„Vor fi ploi de binecuvântări”

„Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot Muntele [împărăţia] Meu cel sfânt.” Isaia 11:9.

R5573 W. T. 15 noiembrie 1914 (pag. 339-342)

Obişnuită cum este omenirea cu o conducere şi cu o guvernare greşită, a fost necesar ca Israelului să i se dea asigurare că Împărăţia lui Mesia pe care Dumnezeu o va stabili într-o zi pe pământ nu numai că va avea motive şi intenţii bune, ci va poseda şi putere superioară de cunoştinţă şi judecată. Şi aceasta este ceea ce a subliniat profetul Isaia. Noul Împărat nu va avea nevoie să se bazeze pe canalele obişnuite de informaţie în împărţirea binecuvântărilor Sale şi în administrarea mustrărilor şi pedepselor Sale, ci va poseda o înzestrare cu putere supraomenească prin care va cunoaşte înseşi gândurile şi intenţiile inimii. El nu va avea nevoie să judece după cele văzute sau după cele auzite, aşa cum trebuie să facă toţi conducătorii pământeşti, oricât de bine intenţionaţi ar fi. Isaia 11:3, 4.

A fost potrivit, de asemenea, ca Israelul şi toţi ceilalţi să ştie că Împărăţia lui Dumnezeu care va fi stabilită va fi absolut dreaptă şi imparţială; fiindcă experienţa lor a demonstrat că până şi cei mai înţelepţi şi mai buni dintre coducătorii, legiuitorii, judecătorii lor etc., au fost guvernaţi în mare măsură de egoism. Oamenii mari ai acestei lumi au adunat bogăţie pe cheltuiala supuşilor lor şi i-au îmbogăţit pe prietenii lor speciali şi le-au dat privilegii speciale, adeseori pe socoteala celor săraci, a celor neajutoraţi, a celor dispreţuiţi. Prin urmare, Domnul prin profet ne asigură că noul Împărat al pământului va administra echitatea pentru toţi; că cei smeriţi, cei înapoiaţi, cei modeşti şi fără pretenţii, cei care nu au dispoziţia de a-şi impune pretenţiile şi de a-şi afirma drepturile, vor avea ajutorul Său deosebit; şi că cei săraci, cu care puţini simpatizează sau îi încurajează sau îi ajută, vor găsi în noul Împărat un Prieten.

Mileniul nu prin evoluţie

Cei care se aşteaptă ca Împărăţia Milenară să vină ca rezultat al eforturilor prezente, sub ordinea societăţii care predomină acum, şi care cred că lumea se apropie treptat de Mileniu printr-un proces evolutiv, ar trebui să considere cu atenţie acest Cuvânt al Domnului prin profet, aşa cum este arătat în textul şi contextul nostru. Profetul declară că atunci când Mesia va lua frâul guvernării, primul Său pas va fi să judece pe cei săraci şi să mustre pe cei bogaţi cu echitate, în interesul celor smeriţi ai pământului. Cum ar putea fi posibil aceasta, dacă echitatea ar fi predominat deja printr-un proces treptat, aşa încât să nu mai fi existat săraci şi bogaţi şi aşa încât toţi să devină smeriţi?

Alte Scripturi în armonie cu această mărturie a profetului Isaia arată că însăşi lucrarea pe care Domnul nostru o va face la începutul Domniei Sale va fi să corecteze greşelile care vor predomina atunci. Însuşi Domnul nostru sugerează că pământul va fi departe de a fi într-o stare binecuvântată la a Doua Venire a Sa, când El pune întrebarea: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credinţă pe pământ?” (Luca 18:8.) Revelatorul de asemenea dă o mărturie clară asupra acestui subiect. El spune: „Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor. … Şi neamurile se umpluseră de mânie, dar a venit mânia Ta şi timpul ca cei morţi să fie judecaţi şi să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei care se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să distrugi pe cei care distrug pământul!” Apocalipsa 11:15-18.

