RĂSCUMPĂRAREA ŞI JERTFA PENTRU PĂCAT

W. T. 15 martie 1916 (pag. 87-90)

În ciuda tuturor celor scrise de noi asupra acestor subiecte despre Răscumpărare şi Jertfa pentru Păcat, în Studii în Scripturi, în Turnurile de Veghere şi în Umbrele Tabernacolului, s-ar părea că unii dintre iubiţii noştri cititori nu sunt încă în clar în ceea ce priveşte aceste lucruri. Unii chiar se încurcă pe sine şi pe alţii făcând aluzia că „fratele Russell şi-a schimbat vederile — sau că Studiile în Scripturi se contrazic cu Turnurile de Veghere”. Acestea sunt greşeli dăunătoare. Dacă vederile noastre s-ar schimba, am declara schimbarea în termeni siguri. De aceea, noi facem un efort reînnoit de a clarifica ceea ce credem noi că este interpretarea corectă a acestor subiecte.

„Preţul de Răscumpărare este legat de lucrul valoros în sine; anume, sângele sau moartea lui Cristos — un preţ de răscumpărare suficient pentru plătirea pedepsei unui membru al familiei umane sau a tuturor membrilor ei, după cum acesta ar fi aplicat.” Z 1909, pag. 309. (Turnul de Veghere al Sionului — n.t.)

Răscumpărarea priveşte recuperarea omului din păcat şi moarte ca o cumpărare — o achitare a preţului. La baza acestei idei stă Legea divină, „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, viaţa unui om pentru viaţa unui om” (Deuter. 19:21). Adam împreună cu întreaga sa rasă, de mii de milioane, se află în mare necaz prin păcat şi prin pedeapsa lui. Dumnezeu S-a îngrijit de o recuperare printr-un proces de Răscumpărare — câştigându-i înapoi din starea lor căzută.

Primul nostru gând în mod natural ar fi că, a răscumpăra, sau a câştiga înapoi dreptul omenirii la viaţă ar însemna că fiecare membru al rasei lui Adam trebuie să fie cumpărat prin viaţa altei persoane, sfinte, nevinovate, necondamnate. Dar privind adânc în planul lui Dumnezeu găsim că numai un om a fost judecat în faţa Curţii divine — anume, Tatăl Adam; că numai Adam a fost condamnat la moarte; şi că toţi copiii lui merg în moarte, nu datorită încercării şi morţii lor individuale, ci pur şi simplu datorită faptului că Adam n-a reuşit să-şi menţină ((264)) perfecţiunea, n-a fost în stare să le dea copiilor săi mai multă viaţă sau mai multe drepturi decât a avut el. Şi astfel a fost de-a lungul întregii perioade de şase mii de ani de la condamnarea Tatălui Adam şi până acum.

Aici vedem un minunat aspect practic legat de planul divin. Dumnezeu a permis ca numai un membru al rasei să fie încercat şi condamnat la moarte; căci scopul Său de la început a fost ca jertfirea unei vieţi să răscumpere întreaga rasă umană. Printr-un om a venit tot necazul; prin alt Om va fi rectificat tot necazul. Apostolul arată acest lucru spunând, „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii, dar fiecare la rândul lui”. 1 Corinteni 15:21-23.

Astfel noi vedem valoarea morţii lui Isus — că n-a fost numai pentru Adam, ci a inclus pe toţi urmaşii lui. De asemenea vedem cât de necesar era ca El să fie „sfânt, nevinovat, nepătat şi deosebit de păcătoşi”; altfel El, ca şi restul rasei, ar fi fost sub condamnarea divină la moarte. Fiindcă toată rasa lui Adam era implicată în păcat şi în pedeapsa lui, a fost necesar să se găsească unul din afară ca să fie Răscumpărătorul lumii; iar acela din afară, fie că era înger, fie heruvim, fie Însuşi marele Mihail, Logosul, trebuia să schimbe natura spirituală cu natura umană pentru a fi un preţ corespunzător — o Răscumpărare pentru primul om.

