiile de muncă, altfel o revoluţie socială este inevitabilă. D-nul Roosevelt şi D-nul Bryan sunt purtătorii de stindard proeminenţi ai gândirii progresiste în cele două mari partide. Ei reprezintă milioane de oameni din clasa mijlocie şi milioane de simpatizanţi din cercurile religioase şi din lume.

Boston Globe îl citează pe D-ul Roosevelt care a spus: „Cu inimă neclintită şi cu ochii limpezi, stăm la Armaghedon şi luptăm pentru Domnul”. Apoi Globe citează scriptura la care se referă d-nul Roosevelt, din c. 16:16-18: „Şi i-au strâns în locul care în evreieşte se numeşte Armaghedon. Al şaptelea înger a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din templul cerului, din scaunul de domnie, a ieşit un glas puternic, zicând: „S-a sfârşit!” Şi au început să fie fulgere şi glasuri şi tunete; şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare”.

Nu putem decât să ne întrebăm cât de mult din ceea ce a spus d-nul Roosevelt crede şi apreciază el. Dar acelaşi gând este şi în minţile altora care pretind puţină cunoştinţă sau credinţă în Biblie. Cincinnati Post, de exemplu, comentând asupra subiectului, spune:

„Şi nimeni nu ştie ce înseamnă totul acum sau săptămâna viitoare sau înainte ca altă generaţie să înceapă să se târască.

Oamenii vorbesc între ei — ziarişti cu experienţă, oameni care au participat la convenţii politice ani de zile. Dar ei nu tipăresc ceea ce vorbesc şi nu vorbesc despre tot ce le este frică.

Există un sentiment că istoria se face într-un mod mai misterios decât oricare dintre noi ar putea înţelege — că ceva se mişcă mai cu putere decât vreunul dintre noi poate să înţeleagă — şi cât de mult prezic sau se aventurează oamenii să presupună, nimeni nu ştie.

Uneori se uită că este o Convenţie republicană, şi se văd numai două forţe uriaşe pe punctul de a se ciocni. Cei care se agită sunt oameni, nu doar partizani. Şi este acelaşi spirit de nelinişte, aceeaşi răscoală misterioasă şi aceeaşi izbucnire de dedesubtul unei puteri uimitoare şi îngrozitoare care izbucneşte pe alocuri peste tot în lume.”

Dacă însă se admite că puterile financiare s-au plasat în opoziţie faţă de progres, cei care cunosc puterea banului se pot foarte bine teme că şansele progresiştilor sunt mici. Puterea banului, prin bănci şi bancheri, are influenţa ei asupra tuturor celor care iau bani cu împrumut. În aceasta constă pericolul. Puterea care poate astfel controla aproape pe toţi cei influenţi este în pericol de a merge prea departe şi de a sta pe supapa de siguranţă până când are loc explozia — exact acea explozie pe care Biblia ne avertizează s-o aşteptăm.

Care ar trebui să fie atitudinea poporului consacrat al lui Dumnezeu în acest timp? Ei ar trebui să-şi aducă aminte de cuvintele Învăţătorului şi să nu se alarmeze. El a spus: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie” (Luca 21:28). Aceasta nu înseamnă să acţionăm sau să fim lăudăroşi, sau chiar fără griji în privinţa bunăstării omenirii atât de serios puse în joc. Înseamnă că în încredere calmă putem să privim în sus spre Dumnezeu, şi, dându-ne seama de atotputernicia, înţelepciunea şi iubirea Sa, ne putem încrede în El acolo unde nu-L putem discerne şi să ne odihnim liniştiţi că toate lucrurile lucrează împreună spre bine — în special pentru Biserică, dar indirect şi pentru interesele întregii omeniri.

Poporul consacrat al lui Dumnezeu ar trebui mai mult decât oricând „să se gândească la cele de sus, nu la cele de pe pământ” (Col. 3:2). Mai mult decât orice, noi să cheltuim timp şi influenţă în serviciul lui Dumnezeu, al Adevărului, al familiilor noastre şi al tuturor oamenilor, în măsura în care avem ocazie. Să le facem bine, liniştindu-i în loc de a le stârni frică. În loc de a vorbi pe larg în special despre necazul care vine, noi să vorbim pe larg în special despre timpul de după necaz, încurajându-i la credinţă în Cel Atotputernic care a promis că prin sămânţa lui Avraam „vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. Gal. 3:29.