Biblia este armonioasă şi consecventă

Multe Scripturi au aceeaşi semnificaţie. Poziţia Bibliei este armonioasă şi consecventă pe tot cuprinsul ei. Ea descrie timpul prezent în care păcatul predomină, ca „lumea rea de acum”, în care „prinţul acestei lumi” stăpâneşte şi în care poporul adevărat al Domnului, Corpul lui Cristos, moştenitorii Împărăţiei, „suferă violenţă” (după Biblia engleză — n. t.) şi declară că această violenţă produce pentru cei care sunt deprinşi în mod corect prin ea un caracter care va fi aprobat de Domnul. Scripturile arată că sfinţilor credincioşi ai lui Dumnezeu care suferă acum li se va da această Împărăţie glorioasă nouă ca moştenire împreună cu Mesia. Lor li se va da stăpânirea „pretutindeni sub ceruri”, aşa cum i-a declarat îngerul profetului Daniel (Daniel 7:27). Iehova va lua această domnie cu forţa de la „prinţul acestei lumi”, Satan, şi o va da Fiului Său, a cărui Mireasă va avea parte de Împărăţia Mirelui ei. Acest transfer se va îndeplini într-un Timp de mare Strâmtorare, care va încheia această lume prezentă, ordinea socială prezentă.

În contextul nostru profetul continuă spunând: „Va lovi pământul cu toiagul gurii Lui şi va omorî ((765)) pe cel rău cu suflarea buzelor Lui”. Este foarte evident deci, că la timpul stabilirii Împărăţiei vor exista nu numai săraci care vor avea nevoie de ajutor şi sprijin, dar vor exista şi răi. Toiagul gurii lui Mesia semnifică judecăţile pe care El le-a exprimat deja şi care au trecut în mare parte neobservate de către creştinătate. Ne amintim declaraţia Sa: „Pe cine Mă respinge şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă” (Ioan 12:48) — Ziua Judecăţii, acum prezentă, din 1874 încoace. Creştinătatea în general a recunoscut dreptatea Cuvântului Domnului, dar cei care încearcă să trăiască în armonie cu acel Cuvânt sunt remarcabil de puţini. Ca urmare, când va veni timpul de a se face „din judecată o linie şi din dreptate un fir cu plumb”, şi când această judecată va începe cu Casa nominală a lui Dumnezeu, sistemele nominale vor cădea — condamnate de acel Cuvânt.

Numai puţinii credincioşi, mărgăritarele Domnului, vor „fi socotiţi vrednici să scape de toate acestea care se vor întâmpla” în lume, când, aşa cum este descris în altă parte, „în mânia Lui îDomnulş le vorbeşte îomeniriiş, şi în aprinderea Sa îi îngrozeşte” — când El Se va răzbuna pe duşmanii Săi şi-i va răsplăti pe cei ce au cunoscut voinţa Stăpânului, dar n-au făcut-o. „Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti, zice Domnul”. „De aceea, aşteptaţi numai, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng popoarele, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs indignarea peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci tot pământul va fi mistuit de focul geloziei Mele. Atunci voi da popoarelor buze îmesajş curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând” (Ţefania 3:8, 9). „Dreptatea va fi brâul coapselor Sale şi credincioşia brâul mijlocului Său” (Isaia 11:5). Brâul reprezintă sârguinţă, serviciu; iar anunţul aici este că Mesia va fi un Servitor credincios, sârguincios al lui Dumnezeu, îndeplinind toată lucrarea încredinţată în grija Sa.

Schimbări mari în creaţia animală

Referirea din acest capitol 11 al cărţii lui Isaia la schimbarea de dispoziţie în regnul animal, aşa încât lupul şi mielul, leopardul şi iedul, viţelul şi leul vor locui în armonie, este în deplin acord cu prezentările scripturale generale ale „timpurilor restabilirii tuturor lucrurilor”. Nu numai omenirea va fi restabilită, va fi adusă înapoi la condiţia iniţială de perfecţiune umană şi armonie cu Creatorul ei, dar şi animalele inferioare se vor împărtăşi de binecuvântarea şi de restaurarea ordinii care va fi îndeplinită prin Domnia lui Cristos, acum, credem noi, foarte aproape.