Nu un Dumnezeu a păcătuit; prin urmare moartea unui Dumnezeu nu putea răscumpăra. Nu un heruvim a păcătuit; prin urmare moartea unui heruvim nu putea răscumpăra. Un om a păcătuit, şi răscumpărarea pentru el trebuia să fie dată prin moartea unui om. Pentru această cauză marele Logos, îndeplinind Planul divin pentru răscumpărarea omului, a lăsat gloria pe care o avea la Tatăl înainte de a fi lumea, S-a smerit pe Sine şi a devenit om, a fost „făcut pentru puţin timp mai prejos decât îngerii, a fost încununat cu slavă şi cu cinste (perfecţiunea naturii umane), din pricina morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi”. Evrei 2:9.

PREŢUL DE RĂSCUMPĂRARE ŞI LUCRAREA DE RĂSCUMPĂRARE

Dacă am stabilit clar ce este o răscumpărare, şi că Isus a fost Singurul potrivit să fie răscumpărare pentru Tatăl Adam, punctul nostru următor este să arătăm din Biblie că El S-a dat pe Sine ca Răscumpărare. Avem cuvintele lui Isus Însuşi asupra acestui subiect (Matei 20:28); şi de asemenea mărturia Sf. Pavel, „Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de Răscumpărare pentru toţi, mărturie care să fie dată la timpul cuvenit” (1 Tim. 2:5, 6). Aceasta dovedeşte că darea preţului suficient pentru a-l răscumpăra pe Adam şi toată rasa lui a fost îndeplinită prin moartea lui Isus pe Calvar.

Dar lucrarea de răscumpărare a lui Adam şi a rasei lui este cu mult mai mult decât numai darea preţului de Răscumpărare. Gândul legat de cuvântul Răscumpărare merge dincolo de darea şi însuşirea preţului. El include recuperarea lui Adam şi a rasei lui de sub puterea păcatului şi morţii. Evident, această lucrare n-a fost încă îndeplinită; de fapt, ea a fost abia începută. Singura întrebuinţare a Răscumpărării, a meritului, a fost până acum acordarea lui Bisericii, şi aceasta numai prin credinţă. Biserica nu este încă glorificată ca întreg — nu este încă eliberată complet de sub puterea păcatului şi morţii. Evident, deci, se va cere întrega mie de ani a Împărăţiei lui Mesia pentru a răscumpăra, a elibera, a pune în libertate de sub puterea păcatului şi morţii pe Adam şi pe toţi copiii lui. Prin urmare, lucrarea de răscumpărare, care a început cu mai bine de 18 secole în urmă, urmează încă să fie îndeplinită.

Cu preţul de Răscumpărare nu este nici o dificultate; deoarece acel preţ este în mâinile Dreptăţii de aproape nouăsprezece secole. Dar acesta n-a fost aplicat pentru lume şi numai acordat Bisericii care a fost chemată din lume în timpul acestei Vârste Evanghelice. Completarea acestei lucrări de Răscumpărare va include şi ceea ce spune Biblia când zice, „Îi voi răscumpăra din puterea mormântului” (Osea 13:14). Lucrarea Răscumpărătoare nu va fi pe deplin realizată nici când ultimul membru al rasei va fi fost eliberat de sub puterea mormântului; căci va fi încă de făcut o mare lucrare de înviere — o ridicare din imperfecţiunea mintală, morală şi fizică, la chipul şi asemănarea deplină cu Dumnezeu, pierdute prin neascultarea lui Adam şi răscumpărate prin sângele preţios la Calvar.