Astăzi avem ocazii minunate. Lumea se trezeşte şi se întreabă despre însemnătatea lucrurilor minunate din zilele noastre. Oamenii inteligenţi sunt nedumeriţi. Ei au nevoie chiar de lumina Planului Divin pe care noi o avem pentru ei. Regula de Aur ne cere să le facem ceea ce am vrea şi noi să ne facă ei nouă, dacă noi am fi în întuneric şi ei în lumină. Lucrarea extinsă a adunării este mult binecuvântată şi ajunge la mulţi. Lucrarea colportorilor adună multe boabe coapte, credem noi.

În ansamblu, binecuvântarea Domnului pare să fie în mod special manifestată până acum în acest an. Fără îndoială, mulţi care primesc acum Adevărul cu privire la timpul Secerişului etc., au fost copii ai lui Dumnezeu de un timp considerabil şi sub îndrumare providenţială divină, conducere, disciplinare, în pregătire pentru Împărăţie. Pentru aceştia, Adevărul Prezent vine ca o binecuvântare şi o reîmprospătare specială şi ca o coacere specială pentru Împărăţie. Ocaziile de astăzi devin probe şi pentru iubirea şi loialitatea noastră faţă de Dumnezeu. „Cine seceră, primeşte plată şi strânge roadă pentru viaţa veşnică” (Ioan 4:36). Fără plată am primit, fără plată să dăm şi altora lumina glorioasă a Adevărului Prezent. Mat. 10:8.

OAMENII ÎŞI DAU SUFLETUL DE FRICĂ

Există o teamă generală de ceva neobişnuit şi înfricoşător. Oamenii religioşi din toate denominaţiile sunt tulburaţi, ca şi politicienii şi oamenii finanţelor. Mari sume de bani sunt încă la îndemână, dar în special de la cei bogaţi. Şi aceştia au început să obosească de încercările lor ca susţinători, „stâlpi” ai respectivelor sisteme. Frecventarea bisericii se subţiază şi mulţi dintre cei care sunt prezenţi la slujbe mărturisesc că închinarea lor este în mare parte o formă de evlavie, obicei şi obişnuinţă, mai degrabă decât o apreciere inteligentă a privilegiilor lor. Oamenii cred — nici ei nu ştiu ce. „Noua gândire” oferită lor ca o parte satisfăcătoare pentru suflet este: „Generaţiile strămoşilor noştri au fost maimuţe”. Nu există nimic care să satisfacă sufletul într-o astfel de afirmaţie. Cei cu inima sinceră flămânzesc, nu pentru pâine, nu pentru apă, ci pentru auzirea Cuvântului Domnului (Amos 8:11). Formaliştii sunt descurajaţi din cauza numărului mic. Tuturor le e teamă ca nu cumva cineva să întrebe cu privire la diferitele crezuri ale bisericismului, ştiind că nici un om inteligent nu poate apăra nici măcar un singur crez al creştinătăţii.

S-au încercat diferite proiecte. S-au făcut diferite străduinţe bune pentru a trezi interesul publicului în lucrurile religioase. Interesul publicului pentru bisericism a murit. Evoluţia şi Critica Radicală au subminat credinţa. Publicul spune: „Predicatorii înşişi nu cred Biblia. De ce am crede-o noi?”

În final, ideea solemnă la care se insistă este că un mare timp de încercare vine peste creştinătate în ansamblul ei — o zi de judecată; şi că în armonie cu zicala „În unire este putere”, toţi creştinii ar trebui să se unească pentru sprijin reciproc. Strigătul este: „O federaţie” (o uneltire — Isa. 8:12). Această mişcare, prezisă de Scripturi, este acum aproape de împlinire, oricât de mult a fost contestată chestiunea când am atras atenţia asupra ei acum treizeci şi cinci de ani.

