UN MARE REFORMATOR

Ezra 8:15-36

„Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei care-L caută.”

R 4911 W. T. 1 noiembrie 1911 (pag. 410-411)

Ezra era un evreu învăţat care a condus o mare mişcare de reformare. În calitate de agent al lui Dumnezeu, el a fost în mare măsură responsabil pentru menţinerea credinţei şi a naţiunii iudee. Familia lui a fost printre cei mulţi duşi în captivitate de către Nebucadneţar. Ca mulţi alţii care s-au înrădăcinat în noul sol al Babilonului, ei n-au fost printre cei cincizeci şi trei de mii care s-au întors la Ierusalim când împăratul Cirus le-a dat această ocazie. Ezra, pătruns de spiritul fervorii religioase bazate pe o credinţă în Dumnezeu, în Cuvântul Său şi în promisiunile făcute lui Israel, a condus o altă ceată cu destinaţia Ierusalim — la şaptezeci de ani după întoarcerea exilaţilor.

În mod evident evreii erau prosperi în Babilon, şi exilul lor pentru un timp cel puţin i-a condus la un studiu serios al Legii şi al Profeţilor. De fapt Iuda, probabil sub Ezra, ca unul din reprezentanţii principali ai acelei seminţii, pare să fi prosperat mai mult în Babilon decât în Ierusalim — nu în întregime, ci un anumit număr dintre puţinii care erau pioşi. Aceştia erau supăraţi deoarece din când în când auzeau despre sărăcia fraţilor lor din Ierusalim, că lucrurile religioase nu erau prospere acolo şi că reconstruirea templului care reprezenta prezenţa divină cu naţiunea era doar slab servită.

Cu profundă seriozitate pentru o revigorare a religiei adevărate, Ezra a expus chestiunea în faţa reprezentanţilor din Babilon şi înaintea împăratului persan, cu rezultate favorabile. Au fost făcute mari donaţii pentru repararea templului şi instituirea închinării pe o bază cuvenită, şi în general pentru a ajuta interesele cauzei iudaice în Ierusalim. Donaţiile în aur şi argint au totalizat cu ceva mai mult de două milioane de dolari, şi numărul total de persoane care s-au oferit în mod voluntar să facă parte din ceată a fost cam o mie şapte sute. Donaţiile erau un fond public şi Ezra a împărţit înţelept tezaurul între doisprezece bărbaţi principali din compania sa, luând bon de primire de la fiecare.

Înainte de a începe călătoria în sine, a fost anunţat un post şi Atotputernicul a fost implorat să acorde binecuvântarea Sa asupra acţiunii şi să îndrume calea călătorilor. Ei aveau motiv să se teamă, căci trebuie să se fi ştiut în mod general că duceau cu ei o mare comoară, şi ţara prin care trebuiau să treacă era înţesată de tâlhari care puteau să se năpustească oricând asupra lor ca să le ia comoara, care consta în mari cantităţi de grâu, vin şi untdelemn pe lângă aur şi argint.

„RECUNOAŞTE-L ÎN TOATE CĂILE TALE”

Începutul călătoriei cu post şi rugăciune ne dă o idee despre puterea şi eficienţa lui Ezra. „Dumnezeu era cu el” — el umbla cu Dumnezeu, căuta să cunoască şi să facă voia divină. Desigur, este în zadar ca cineva să servească Domnului şi totuşi să neglijeze a se umili înaintea Lui şi a face cereri pentru binecuvântarea şi îndrumarea Lui. Noi susţinem că postul şi rugăciunea, şi dorinţa serioasă de a cunoaşte şi a face voia Domnului sunt mult mai eficiente pentru bine decât donaţiile mari în bani. Poate că este o prea mare tendinţă din partea multora să lase chestiunea lucrării religioase de acasă şi din străinătate doar pe linie financiară, uitând, în parte cel puţin, că trudesc în zadar dacă Domnul nu dă binecuvântarea Sa.