JERTFA PENTRU PĂCAT ESTE DIFERITĂ

Cu gândul Răscumpărării în minte, investigăm acum subiectul Jertfei pentru Păcat, aducându-ne aminte să ţinem cele două subiecte separate şi distincte. „Jertfa pentru Păcat arată maniera în care se poate aplica sau este eficient preţul de Răscumpărare, pentru anularea păcatelor lumii întregi” (Z 1909, pag. 309). Jertfa pentru Păcat nu cere atât de mult timp pentru realizarea ei, cum cere Răscumpărarea. Noi am văzut deja că lucrarea Răscumpărării este în progres de aproape nouăsprezece secole, şi va fi în progres aproape zece secole în viitor, sau în total 29 secole. Însă Jertfa pentru Păcat va fi toată completată înainte de a începe Domnia glorioasă a lui Cristos, Biserica Sa fiind atunci cu El în glorie.

Jertfa pentru Păcat din Ziua de Ispăşire a lui Israel ne arată acelaşi sacrificiu al lui Isus care constituie preţul de Răscumpărare, dar este o ilustraţie diferită; căci arată cum alocă Dumnezeu meritul lui Cristos pentru păcatele omeneşti. Această chestiune a fost ilustrată în acel aspect al Legii care prevedea Ziua Ispăşirii. Trăsătura principală a acestei zile era jertfele pentru păcat. Erau două jertfe. Prima era viţelul de jertfă pentru păcat, care era dat de preot însuşi, al cărui sânge era aplicat pentru familia şi seminţia preotului. Aceasta vedem că reprezintă moartea lui Isus, şi acordarea primară a meritului Său pentru Biserica întâilor-născuţi.

Această Biserică este compusă din două clase. Prima este clasa preoţească, clasă care, asemenea Marelui Preot, sunt în mod special devotaţi lui Dumnezeu şi serviciului Său, care-şi „aduc trupurile ca jertfe vii, sfinte ((265)) şi plăcute lui Dumnezeu, slujirea lor înţeleaptă” (Romani 12:1). În tip aceştia au fost ilustraţi prin fiii lui Aaron şi prin corpul lui Aaron, el fiind capul. Astfel Apostolul vorbeşte despre Cristos că este capul Bisericii, care este corpul Său, noi fiind „fiecare în parte mădularele lui Cristos”. 1 Corinteni 12:27.

A doua este cealaltă clasă din Biserică, clasă care, deşi face acelaşi Legământ de Jertfă, nu continuă în a-şi da viaţa în serviciul Domnului. Ei nu merg înapoi la păcat şi la moarte, dar nici nu merg înainte spre stadiul de jertfire; ca atare ei constituie o clasă secundară, servi ai primei clase. Aceştia au fost tipificaţi prin leviţi, care erau servii preoţilor. Aceştia nu vor fi pe tron cu Preoţii jertfitori, Preoţimea Împărătească, ci vor servi pe Dumnezeu în templul Său. Ei nu vor avea coroana gloriei, dar în cele din urmă li se vor da ramurile de finic ale victoriei. Şi toţi aceia care nu vor fi găsiţi vrednici de un loc într-una din aceste clase vor muri în moartea a doua.

În această ilustraţie Domnul ne arată o acordare specială a meritului lui Isus doar pentru păcatele poporului Său consacrat; şi aceştia, îndreptăţiţi prin meritul lui Isus, sunt astfel apţi prin meritul Lui de a fi părtaşi cu El la funcţiile Sale preoţeşti glorioase.

A DOUA JERTFĂ PENTRU PĂCAT

A doua Jertfă pentru Păcat din Ziua de Ispăşire tipică era numită Ţapul Domnului. Aceasta nu era dată de marele preot tipic, cum era dat viţelul, ci era luat de la popor. De fapt doi ţapi erau luaţi în acelaşi timp, reprezentând cele două clase ale Bisericii. Clasa jertfitoare sau preoţească era reprezentată prin ţapul Domnului. Cei mai puţin zeloşi din Biserică, leviţii antitipici, erau reprezentaţi în al doilea ţap — Ţapul de Trimis. Clasa Ţapului Domnului, subpreoţimea, constituie a doua jertfă pentru păcat.

