SECERIŞUL NU S-A SFÂRŞIT

W. T. 1 Sept. 1916 (pag. 263-265)

Unii dintre noi am fost foarte convinşi că secerişul va fi acum sfârşit, dar nu trebuie să lăsăm ca aşteptările noastre să fie un argument împotriva faptelor. Fapt este că lucrarea secerişului se desfăşoară încă larg; ea nu s-a sfârşit în nici un caz. După câte ne dăm seama acum, se pare că există încă de făcut o lucrare de seceriş considerabilă. Aceasta nu este descurajator pentru noi, ci încurajator. Suntem fericiţi pentru harul divin care ajunge şi la alte minţi şi inimi şi le binecuvântează ca şi pe ale noastre. Suntem bucuroşi să aflăm că zilnic vin şi alţii în legătură cu Domnul sub legământul de sacrificiu şi dau dovadă că sunt concepuţi de Spiritul Sfânt. Suntem fericiţi să le vedem zelul, şi ne bucurăm cu ei pentru că şi ei, ca şi noi, pot avea parte de glorioasa ocazie de a-şi face chemarea şi alegerea sigură prin dezvoltarea ca-racterului, pe care zilnic învăţăm s-o apreciem ca fiind esenţialul celor „mai mult decât învingători”. Toţi aceştia trebuie să fie asemenea Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus. Am fi fost fericiţi să fi intrat în lucrarea de dincolo de văl, dar suntem mai mulţumiţi să ne continuăm activitatea aici, de această parte de văl, pentru că aceasta este voinţa Domnului pentru noi.

La început am fost înclinaţi să presupunem că secerişul în sine se terminase în Oct. 1914, şi că lucrarea ce continua de atunci era de spicuire. Dar faptele nu par să confirme aceasta. Desfăşurarea lucrării şi numărul care sunt aduşi la cunoştinţa adevărului şi separaţi pentru Domnul, este mult prea mare ca să fie denumită spicuire. Evident este o parte din secerişul normal. În afară de aceasta, suntem tot mai mult impresionaţi de ultimele trăsături ale tipului Ilie şi Elisei. Ne impresionează tot mai mult faptul că lovirea apelor Iordanului de către Ilie, prin care apele s-au despărţit, reprezintă o lucrare mare ce trebuie încă îndeplinită, şi se pare, în viitorul foarte apropiat. Care va fi antitipul răsucirii mantalei lui Ilie, care simbolizează puterea lui, şi cât timp este necesar pentru a concentra forţele pentru lovirea apelor nu ştim. Trebuie să aşteptăm, să veghem şi să ne facem partea. Cât timp va trebui apoi pentru a realiza lovirea apelor, este o incertitudine; şi cât de repede se vor despărţi oamenii prin adevăr, este deasemenea o incertitudine.

Dar admiţând că aşa o lucrare mare ar putea fi realizată, sub conducerea şi binecuvântarea Domnului, în timp foarte scurt, totuşi rezultatele nu le-am putea aştepta în mai puţin de cam 3 ani. Totuşi nu fixăm date pentru că ştim că n-avem în faţa noastră nici o indicaţie despre timp, pe care s-o aplicăm — după cum Ilie şi Elisei n-au fost trimişi într-un loc anume după ce au ajuns la Iordan. Facem doar presupunerea că o lucrare mare ne stă în faţă şi că nu vedem cum am putea s-o realizăm în mult mai puţin decât 3 ani.

După lovirea Iordanului — după împărţirea oamenilor prin mesajul adevărului şi prin puterea mantalei lui Ilie — va avea loc separarea bisericii în două clase. După aceea, clasa Ilie, clasa turmei mici, se va manifesta clar, separat şi distinct de clasa turmei mari. Să nu se uite că despărţirea va fi cauzată de carul de foc, unele experienţe foarte grele, încercări chinuitoare pe care clasa aleasă le va accepta prompt şi va intra în ele, pe când clasa Elisei se va da înapoi de la persecuţii, dar nu spre păcat sau spre negarea Domnului. Nu va mai fi apoi decât puţin până când vârtejul de vânt (probabil anarhia) va produce schimbarea clasei Ilie.

((97))

TIMPUL NEAMURILOR EVIDENT S-A SFÂRŞIT

Ni se pare clar că perioada profetică cunoscută ca timpul neamurilor s-a terminat cronologic în Octombrie 1914. Faptul că atunci a început marea zi a mâniei asupra naţiunilor arată o bună împlinire a aşteptărilor noastre. Neamurilor li s-a garantat o anumită perioadă de timp să aibă într-o măsură posesiunea şi controlul. Timpul acela fiind expirat, deposedarea lor este acum în proces. Vânturile conflictului, vânturile războiului sunt dezlegate, aducând mari stricăciuni întregii lumi, slăbind regatele Europei în privinţa celui mai bun sânge al lor şi în privinţa puterii financiare.