Acum când scriem, Conferinţa de la Palatul Lambeth, Londra, este în sesiune. Reprezentanţii principali ai bisericilor din Marea Britanie şi din Statele Unite s-au adunat să vadă în ce măsură pot coborî barierele tradiţiei şi superstiţiei şi să-i recunoască pe creştinii protestanţi din toate denominaţiile drept confraţi-creştini din acel singur Corp al lui Cristos — o singură Biserică. Foarte curând va fi o adunare generală în Statele Unite la care se vor prezenta propunerile de la Conferinţa Lambeth.

Sentimentul de teamă, incertitudine, nevoia de unire, sunt atât de general simţite încât fără îndoială mulţi creştini din diferite denominaţii vor fi bucuroşi să se asocieze, să se federalizeze. Speranţa este că astfel ei vor prezenta guvernului un sprijin religios solid şi că guvernul le va da în schimb ajutor. Nu se va ajunge desigur la o unire între biserică şi stat, ca în lumea veche, ci se va ajunge la o înţelegere între biserică şi stat, căci şi statul simte nevoia de sprijin. Rezultatul va fi un bisericism aparent triumfător, o izbucnire de succes strălucitoare. Totuşi, conform înţelegerii noastre a Bibliei, prosperitatea lor va fi de scurtă durată, căci nu au o temelie reală de credinţă creştină, ci numai scuza necesităţii unei existenţe federative.

Cu izbucnirea aparentei prosperităţi a bisericismului, toţi cei care nu se vor uni vor fi socotiţi duşmani, oricât de conştiincioşi ar fi ei. Şi ei vor avea grele experienţe pentru o scurtă vreme, până când Învăţătorul va spune: „Destul. Veniţi sus”. „Celui care va birui … îi voi da stăpânire peste neamuri”; „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie”; „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii”. Apoc. 2:26; 3:21; 2:10.

BAPTIŞTII S-AU DIVIZAT ÎN CHESTIUNEA COMUNIUNII

„Toronto, Ontario, 15 iunie. Chestiunea comuniunii restrânse a fost discutată ieri de către Asociaţia din Toronto a Bisericilor Baptiste, în Biserica Baptistă Parkdale. Vorbitorul principal asupra subiectului a fost Rev. J. J. Ross, care a susţinut că „ritualul Cinei Domnului este negreşit un ritual restrâns şi cei care participă la el în chip nevrednic îşi vor aduce judecata asupra lor.”

Dezbaterea a început de dimineaţă, dar a dat loc şi altor subiecte până când prin aranjament a fost reluat după-masă, la mijlocul Conferinţei Misionare a Femeilor. O perioadă animată, de trei sferturi de oră, a fost acordată pentru aceasta. D-nul A. M. Denovan a fost de părere că nu s-a dovedit niciodată că Cristos n-a botezat copii o perioadă lungă de timp. Rev. T. T. Shields a replicat rapid că în mod sigur s-a dovedit că n-a făcut niciodată acest botez.

A urmat o discuţie aprinsă între cei care au susţinut că iubirea lui Dumnezeu din inimile oamenilor îi îndreptăţeşte la un loc la masa comuniunii, şi ceilalţi care au susţinut cu rigiditate că singurul paşaport este scufundarea în apă.

O sesiune în plus a fost ţinută la ora 18:30, când discuţiile au continuat viguros. Nu s-a luat nicio decizie.” Woodstock, Ont., Daily Express.

Fraţii noştri baptişti au necazurile lor. După mai mult de optsprezece secole, sunt pe jumătate înclinaţi să creadă că au făcut o greşeală enormă! Poate că toţi păgânii care n-au fost botezaţi n-au mers în iad şi nu sunt tot acolo prăjindu-se! Poate că Presbiterienii, Congregaţionalii, Metodiştii, Luteranii, Romano catolicii, Episcopalii etc., nu sunt în iad pentru lipsă asemănătoare de apă!

Poate, la urma urmei, a fost o greşeală că prietenii noştri baptişti i-au exclus pe alţii de la masa comuniunii lor — pretinzând că, nefiind complet scufundaţi în apă, aceştia nu sunt membri ai Bisericii adevărate a lui Cristos, nepotriviţi pentru cer etc. Este desigur timpul ca dragii noştri fraţi baptişti să se stabilească în idei clare despre botez, sau altfel să scoată acel anumit cuvânt din numele lor denominaţional.