În relatarea din Geneza nu există nici o aluzie că animalele peste care Adam avea stăpânire erau sălbatice, rele, în vrăjmăşie cu omul. Din contră, implicaţia este că ele erau în completă supunere faţă de stăpânul lor perfect. Putem presupune în mod raţional că în timp ce rasa, aflată sub influenţa distrugătoare a sentinţei morţii, a pierdut tot mai mult din asemănarea cu Creatorul ei, în care a fost creat primul om, în acelaşi timp a pierdut şi puterea de a stăpâni peste animalele inferioare.

Natura puterii posedate de către Adam cel perfect mai poate fi încă imperfect găsită în capacitatea superioară a unora din rasa decăzută de a stăpâni creaţia inferioară. Astfel vedem că unii oameni pot exercita forţă şi control mental, nu numai asupra cailor sălbatici, ci şi asupra animalelor feroce din junglă. Adam a fost declarat de către Domnul să fie rege al pământului, şi în această calitate a fost recunoscut de către ordinele inferioare ale creaţiei. După ce omenirea a pierdut puterea ei mentală iniţială de a controla animalele inferioare, s-a ivit o luptă între ele, în care omul a fost constrâns să folosească forţă împotriva forţei, pentru că pierduse stăpânirea asupra creaţiei animale.

Prin urmare, restabilirea omenirii la acea poziţie înălţată care a fost pierdută prin păcat implică în mod natural restabilirea creaţiei inferioare la condiţiile originare, aşa cum este sugerat în profeţia pe care o avem în discuţie. Aceeaşi idee este dată în declaraţia că „un copilaş le va mâna”, ori va stăpâni animalele sălbatice când acestea vor fi aduse în relaţia lor cuvenită cu omenirea. În profeţia lui Isaia, capitolul 65:25, se spune cu privire la condiţiile Milenare că „lupul şi mielul vor paşte împreună”. Referirea poate fi la oameni care au avut înainte dispoziţie sau caracter de lup şi de miel; sau se poate referi la animale, sau la amândouă. În oricare din aceste două cazuri expresia semnifică o binecuvântată Domnie a Păcii. Profetul continuă: „leul va mânca paie ca boul şi şarpele se va hrăni cu ţărână”. Dacă aceasta se referă la lei literali, implicaţia ar fi că ei îşi vor pierde dispoziţiile lor carnivore şi că vor suferi unele schimbări care îi vor face ierbivori, cum au fost create animalele la început (Geneza 1:30). S-ar părea să sugereze că animalele nu vor mai fi pradă unele pentru altele.

Zorile speranţei pentru lume

Expresia „şarpele se va hrăni cu ţărână” este asemănătoare cu declaraţia din Psalmul 72:9, cu privire la domnia viitoare a lui Mesia: „Vrăjmaşii lui vor linge ţărână”, semnificând distrugerea şarpelui, sau mai degrabă a marelui Adversar, Satan, pe care îl simbolizează şarpele. „Nici un rău, nici o pustiire nu se va face pe tot Muntele [Împărăţia] Meu cel Sfânt, zice Domnul”

Naşterea adevăratului Sion, Biserica lui Cristos, va fi motiv de bucurie printre toţi cei care iubesc cu adevărat dreptatea; pentru că, deşi la început el va zdrobi în bucăţi toate speranţele lor de mult îndrăgite, va fi zorile unei speranţe reale pentru întreaga lume. Le va umili mândria şi îi va despuia de toate posesiunile lor îndrăgite şi de ceea ce ei au ajuns să considere drepturile lor. Va zdrobi lăudatele lor instituţii civile, sociale şi religioase, şi va ruina complet ordinea socială actuală. Cu toate acestea, va fi preludiul necesar stabilirii marii Ordini Noi, care va ajunge să fie „dorinţa tuturor popoarelor”, de îndată ce vor vedea marea ei superioritate faţă de vechea ordine.