Cât poate dura războiul, cine poate spune? Toate naţiunile beligerante sunt mândre şi încrezătoare în sine. Umilirea menţionată de Biblie n-a fost încă realizată. Este posibil ca războiul să continue încă un timp, până când naţiunile vor fi fost slăbite şi suficient umilite ca să dorească pacea. Apoi vor veni alte necazuri. Vor ameninţa revoluţiile, guvernele se vor asocia mai strâns cu sistemele bisericii nominale, ambele căutând protecţie şi putere. Apoi putem aştepta marea cădere a Babilonului spiritual, conducând la marele cutremur de pământ — revoluţia din Apocalipsa: „Aşa un puternic cutremur cum n-a fost de când sunt oameni pe pământ” (Apocalipsa 16:18). Acesta la rândul lui va duce, după înţelegerea noastră a Bibliei, la teribila anarhie în care toate instituţiile prezente vor cădea în faţa focului patimilor omeneşti şi a prejudecăţilor etc. Atunci, la momentul favorabil, domnia neamurilor fiind trecută, regatul lui Mesia pentru binecuvântarea întregii lumi se va manifesta şi se va dovedi a fi „comoara tuturor popoarelor” — Hagai 2:7.

De aceea n-avem nici un motiv să ne îndoim că timpul neamurilor s-a sfârşit în Octombrie 1914 şi că în câţiva ani vom asista la prăbuşirea lor totală şi la deplina stabilire a împărăţiei lui Dumnezeu în mâinile lui Mesia. Dar atunci clasa Ilie va fi fost trecută dincolo de văl, pentru că atunci, „Când El (Isus) va apărea în glorie, noi (biserica) vom apărea cu El”.

GREŞEALA NOASTRĂ REFERITOARE LA SECERIŞ

Cititorii noştri îşi vor aminti că baza aşteptărilor noastre cu privire la seceriş a fost paralelismul între sfârşitul vârstei Iudaice şi cel al vârstei Evanghelice. Am găsit începutul secerişului clar marcat de cele 1335 zile din profeţie şi de împlinirea printre poporul Domnului a declaraţiei „O, binecuvântat cel ce aşteaptă şi ajunge la sfârşitul celor 1335 zile” (Daniel 12:12). Sigur, mare binecuvântare, mare iluminare a ochilor înţelegerii, mare apreciere a Dumnezeului nostru şi a scopurilor Lui glorioase a venit atunci pentru poporul Domnului, în deplin acord cu profeţia. Un cântec nou a fost în gura poporului Domnului întotdeauna de atunci încoace, aflând despre bunătatea Lui, din planul divin al vârstelor. Nu vedem nici un motiv să punem la îndoială acea dată, Octombrie 1874, ca începutul secerişului şi paralela timpului când Isus şi-a început misiunea în secerişul vârstei Iudaice.

Greşeala noastră a fost referitoare tocmai la ceea ce am subliniat. Mereu am amintit cititorilor că paralelismul între vârsta Iudaică şi cea Evanghelică nu putea cuprinde nimic aparţinător noii dispensaţii. Paralelele au afectat numai casele nominale: atunci cea iudaică şi acum cea creştină. Amândouă au fost respinse pentru că n-au fost în starea de inimă potrivită pentru adevărurile cuvenite lor — amândouă respinse pentru nimicire. Sistemul evreiesc a fost o legătură biserică — stat, o paralelă cu sistemele mari biserică — stat ale Europei, a căror nimicire a început în 1914.

Să nu uităm că cei 3 ani şi jumătate ai misiunii lui Isus au fost mai mult un timp de pregătire a apostolilor pentru a fi instrumente de seceriş şi o ascuţire a secerii adevărului pentru munca de mai târziu, care a început la Rusalii. Înainte de Rusalii nu era nici un „grânar” în care să se adune grâul.

PARALELE IUDAICE ŞI CREŞTINE

Biserica nominală iudaică Biserica nominală creştină

anul 29-33 anul 1874-1878

„N-au cunoscut timpul cercetării lor”

anul 33-36 anul 1878-1881

Sfântul Uns, favoarea divină s-a prelungit 3 ani şi jumătate pentru a completa cele 70 de săptămâni de favoare promisă lui Israel, respingerea lor fiind amânată

anul 36-73 anul 1881-1918

Din cauza răspândirii urâciunilor, o va pustii cu desăvârşire, sau până la nimicirea totală — până va fi îndeplinit tot ce a prevăzut Dumnezeu — Daniel 9:24-27.

Nu trebuie căutate paralele între Biserica de la Rusalii şi adevărata Biserică de acum. Dar învierea lui Isus, înainte de a începe secerişul Bisericii, poate fi bine considerată a-şi avea paralela în învierea membrilor adormiţi ai bisericii, în 1878 d. Hr.

