SPIRITUL AJUTORĂRII

„Fiecare dintre noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii.” Romani 15:2.

R 5412 W. T. 1 martie 1914 (pag. 69-70)

Apostolul Pavel nu spune în textul nostru, cei mai tineri să placă aproapelui lor, nici nu spune, cei mai bătrâni să placă aproapelui lor, ci spune: „Fiecare dintre noi să placă aproapelui” său. Tot poporul Domnului trebuie să aibă interes unul faţă de altul şi în cauza Domnului, şi să aibă atâta din spiritul Învăţătorului încât să caute să se sacrifice mai degrabă decât să se mulţumească pe sine, în special pe socoteala altora.

Dacă avem spiritul Învăţătorului, vom găsi diferite moduri în care vom sacrifica eul fără să aşteptăm îndrumări specifice. Legea Iubirii ne va îndemna să acţionăm contrar preferinţelor noastre naturale, dacă făcând astfel ne vom ajuta unul pe altul pe calea cea bună.

În scrisoarea sa către Biserica corinteană apostolul ilustrează acest principiu printr-o aplicare practică a obiceiului grecesc de a jertfi carnea în templele lor. După ce era astfel jertfită idolilor, carnea era considerată a fi în mod special sfântă. Astfel aproape toată carnea disponibilă era jertfită idolilor, aşa încât ori de câte ori cineva dorea să mănânce carne, nu putea găsi din aceea care să nu fi fost jertfită.

((1046))

Cei care veniseră de la idolatrie la creştinism, ştiau că închinarea la idoli era greşită, căci ei învăţaseră că există numai un singur Dumnezeu adevărat. De asemenea ştiau că nici un rău nu i se făcuse cărnii în sine prin aceea că era jertfită idolilor; căci un idol nu este nimic. Dar ei trebuiau să fie dispuşi să se abţină de la carne mai degrabă decât să lezeze conştiinţa unui frate slab care totuşi gândea că acea carne jertfită era sfântă, sau care gândea că era contaminată. Apostolul declară că el s-ar abţine cu totul de la carne mai degrabă decât să rişte poticnirea unui frate care n-ar putea vedea mai larg, mai adevărat. A poticni pe unul ca acesta ar putea însemna să-l scoată complet de pe cale.

Responsabilitatea pentru influenţa noastră

Apostolul nu a spus că nu este bine să mănânci carne, ci că el era dispus să renunţe la drepturile şi privilegiile sale pentru a edifica pe altul. Aceştia despre care vorbea el nu ajunseseră să aprecieze pe deplin faptul că acestei cărni jertfite idolilor nu i se făcuse nici un rău prin aceasta. A pune carne în faţa unei bucăţi de piatră nu ar leza acea carne; şi astfel a o pune în faţa unui idol nu i-ar face rău. Dar sf. Pavel putea mai bine să-şi permită să renunţe complet la a mânca acea carne decât să poticnească pe un frate.

Principiul este evident. Noi ar trebui, dacă ar fi necesar, să fim dispuşi să ne negăm unele dintre privilegiile noastre dacă acest curs ar fi de vreun ajutor unui frate şi ar evita poticnirea lui. Unii din poporul Domnului au o conştiinţă foarte sensibilă, alţii mai puţin sensibilă. Cu cât cineva este mai de mult în şcoala lui Cristos şi cu cât are mai mare capacitate, cu atât mai uşor ar trebui să discearnă ce ar fi plăcut Domnului. În calitate de creştin, el n-ar vrea să facă ceva care să ofenseze pe Domnul, chiar dacă ar fi să nu mănânce carne tot restul vieţii.

Dar dacă ar putea lua poziţia pe care o aprobă conştiinţa sa în legătură cu un anumit curs, atunci întrebarea ar fi: Ar îngădui el inteligenţei sale, echilibrului minţii sale să facă daună unui frate? Ar dori el să poticnească un frate, să-l facă slab, să-l facă să-şi încalce conştiinţa? Sau ar dori el săşi piardă toată influenţa spre bine asupra fratelui său? Apostolul răspunde negativ la această sugestie; el spune: Când păcătuiţi astfel împotriva fraţilor şi răniţi conştiinţa lor slabă, păcătuiţi împotriva lui Cristos. „De aceea, dacă o mâncare este pentru fratele meu o cursă, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să se poticnească.” 1 Cor. 8:1-13.

În legătură cu ţinerea duminicii

Aplicând principiul de mai sus — responsabilitatea pentru influenţa noastră — la ţinerea duminicii, noi nu trebuie să simţim o robie cum simţeau evreii în legătură cu ziua lor de sabat. Dar noi ar trebui să evităm să batem cuie sau să facem zgomote care nu sunt necesare. Să evităm să cântăm cu gura sau la un instrument ceva ce n-ar fi recunoscut în general în armonie cu lucrurile sfinte. Să evităm ceea ce ar fi considerat de alţii ca nerespectarea sabatului. Să facem aceasta pentru influenţa noastră. După înţelegerea noastră, fiecare zi este o parte din marele Sabat în care am intrat — odihna în Cristos. Noi avem o libertate mai mare. Dar nu trebuie să folosim această libertate în dauna altora.