Faptul că în ciuda minunatelor noastre eforturi financiare din secolul trecut există astăzi de două ori pe atâţia păgâni câţi erau cu un secol în urmă, ar trebui să ne ducă la Domnul în rugăciune ca să ne asigurăm în privinţa însemnătăţii rugăciunii pe care El ne-a dat-o ca învăţătură — „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ”. Văzând inutilitatea eforturilor noastre de a crea condiţii cereşti pe pământ, ar trebui să îndrume pe toţi copiii serioşi ai lui Dumnezeu să cerceteze Cuvântul Său şi să vadă dacă acesta învaţă sau nu învaţă că a doua venire a lui Mesia va aduna la Sine Biserica Sa „aleasă” în calitate de Mireasă a Sa, şi apoi va stabili Împărăţia Dreptăţii care, susţinută prin putere divină, va lega pe Satan, va învinge păcatul şi moartea, va ridica omenirea şi va face pământul un paradis.

CALEA PĂCĂTOŞILOR

Ezra şi ceata lui au ajuns la Ierusalim în siguranţă după o călătorie de exact patru luni. Aşa o distanţă poate fi parcursă în mai puţin de patru zile cu mijloacele noastre moderne, care în mod sigur par a fi precursoare ale glorioasei Epoci Mesianice, a cărei minunată prosperitate a fost prezisă demult.

Ezra a fost judecat ca mărginit şi crud din cauza reformelor din Ierusalim, pentru care el devenise conducător şi sfătuitor. Evreii care s-au întors primii din Babilon erau plini de zel pentru Legea divină şi au refuzat să se înrudească prin căsătorie şi să aibă legături sociale cu vecinii lor păgâni; dar deoarece prosperitatea întârzia, zelul lor a slăbit. A început să pătrundă nepăsarea şi lipsa de religiozitate. Prin urmare, curând Ezra a aflat că mulţi evrei se căsătoriseră cu alţii dintre vecinii lor, şi că predomina o stare de lucruri care, dacă continua, însemna coruperea naţiunii căreia Dumnezeu îi făcuse promisiunea continuităţii naţionale, şi promisiunea că în cele din urmă îi va folosi ca o naţiune de transmitere a luminii şi adevărului care va binecuvânta toate familile pământului.

A fost convocată şi ţinută o adunare generală a israeliţilor pentru a analiza această chestiune a căsătoriilor mixte şi a cerinţelor Legii, şi orice absenţă a fost notificată ca pericol de fi scos din congregaţie, ca străini. A fost un timp de plâns, tristeţe şi necaz printre oameni, deoarece şi-au dat seama că a se conforma Legii divine însemna ruperea legăturilor familiale. Legea divină fusese încălcată şi acum trebuia simţită pedeapsa. Calea păcătoşilor a fost grea.

Această cerinţă a Legii poate fi înţeleasă numai de către cei care îşi dau seama că Israelul era sub un Legământ special cu Dumnezeu prin învoială la Muntele Sinai, şi că acea naţiune era supusă fiecărui aspect al acelei Legi. Nicio astfel de lege nu este sau n-a fost pusă asupra altor naţiuni — nici asupra creştinilor, care nu sunt sub Lege, ci sub Har. Noi însă nu trebuie să obiectăm la faptul că evreul este credincios faţă de Legământul său, căci acel Legământ al Legii este la fel de obligatoriu pentru el astăzi cum a fost întotdeauna; şi acesta va rămâne obligatoriu până când va fi înlăturat prin Noul Legământ al Legii la care se face referire în Ieremia 31:31. Marele Mesia, Cap şi Corp, va fi Mijlocitorul acelui Nou Legământ, şi pecetluirea lui se va efectua prin sângele „jertfelor mai bune” din acest Veac Evanghelic.

Pentru creştin, următorul lucru corespunzător acestei Legi este îndemnul apostolic ca urmaşii consacraţi al lui Cristos să nu se căsătorească cu cei lumeşti, ci „numai în Domnul” (2 Cor. 6:14). Există desigur înţelepciune divină în acest îndemn, dar nu este o lege, şi creştinii care s-au căsătorit cu persoane neconsacrate nu trebuie să le părăsească, ci trebuie să-şi îndeplinească legămintele de căsătorie. 1 Cor. 7:14.