Relatarea spune că Ţapul Domnului era jertfit şi se proceda cu el exact în acelaşi fel ca şi cu viţelul, care-l preceda. Astfel tipul ne spune că Biserica trebuie să meargă în urmele Domnului ei, de jertfă chiar până la moarte. Trebuie să ne amintim că sângele viţelului nu era aplicat pentru păcatele poporului, ci numai pentru păcatele familiei şi seminţiei marelui preot — tipul Bisericii. Să remarcăm de asemenea că această a doua Jertfă pentru Păcat, Ţapul Domnului, nu era oferită pentru aceleaşi persoane; căci ele nu mai aveau nevoie de altă oferire. Ea era oferită de marele preot ca o a doua parte a jertfei sale iniţiale, şi meritul ei era de aplicat pentru tot poporul, să facă ispăşire pentru toţi.

În antitip, Marele Preot Isus Şi-a completat jertfa Sa proprie la Calvar. După patruzeci de zile El S-a înălţat şi a apărut înaintea Scaunului Îndurării, prezentând meritul Jertfei Sale, nu pentru lume, ci pentru Biserică. După cum scrie Apostolul, „El S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu pentru noi”, Biserica — nu pentru lume (Evrei 9:24). Aceasta este în deplină armonie cu ceea ce tocmai am văzut în tip.

De la Rusalii încoace Domnul nostru acceptă persoanele consacrate reprezentate prin cei doi ţapi; iar pe acei suficient de zeloşi El îi acceptă ca membre ale Sale, şi îi oferă ca parte din propria Sa Jertfă. Curând El va fi sfârşit această lucrare — când ultimul membru al corpului Său va fi fost găsit credincios până la moarte. Pasul următor în antitip va fi ca Marele Preot să prezinte iarăşi la Scaunul Îndurării sângele Ţapului antitipic al Domnului ca propriul Său sânge — altfel spus, jertfa Bisericii Sale ca parte a propriei Sale jertfe. El aplică această jertfă pentru păcatul întregului popor — păcatul originar al întregului popor.

În momentul acela, despre care noi credem că este în viitorul apropiat, Tatăl va preda Fiului tot poporul, păcatele lor fiind pe deplin iertate în privinţa încălcării originare. De atunci încolo, Împărăţia lui Mesia, stabilită în putere şi glorie mare, va începe să lucreze cu lumea pentru salvarea din păcat şi moarte, pentru ridicarea finală la perfecţiune umană a tuturor celor care vor dori şi se vor supune reglementărilor Împărăţiei Sale.

PEDEAPSA PENTRU PĂCATELE ÎMPOTRIVA LUMINII

Între timp lumea are alte păcate, neincluse în încălcarea adamică. Jertfele pentru Păcat sunt numai pentru păcatul lui Adam şi pentru toate slăbiciunile şi imperfecţiunile care decurg din păcatul originar. Celelalte păcate sunt din acelea care nu sunt atribuite slăbiciunilor omeneşti, ci reprezintă mai mult sau mai puţin păcatul împotriva cunoştinţei, împotriva luminii. Păcatul deplin, cu voia, împotriva luminii depline, ar aduce asupra păcătosului Moartea a Doua. Dar numai puţini au avut lumină deplină, cunoştinţă deplină, posibilitate deplină; şi ca atare foarte puţini vor fi săvârşit păcat de moarte.

Totuşi, oriunde a mers lumina Evangheliei, a mers şi o anumită măsură de cunoştinţă, şi rezultă o anumită măsură de responsabilitate; şi Dumnezeu dă de înţeles că El ţine un cont foarte exact pentru toate. Fiecare păcat trebuie să primească o răsplată justă. Pedeapsa păcatului lui Adam a ajuns în general peste întreaga rasă umană timp de şase mii de ani; dar pedeapsa trebuie plătită pentru celelalte păcate despre care vorbim, păcate care au fost mai mult sau mai puţin cu voia, mai mult sau mai puţin împotriva luminii şi cunoştinţei, şi care n-au fost ispăşite înainte, dar care s-au acumulat de la Rusalii încoace.