Mulţi oameni gândesc că orice fel de muncă este o încălcare a Poruncii a Patra. Din punctul nostru de vedere ştim că sabatul evreului este tipic şi vedem care este antitipul. Noi ne bucurăm de antitipul sabatului. Dar în timp ce am putea avea libertate să lucrăm duminica, făcând aşa am putea poticni pe aproapele nostru. Noi nu am încălca nici un principiu neţinând duminica; dar pentru a nu poticni pe aproapele, suntem bucuroşi să ne odihnim de munca noastră şi să ne ocupăm cu studiul Cuvântului lui Dumnezeu.

Creştinii în general nu respectă duminica în modul în care cred ei că ar trebui să o respecte. Concepţia multora este că ar trebui să o respecte la fel de rigid cum cere legea evreiască; şi că nici boul, nici asinul, nici automobilul, tramvaiul, maşinile cu abur nu trebuie folosite. Într-adevăr, nu s-ar gândi că este corect să meargă o distanţă mare în sabat.

De fapt, biserica nominală de astăzi nu trăieşte la înălţimea concepţiilor ei despre Legea lui Dumnezeu. Când avem ocazia, ne-ar plăcea să-i ajutăm pe aceşti oameni să primească o înţelegere mai adevărată despre sabat, pentru ca conştiinţa lor să nu fie rănită, ci să fie eliberată de apăsare. Duminica să fie o zi liniştită şi reverenţioasă în toate felurile, şi devotată în mod special serviciului lui Dumnezeu — o zi în care afacerile să fie restrânse şi pe cât este posibil eliminate. Dar interesele lucrării Domnului ne interzic să ne abţinem întotdeauna de a folosi maşinile cu abur, tramvaiele etc. duminica.

Amintindu-ne că acest cuvânt, sabat, înseamnă odihnă, aşa cum l-a folosit apostolul (Evrei 4:9), putem vedea că Biserica lui Cristos ţine sabatul sau odihna în fiecare zi şi recunoaşte aranjamentele lui Dumnezeu în legătură cu această chestiune. Cei care ţin fiecare a şaptea zi ca sabat, dar care nu intră şi nu ţin odihna credinţei, nu ţin sabatul adevărat, ci altul, în ceea ce priveşte Biserica.

Aranjamentul sabatului a fost pentru evrei. Noi avem aranjament mai bun sub Legământul nostru. Noi intrăm în odihnă, sabatul nostru, în fiecare zi; şi sperăm să intrăm curând în Sabatul încă şi mai mare. În acel Sabat, mileniul, vom avea nu numai odihna inimii, ci şi perfecţiune; şi atunci nu vom fi asaltaţi de încercările şi greutăţile vieţii. În timpul slujirii Sale, Isus a ales ziua de sabat ca să facă minuni, să vindece bolnavi, pentru a putea arăta felul de lucrări pe care le va face în marea zi de Sabat, a şaptea zi de o mie de ani — Mileniul.

Să ajutăm, nu să împiedicăm pe aproapele nostru

Putem aplica acest principiu în mod general. Îl putem aplica la conversaţia noastră cu creştinii. Există un fel de a sâcâi pe oameni pentru ignoranţa lor etc. Aceasta nu este iubire, căci iubirea nu se bucură să expună slăbiciunile altora. Cu cât devenim mai atenţi în cuvintele şi acţiunile noastre, cu atât vom fi mai politicoşi, mai de ajutor.

((1047))

„Politeţea este a face şi a zice
Cel mai amabil lucru în cel mai amabil mod.”

Unul ar putea fi politicos de dragul metodei sau al principiului. Noi să plăcem aproapelui nostru pentru edificarea lui. Să fim bucuroşi să facem tot ce putem face pentru a-l ajuta, a-l edifica, ridica, zidi. Dacă putem spune un cuvânt plăcut, un cuvânt amabil, acesta să fie pentru zidire şi noi să-l spunem, în loc să spunem un cuvânt lipsit de amabilitate.

În dorinţa noastră de a zidi pe alţii trebuie să avem în minte în primul rând zidirea poporului Domnului în lucrurile spirituale. După cum spune apostolul, trebuie „să ne îndemnăm unul pe altul”. Ştim că sunt diferite moduri de a îndemna pe alţii şi apostolul Pavel ne arată modul potrivit. Ceea ce avea în minte apostolul este contrar îndemnării la mânie, ură şi ceartă. Unii dintre iubiţii fraţi care evident sunt foarte sinceri nu au prins spiritul Adevărului asupra acestui subiect; şi oriunde merg sunt gata să stârnească gândul rău al altora, în loc să stârnească gândul bun şi să-i îndemne la dragoste şi la fapte bune.

Noi trebuie să plăcem aproapelui în măsura în care să fie spre binele lui şi potrivit principiilor corecte. Dar a zidi pe cineva în nedreptate n-ar fi corect. N-am gândi că este corect să dăm drumul găinilor vecinului în grădina noastră; şi credem că el ar fi mai edificat prin poziţia noastră fermă pentru ceea ce este drept. Dar nu trebuie să-i spunem cum să-şi administreze găinile. Noi trebuie să facem tot ce putem să oprim găinile să intre la noi, dar am face o greşeală dacă ar fi să mergem şi să facem ordine cu găinile, casa şi copiii vecinului. A face aşa, ar fi amestec în treburile lui. Vom avea destule de făcut să ne ocupăm de slăbiciunile familiei noastre.