Nu trebuie să căutăm paralelism între începutul Bisericii evanghelice cu experienţele ei şi începutul Bisericii cereşti cu experienţele ei din acest timp de seceriş. Acestea nu sunt părţi din paralele. Paralela aparţine sistemului nominal iudaic, ce a mers spre nimicire, şi Bisericii nominale evanghelice, care acum merge spre nimicire.

Ne-am imaginat că lucrarea secerişului, de adunare a Bisericii, va fi îndeplinită înainte de sfârşitul timpului neamurilor; dar nimic din Biblie nu spune aceasta. Gândul nostru a fost numai o deducţie; şi acum vedem că a fost nejustificată. Această lucrare de seceriş aparţine noii dispensaţii şi nu poate fi identificată cu cea veche. Oricum, secerişul vârstei Iudaice, care a adunat pe „Israeliţii adevăraţi” în Biserica evanghelică, nu s-a încheiat în anul 70, ci a progresat după aceea în diferite părţi ale lumii. Fără îndoială, mulţi evrei profitând de experienţele ((98)) lor grozave au fost cu atât mai bine pregătiţi pentru a fi adunaţi în grânarul evanghelic după nimicirea statului lor naţional. Acum la fel ne putem aştepta ca mulţi să fie adunaţi în grânarul ceresc; şi nu cunoaştem aici nici o limită de timp.

Fiind vorba despre aceasta, remarcăm că unii istorici pun sfârşitul timpului de strâmtorare iudaic aprilie 73 d. Hr., ceea ce ar corespunde cu aprilie 1918.

Regretăm că lucrarea de seceriş continuă? Cu adevărat nu; ne bucurăm şi în fiecare zi avem plăcerea să vestim slava Celui ce ne-a chemat din întuneric la lumina Sa cea mai minunată; şi suntem încântaţi să vedem cum şi alţii sunt privilegiaţi şi se bucură. Regretăm experienţele pe care le-am avut când am ajuns la punctul acesta? Suntem înclinaţi să ne plângem că Domnul nu ne-a impus să dăm mai mare atenţie paralelismului? Cu adevărat nu; conducerea Domnului a fost bună. Poate într-adevăr a fost spre binele nostru gândind că secerişul se termina curând. Poate ne-a îndemnat la mai adâncă consacrare şi la mai mare activitate în serviciul Domnului pentru noi înşine şi pentru alţii. De aceea n-avem nimic de regretat.

„El conduce şi-a condus, dac-avem credinţă,
Liniştiţi ne scufundăm în a Lui voinţă”.

ARDEREA NEGHINEI

În pilda cu „grâul şi neghina”, Învăţătorul accentuează adunarea neghinei şi legarea ei în snopi pentru ardere. Noi am presupus că această ardere n-ar avea loc până când tot grâul ar fi adunat în Grânarul ceresc, dar se pare că acesta a fost un gând incorect. Adunarea grâului în grânar continuă; dar se pare că arderea neghinei va corespunde foarte strâns cu despărţirea apelor Iordanului. Neghina este o clasă de oameni (adesea) nobili, care s-au ridicat din lume animaţi de speranţele şi scopurile unui caracter binevoitor, dar induşi în eroare de gândirea că ei sunt Biserica. Din punct de vedere al neghinei, grâul este ceva ce creşte anormal, un popor deosebit, puţini la număr şi nestimaţi. Lovirea apelor va descoperi adevărul privitor la adevărata Biserică a lui Cristos şi la imitaţie; clasa neghinei oneste se va trezi la realitate şi va înceta să mai pretindă că ei sunt biserica lui Cristos — astfel ea va fi arsă sau va înceta să fie neghină, continuând totuşi să fie oameni nobili în lume, şi vor avea parte de binecuvântările generale în „dulcele curând” al Împărăţiei, pentru care noi încă ne rugăm.

Dragi fraţi, atitudinea noastră prezentă trebuie să fie una de recunoştinţă mare către Dumnezeu, de apreciere crescândă a minunatului Adevăr, pe care El ne-a acordat privilegiul să-l vedem şi să ne identificăm cu el, şi o atitudine de zel crescând în a ajuta ca Adevărul să ajungă şi la alţii. Între timp, ochii înţelegerii noastre să discearnă clar bătălia zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic, ce acum se desfăşoară; şi credinţa noastră, conducându-ne ochii înţelegerii prin Cuvânt, să ne facă în stare a vedea rezultatul glorios — Împărăţia lui Mesia. În continuare putem fi deplin mulţumiţi că nu ştim cât va dura lucrarea secerişului — mulţumiţi că Marele Căpitan, care prin împuternicire divină are totul în grijă, este prea înţelept să greşească, şi că ne-a promis faptul că toate experienţele ne vor lucra spre bine, dacă-L iubim şi dacă suntem din cei „chemaţi potrivit scopului Său”, căutând să ne facem chemarea şi alegerea sigură.