Înainte ca Noua Dispensaţie cu toate binecuvântările ei să poată fi corect introdusă, conturile cu lumea trebuie să fie complet lichidate. Lichidarea acestor conturi cu lumea va aduce marele Timp de Strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoare — Timp de Strâmtorare despre care noi credem că a început cu războiul prezent, şi care va progresa până când marea catastrofă a anarhiei îl va completa în viitorul apropiat. Atunci conturile Dreptăţii fiind lichidate în marele Timp de Strâmtorare, binecuvântările Împărăţiei lui Mesia vor începe imediat.

((266))

VALOAREA SUFERINŢELOR ŢAPULUI DE TRIMIS

În orice caz, Dumnezeu este un Contabil foarte exact. După cum El în mod sigur ţine contul lumii pentru toată neascultarea cu voia, şi în special pentru toate persecuţiile Bisericii Sale, tot aşa El este dispus şi să dea lumii credit în cont oriunde este posibil. Acest lucru, credem noi, ne este sugerat în ilustraţia despre o lucrare care urma Jertfelor pentru Păcat; anume, punerea anumitor încălcări ale poporului pe capul ţapului de trimis şi trimiterea ţapului în pustie.

Înţelegând că acest ţap de trimis reprezintă pe unii din poporul consacrat al Domnului care n-au trăit la înălţimea privilegiilor lor, noi gândim că aceasta înseamnă intrarea lor într-un Timp de Necaz mare, aşa cum este reprezentat în Apocalipsa 7:14. Acolo ei sunt reprezentaţi ieşind din marele necaz, spălându-şi şi albindu-şi hainele în Sângele Mielului. Necazurile care vin peste clasa Turmei Mari, clasa leviţilor, nu sunt necazuri pentru păcate voite, ci sunt necazuri pentru nimicirea cărnii, în armonie cu Legământul în care a intrat această clasă, un Legământ de Jertfă pe care ei nu l-au împlinit. Suferinţele acestei clase a Turmei Mari, înţelegem noi, merg ca un credit pentru lume, pentru a lichida contul păcatelor lumii împotriva luminii şi în special împotriva poporului lui Dumnezeu. Timpul de Strâmtorare va fi în special împotriva făţarnicilor, dar clasa Turmei Mari îşi va avea partea cu făţarnicii şi va suporta o anumită parte din pedeapsa cuvenită lumii.

Pentru a vedea clar caracterul păcatelor pentru care lumea este făcută responsabilă, să ne amintim declaraţia din Apocalips 6:9-11, „Am văzut sub altar sufletele celor care fuseseră înjunghiaţi din cauza Cuvântului lui Dumnezeu şi din cauza mărturiei pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau, Până când Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru asupra celor ce locuiesc pe pământ? Fiecăruia dintre ei i s-a dat o haină albă” şi l-i s-a spus să se mai odihnească „încă puţin”, până când fraţii lor, care de asemenea erau persecutaţi, îşi vor fi suportat persecuţiile lor.

Aceeaşi idee cu privire la cerinţele divine la sfârşitul Vârstei Evanghelice ne este specificată de Isus în privinţa evreilor de la sfârşitul vârstei lor. El a spus că tot sângele neprihănit vărsat pe pământ din vremea lui Abel până atunci, va fi cerut de la generaţia aceea — pentru a lichida conturile (Matei 23:34-36). Conturile de până atunci au fost lichidate în marele timp de necaz cu care s-a sfârşit Vârsta Iudee. Similar, noi aşteptăm ca toate conturile lumii care au rămas, să fie lichidate în timpul culminării marelui Necaz — care este tocmai în faţa noastră.