Două clase născute din Sion

Descriind naşterea „copilului”, a Cristosului, al cărui Cap a fost născut cu mai bine de optsprezece secole în urmă şi al cărui Corp este aproape să se nască, Profetul Isaia exclamă (capitolul 66:7, 8): „Înainte ca să simtă dureri, a născut, şi înainte ca săi vină suferinţele, a dat naştere unui fiu. Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se naşte un popor dintr-o dată? Abia a intrat în munci, şi fiica Sionului ((766)) şi-a şi născut fiii!” Lucrul în mod special minunat pe care profetul îl relatează aici este că un „fiu” se va naşte din Sion înainte ca Sionul să aibă durerile naşterii. Aceasta este o referinţă izbitoare la faptul, învăţat cu claritate în altă parte, că „grâul” copt al Bisericii Evanghelice va fi separat de grâul necopt şi de „neghină” la sfârşitul acestui Veac, că ei vor fi înălţaţi şi glorificaţi înainte de a veni necazul arzător, mistuitor.

Acest „fiu” deci este Turma Mică, Corpul lui Cristos, adevăratul Sion. Din Sionul nominal va ieşi această clasă a Primelor Roade, înainte ca sistemul nominal să fie răsturnat; pentru că el va muri în durerile naşterii, şi prin moartea lui va naşte pe fiii ei mai târzii, Mulţimea Mare. În această Zi mare a Domnului, Sionul nominal va da naştere Fiului şi acestor copii de mai târziu.

„Aş putea să aduc până la naştere şi să nu las să nască? zice Domnul. Eu, care fac să nască, aş putea să împiedic oare naşterea? zice Dumnezeul tău”. O, nu! Pe cât este de sigur că s-a născut Capul, pe atât este de sigur că şi Corpul se va naşte. Naşterea se va completa cu siguranţă. Marele Cristos compus va ieşi întreg, fără nici un membru lipsă — şi înainte de a începe durerile naşterii Sionului. Dar „cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva?” Şi astfel, după ce fiul se va naşte, Sistemul Mamă va da naştere, când îi vor veni durerile, unei mulţimi mari de fii! Această Mulţime Mare este descrisă în Apocalipsa venind din „necazul cel mare” şi spălându-şi hainele, pătate şi murdare, şi albindu-le „în sângele Mielului”.

După naşterea acestor două clase ale poporului Domnului, va urma naşterea naţiunii evreieşti. Ei vor fi treziţi din somnul Hadesului, în care au fost ca naţiune de peste optsprezece secole. Toate acestea vor avea loc în zorile timpurii ale Zilei lui Cristos. O, ce bucurie va fi! Sionul Trupesc şi Sionul Spiritual se vor bucura împreună! Apoi curând sărmana omenire pedepsită va începe să se alăture la cântecele de laudă Dumnezeului întregului Har. Ce timpuri minunte stau chiar în faţa noastră! Cu toate că nori şi întuneric ascund pentru un timp scurt razele strălucitoare ale binecuvântatelor Zori Milenare, curând gloriosul „Soare al Dreptăţii” se va ridica în splendoare şi razele sale se vor răspândi rapid peste tot pământul, împrăştiind întunericul păcatului, risipind ceţurile erorii şi superstiţiei, şi aducând lumea la lumina cunoştinţei gloriei lui Dumnezeu.

Restabilirea nu este o schimbare de natură

Întreaga mărturie a Scripturii cu privire la binecuvântările care au să vină peste lume în Noul Veac arată că ele vor fi toate pământeşti. Declaraţia că până şi creaţia inferioară se va schimba la fire este o promisiune că în acea Zi binecuvântată nu va mai exista o condiţie de antagonism şi duşmănie între omenire şi ordinele inferioare ale creaturilor lui Dumnezeu, ci totul va fi în pace şi armonie. Ar fi cu totul fără sens să fie schimbată dispoziţia animalelor, să fie aduse în supunere omului, dacă întreaga rasă ar trebui să fie schimbată în fiinţe spirituale şi să devină ca îngerii. Multe profeţii vorbesc despre omenire în Timpurile Restabilirii ca fiind fiinţe umane, adaptate la pământ şi bucurându-se de binecuvântările pământului. „Fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai tulbura” (Mica 4:4). „Vor construi case şi le vor locui … Nu vor construi case, ca altul să locuiască în ele … se vor bucura de lucrul mâinilor lor.” Isaia 65:21-25.

