Văd lucrurile şi sunt nedumeriţi

R5586 W. T. 1 decembrie 1914 (pag. 360-362)

Puţini îşi dau seama de uimitoarea schimbare care a survenit în sentimentul public în ultimii patruzeci de ani — timpul Secerişului acestui Veac. Creşterea cunoştinţei profeţită pentru zilele noastre a venit la timp şi îşi face lucrarea. Ea deschide ochii înţelegerii de mult orbiţi prin ignoranţă, superstiţie, doctrine false. Acest lucru este adevărat nu numai în privinţa poporului consacrat al lui Dumnezeu, care înţelege acum cu mult mai clar Biblia şi Mesajul ei, ci este adevărat în mare măsură şi în privinţa oamenilor inteligenţi din lume care nu declară a fi creştini, dar au un mare respect pentru principiile dreptăţii, justiţiei şi îndurării.

Înşelaţi de erorile care au falsificat creştinismul, aceşti oameni cu înclinaţie bună se întreabă în ce măsură ar putea fi adevărate pretenţiile Bisericii, în sensul că împărăţiile prezente constituie Creştinătatea — Împărăţia lui Cristos. În mod natural ei se îndoiesc, întrebându-se de ce Împărăţia lui Mesia face atât de puţin progres pe pământ şi dă dovadă de aşa puţină putere. Aceasta duce la o dublă confuzie:

1) Ei se întreabă de ce creştinii nu preiau problemele politice, sociale şi financiare ale lumii şi nu scot armonie din confuzie, şi astfel să realizeze ridicarea mondială care trebuie aşteptată dacă Împărăţia lui Cristos controlează lumea şi dacă creştinii sunt însărcinaţi de Domnul să convertească lumea şi s-o ridice din punct de vedere social etc.

Mulţi predicatori şi creştini declaraţi sunt în mod asemănător duşi în rătăcire prin aceste erori, de la adevărata însărcinare a Bisericii — aşa încât ei abandonează propovăduirea Evangheliei şi în locul ei propovăduiesc sociologia etc., etc.

Astfel se întâmplă că relativ puţinii creştini care urmează cu grijă liniile scripturale şi propovăduiesc Evanghelia lui Cristos autorizată, sunt discreditaţi, împiedicaţi, mustraţi, făcuţi să apară în faţa lumii că-şi neglijează însărcinarea.

Pe de altă parte, ce clar prezintă Biblia subiectul! Adevărata Biserică este însărcinată de Domnul, nu să convertească lumea, ci să scoată din lume o Turmă Mică de urmaşi credincioşi în urmele Domnului. Aceştia trebuie să treacă prin mare necaz pentru a intra în Împărăţie, care este încă în viitor. Ei nu trebuie să se amestece în politică etc., ci să-şi dea toată influenţa de partea propovăduirii Evangheliei tuturor celor care au urechi de auzit, cu scopul ca, astfel atraşi, chemaţi şi sfinţiţi prin Adevăr, o clasă aleasă de o sută patruzeci şi patru de mii să fie în final completată, şi prin „schimbarea” „Primei Învieri” să treacă de la natura pământească la cea cerească şi să devină Mireasa Lui Cristos, asociata Lui în marea Împărăţie pe care El o va stabili atunci în toată lumea, pentru binecuvântarea şi iluminarea tuturor familiilor pământului.

2) A doua dificultate a lumii, care rezultă din falsificarea doctrinei creştine, n-ar putea fi ilustrată mai bine decât prin următorul articol pe care l-am extras din The New York Call. Evident scriitorul este sincer nedumerit, cum sunt nedumeriţi mii de creştini, de războiul actual şi de faptul că creştinii declaraţi luptă de toate părţile, sub fiecare guvern, cu excepţia celui turc. Pentru ce luptă şi împotriva a ce luptă, dacă toate aceste împărăţii sunt ((750)) Împărăţiile lui Cristos — creştinătate? Desigur că acest război şi condiţiile mai îngrozitoare pe care Biblia ni le arată că vor urma, vor deschide treptat ochii omenirii tot mai mult. Curând, când „flacăra de foc” a anarhiei va mătura lumea, fiecare ochi al înţelegerii va fi discernut uriaşa eroare a crezurilor care ne-a înşelat pe toţi o vreme. Ochii lor vor vedea prin necaz; şi treptat vor înţelege faptele, marea lecţie că toate împărăţiile acestei lumi sunt omeneşti şi în mare măsură sunt asociate cu imperiul „Prinţului acestei lumi” şi că acestea sunt în cursul răsturnării lor cu scopul ca Împărăţia lui Mesia să fie stabilită sub toată întinderea cerului. Urmează articolul din The Call:

O cădere în mântuire

„Nu numai Socialismul a căzut sub zarva europeană, ci şi Armata Mânturii de pe continent a dispărut. Zece mii din cei mai activi membri şi lucrători ai ei luptă acum sub steagurile literale de „Sânge şi Foc” în locul simbolului metafizic cunoscut după aceste nume, sub care armata şi-a purtat lupta împotriva Diavolului.

Organizarea şi sistemul de pe continent au căzut complet, iar în ţările neutre armata este zdrobită din punct de vedere financiar. Se spune că după ce se va termina războiul va fi necesară o reconstrucţie a întregii armate. Ofiţerii ei declară că aceasta a suferit mai mult decât oricare organizaţie religioasă existentă, cu excepţia celei a Bisericii Catolice. În această ţară cei bogaţi îşi încetează donaţiile, bisericile nu dau nimic; întreprinderile industriale, de la care se scoteau cei mai mulţi bani, în mare parte s-au închis, iar colectele la adunările de stradă au scăzut până la punctul dispariţiei.

Raportul pare să arate că această preocupare nu era diferită de miile de alte preocupări bazate în mod deschis pe considerente materiale. Când a fost afectată economic, a dispărut ca şi ele. Firmele şi mărcile de fabricaţie metafizice sub care şi-a desfăşurat afacerea au devenit cu totul inutile şi neputincioase în faţa colapsului material. Războiul real, material, pur şi simplu a şters conflictul abstract dintre Păcat şi Sfinţenie, pe care armata trebuia să-l ducă continuu, iar mântuirea a devenit un drog pe piaţă. Cei cărora le este oferită fără bani şi fără plată n-au nevoie de ea, iar cei care înainte au fixat preţul pentru ca ea să le poată fi adusă păcătoşilor care pier au plecat; şi atât păcătoşii cât şi cei care le-au adus veştile bune pier la fel pe câmpurile de luptă ale Europei, luptând lupta Domnului în tabere opuse.

Dar în legătură cu aceasta, armata nu este în nici un caz unică. Astăzi nu există nimic ce să susţină că reprezintă religia, care să poată sta împotriva războiului, de la bisericile de stat semeţe, stabilite, ultra respectabile, până la religia de şanţ. Neputinţa lor generală sugerează că şi ele trebuie trimise la grămada de fier vechi împreună cu militarismul. Dacă lumea are nevoie de religie de vreun fel, ea are nevoie de una complet nouă şi diferită, în locul uneia care slujeşte pe Diavolul în timp de război, şi pretinde că i se opune acestuia în timp de pace”.