INAUGURAREA NOULUI LEGĂMÂNT

Apostolul, comparând Jertfa pentru Păcat tipică cu cea antitipică, declară că Isus, nu cu sângele taurilor şi ţapilor, ci cu propriul Său sânge, îndeplineşte binecuvântările (Evrei 9:11-15). Iarăşi, jertfele Marelui Preot antitipic sunt numite „jertfe mai bune” — la plural. Aceasta ne indică spre instituirea aranjamentului Legământului evreiesc, unde Moise a luat sângele taurilor şi ţapilor şi a inaugurat Legământul Legii, stropind cu sângele întâi Tablele Legii, şi apoi poporul. Exodul 24:3-8.

Se ridică întrebarea, de ce Moise a folosit sângele taurilor — plural — şi al ţapilor — plural; de vreme ce în tipul din Levitic 16 a fost folosit numai sângele unui viţel şi al unui ţap? Răspundem că numai viţelul antitipic, Omul Isus Cristos singur a murit pentru noi; şi că de fapt este numai un singur ţap antitipic, o singură Biserică este acceptată de Domnul ca şi Corpul Său, şi este asociată cu jertfa Sa şi este parte din jertfa Sa. Dar la inaugurarea Legământului Legii a fost necesar mai mult decât doar un animal din fiecare fel, datorită mulţimii poporului Israel care trebuia să fie stropit cu sângele acela. Sângele unui viţel şi al uni ţap n-ar fi fost suficient; de aceea este expresia, viţeilor şi ţapilor — la plural — şi totuşi nu se spune clar câţi; căci de fapt a fost un singur viţel şi un singur ţap, repetaţi de câte ori era necesar pentru a avea sânge suficient pentru stropirea întregului popor.

În antitip, când Noul Legământ al Legii va fi inaugurat prin Împărăţia lui Mesia, sângele lui Cristos, reprezentat în sângele lui Isus şi a jertfelor asociate cu a Sa, ale Bisericii, va fi folosit în primul rând la stropirea sau satisfacerea Legii divine. Aceasta va fi baza predării de către Tatăl a întregii lumi Împărăţiei lui Mesia. Apoi va progresa lucrarea stropirii întregului popor cu sângele — lucrarea curăţirii omenirii — dând tuturor oamenilor beneficiile asigurate de sângele răscumpărător.

ZIUA DE ISPĂŞIRE ANTITIPICĂ

Avem încredere că din cele anterioare cititorii noştri vor vedea clar deosebirea dintre Răscumpărarea pe care a dat-o Isus, şi aplicarea ei; şi Jertfele pentru Păcat ale acestei Vârste Evanghelice şi ce înseamnă ele. Am vrea acum să accentuăm încă un punct; anume, că Jertfele pentru Păcat erau asociate în tip şi antitip cu Ziua Ispăşirii pentru păcat. Ziua antitipică de Ispăşire a început cu Domnul nostru Isus şi cu jertfele Sale. Întreaga Vârstă Evanghelică este o parte a acestei Zile de Ispăşire. Această zi va fi martora completării întregii ispăşiri pentru păcat, şi mai mult; deoarece toată Vârsta Milenară va fi parte din Ziua de Ispăşire antitipică.

Jertfele din Ziua Ispăşirii sunt numai mijloacele pentru realizarea unui scop. Scopul care trebuie să fie atins este binecuvântarea lumii şi aducerea ei înapoi în unitate sau armonie cu Dumnezeu. Acea lucrare va cere întrega Vârstă Milenară. Ea va include învăţarea lumii, restabilirea lumii la tot ce a fost pierdut în Adam şi a fost răscumpărat la Calvar. Jertfele pentru Păcat din Ziua Ispăşirii reprezintă doar scopul lui Dumnezeu în folosirea jertfelor care trebuie să se completeze înainte de a putea intra în acţiune împăcarea lumii cu Dumnezeu.

Astfel, deci, să sperăm că de acum încolo cu toţii vom vedea clar că Jertfele pentru Păcat din Ziua Ispăşirii constituie o imagine a procesului prin care Dumnezeu realizează binecuvântările lumii; în timp ce Răscumpărarea este cu totul distinctă şi arată doar lucrarea lui Isus şi efectul ei final asupra întregii omeniri.