Aceste promisiuni pentru lume în general nu fac nici o referire la clasa care este aleasă din mijlocul omenirii în timpul acestui Veac Evanghelic. Promisiunile pentru aceştia sunt toate spirituale. Ei vor fi făcuţi ca şi Cristos, şi Îl vor „vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2). Ei sunt chemaţi să obţină gloria Lui. Cum au „purtat chipul celui făcut din ţărână”, tot aşa vor „purta şi chipul Celui ceresc” (1 Corinteni 15:49). Lor li s-a promis o parte în învierea lui Cristos — Întâia Înviere. Ei vor domni ca regi şi preoţi într-o Împărăţie pe care fiinţele pământeşti n-o pot moşteni. „Nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea să moştenească neputrezirea.” (1 Corinteni 15:50) Ei au fost chemaţi cu o Chemare Cerească. Ei nu sunt din lume, întocmai cum nici Capul şi Domnul lor nu este din lume. Ioan 17:16.

De ce nu reuşesc mulţi să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu

Pentru mulţi greutatea de a înţelege aceste deosebiri vine din faptul că nu împart drept Scripturile, aşa cum l-a sfătuit sf. Pavel pe Timotei zicând: „Străduieşte-te să te prezinţi aprobat înaintea lui Dumnezeu, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul Adevărului” (2 Timotei 2:15). Acest proces i-ar face capabili să înţeleagă că Împărăţia lui Dumnezeu în sine este formată numai din Domnul nostru Isus şi „mica turmă” a Sa de învingători, cărora El le spune: „Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia” (Luca 12:32). Aceştia vor constitui clasa domnitoare, după cum arată multe scripturi. La început oamenii vor fi supuşi acestei Împărăţii spirituale, iar după aceea vor deveni cetăţeni sau membri ai ei, dacă vor veni în armonie cu legile şi reglementările ei într-o stare de împăcare cu Dumnezeu, devenind copiii lui Cristos, care va fi Părintele Veşniciilor pentru lume în timpul Veacului Mijlocitor. El va fi Cel care va aduce întreaga rasă a lui Adam — atât cei care au încă o măsură de viaţă cât şi cei care au coborât în mormânt — de la starea morţii înapoi la perfecţiunea deplină a vieţii, dacă atunci se vor dovedi voitori şi ascultători. Altfel vor fi nimiciţi în Moartea a Doua — distrugere veşnică.

Evident Împărăţia n-a venit încă

Profetul Daniel, explicând visul lui Nebucadneţar cu privire la Chipul cel Mare, arată că Împărăţia lui Dumnezeu, la început când va fi instaurată, la începutul Veacului Milenar, va fi numai o Piatră mică, ce „s-a dezlipit … fără ajutorul vreunei mâini”, dar care va deveni „un munte mare” şi va umplea „tot pământul” (Daniel 2:31-45). Această Piatră Împărăţie este scoasă din „pământ” de către Domnul. La început este nesemnificativă ca mărime şi lumii i se pare că este fără putere. Dar imediat ce este stabilită în putere, această Împărăţie va lovi „marele chip” al stăpânirii pământeşti şi îl va măcina până la pulbere (în Timpul de Strâmtorare care vine), iar vântul o va sufla. Această Piatră Împărăţie este Muntele Sfânt la care se face referire în Isaia 11:9. Un munte este simbolul scriptural al unei împărăţii. Dealurile par să fie simboluri ale guvernelor mai mici ale lumii. Vezi Isaia 2:2; 40:4; 51:5; 59:18; Ps. 46:2, 3; 97:5.

