TRUPUL LUI CRISTOS

R 4965 W. T. 1 februarie 1912 (pag. 45-47)

Întrebare: Este „trupul” menţionat în Evrei 10:5 şi în Evrei 7:27 acelaşi?

Răspuns: Trupul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru jertfă poate fi privit în mod potrivit din două puncte de vedere: Primul, Tatăl a pregătit trupul lui Isus, prin aceea că El a fost născut sfânt, nevinovat, nepătat şi despărţit de păcătoşi, din familia umană prin mama Sa. Aceasta este temelia întregii chestiuni. Dar apostolul Petru şi de asemenea apostolul Pavel ne informează că Dumnezeu a cunoscut dinainte Biserica, „trupul lui Cristos”, şi de aceea, a cunoscut dinainte suferinţele Trupului precum şi suferinţele Capului — a cunoscut dinainte partea noastră în suferinţele şi de asemenea în gloria Lui.

Vorbind, prin urmare, de trupul pe care Dumnezeu L-a pregătit, trebuie în mod destul de potrivit să ne gândim cum a pregătit Tatăl un trup pentru Isus, care a fost în realitate perfect fizic şi corespunzător celui al lui Adam, care a fost după aceea condamnat, şi de asemenea a pregătit modul prin care „trupul lui Cristos” să fie îndreptăţit de păcătoşenia cărnii, pentru ca astfel El să Se poată prezenta nu numai pe Sine însuşi, Capul, ci să prezinte şi „biserica, trupul Său”, o „jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu”.

JERTFELE TIPICE ŞI ANTITIPICE ALE ZILEI ISPĂŞIRII PENTRU PĂCAT, COMPARATE

În Evrei 10:10, apostolul compară jertfa marelui preot tipic din Ziua Ispăşirii cu jertfa Marelui Preot antitipic, Isus, din Ziua Ispăşirii antitipică. Marele preot tipic trebuia să aducă jertfe o dată pe an, în mod repetat (nu zilnic). Prima parte a jertfei era pentru propriul său păcat, iar a doua parte a jertfei era pentru păcatele poporului. Prima parte era viţelul, iar a doua parte era prezentarea ţapului. Aceste două jertfe constituiau acea unică jertfă pentru păcat din ziua ispăşirii! Şi tot aşa, în antitip, jertfa Domnului nostru Isus, când S-a prezentat pe Sine, a fost pentru „El însuşi”, adică, pentru Trupul Său, cei care vor fi Biserica Sa, casa credinţei. Şi apoi, încă o parte a jertfei Sale a fost prezentarea acestor membri ai Trupului Său, în armonie cu voinţa lor şi în armonie cu prevederea divină.

Astfel jertfele pentru păcat ale zilei de ispăşire antitipice sunt în progres de 1.800 de ani. Meritul special al jertfei a fost cel pe care Domnul nostru însuşi l-a prezentat, prin care jertfele noastre sunt făcute acceptabile. Este o singură jertfă în sensul că este toată un singur Trup al unui singur Preot care este jertfit, căci apostolul a spus: „Aveţi parte de suferinţele lui Hristos”, şi „dacă răbdăm vom şi împărăţi împreună cu El”; „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă”.

TOATĂ JERTFIREA TREBUIE SĂ FIE FĂCUTĂ DE PREOT

În Evrei 7:27 apostolul a spus: „Căci lucrul acesta l-a făcut pentru ei o dată pentru totdeauna când S-a adus jertfă pe Sine Însuşi”. Se ridică întrebarea: La cine se referă aceasta? Înseamnă că Isus şi membrii corpului Său se aduc pe ei înşişi ca jertfe? Răspundem: Nu. Membrii Corpului nu se jertfesc ei înşişi; ei se prezintă, dar jertfirea, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, trebuie făcută de către Preot, Isus, „Marele Preot al mărturiei noastre”. Apostolul spune că El a făcut aceasta o dată, iar noi răspundem: Aici gândul este o singură împlinire a unui singur tip. În tip erau prezentate două jertfe, şi aici este numită jertfa Sa.

Domnul nostru S-a prezentat pe Sine la Iordan, şi a prezentat pe toţi membrii Trupului Său, Biserica, la Cincizecime. Prezentarea Sa personală la Iordan a fost acceptată de Tatăl, iar ceea ce a rămas din jertfa lui Cristos a fost numai împlinirea termenilor jertfei. Astfel prezentarea Bisericii înaintea Tatălui a fost împlinită la Cincizecime, deşi s-a cerut întregul Veac Evanghelic pentru a completa jertfa.

Aceasta de asemenea a fost arătat în tipul zilei de ispăşire: Marele preot, după prezentarea viţelului, ducea sângele în Sfânta şi mai târziu în Sfânta Sfintelor şi îl stropea pentru sine şi pentru casa lui — membrii corpului Său şi casa credinţei — preoţii subordonaţi şi Leviţii.