Sugestia anterioară din Daily Express cu privire la botezul copiilor este un rezultat al înţelegerii greşite a subiectului botezului.

Biblia învaţă destul de clar că creştinii sunt botezaţi în Biserică, care este Corpul lui Cristos, dar nu spune nicăieri că botezul în apă este cel care introduce pe credincios în Cristos. Dimpotrivă, declară la modul cel mai explicit că botezul real, adevărat, este botezul „în moartea lui Cristos”. A fi scufundat în moartea lui Cristos înseamnă, destul de clar, a avea o participare cu Răscumpărătorul în moartea de care a murit El — moarte faţă de voinţa proprie, moarte faţă de speranţele, scopurile şi proiectele pământeşti. Numai cei care sunt astfel scufundaţi în moartea Lui vor fi în asemănarea Lui la înviere. „Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El”; „Dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El”. Rom. 6:4-6; Col. 2:12; 2 Tim. 2:12, 11.

Dacă fraţii noştri baptişti ajung să vadă care este adevăratul botez, ei vor aprecia tot mai mult botezul în apă ca fiind numai un simbol al adevăratei scufundări. Botezul nostru în moartea lui Cristos ne introduce în Corpul Mistic al lui Cristos, care este Biserica, ale căror nume sunt scrise în ceruri. Efes. 1:22, 23; Evrei 12:23.

De-a lungul acestui Veac, unii Presbiterieni, Metodişti, Baptişti, Romano catolici, Episcopali şi alţii au făcut acest botez real în moartea lui Cristos, şi în consecinţă numele lor au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului. Aceştia constituie membrii acelei Singure Biserici. Unii dintre ei au fost în confuzie în privinţa subiectului botezului şi au folosit stropirea — incorect, nescriptural. Alţii au folosit scufundarea nescriptural — prietenii Ucenici, considerând-o la fel ca botezul iudaic practicat la prima venire a Domnului nostru, pentru iertarea păcatelor şi pentru aducerea lui Israel înapoi în armonie cu Legământul Legii. Alţii au folosit scufundarea în apă nepotrivit în loc de scufundarea reală în moartea lui Cristos. Adevărata vedere asupra subiectului arată că în trecut noi toţi am fost mai mult sau mai puţin în eroare. Umilitor cum este acest fapt, e nevoie să fim învăţaţi dacă vrem să facem vreun progres.

ÎNCĂ O LECŢIE

Încă o lecţie pe care trebuie s-o învăţăm este că nu numai Biserica, Corpul lui Cristos, urmează să fie mântuită, ci că Dumnezeu are o mântuire — deşi una foarte diferită — şi pentru ceilalţi. Evrei 2:3; Iuda 3.

Sub crezurile formulate în timpul Evului Mediu, noi am presupus că deoarece întreaga lume este sub condamnare divină, de aceea orice copilaş este astfel condamnat. Am avut dreptate în aceasta, dar am greşit în ceea ce priveşte caracterul condamnării. Nimeni din rasa noastră n-a fost condamnat la chin veşnic sau la purgatoriu. Biblia ne spune în mod explicit că am fost condamnaţi la moarte (Rom. 6:23; Gen. 2:17; 3:19). Ca urmare, omenirea este o rasă muribundă. De şase mii de ani procesul morţii afectează rasa, mental, moral şi fizic. Ps. 51:5; Ier. 31:29, 30.

Numai cei botezaţi în moartea lui Cristos şi astfel uniţi vital cu Capul viu al Bisericii, au scăpat până acum de condamnarea care planează asupra lumii. Dar prevederea lui Dumnezeu, care începe cu Biserica, va continua, după glorificarea ei, să binecuvânteze lumea (Gal. 3:8, 16, 29). Atunci toţi cei nealeşi, toţi cei nebotezaţi, toţi cei care nu sunt în Cristos — copii, păgâni, toţi — vor fi supuşi ai Împărăţiei Milenare binecuvântate. Toţi vor avea ocazia, nu să fie botezaţi în Corpul lui Cristos, ci să primească restabilirea promisă la perfecţiunea umană şi paradisul pământesc — tot ce a fost pierdut în Eden, tot ce a fost răscumpărat la Calvar. Fapt. 3:19-21.