Nu va fi permisă nici o violenţă sau lezare în toată Împărăţia sfântă a lui Dumnezeu, după ce ea va fi ((767)) stabilită. Iubirea va fi Legea, iar Puterea Divină va fi mijlocul care va aplica acea lege. Toţi cei care nu se vor comforma ei vor fi „nimiciţi din mijlocul poporului”, aşa cum a declarat Domnul prin Apostolul Petru (Fapte 3:23). Ce evident este că această Împărăţie încă n-a venit, când vedem că egoismul este regula printre omenire, în mod individual şi naţional, şi că există multe influenţe ale răului care rănesc şi distrug astăzi în întreaga lume. Aşa că noi continuăm să ne rugăm: „Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Şi credem că această cerere făcută de atâta timp de către sfinţii Domnului va fi împlinită foarte curând.

După ce Mesia va fi zdrobit puterea răului, după ce va fi răsturnat toate marile sisteme ale erorii şi ale viciului şi va fi eliberat pe oameni, El va îndeplini binecuvântarea omenirii prin răspândirea cunoştinţei caracterului lui Iehova. Apostolul Pavel de asemenea ne asigură că este voia lui Dumnezeu ca toţi oamenii să vină la o cunoştinţă a Adevărului pentru a fi mântuiţi. El ne asigură că nu poate exista nici o mântuire fără cunoştinţă. Nimeni nu va fi vreodată mântuit prin ignoranţă. Până acum numai relativ puţini din milioanele pământului au venit la o astfel de cunoştinţă de Dumnezeu încât să fie în stare să exercite credinţă în El şi în marele Sacrificiu pe care El l-a asigurat pentru întreaga lume.

Caracterul cuprinzător al planului de mântuire

Dar faptul că în viaţa prezentă numai puţini ajung la această cunoştinţă mântuitoare nu zădărniceşte în nici un fel marele Plan Divin, nici nu face ca moartea lui Cristos în folosul întregii rase a lui Adam să fie fără efect. Domnul ne asigură în Cuvântul Său că, la timpul potrivit, adevărata Lumină va lumina „pe orice om” (Ioan 1:9). Aceasta include pe toţi păgânii şi pe toţi cei handicapaţi mintal, care în această viaţă n-au putut înţelege Adevărul, precum şi pe toţi pruncii care au murit înainte de a ajunge la vârsta la care să poată şti despre Dumnezeu şi despre Adevărul Său în Cristos. Include atât pe cei morţi, cât şi pe cei vii. Căci „nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”, ci numai numele lui Isus. Astfel Dumnezeu a făcut pregătiri îndestulătoare pentru toţi.

Nici nu trebuie să presupunem că cunoştinţa care va ajunge să fie peste întreaga lume în timpul Domniei Mesianice este puţină stropire cu informaţie, aşa cum a ajuns la o parte foarte limitată a lumii ici şi colo, pe alocuri, până în prezent. Poporul Domnului a primit stropii harului şi Adevărului, dar prevederea pentru Veacul viitor va fi abundentă şi universală. Cunoştinţa Domnului va fi adâncă precum oceanul — ca plinătatea mării. Ploi de binecuvântări vor veni peste lume în măsură abundentă. Efectul va fi „ca ploaia pe iarba cosită” (Ps. 72:6). Când iarba este proaspăt cosită şi rădăcinile ei sunt mai accesibile, ce repede răspunde la ploile răcoritoare! Şi ce repede încolţeşte cu vigoare reînnoită! Aşa va fi şi cu omenirea, după ce vor fi scăpaţi de tot ceea ce îi împovărează şi împiedică ploile harului să ajungă la inimile lor. Ce repede vor răspunde ei la aversele răcoritoare şi la ploile de binecuvântări atât de îmbelşugat acordate lor, şi vor încolţi în viaţă şi frumuseţe pe măsură ce vor bea din bogatele provizii de har!