Apoi marele preot venea la uşa Cortului Întâlnirii şi junghia ţapul, reprezentând acceptarea credincioşilor îndreptăţiţi ca Trup al Său şi consacrarea lor la moarte. În tip aceasta nu a reprezentat a doua venire a lui Cristos, ci numai manifestarea Lui în legătură cu jertfa Trupului, care este Biserica. În antitip Domnul nostru ca Mare Preot Şi-a manifestat puterea în Biserică la Cincizecime prin trimiterea Spiritului sfânt peste ei şi astfel dând de înţeles că jertfa a fost făcută şi a fost plăcută în ochii Tatălui. Toţi cei din Biserică, aceia care au intrat începând de atunci, au fost socotiţi acolo — întocmai cum a spus Domnul nostru în rugăciunea Sa: „Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor”. În mod asemănător, acceptarea Bisericii la Cincizecime în calitate de împreună-jertfitori, ca parte a jertfei lui Cristos, continuă de atunci încoace şi noi suntem membri ai trupului Său, fiecare la rândul lui fiind jertfit până când întreaga jertfă a Marelui Preot va fi fost împlinită o dată pentru totdeauna, şi acea împlinire, credem noi, este aproape.

Expresia, „Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el” (1 Cor. 12:26), desigur, nu înseamnă că membrii morţi ai Bisericii ar suferi împreună cu membrii în viaţă, nici că aceia încă neconcepuţi de Spirit ar suferi cu apostolii, nici că membrii din diferitele părţi ale lumii ar suferi cu ceilalţi membri pe care nu-i cunosc. Înseamnă numai că există o astfel de simpatie, uniune şi părtăşie în Corpul lui Cristos, încât fiecare este intim şi profund interesat de ceilalţi membri, aşa încât interesele unuia sunt interesele tuturor. După cum, de exemplu, acolo unde sunt doi sau trei din poporul Domnului în părtăşie, ca o mică eclesie sau adunare, ei sunt, în acest sens al cuvântului, un Corp al lui Cristos şi sunt interesaţi unul de altul şi suferă unul cu altul în necazurile, persecuţiile şi greutăţile vieţii. Şi, într-un sens mai larg al cuvântului, oricare din membrii Corpului lui Cristos, din oricare parte a lumii, aflând de suferinţele altor membri ai Corpului, vor simţi în mod corespunzător interes, compătimire şi părtăşie la suferinţele lor, sau la bucuriile lor.

NU ESTE O PARTE A PREŢULUI DE RĂSCUMPĂRARE

În declaraţia „Mi-ai pregătit un trup”, trebuie să fim atenţi să nu citim ce nu este declarat. Nu este declarat „Mi-ai pregătit un trup ca preţ de răscumpărare”, ci, „Mi-ai pregătit un trup”(Evr. 10:5), „din pricina morţii” (Evrei 2:9). Moartea Domnului nostru Isus a constituit preţul de răscumpărare pentru păcatele întregii lumi. Dar Trupul, care este Biserica, Tatăl îl pregăteşte prin îndreptăţire pentru asocierea cu Isus în „moarte”, dar aceasta nu face ca Biserica să participe la preţul de răscumpărare. Numai un preţ de răscumpărare a fost necesar, şi acela a fost moartea unui om perfect, iar acela fusese deja programat înainte ca Biserica să fie invitată să sufere şi să moştenească împreună cu Răscumpărătorul ca membri ai Lui.

Cuvântul „jertfă” pare să fie confuz pentru unii. Noi suntem îndemnaţi să ne prezentăm corpurile ca jertfe vii, dar prezentarea de către noi a corpurilor noastre Domnului nu trebuie confundată cu prezentarea noastră de către Domnul. Mergând înapoi la tip, găsim că doi ţapi erau prezentaţi Domnului la uşa Cortului Întâlnirii. Erau prezentaţi pentru a fi jertfiţi, şi astfel, când se vorbeşte despre ei, cineva ar putea spune pe bună dreptate: Aceia au fost ţapi de jertfă; şi despre oricine prezenta ţapii se putea spune într-un sens al cuvântului că era jertfitorul.

Dar cuvântul jertfă, când este socotit în sensul dedicării, sau punerii deoparte pentru jertfă, nu trebuie confundat cu lucrarea de jertfire făcută de către marele preot. Ţapii nu erau jertfiţi numai fiindcă erau prezentaţi sau dedicaţi. Dumnezeu nu lucra cu poporul, ci cu preotul, şi numai după ce preotul ucidea animalul, acesta era jertfit, din punctul de vedere divin. Atunci, şi numai atunci, era acesta într-adevăr acceptat de Dumnezeu ca jertfă.

Deci, aplicând aceasta, putem dori să mergem la Dumnezeu şi să aflăm că acum este ziua bineprimirii; acum este timpul când Corpul lui Cristos poate fi dedicat sau prezentat Domnului. Dar este necesar ceva mai mult decât prezentarea noastră, şi acel mai mult este lucrarea care este îndeplinită pentru noi de către Marele Preot, Isus; şi anume, acceptarea Sa, sau susţinerea consacrării noastre de către El şi prezentarea jertfei noastre ca parte a jertfei Sale. Când Marele Preot ne prezintă cu meritul Său atribuit, atunci, şi numai atunci, oferirea noastră devine „o jertfă sfântă şi plăcută lui Dumnezeu”.