Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii.

[Tatăl] o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă.” Spiritul lui Dumnezeu, prin Cuvântul Său, mărturiseşte astfel, sau ne dă mărturie în privinţa regulii Tatălui ceresc de a proceda cu fiii Săi — pedepse corecţionale, curăţiri, îndepărtarea impurităţilor şi dezvoltarea calităţilor producătoare de roade. Prin urmare, a avea aceste experienţe, după ce ne-am identificat cu „Viţa”, înseamnă a avea mărturia Spiritului că suntem încă în „Viţă” şi încă recunoscuţi ca „Mlădiţe” ale ei — încă sub grija şi disciplinarea Domnului. Dimpotrivă, dacă cineva nu are aceste disciplinări, curăţiri etc., după ce s-a identificat cu Viţa, îi lipsesc aceste „mărturii ale spiritului”, şi în mod corespunzător are motive să se îndoiască de acceptarea sa de către Domnul. Evr. 12:7.

Dacă toţi am fi perfecţi, absolut perfecţi, şi ne-am dovedi astfel prin probe, cazul ar fi diferit: Dumnezeu ne-ar iubi atunci pentru perfecţiunea noastră şi pentru armonia noastră cu El; atunci pedepsele şi experienţele amare ar fi semne ale lipsei favorii din partea Sa. Dar aşa cum este, cu toţii ştim că suntem imperfecţi, că niciunul nu ne putem ridica la standardul divin şi că numai inima noastră nouă, voinţa noastră nouă, mintea sau spiritul nostru transformat, numai acestea sunt acceptabile pentru Dumnezeu — şi aceasta prin meritul lui Cristos şi în sens de probă, în vederea încercării, dezvoltării şi desăvârşirii noastre finale. Numai în măsura în care învăţăm să apreciem perfecţiunile divine şi propriile noastre deficienţe putem aprecia lecţiile multe şi importante care trebuie învăţate, şi necesitatea experienţelor grele prin care ni se cere să trecem pentru a dezvolta în noi asemănarea divină.

Studiul 6 pag. 524

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze”  Studiul 6 pag. 524

„Cine cruţă nuiaua urăşte pe fiul său” (Prov. 13:24). „Care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?” „Dacă sunteţi scutiţi de discplinare . . . sunteţi nişte copii nelegitimi, iar nu fii.” Evr. 12:7.

Nimic nu este mai departe de intenţia noastră decât să îndemnăm la folosirea nediscriminatorie şi frecventă a nuielei în creşterea copiilor. Am citat însă aceste scripturi pentru a arăta poziţia greşită a celor care susţin că pedeapsa corporală din partea părinţilor, chiar şi atunci când este necesară, este greşită. Casa condusă cu nuiaua trebuie să fie din necesitate o casă nefericită. Casele Noilor Creaturi trebuie să fie conduse cu iubire şi nu cu nuiaua. Nuiaua trebuie ţinută numai ca o necesitate ocazională pentru a impune legea iubirii; şi când este administrată trebuie mânuită de mâna iubirii şi niciodată de mâna furiei. Noile Creaturi, conduse de spiritul chibzuinţei, învaţă treptat că ordinea este una din primele legi ale cerului şi prin urmare trebuie să fie unul din primele elemente şi caracteristici ale caselor Noilor Creaturi.

((525))

Ordinea însă nu înseamnă cu necesitate linişte absolută, altfel pustia şi cetăţile tăcute ale morţilor ar fi singurele locuri unde ar domni ordinea. Ordine poate însemna atât bucurie cât şi pace, atât fericire cât şi odihnă, atât libertate cât şi lege. Ordine înseamnă lege – la Noile Creaturi Regula de Aur şi Legea Iubirii fiind cele care conduc pe capul casei şi pe ajutorul său, precum şi pe copii, şi fac din părinţi exemple pentru copii în toate darurile creştine. Legea, chiar Legea Iubirii, înseamnă răsplăţi şi pedepse, iar în familie părinţii le împart pe acestea. Potrivit slăbiciunilor recunoscute ale acestora, ei la rândul lor au nevoie de îndrumare de la Tatăl ceresc pentru a-L slăvi nu numai în inima şi voinţa lor, dar pentru ca şi casele lor să fie modele pământeşti de case ale celor drepţi, case ale celor care au mintea lui Cristos.